– Băi Mircea, ce zici dacă vedem un meci de Champions League în Heineken Mansion? Te chem?
– Omule, știi că atunci când e vorba de fotbal spun da.

Am închis. Ce dracu’ m-a întrebat? Heineken Mansion? Băi, am auzit undeva despre așa ceva, dar nu știu exact despre ce-i vorba. Whatever.  Oricum, poate uită. Marți seara trebuie să mă pregătesc de o deplasare, nu prea am chef de altele. Totuși, ca element de siguranță, vreau să văd ce e ăla Heineken Mansion. Aha. O casă plină cu bere făcută de ăștia de la Heineken pentru niște câștigători care să vadă niște meciuri din Champions League… something.

Marți mă sună iar.

– Băi, te-au sunat fetele de la Heineken?
– Ca să ce?

Uitasem complet.

– Ca să vedem meciul din seara asta în Heineken Mansion.
– Băi, nu m-a sunat nimeni, zic eu victorios.
– Bine, te vor suna.

Și mă sună. O voce de femeie. Că mă invită să văd meciul în Heineken Mansion, singurul loc din București dedicat 100% fotbalului. Atunci da, prezentarea a fost flawless. Evident. Ce naiba?

– La ora 20 vine să te ia limuzina Heineken.
– Da’ voi nu făceați bere?
– Ba da, dar mai facem și alte lucruri, o să vezi.
– Ok.

Am ajuns în limuzină. E kitsch, stai ca dracu’. Deci nu le văd rostul. Whatever. La Mansion, mulți dintre băieți deja așteaptă meciul. Aflu că, în seară de Lyon-Real Madrid, vom vedea Copenhaga-Chelsea. Come on!… Cică așa scria pe invitație, zice Zăbavă. Hai, frate!… Unde e Mansion ăsta? Eu stau cu spatele în limuzină, nu știu unde naiba am ajuns. Aha, în Pipera? Bun așa.

Casă luminată în verde. Afară scrie Heineken Mansion, parcă intri într-o casă din Disneyland. Aștepți să intri, să urci în trenuleț și s-o iei pe șine. Aiurea. Imediat după ce intri, îi vezi pe ceilalți. Toma, Chinezu, Auraș, Piticu. Vin și Alex și Victor. Deci aici e de fotbal. Cică înainte ne prezintă casa. Hai să vedem.

Camere pline cu postere. Liverpool aici, Chelsea și Milan dincoace. Cei de acolo îmi fac poză cu un poster cu Barcelona în spate. Hai, măăăă! Îi văd și pe ai mei, sunt agățați pe scări. Așa-i la Madrid. Deci… ce se întâmplă aici? Aham, vin câștigătorii și vor vedea meciurile. Zici că se poate câștiga un soi de sejur aici în care ai bere, mâncare și poți dormi, iar singurul lucru pe care trebuie să-l faci e să te uiți la meciurile din Champions League? Tare. Și ce trebuie să faci? Iei codul de bare, îl validezi pe http://www.heineken.ro/ucl. Dacă vei câștiga, oamenii ăștia te țin aici ca la tine-acasă și-ți dau bere până te plictisești. Plus fotbal. Și, dacă ai noroc, cică te trimit la finala Champions League, în tribune.

În living se întâmplă lucruri. Un LCD Sony cât zilele de iulie stă în centru, iar în jurul său stau fotolii din puf în formă de mingi. Canapea. Bere. Un perete în care Europa este “desenată” din capace. Și totuși, oamenii ăștia ne arată că mai e ceva. Și zbang! se deschid ușile pe care scrie Walk in fridge. O cameră plină cu sticle de bere, ca-n reclamă. Doar că nu e fridge. Măcar berile sunt reale. Dar, pentru că nu e fridge, ai o masă de fusbal și un alt televizor pe care te joci Pro Evolution Soccer până-ți stă mintea-n loc. Mă bate Toma, nu degeaba face Facultatea de Sport.

De fapt, până începe meciul. Gata, s-a hotărât, ne uităm la Lyon-Real. Era normal. O primă repriză proastă a alor mei. Apoi, după pauză, urcă Mou pe ei și au 15 minute în care dau două bare și un gol. Goooooool! Țip cât pot. Aici e fotbal, îți permiți, e fun. Apoi dă gol Lyon. Se termină 1-1. Rezultat bun, gol în deplasare, stăm liniștiți. Spusesem 0-3 la începutul meciului. Ca de obicei, n-am nimerit rezultatul.

Eu nu beau bere. Nu beau alcool deloc, mă știți. Dar, pentru idei de genul ăsta, Heineken e cool. Nu știu cât e de bună, dacă se bea la halbă sau la sticlă. Știu doar că-i verde și că m-a invitat la un meci de fotbal pe care l-am văzut dintr-o casă dedicată fotbalului. De calitate.

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.