T-Rex versus Dino

Bine că s-a sfârșit la timp serialul anglo-saxon bazat pe traiectoria tânărului fotbalist Radu Drăgușin, altfel am fi fost nevoiți să lipim cu fanatism senzori auditivi măcar pe titluri și intertitluri. Altfel, cine ne-ar mai fi acordat atenția corespunzătoare până la “semnătura” băiatului? Și nu e oricare, ci unul de-ai noștri care demonstrează pe viu tărie de caracter: a refuzat contractul care l-ar fi ținut ani buni la numai două străzi și o piațetă de instituția Oktoberfest.

Vedeți că putem scrie în continuare despre români în cronicile de tenis, chiar dacă avem acum la Melbourne cele mai puține reprezentante de 15 ani încoace? Iar până la finalul textului de față, suntem deposedați de încă una dintre ele, am eu o vagă și foarte proastă presimțire.

Cu alte cuvinte, s-a reluat, slam-ul australian fiind atât pentru voi, dar și pentru noi, cronicarii susținuți și în acest an de Porsche, Revelionul pe rit nou. Dintre toate GS-urile, evenimentul australian și-a câștigat dreptul de a avea un slogan românesc, căci așa ne-a fost dat la Geneză, să rămânem la nouă ore în urma răsăritului de pe țara-continent. Da, acesta poate fi motto-ul nostru în relația cu Australian Open: “Scoate navetistul din tine!” Cu tot respectul pentru cei treji din paleoliticul dimineții ca să avem de la prima oră energie electrică, Internet, pâine cu semințe chia și Bifidus Essensis în iaurt.

Aceste cronici îți sunt oferite de noul Porsche Panamera

Novak Djokovic – Dino Prizmic: 6-2, 6-7, 6-3, 6-4

Numărul 1 mondial și posesorul etichetei pe care scrie 178. Ce făceau cei doi în 2005? Nole debuta în turneele de Mare Şlem, chiar la Australian Open, iar Prizmic se năștea. Deci mai ocupat mi se părea al doilea, doar știți cum e: colici, chestii, socoteli, mugurași prin gingii, d-astea. Iar tânărul Djokovic era rezolvat iute de Marat Safin, în chiar primul tur. Sârbul a mai păstrat de atunci doar frizerul, cel mai mult dându-i de furcă meșterul care trebuie, de la un an la altul, să-i mărească vitrina de trofee din cetatea în care trebuie să locuiască. Ar fi făcut purici și la 3 camere, dar unde naiba să mai pună medaliile și vazele câștigate cu atâta trudă?

De partea cealaltă, bietul Prizmic a simțit într-un fel cazna lui Benjamin Button, a trăit-o din plin la Melbourne. A început Australian Open direct cu finala, soarta aducându-i în față însuși idolul copilăriei. Constați uneori că destinul te joacă pe degete, ca la alba-neagra, karma, consacrată în albia libertinajului, practică un soi de proxenetism ideologic. Ce mai tura-vura? Sisif din opera lui Camus e copil de mingi pe lângă croatul de 18 ani: dacă n-ar fi fost cu tenisul, lui Dino, nume predestinat să meargă direct la categoria reptilelor uriașe, i-ar fi căzut din voleu bolovanul în cap și s-ar fi declanșat și un cutremur de 8 grade pe scara Richter. Generos și eu, nu-i așa?

Cam așa i-a venit meciul cu Nole, cu toate încercările metabolizate la foc mic. Îngrijiri medicale la inghinali în chiar primul set, la 3-2 pentru sârb, de se întrebau unii de ce au cumpărat bilet, apoi lupta cu scrâșnit de dinți care l-a tulburat pe liderul mondial. A-i lua set lui Djokovic, cu munca titanică din tie-break, a-l obliga pe carnivorul care se duce spre 40 de ani să-și schimbe tricoul și pe Ivanisevic (nu s-a întâmplat încă, dar nu se știe până mâine) și totuși să pleci acasă, mi se pare cinism de 24 de karate în stare pură. Patru ore în cap, cu un minut în plus, atât a durat demența din prima zi de Australia.

