Într-un raport al Comisiei Europene publicat acum doi ani, România reușea performanța de a ocupa ultimul loc în clasamentul numărului indicatoarelor rutiere de pe șosele în raport cu numărul de kilometri de drum asfaltat (străzi, șosele, autostrăzi). Conform acestui raport, în România există doar 14% dintre indicatoarele de care are nevoie un străin pentru a se orienta cu mașina fără a se pierde. Adică, mai clar, unde avem nevoie de 7 indicatoare, noi defilăm cu unul. Chiar și fără statistici și cifre, simțim diferențele enorme care ne separă de țările din vestul Europei atunci când “evadăm” cu mașina în străinătate. Indicatoare dublate, triplate, doar-doar să nu te pierzi și să nu treci peste intersecții fără să știi că vei trece de orășelul ăla din mijlocul Franței în care ți-ai rezervat hotelul.
Avem, deci, probleme sistemice. Cu toate astea, chiar dacă poate părea diferit, europenii au și ei problemele lor la acest capitol. În principal, vesticii nu duc lipsa unui număr civilizat de indicatoare (deși studiile arată că lipsuri există în toate țările), ci de claritate. Diferențele grafice dintre indicatoare – un element care pentru autorități superficiale precum ale noastre este ultima grijă de pe pământ – ridică reale semne de întrebare în țările în care autostrăzile nu sunt aspirații care dau înspre iluzii. Chiar dacă foarte cunoscuta Convenție de la Viena din 1968 a stabilit câteva elemente standard în lumea indicatoarelor rutiere din Europa, există încă multe diferențe formale grafice care consumă inutil kilometri, carburant, timp și bani. EuroNCAP – organizația care se ocupă de notarea siguranței modelelor lansate pe continent – a pus deja încă de anul trecut bazele unei noi convenții care să standardizeze semnele de circulație.
Motivul principal? Fiecare șofer parcurge inutil anual, în medie, 444 de kilometri din cauza indicatoarelor proaste, neînțelese sau din cauza faptului că nu cere indicații. Înmulțiți acest număr cu peste un miliard, numărul de mașini care circulă pe Glob în 2012, și apoi cu prețul mediu al carburantului. Peste 500 de miliarde de euro aruncate anual degeaba la nivel mondial. O sumă despre care se vorbește că ar rezolva problema financiară care bântuie Uniunea Europeană de doi ani încoace.
În principiu, problemele formale grafice sunt patru: forme și culori diferite ale indicatoarelor în fiecare țară, pictograme diferite pe indicatoare, tipuri diferite de săgeți și, nu în ultimul rând, fonturi diferite. Problema fonturilor este, de fapt, una mult mai adâncă. Corpul de literă nu este doar diferit în funcție de țară, ci și ilizibil în multe țări. Chiar dacă condițiile de vizibilitate sunt perfecte sau nu, literele alese de autorități pentru a indica numele orașelor sau direcția de urmat pentru mașini și pietoni pot duce la încurcături și manevre greșite. Dar cum se poate rezolva problema asta? Există oare un font care să poată fi folosit în aceeași formă peste tot în lume, care să standardizeze indicatoarele și care să rezolve măcar una dintre cele patru probleme majore?
AMBIȚIA LUI RALF HERRMANN
Răspunsul e mai dificil de găsit decât pare la prima vedere. Dar un tânăr german, Ralf Herrmann, a luat problema în serios și, în ultimii 6 ani, și-a dedicat întreaga activitate și timpul pentru a găsi un font standard care poate fi utilizat cu succes atât în SUA, cât și în Europa, o zonă în care diacriticele nu permit caractere atât de înalte precum cele utilizate peste Ocean. Care poate fi văzut clar atât ziua, cât și noaptea, când farurile mașinilor bat în vopseaua reflectorizantă a indicatoarelor și transformă literele “normale” în unele care par luminate artificial. Care poate fi citit ușor atât de la distanță, cât și de la apropiere, deci fără a fi nevoie de dimensiuni foarte mari. Care este perfect lizibil pe ceață, ploaie, noapte sau grindină.
