Rana Bogdan

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii. Dar dacă trebuie, nu mă voi opune.

Nu e panică, man, căutam o soluție lirică pentru a face o tranziție rudimentară de la lumina cunoașterii lui Blaga la ledurile care pleacă din fasung și care oricum nu sunt atât de importante la Wimbledon. Zici că e programul TV de pe timpul lui nea Nicu, mai lipsește Cântarea României, eventual vreun film alb-negru cu călăreți și contese.

Marele turneu din Regat din acest an pare croit aidoma mersului trenurilor de pe la noi, aud pe fundal și scârțâitul roților garate la linia a doua.

Fiecare comentator a simțit nevoia să facă precizări importante: “Meciul lui X trebuia să aibă loc ieri, în vreme ce Y abia e la turul al doilea. Z joacă deja în etapa a treia, dar adversarul lui abia prinde azi a doua jumătate a partidei din runda precedentă.” What?

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

---

Lesia Tsurenko – Ana Bogdan 4-6, 6-3, 7-6

Cu Ana avem o mare problemă, nu e singura, însă am tot sesizat-o la ai mei colegi cronicari. Domnița e originară din Sinaia, Meșter îmi frige o smetie informațională că fata se dă huța de zece ani în leagănul civilizației de la Cluj, dar n-aș trece atât de ușor peste obârșia remarcabilei noastre sportive. E tenismenă, joacă mai bine, mult mai bine decât întregul meu neam care își are rădăcinile pe la 1800 și ceva. Am săpat cu râvnă prin izvoarele unei biblioteci rurale, d-aia mă dau grande. De fapt, e mai tare la disciplina cu minge peste fileu decât întregul meu oraș la un loc, e peste întreaga zonă de sud-est a României, iar o asemenea aliniere de planete, realizată ca la comanda unui colonel de serviciu zelos, mai greu întâlnești.

Să fii și de pe Valea Prahovei și să practici la un asemenea nivel sportul destul de alb? N-aș fi ținut morțiș să mă număr printre practicanții temerari ai acestei discipline, dar măcar să fi orăcăit la naștere pe la Poiana Țapului sau mai la vale, la Comarnic, acolo unde se blochează traficul cam de când s-a inventat roata.

De asta zic că Ana nu trebuie să bocească, vorba cântecului, cu toate că inima îți bate cu mânie în falcă. Să ajungi să cobori spre casă după cel mai lung tie-break din istoria Grand Slam-urilor feminine?

Încă o dată: Ana și Lesia au tăvălit cea mai îndelungată perioadă de departajare de când se țin asemenea evenimente cu sclipici. Ceva trebuie să se fi întâmplat, căci la cum se derulau ostilitățile, cele două atlete ar fi trebuit să continue și mâine, și poimâine. Și în septembrie.

Comisii de medici, paramedici, inși de la protecția și medicina muncii, palavragii motivaționali, astrologi, astronauți și alte entități de acest gen pluteau în atmosfera încărcată a jocului, energia scurgându-se prin ultima fosă disponibilă din organismele parcă arestate să facă antren. Să-i binedispună pe spectatorii nimeriți fără voia lor pe acest teren lăturalnic.

Cazate în Iad, cu vedere la cazanele blocate pe gerunziul “bolborosind”, fetele se rugau la corturile sfinților să fie eliberate, să le fie permis alpinismul, faza pe suflete. Ori măcar unul dintre ele, pentru ca oropsitul rămas șifonat pe talpa universului să-și poată începe supliciul etern.

Mingea care a pârjolit așteptarea prelungă, fără pic de orizont, din tie-break-ul nemuritor nu merită aruncată prin tribune, la cine-știe-ce consumator ocazional de tenis.

– Uite, mami, mingea!

Sacrilegiu e un cuvânt scos din conservă. E de mers cu blănoasa galbenă la muzeu, nene, îi trebuie tatuate urgent numele eroinelor. Nu te poți juca, e sentiment pus la macerat acolo, e scrâșnire din dinți, penitență și fericire, bine și rău, e și deziluzie că, după cinci mingi de meci ale Anei, Lesia și-a adjudecat-o pe cea de-a șaptea personală. Meci, dragi nepoți superficiali, e de cumpărat de Neflix și HBO.    

A și ieșit atâta transpirație inclusiv din cronicar pentru că românca, după un prim set în care și-a exersat fără probleme armele, a acuzat probleme de sănătate. A părut toropită, cu tensiunea pe cămașă, vlăguită, însă după un time-out medical și o manșă secundă cedată ca o consecință a intrării în infirmerie, Bogdan ne-a lăsat să pricepem că bolnavul, dacă are parte de dragoste și tratament, se ridică din pat.