Netalentații din presa croată, dacă or exista, ar putea titra că ăsta mic “s-a dus de-a berbeleacul de pe un cal mare” sau că “a murit frumos”, iar lista cutumelor lexicale fără substanță poate merge la infinit. Putem, altfel, să ne gândim că Djokerul l-a avut în fosta Iugoslavie coleg de liceu pe tatăl lui Prizmic și că a profitat de moment să-i crească nițel cota. Nene, dar parcă fu prea mult! La 3-2 cu break și serviciu, în setul al treilea, crudul campion de la Roland Garros 2023 Under 18 se umfla de după fileu și bătea din copită de ca și cum sosise clipa marelui statement.

Nu sosise. În ciuda furtunii de la mijlocul acestei runde, când totul se blocase cam ca în Leave the World Behind, ficțiunea produsă de soții Obama pe care îi voi contacta să-mi returneze cele două ore și jumătate pierdute în mod mizerabil. Pe Rod Laver era o luptă reală de dinozauri, chiar dacă lui Dino îi mijise doar numele. Sunt ani-lumină până la renume, dar trece ușor vremea. Mâine-poimâine, Prizmic, la 30 de ani, va lupta într-o finală de Grand Slam cu energicul Nole ajuns la 48 de ierni blânde.

Ana Bogdan – Brenda Fruhvirtova 6-2, 4-6, 3-6

Dacă nu e fericită noțiunea de navetist, mai ales în epoca globalizării, voi reveni cu o sintagmă pe care chiar n-o poate utiliza oricine. Mi-am trezit ochii s-o urmăresc pe Ana ca în vremurile în care făceam matinalul la un radio din Galați, adică nesănătos de devreme, și deja simt că self esteem-ul îmi bate în roșu vinețiu. Dar nu e despre mine și speram să nu fie nici despre Ana, adică o vedeam trecând repede peste copila-minune din Cehia pe care n-o văzusem până astăzi. Era considerată favorita meciului, însă mi se părea o eroare a specialiștilor: la 16 anișori, inocentă în privire, obrăjori și antebrațe, îmi spuneam că nu are cum să treacă mai departe. 

Monologul nu mi-l stingherea nimeni, aplicația care îmi oferea contra-cost partida era părăsită de orice comentariu. Vorba lui Meșter, bă, cumva e mai bine așa. Dar orișicât, Mircea, liniștea aia mormântală reclama venirea val-vârtej a unui spicher. Doi-zece, doi-zece, probă, probă. Atât i-a trebuit și Anuței să scape de tracul debutului și să închidă primul set: două break-uri fără complicații, 4-1 și s-a completat un firesc 6-2. În loc să se îmbufneze și să conserve un soi de consecvență emoțională, cehoaica a dat drumul la maturitate. Nu știu cum, habar n-am de unde. Dar a scos de pe undeva schema sportivei noastre, ca depanatorii de televizoare de pe vremuri, și s-a pus pe reparat. Lămpi, diode, minge de break salvată, iar la 5-4 în manșa a doua i-a tras milieul de sub picioare lui Bogdan: break spectaculos și se intra în decisiv.  

Chiar și în acel moment speram ca peștele-bibelou să scape nevătămat. Totuși, nu? Fruhvirtova călătorea din calificări, era pentru prima dată la un Mare Șlem, cuantificam atâtea motive s-o văd pe a noastră din Sinaia mai departe. Brenda, semn că serialul Beverly Hills 90210 a avut fani cu ghiotura și la Praga, avea altă părere și umblase și la poșeta cu lovituri de calitate. Urcări calculate spre fileu, diagonale fin acordate și o capacitate de deplasare în perfectă armonie cu așteptările celor care o văd un viitor star al tenisului. Astfel a salvat două mingi de break în deschiderea setului 3 și s-a dus la 4-1.

