Am fost cuminți și ne-am primit și finala. Cine ar fi crezut, în urmă cu câteva luni, că New York-ul, adică miezul durerii și al haosului patogen, va da restartul tenisului mondial? Nimeni n-ar fi crezut, fraților. Nimeni, cu excepția Serenei și a lui Djokovic, care ar fi venit să joace și dacă turneul s-ar fi disputat pe o suprafață inovatoare alcătuită din cărbuni încinși, seringi folosite și piele de bebeluș! Dar, fără glumă acum, turneul chiar a făcut istorie și fără Fedal. Cu Murray la start, cu francezii la pat și cu arbitrii de linie instruiți să cadă ca Neymar, în eventualitatea în care cineva dă cu mingea mai tare înspre ei, US Open-ul s-a achitat de toate sarcinile asumate și a dat tonul pentru ce va urma. A fost o organizare austro-nemțească care a culminat, iată, cu o finală despre care nici nu mai e nevoie să spunem ceva. Dar o să spunem, că de-aia plătiți abonamentul ăla de 29.99 euro pe lună la mirceameșter.ro. Dacă n-ați plătit, să vă fie rușine. Urmăriți-ne pentru mai multe sfaturi de business.
Personal, deși nu e treabă simplă să scrii cu prietenii cronici, abia aștept Roland-Garros-ul ca să râd de organizarea francezilor, iar apoi Australian Open, ca să râd de organizarea americanilor. Căci ce e viața dacă nu o sumă de batjocuri date de pe margine? Și ce suntem noi dacă nu o echipă de cronicari cocoțați pe cele 6 rânduri de borduri ale lui doamnei Primar? Deci hai să vă povestesc meciul dacă tot mi-am luat notițele astea în Notepad.
Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:
Dominic Thiem – Alexander Zverev: 2-6, 4-6, 6-4, 6-3, 7-6
În liceu, aveam un câine pe care-l chema Tor. Un schnautzer uriaș de toată isprava. Îi aruncam mingea de tenis, iar el mi-o aducea înapoi mușcată și bălită și ce ne mai distram! Cred că am trecut împreună prin vreo 5 tuburi de mingi de-a lungul timpului. Fiecare sesiune de joacă începea exuberant și continua susținut o vreme. Era jocul nostru preferat, doar că după vreo 10 minute, el obosea, iar eu trebuia să-nvăț pentru vreo corigență la chimie. Când joaca era pe cale să se termine, chestia asta era limpede, pentru că Tor nu mai venea cu mingea înapoi. De fapt, nici nu se mai ducea după ea, trebuia să o caut eu prin tufișuri. Super leneș gagiul, se tolănea lângă mine obosit și plictisit și rămânea să reluăm treaba a doua zi, dacă avem chef. De ce v-am povestit toate astea? Pentru că vreau să vă amintesc că și lucrurile frumoase pot deveni obositoare la un moment dat, oricât de mult ți-ar plăcea. Universul și Omul conlucrează întru diversitate și cicluri. Ei bine, match-up-ul ăsta Zverev-Thiem se încadrează pe lista asta pentru mine. Știu că ar trebui să mă entuziasmez necondiționat la apariția acestor wunderkizi milionari, dar după un set și-un pic, devine imposibil și prefer să-mi torn o vișinată și să ascult Bee Gees în pielea goală (fac asta foarte rar, nu e cazul să vă zic chiar totul).
Embed from Getty Images
Ultima oară când Zverev își învinsese prietenul mai în vârstă (și mai în vână) se întâmpla în 2018, în finala de la Madrid. A fost prima bornă importantă din cariera lui Sascha, iar apoi au urmat și altele – a câștigat Turneu Campionilor, a învățat cum e cu Twitterul, a adăugat aurul alb în portofoliul de la gât. Pași mărunți dar siguri spre o carieră demnă de respectul lui Kyrgios.
Și dacă tot suntem chitiți pe introduceri irelevante, trebuie spus că prietenii de la Porsche ne susțin necondiționat cu cronicile astea de Grand Slam, dar cred că într-una din zilele astea o să gust suficientă vișinată încât să le propun să scriem și despre turneele mai mici, unde Țig le spune adversarelor să-și țină gura că nimeni nu le-a întrebat nimic, iar la finalul săptămânii ridică trofeul deasupra capului. Deci vă rog nu mă uitați la culesul vișinelor, că e un proiect fain ăsta.
