Steffi Gauff

Tenisul e încă sub impresia ospățului nocturn pe care l-au organizat domnii Nadal și Djokovic acum două zile. Cu mic și mare, muritorii de rând încă se minunează de meniul out of this world servit deopotrivă de spaniol și de sârb, iar acum își dau coate și se tot întreabă dacă vor mai fi vreodată în viața asta invitați la așa răsfăț.

Lăsând un pic tenisul la o parte, că până la urmă cronicile astea sunt doar un pretext ca să ne dăm cu părerea în mod organizat, duelul dintre Rafa și Nole ne-a lăsat și cu ceva povețe de viață. Spre exemplu, e hotărât lucru că-i înțelept să tragi un pui de somn la prânz, că niciodată nu știi ce se poate întâmpla noaptea. Cunosc oamenii altfel onorabili, care în ziua marii confruntări n-au închis un ochi la amiază, iar pe la 12 noaptea au căzut lați în fața televizorului, probabil în timpul unuia dintre game-urile alea maraton.

Apropo de game-urile astea de 15-20 de minute, perioadă în care adversarele lui Swiatek pierd un set și jumătate și deja meditează dacă să ia sau nu șamponul de la hotel când își strâng bagajul, nu-i de lepădat nici rolul lor educativ al marii partide. Prinși în schimburi așa de lungi, de le venea să deschidă pliscul chit că mâncau pisica moartă de la poarta popii, poate că spectatorii francezi și-au mai exersat puțin răbdarea. Cine știe, poate că de acum înainte vor putea să reziste un punct întreg fără să scape un „Mais oui” ori un „Oh, maman”. Sau or striga oamenii „Oh la la”, habar n-am, că doar n-am făcut 11 ani de franceză ca să o și înțeleg.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Iga Swiatek – Daria Kasatkina: 6-2, 6-1

Sunt sigur că, printre multe alte adjective de bine, pe Iga o caracterizează disciplina și respectul pentru lucrul bine făcut, vorba unui celebru jucător de golf. Probabil că poloneza se pune în pat la ora 22 fix, chiar dacă n-are somn, pentru că știe că aia e ora de culcare. Dis de dimineață, înfulecă mecanic fructe și toast cu avocado, chiar dacă nu-i plac, pentru că știe că așa trebuie. După care pesemne că pleacă în grabă spre terenul de antrenament, cu vreo două-trei ore înainte, ca să fie ea sigură că nu întârzie.

Sigur, Swiatek a pornit în meci cu o dublă greșeală, ceea ce probabil pentru orice alt sportiv slav ar fi echivalentul unei pisici negre care îți taie calea. În mod normal, din acel moment al meciului, un slav sadea ar fi psihosomatizat că l-a ajuns ghinionul până-n călcâie și drept urmare s-ar fi sabotat singurel în cel mai fascinant mod posibil. Că doar nu te pui cu superstițiile în 2022.

Iga, în schimb, și-a văzut de ale ei. Și-a câștigat serviciul, a realizat din prima un break și n-a surâs o clipă în timp ce, aidoma profesoarei mele de matematică din liceu, găsea tot mai ușor o infinitate de unghiuri complicate. Ca să fie treaba bifată corespunzător, poloneza a încheiat primul set cu un break la 0. Un fel de „bazinga” în tenis – ori un epilog triumfător în stilul George Costanza, care trântește duma aia bună și apoi părăsește în glorie încăperea.

Biata Kasatkina a revenit în primul set de la 0-2 la 2-2, păcălind pentru scurt timp o lume întreagă că ar putea urma o semifinală relativ echilibrată. Numai că în următoarele 11 game-uri avea să câștige unul singur. Un bilanț care arată rău, la prima vedere, dar nu spune chiar tot adevărul.

Rusoaica de Dubai n-a dormit în ghete și nici n-a avut inerția unui bloc care își privește propria demolare. Daria a servit binișor, a răspuns cât a știut ea de bine șarjelor Igăi, ba chiar cred că a și transpirat la un moment dat. Însă cu robotica nu te pui, vorbă pe care ți-o poate confirma orice strungar intrat în șomaj din cauza unei mașinării drăcoase care execută lucrarea fără cusur și nici nu cere bonuri de masă ori beneficii sociale.

Coco Gauff – Martina Trevisan: 6-3, 6-1

Comentatorii sportivi îndrăgostiți de platitudini, care nu ratează nicio ocazie să transmită publicului că„niciun meci nu seamănă cu altul, au primit o lovitură dură la Roland-Garros. A doua semifinală a semănat leit cu prima, de parcă au fost cel puțin verișoare, dacă nu chiar surori de mamă. Dacă Swiatek a luat zece din ultimele 11 game-uri în semifinala ei, Coco a câștigat nouă din ultimele zece.

Micuța Gauff, care poate sa aibă armă la ea acasă, dar abia peste trei ani are dreptul să își cumpere o bere, a rămas astfel singura reprezentantă a grupului de adolescenți chitiți să schimbe status quo-ul din tenis. Carlitos Alcaraz și Holger Rune, altfel tineri de urmărit, cum ar spune Dan Petrescu înainte să trimită pe gazon 11 dârlăi peste 35 de ani, sunt acum preocupați să aleagă cremă de protecție solară potrivită.

Sigur, Coco Gauff a beneficiat și de conjunctură ca să-și câștige dreptul de a încerca să-i strice mecanismele lui Swiatek. Dar nu-i bai, doar și Liverpool a trecut de Benfica și Villarreal ca să joace finala cu Real Madrid.

Culmea, meciul americancei cu țâfnoasa Martina Trevisan a pornit sub semnul echilibrului: cele două fete au schimbat break-uri cum schimba generația cu cheia de gât surprize Turbo. Primele cinci game-uri au însemnat tot atâtea pierderi ale serviciului, încă o dovadă că circuitul WTA e spectaculos, dar are previzibilitatea unei șosele din România.

Poate că acel „na-ți-o ție, dă-mi-o mie” a zgândărit-o mai mult pe necoapta Coco, care a ajuns să se plângă arbitrei că italianca țipă prea tare. Pe undeva, empatizez cu Gauff. Înțeleg scânceala asta, dar s-o facă, domn’e, din al doilea set sau măcar în tie break-ul primului, nu așa, din primele game-uri. Că nici eu nu gâfâi chiar de la prima scară urcată.

Mă rog, puștoaica a trecut cu bine peste disconfortul cauzat de zgomotul venit de peste fileu. Și-a astupat urechile, a băgat piciorul în accelerație și a demarat spre finala cu poloneza care țintește a 35-a victorie la rând. Vestea bună pentru Coco e că, după ezitările din debutul jocului cu Trevisan, și-a regăsit serviciul. Vestea proastă? Na, Iga are 34 de victorii la rând.