Căutările lui Ralf Herrmann încep cu o idee. Venită pe când tânărul student de atunci conducea pe Route 66, în Statele Unite. Încercând să-și dea seama din ce familie de fonturi fac parte literele foarte mari de pe indicatoarele americane, Ralf a observat că acestea sunt foarte lungi și voluminoase, lucru permis de lipsa diacriticelor care pot fi regăsite în cele mai multe limbi europene. Era clar că litere clare ale americanilor nu puteau fi “importate” în Europa din această cauză. Și atunci i-a venit o idee: cum ar arăta un font care să poată fi utilizat cu succes atât pe Route 66, cât și în Europa? Cât de greu este să standardizezi corpul de literă, astfel ca un turist german care ajunge în Bulgaria să aibă sentimentul de siguranță pe are ți-l dă un caracter familiar?
Orientarea în spațiu (și timp) este cadrul de bază al cunoscutului. Ne face plăcere să ne aflăm în zone distincte fizic pe care putem să le recunoaștem ușor și să ne atașăm sentimentele și sensurile de acestea. Ele ne fac să ne simțim ca acasă. – Kevin Lynch
10.000 DE KILOMETRI DE RESEARCH
Întrebarea l-a chinuit pe Ralf Herrmann până când, într-o zi, neamțul s-a urcat într-o mașină și a pornit prin Europa cu simplul scop de a fotografia cât mai multe indicatoare și de a înțelege care sunt elementele standard care nu trebuie să lipsească din fiecare țară, dar și ce ar trebui să facă pentru a desena un font comun pentru toate țările care folosesc alfabetul latin. A mers aproape 10.000 de kilometri amestecând plăcutul turismului lejer cu utilul fotografiatului tuturor indicatoarelor care i-au ieșit în cale. De fapt, imaginea unui nebun care-și petrece timpul fotografiind indicatoare pentru a le studia fonturile este atât de ciudată, încât Ralf a fost reținut pentru câteva ore de autoritățile norvegiene din cauză că părea suspect. Odată rezolvată galeria foto (pe care a postat-o pe propriul cont de Flickr), Ralf s-a întors în Germania, unde a început să schițeze un font propriu. Numele de lucru? Wayfinding Sans. Fără serife, modern, clar, cu litere individualizate, cu detalii ușor exagerate, pentru a evita confuzia.
Fonturi folosite pe indicatoarele din Europa:
România, Belgia, Bosnia-Herzegovina, Bulgaria, Croația, Kosovo, Luxembourg, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Serbia – SNV.
Austria – TERN.
Danemarca – Dansk Vejtavleskrift.
Estonia – Arial Narrow Bold și Helvetica.
Franța – Caractères.
Germania – DIN 1451.
Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Portugalia – Transport
Marea Britanie – Transport și Motorway (ultimul, pe autostrăzi)
Olanda, Spania, Turcia – FHWA.
Norvegia – Trafikkalfabetet.
Polonia – Drogowskaz.
Slovacia – Universal Grotesk.
Suedia – Tratex.
Elveția – Frutiger.
PROBLEME SPECIFICE UNUI FONT DE INDICATOR
Primul pas a fost unul neobișnuit pentru un designer de fonturi. Pasionații de tipografie știu foarte bine că distanța de la care este citit un font este un element puțin relevant atunci când e vorba de litere destinate tiparului sau monitorului, de exemplu. Fonturile clasice de design nu au fost realizate cu scopul de a fi citite de la 300 de metri, ci pentru a rezona și a impacta privitorul de la un raport distanță/mărime relativ redus. Altfel spus, în viața de zi cu zi ai nevoie de litere care arată bine în context, nu neapărat care pot fi citite de la distanță. În cazul lui Ralf, lucrurile au stat diferit. “Pentru a mări distanța de la care este vizibil fontul meu, a trebuit să experimentez, analizând corpul de literă printr-un filtru blurat, proporțional cu momentul în care devine lizibil de la distanță mare. Apoi, l-am supus unor filre suplimentare care echivalau cu efectul de suprastrălucire pe care îl primesc literele de pe un indicator fluorescent atunci când farurile bat direct în ele”, spune Herrmann.