În finala de azi-noapte, spre deosebire de toată adolescența lui, când frate-su îi spunea să nu le ducă pe fetele alea la terenurile de tenis pentru prima întâlnire, Sascha a ascultat sfaturile lui Mischa. În primele trei seturi măcar, că dup-aia apărut și Thiem în meci. Alex a luat mingea repede și a lovit fără teamă și a rezultat un prim set în care favoritul, la fel ca-n finala fetelor, n-a suflat în front. Și asta în condițiile în care Dominic a pus să i se aducă cele mai bune perechi de adidași, ca să nu pățească ca-n semifinală, când a blestemat fabricile chinezești pline de muncitori-copii care nu-s în stare să facă o pereche decentă de pantofiori.
Apropo de decență și skill, Alex Dulgheru a comentat foarte bine meciul ăsta pentru Eurosport România. La un moment dat, colegul comentator i-a citit, în direct, un mesaj de la un prieten care zicea ceva de genul ”Zi-i lui Alex că are să-mi dea 100 de euro pentru meciu’ ăla pierdut cu Wozniacki”. Eurosport powered by Betano, gen. Locul unde se fac glumițe și se redau cópii la scară mică ale abuzurilor online la care sunt supuși sportivii de către pariori. Asta se întâmplă când job description-urile astea de comentariu sportiv nu cer decât să te pricepi la sportul respectiv, iar în rest poți să ai cotă 1.05 s-o dai de gard în direct pentru că ești complet clueless.
Deci după un prim set puțin disputat dar destul de mult comentat, Sascha putea foarte bine să închidă setul și al doilea la 6-1; dar voleul la mingea de set a fost executat cu naturalețea cu care schimb eu un cauciuc la mașină. Așa că a mai așteptat câteva minute să se rezolve treaba. La fel cum aștept și eu pe cineva când am de schimbat un cauciuc la mașină.
Embed from Getty Images
Ce s-a întâmplat în următoarele trei seturi va rămâne de povestit mult timp de-acum încolo. Ok, poate nu mult timp, dar vreo două zile, până-și intră Roma în rol, tot se va discuta. Iar motto-ul acestor ultime trei seturi ar trebui să fie ”Morfina mea, prieten drag”, după cum spunea îndrăgitul vocalist și activist Tudor Chirilă. Pentru că orice neamț știe că pe austrieci nu-i bați la tenis decât atunci când îi vezi urcați în lojă, cu un energizant lângă ei și-o mască așezată corect sub bărbie. E drept că-n afară de Thiem, doar Novak mai mișcă ceva dintre austrieci, dar tot merge aforismul. Thiem s-a încordat ca Dorian Popa în somn și a întors meciul de la 6-2, 6-4 și 2-1 cu break. Cum a făcut asta? Așa cum se izbutesc toate marile succese, prieteni: voință de fier și o poftă nestrămutată de a-i arăta lui Muster cât de tare se înșală în privința ta. Domi a luat setul 3 făcând break în ultimul game.
Pe fondul dezolant cu care ne-am obișnuit deja al tribunelor goale, meciul a alternat momentele de top class cu cele de A Class în versiunea veche. În mijlocul setului patru, de reținut acest punct diavolesc, venit la două ore și jumătate de la start.
Cred că dacă serviciul lui Zverev îl trădează adesea (abrupt, dar în limite ok astăzi), forehandul n-are bube. În special acea dreaptă inside-in pe care o poate executa și la 4 dimineața, când îl scoală cățeii din somn că fac pe ei. Dacă ar fi două persoane cu același job, dreapta aia ar fi Iuliu Maniu, iar serviciul doi ar fi Codrin Ștefănescu după trei pahare de Babanu. Iar odată cu această comparație grozavă pentru care merit să ațipesc pe veci la Sighet, să-i mulțumim colegului Ben R. că a scos la iveală nestemata asta. This little gem, cum grăiesc americanii.
Deci iată cum se învârte roata precum dobermanul în jurul cozii. Internetul era pe dial-up atunci, dar comentariul sportiv avea unde să facă istorie: la TV, din gura unor vizionari buni la tenis precum McEnroe. Și ca să nu existe nicio îndoială (că glumele sunt ca legeile din România: 100% interpretabile), să spunem că suntem fără echivoc de partea premiilor egale în tenis. Chiar ieri vorbeam cu Andy Murray pe Zoom și mă bucur că mi-a urmat sfatul și încă nu a aderat la noua structură IPTL, care e alcătuită, momentan, doar din băieți și rachetele lor.
Până ca durerea ratării unui Slam ce părea la îndemână să-l împresoare pe Sascha, a venit mai întâi durerea de a pierde și setul 4. Zverev n-a mai trăit o așa deziluzie de pe vremea când Ferrer i-a zis că are un joc de picioare ”okay”. ”Să moară Gigi, cum adică okay, unde ai mai văzut tu așa piloni de zeu care fac lucrurile să se-ntâmple, Davide, ar trebui să te surghiunesc, să te pun să faci conversație două ore cu Kerber, asta ar trebui să-ți fac, dar mi-e milă de tine” – se pare că ar fi fost replica lui Sascha, care între timp și-a îmbunătățit al naibii de mult jocul de picioare.
