Elveția pare, până la un punct, o țară în care Heidi preia controlul, în care vacile mov își văd de păscutul lor lent și deloc animalic și în care nu există niciun element care să distragă atenția locuitorilor. Și când spun “niciun element” mă refer la faptul că, urcat cu mașina pe dealurile din jurului șoselei care ne duce de la Vaduz prin Andermatt și Visp către Chamonix, auzi sunetul curentului care trece prin firele de înaltă tensiune de deasupra ta. Și nu e o glumă, mai ales că un cabrio îți oferă o legătură directă cu ele.
Revin: Elveția pare un soi de Ardeal liniștit și neclintit, cu diferențe legate de oameni, de status, de abordare și de natură. Ei bine, în tot acest peisaj în stil Heidi apare începi să te afunzi, la un moment dat, într-o lume în care copacii încep să se piardă dedesubt. Urci ușor, începi să vezi doar iarbă în jurul tău, iar șoseaua o ia razna și se încolăcește în stânga și-n dreapta. Se cheamă c-ai ajuns pe Operalppass, trecătoarea care face legătura dintre partea italiană și cea germană a Elveției.
Oberalppass seamănă până la confuzie cu Transfăgărășanul, mai ales că ambele sunt închise iarna. Există, totuși, câteva deosebiri. Prima ar fi faptul că șoselele de aici m-au lăsat să mă distrez cu 135i Cabriolet cum n-aș putea s-o fac la noi. Al doilea este legat de faptul că elvețienii au făcut ce n-a putut să facă nea Ceașcă: prin Oberalppass trece și o linie feroviară pe care am observat-o cu ochii cât cepele când am ajuns în vârf. Pentru a putea să o realizeze, elvețienii au inventat un soi de linie care nu doar că șerpuiește, ci – la un moment dat – se desfășoară în spirală prin munte. A treia deosebire majoră este faptul că în vârful lui Oberalppass se află un lac de acumulare (Oberalpsee) în locul unuia natural, cum este Bâlea. Evident, Bâlea a fost mai ușor de realizat de regimul ceaușist.
După ce te dezmeticești și treci de pasul Oberalp, în zare începe să se ridice un alt zid din piatră, iar indicatoarele îți arată că ești aproape să treci prin Furkapass, un al doilea Transfăgărășan. Mânat de GPS-ul construit de BMW și setat din cauze pe care nu știu pe opțiunea ”cea mai rapidă rută”, am ajuns la un moment dat în fața unei bariere în fața căreia se strânseseră mai multe mașini. Mi-a fost clar în câteva secunde că tocmai ne aliniasem să urcăm pe un tren care duce mașinile pe o scurtătură reprezentată de un megatunel pe sub Alpi. O scurtătură care îi încântă pe cei care fac naveta zilnic, dar care m-a cam înmuiat pe mine, mai ales că, după ce am trecut pasul prin tunel, am putut vedea în oglinzile retrovizoare cum ratasem ditai Matterhornul. Am spus că ne-a costat 25 de euro? Anyway, una peste alta, am un motiv în plus să mai trec prin zonă. Cu GPS-ul setat pe Furkapass.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