E drept, Ana i-a făcut concurență neloială lui Moș Crăciun: a umplut spațiul tehnic al Brendei cu daruri trântite în fileu și pe afară. În definitiv, nu-i păcat ca puștoaica să creadă încă în vârstnicul căruia PR-ul nu i-a augmentat și altă însușire decât generozitatea. O să-i folosească peste ani, ea fiind categoric o reprezentantă a generației care va întâlni și roboți dincolo de plasă. Până atunci, îi iese bine și cu semenii. La 5-1 în runda de departajare, ca orice june care combină și deseori încurcă viața reală cu virtualul, Fruhvirtova se putea jura că e gata. Dar de dincolo, cu spatele la zid, Anuța încă punea cărămizi cu mâna goală. Spera, se agăța. De plâns avea să se ocupe tot liceanca din Praga. De bucurie, căci venea prima sa victorie care contează.

Sara Sorribes Tormo – Alina Korneeva 6-4, 3-6, 2-6

Anul trecut ne-am pricopsit pe cristalin cu Mirra Andreeva, care pe la 15 ani începuse să le alerge pe fete prin circuit ca uliul pe găini, de-au fost nevoiți ăștia s-o verifice după inelele de sub scoarță și să-i facă analiză pe Carbon-14 ca să fie siguri că nu suntem furați la cântar.

Iată-ne acum în 2024, new year, new possibilities: o altă rusoaică de 16 ani dă semne de contorsionism planetar. Alina Korneeva o cheamă pe puștoaică și o decodăm pe tablou după ce-a dat la lopată prin calificări, de unde-a evacuat-o – printre altele – pe Anna Bondar. Not great, not terrible, dar merita o lanternă deschisă, să o dibuim în întuneric. Mai ales că fix acum un an aveam finală de AO la juniori între Korneeva și Andreeva și de câștigat a câștigat atunci noua noastră cunoștință. Nu zic neapărat că vor domina tenisul mondial în următorii ani, doar că o să existe copii în lumea asta care n-o să înțeleagă de ce toate finalistele de slam joacă fără steag în dreptul lor.

În turul întâi de la Melbourne, Korneeva a făcut munca esteticii urâtului și a eliminat-o pe Sara Torribes Tormo din competiție după ce iberica luase primul set. E primul său meci câștigat pe un tablou de Slam. Iar când spargi nuca Torribes Tormo, probabil că uneltele-ți sunt pregătite și pentru pulpe mai moi, cum ar fi Haddad Maia în turul al doilea, fructul pasiunii colț cu avocado.

Thiago Seyboth Wild – Andrey Rublev 5-7, 4-6, 6-3, 6-4, 6-7

Plăceri matinale, duminicale. Poate nu ajunsesem la nivelul optim de conștiență, îi mai întâlnisem numele și mă rodea curiozitatea. Bănuiala nu era îndestulătoare, avea să mi se confirme că în portugheză numele brazilianului care l-a torturat pe favoritul numărul 5 se pronunță astfel: “Seiboci Uailgi”. Iar când Google Translate îți trezește inteligența din somn, riști să râzi zgomotos. Motanii mi se uitau nedumeriți, uneori au așteptări prea mari de la subsemnatul. Eh, acest Wild pronunțat altfel s-a întors cu masa în cap, de la 0-2, și l-a făcut pe rus să zbiere. Or asta e o performanță în sine.

În prelungirile prelungirilor nu s-a ajuns oricum. Rublev, pe serviciul lui Thiago, a isprăvit patru mingi de meci. Patru! Carevasăzică, mai modificăm și noi stereotipurile alea? Că sud-americanii sunt doar cu artificiile tehnice, că Ronaldinho, că no-look-pass, că la mentalitate sunt printre ultimii. În tie-break, samba continua: 4-1, 5-2 pentru Seiboci Uailgi, însă Andrey, cu două slice-uri de lângă fileu și cu atenția de care ai nevoie când intri într-o intersecție nesemaforizată, l-a egalat la 6 și l-a lăsat acolo. Încă trei mingi de turul al doilea și i-a intrat prima. Cu as.

– Cum era, Dănuțe, cu mentalitatea brazilienilor?
– Da, și eu, ca latinul. Sorry!