Aproape din șezut a întors în decisiv, de la 2-3, la 5-3, pentru ca apoi să abuzeze de scurte ca Lucian Bute, gălățeanul meu mutat la Montreal, care făcea paradă cu lovitura sa preferată, croșeul de stânga. Dacă-l scotea de la naftalină, știai că-i cântă preotul la cap adversarului, însă la un moment dat oponentul intra în ring deja meloman. Cunoștea și versurile. Așa și cu Tsurenko. Surprinsă de câteva ori de slice-urile fetei noastre, a băgat antidot și antivirus și a trimis duelul în prelungirile prelungirilor.

20-18, atât a putut să arate tabela de marcaj la finalul tie-break-ului, cu execuții zdravene de ambele părți, cu revere ostășești ale Anei și cu replici nu neapărat agresive ale ucrainencei, dar destul de obositoare prin mecanica utilizată: nu picau foarte tare, dar sigur veneau peste fileu și mușcau din iarba curții regale de la Sinaia.

Oameni buni, maratonul ar trebui considerat sport extrem. Ăsta n-a fost neapărat tenis.

Irina Begu – Anna Blinkova 5-7, 3-6

Durerile de șale nu pot fi programate – poate doar pe viitor, când vom fi cu toții roboți. De plictiseală, o să-ți comanzi o porție de hernie, niște lumbago pané și o garnitură de spondiloză. Dar vor fi mai mult de fentă, le vor testa nostalgicii. Noi, ceilalți, fi-vom sănătoși tun.

La fel îi dorim Irinei Begu, care din cauza unor probleme lombare a fost nevoită să asiste activ la propria eliminare de la GS-ul londonez. După o bătălie încinsă pentru prima bornă a partidei, 5-7, bucureșteanca a cerut intervenția fizioterapeutului, iar nouă, celor aflați în fața ecranelor, ne-a solicitat înțelegere. Tristețea nu se negociază.

În ciuda șanselor bune de a o scutura pe rusoaica de 24 de ani, Irina a intrat în reorganizare, un soi de insolvență chimică: lovituri de dreapta mai moi, servicii mai degrabă de complezență, mișcare în teren cu țârâita.

Rămânem doar cu Sori, măcar se mai vede ceva pe platou.

A. Guarachi / E. Routliffe – I. Begu / A. Kalinina 7-6, 6-7, 2-6

Și totuși, să mă ierte fabricile de figuri de stil, dar e greu de priceput cum a reintrat pe teren Irina în seara de vineri, după ce o potolise Blinkova mai mult cu argumente de ordin medical. Ca să rămân agățat de o metaforă din paragraful precedent, Begu a forțat falimentul, a trecut pe o firmă nouă și, alături de ucraineanca Anhelina Kalinina, a pus de două ore și jumătate cu o chiliană și o sportivă din Noua Zeelandă. Două seturi cu tie-break și un decisiv mai lejer. E și mai trist că la simplu a părăsit balul.

S-a calificat mai departe, în întrecerea de dublu, și Gabi Ruse, în echipă cu Marta Kostyuk, 7-5, 6-3 cu R. Peterson / A. K. Schmiedlova, pentru ca Monica Niculescu și Nadia Podoroska să fie depășite de V. Hruncakova / T. Mihalikova cu 6-1, 6-7, 1-6.

Andy Murray – Stefanos Tsitsipas 6-7, 7-6, 6-4, 6-7, 4-6

Prima parte a evenimentului, înțeleg că aia încinsă, s-a ținut pe tura lui Mircea, de aceea mi-am permis să mă arunc joi seară mai devreme pe tărâmul somnului.

– Lasă, bă, că-l văd mâine pe aplicație!

Aș. M-am luat cu altele și m-am mulțumit cu un rezumat extins până când cei doi au fost readuși în arenă. Andy avea 2-1 la seturi, cu alte cuvinte putea să bage doar contraatacul. Și autocarul în priză. Deh, ne adaptăm vremurilor.

Cine spunea că tenisul nu se poate etala în sistem tur-retur? Iar Fănică, după 1-2 în seara de 6 iulie, chiar avea nevoie de o victorie la două runde pentru a testa aerul fazelor superioare. În colțul său băteau un buletin ceva mai nou, cu bateriile aferente, Paula Badosa, cu tot cu deja celebra-i uitătură la viitorul socru (dacă va fi să fie), și impresia tot mai vie că Tsitsipas n-a fost niciodată exploatat la maximum.

https://twitter.com/WeAreTennisFR/status/1677251106236407808

Cu toate că a fost distribuit și în fața monștrilor, Stefanos e genul de umanoid cu piesele încă neașezate cum trebuie. Mereu, după o luptă, e demontat în laborator, sunt luate toate lamelele la rost, se folosește și aparatură de ultimă oră, dar se pune și limba pe minus și plus ca să simți pișcătura de efect și tot nu iese cum ar trebui.

E încărcat cu de toate, dar undeva se anulează potențialul, existând și riscul scurtcircuitului.

– Cine te-a făcut pe tine, Fane?