Pentru a-și ușura munca, Ralf a dezvoltat o aplicație prin care fiecare literă sau cuvânt pot fi supuse efectelor care echivalează condiții de vizibilitate slabă. L-a numit Legibility Text Tool (LTT), iar o demonstrație a sa e în clipul de mai jos.
După analiza atentă a formelor literelor în LTT, germanul a ajuns la câteva concluzii interesante. În primul rând, deși fontul trebuie să aibă un aspect general plăcut, condițiile vitrege de vizibilitate arată că este mult mai important scheletul literei decât detaliile ei. Altfel spus, cozile și barele perpendiculare ale literelor trebuie să fie evidențiate mai mult. Drept urmare, prima măsură luată de Ralf a fost să exagereze terminațiile literelor, lucru care a dus la individualizarea fiecăreia în parte. În acest fel au dispărut problemele pe care Ralf le-a semnalizat la indicatoarele din Olanda, de exemplu, care folosesc fonturi din familia FHWA, sau la cele din Franța (fontul Caractères): unele litere, precum C și G sau O și Q sunt extrem de apropiate la nivelul scheletului și pot fi confundate foarte ușor pe ceață sau noaptea. În imaginea de mai jos vedem fonturile utilizate de Franța și Olanda (sus) și fontul Wayfinding Sans Pro (rândul de jos)
O altă concluzie a lui Ralf a fost faptul că o grosime mare a fontului, un element care teoretic sporește vizibilitatea, este contraindicată în cazul fonturilor dedicate indicatoarelor. Motivul: efectul de “extrastrălucire” pe care îl au literele luminate. În cazul în care corpul de literă este gros, acest efect va elimina detaliile, iar multe litere vor semăna între ele, sporindu-se astfel confuzia. Deci era din ce în ce mai clar că e nevoie de un font subțire, dar vizibil. O nouă provocare caracteristică acestui tip de font. În imaginea de mai jos vedem cum se comportă fonturile din Spania (sus), Italia (mijloc) și fontul dezvoltat de Ralf Herrmann atunci când literele sunt luminate.
Un element de finețe care le scapă celor care se ocupă de fonturi de obicei în cadrul autorităților naționale: o literă neagră afișată pe fond alb este văzută de ochi ca una mai subțire decât una albă pe fond negru (efectul negativ). Ralf Herrmann a rezolvat problema “îngroșând” literele folosite pe aceeași dimensiune de culoare închisă pentru a compensa iluzia optică.
UN FONT COMPLET, GATA SĂ NE AJUTE
La final, după ce în setul complet au fost adăugate săgeți și cifre – elemente inevitabile pentru un font care își dorește să faciliteze orientarea – au ieșit 20 de stiluri diferite incluse în pachetul complet denumit Wayfinder Sans Pro. Evident, doritorii pot să aleagă și setul de bază (4 stiluri) dacă nu au nevoie de mai mult, însă pentru o experiență completă – clienții ar trebui să fie state sau aeroporturi – creatorul recomandă achiziția setului ultracomplet, care conține și jocul pozitiv/negativ reglat de Ralf.
Wayfinding Sans Pro avea nevoie și de confirmare. Universitatea de Științe Aplicate din Berlin a realizat un test empiric în care au fost incluse nouă fonturi fără serife considerate eligibile pentru “provocarea” de a indica direcțiile. În urma testului, cercetătorii germani au ajuns la concluzia că fontul dezvoltat de Ralf Herrmann este mai potrivit decât nume mari și cunoscute în câmpul tipografiei precum Arial, Futura, Garamond Premier Pro sau Frutiger LT Roman.
375 de dolari. Acesta este prețul pentru care dezvoltatorii pot să-și achiziționeze pe fonts.info sau myfonts.com toate cele 20 de stiluri ale fontului Wayfinding Sans Pro. Plus investiția în infrastructură care ar transforma actualele indicatoare în unele mult mai lizibile, clare și evidențiate pe șosele.
via | 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.