Oricum, și cu elenul dispus să atingă noi limite, îl vedeam capabil pe gladiatorul de Murray să acceseze turul următor. Mai ales că se făcuse și anunțul că mama sa e în tribune. Nu-i chiar atât de bătrân scoțianul, trebuie să-și fi spus orice iubitor de forță și talent de talia Grand Slam-urilor. Cu mersul său de Rege Charles patinând printre gemurile și pălincile consătenilor de la Viscri, marele Andy încă dovedește flexibilitate și reziliență. Na, c-am utilizat și acest termen enervant de tehnic! Dar, țin dinadins să mă repet, geniul nebun care l-a construit pe Tsitsi a tras imediat o dușcă pe gât și i-a aruncat schema pe foc.

Iga Swiatek – Petra Martic 6-2, 7-5

Eh, am ajuns s-o văd și pe asta. Iga să servească pentru meci și să piardă game-ul la zero. Se mai îmbată și îngerii, ei chiar nu pot da vina pe salata de varză albă cu oțet sau pe murăturile din debaraua bunicii. Polițiștii Edenului sunt bine pregătiți.

Swiatek era contrariată din vârful cetății unde s-a cocoțat călcând trufaș pe umerii plăpânzi ai slujbașilor:

– Dacă mă cobor la tine, te fac să-ți blestemi zilele!

Poloneza e încă tânără, nu și-a conturat lexicul de campioană, în plus nu văd să fi fost mișcată de poezia “Muma lui Ştefan cel Mare”, adică să fi tras vreo învățătură, să facă politică de la balconul oficial, să-i arunce un condescendent “Ce faci, tu, copilă?”, ca-n opera lui Bolintineanu etc.

Nț. Dealerul de șepci din tenisul feminin, după ce și-a tocit acel serviciu, a executat un triplu tulup pe balustradă, a făcut rebreak și, reîncărcată cu mingea la picior, a privit amenințarea în ochi. I-a livrat, s-a terminat, s-au pupat și parcă am remarcat un rid de expresie pe chipul tinerei din Varșovia.

Era acea încruntare pe post de “how dare you?”, iar croata Martic deja etala un început de gândăcel din insectarul Elenei Farago.

– De ce mă strângi în pumnul tău?

Bine, era mai mult întrebare retorică.

Carlos Alcaraz – Alexandre Muller 6-4, 7-6, 6-3

Cum să dai, mă, ăsta micu’, scurta aia din demivoleu, de lângă șosete, cu o balistică de studiat și la Academia de Lunetiști Profesioniști și Fără Frontiere? Era setul al doilea, iar cu pălitura asta Alcaraz egala la 4. Și i-a mai ieșit o dată în ultima rundă. Câtă calitate poate să aibă Carlitos, ce brainstorming de ursitoare trebuie să fi fost la căpățâna actualului număr 1 mondial! Acela era startul fenomenului corporatist, căci și zânele care stabilesc soarta au un HR leader carierist.

Treaba cu Muller s-a soldat cu trei seturi, al doilea venind călare pe tie-break. Fremătau bookmakerii, e și motiv de laudă să te bați pe burtă cu liderul mondial, fie el și un tânăr care poate încă nu știe nici să-și prepare micul dejun. Totuși, degeaba ai defrișat cât să-ți ridici ditamai vila cu piscină și parcare de TIR-uri. Nu vezi că ești pe coama muntelui? O să te trezești cu ursul în sufragerie dezlegând rebus și borcanul cu miere. Altfel spus, Carlos și-a luat avans de 6-0 la departajare, pentru ca în ultima manșă să păstreze bruma de bun simț între el și proletar.

Stan Wawrinka – Novak Djokovic 3-6, 1-6, 6-7

Blockbuster-ul anunțat n-a fost chiar ca în prospect, cu excepția finalului. Sârbul a arătat ca întotdeauna. În schimb, Stan, copleșit de miză, de anii în care n-a mai avut loc la popotă, mulțumindu-se cu ostropelul rece de la cantină, și de transpirație, a pornit greu. La 24 de grade Celsius, cât arăta termometrul la Londra în noaptea de vineri spre sâmbătă, am observat ditamai vasele de croazieră pe obrajii săi. Grohăia de plăcere prora, atât de murat era Waw, poate și pentru că nu mai are masa corporală de altădată. E pe surplus.

Cumva trebuia să facă ceva și elvețianul ca să prelungească nebunia. Mai întâi, s-a rugat să cadă noaptea peste insulă, apoi, după ce Nole a înșfăcat cu nesaț primele două seturi, a dat drumul la loviturile care l-au consacrat. A ieșit niscaiva bucurie pentru ochii celor prezenți, oarecum mulțumitor pentru un asemenea afiș. S-a și râs în ultima tură, când domnii din iarbă au schimbat o serie de “tăiate” ca într-un nesfârșit și dulce-acrișor vals. Nivelul lui Stan crescuse, serviciul său punându-i probleme GOAT-ului, dar era prea târziu pentru a ne mai gândi la o variantă extinsă, ca în precambrian. Tie-break-ul din setul 3 a fost șampanie și pișcoturi. Doar n-am stat degeaba până la 1 noaptea.