Embed from Getty Images
Game-ul 8 al setului a fost cel mai lung și a venit la pachet cu neforțate și scrâșneli de talpă în preajma fileului. Un game în care Thiem a făcut breakul, a fugit cu setul, iar noi ne-am trezit chiori de somn într-un set decisiv pe care speram să-l evităm. Din păcate am tras târziu de volan și aia a fost. Și tot din păcate, așa cum mulți au spus-o înaintea mea, seturile decisive sunt în natura lui Zverev. Chinul este în Firea lui, vorba copywriterilor plătiți de la buget. Iar acest chin nu poate fi înțeles decât de bieții copii care azi au început școala. Cinci ore pe zi de școală, cinci seturi la Zverev. În fiecare an sufăr pentru școlari, dar anul ăsta, mai mult ca oricând. Și săracii nici n-au opțiunea unui păhărel de ceva să mai ia din stres și presiune. Mi se pare super greu în ziua de azi să fii copil, sper că sunteți conștienți de asta și generoși cu propriii plozi. Au destule pe cap și fără să-i mai stresați voi cu notele și cumințenia.
Acuma eu știu că desfășurarea acțiunii din setul 5 nu mai preocupă pe nimeni la ora asta, dar eu îmi fac datoria și semnalez că jumătare din game-urile jucate au fost break-uri. Practic, s-a jucat ca-n Drumul Taberei între prieteni. Zverev a fost primul care ar fi putut scoate piñata din portbagaj, când a servit pentru meci la 5-3. Fix atunci, între game-uri, hoțomanul ăla de DJ de pe Arthur Ashe a pus ”Under Pressure”, ca toată suflarea tenisistică să chicotească de zor. A fost într-adevăr presiune, dar nu de-aia a servit Zverev cu 73 de mile pe oră, făcând-o pe Errani să sughită necontrolat. A pierdut pentru că ăl mai bun a fost Thiem fix când a trebuit.
Și iată că istoria s-a scris odată cu tabela arătând 6-6 in the 5th. A fost pentru prima oară în istorie când o finală de slam a băieților s-a decis într-un tiebreak de set decisiv. De asemenea, a fost pentru prima oară când mi-a fost milă de Domi văzându-l cu crampe musculare și cu picioarele făcute praf. Din păcate, nu e ca la fotbal, să te așezi confortabil cu burta-n sus și să aștepți să-ți dea vreun coleg sau oponent primul ajutor. Thiem și-a văzut de treabă așa cum a putut, sub privirile și semnele discrete ale lui Massu. Și a făcut ce știm deja că a făcut. A revenit la două seturi și a devenit primul nou campion de Grand Slam din ultimii 6 ani.
Tovărășia dintre Zverev și Thiem va rămâne nealterată și după această (primă) finală de GS, așa cum se vede și din momentul lor de la finalul meciului. Adevărul e că dacă e să ignori recomandările de distanțare socială, în cazurile astea trebuie să o faci. Doi prieteni arătându-și respectul prin lipsa de milă în timpul jocului, iar apoi își reiau viețile offcourt printr-o îmbrățișare. Așa se face.
După meci, Thiem a dat vina pe emoții pentru primele două seturi. A spus că a fost super încordat și că uitase cum e sentimentul ăsta, nici nu știa cum să scape de el. Dar a reușit. Și deși are 27 de ani, are tot timpul să mai câștige turnee mari, că destui au fost cei care și l-au câștigat pe primul după 27 de ani: Wawrinka, Ivanisevic, Korda etc.
Ok, ce facem de-aici încolo, când cel mai cel turneu de mare șlem s-a încheiat? În primul rând, ne tragem sufletele nițel, că au fost două săptămâni grele. Poate o să-mi închiriez un Taycan și-o să mă duc până-n Eforie pentru o hamsie cinstită. În al doilea rând, haideți să privim cu încredere spre Roland-Garros, unde El Lider MaSimo ne pregătește ceva bun de tot. Pe noi o să ne găsiți tot pe în spatele tastaturii, voioși și convinși că știm mai bine cum stă treaba.
Până atunci, mulțumiri că ne citiți și că ne luați la mișto prin comentarii. Cronicile astea au nevoie de atenție la fel ca Genie Bouchard. Și dacă-mi permiteți, un sfat: e cald încă, dați o tură pe la terenuri și lăsați brațul ăla să despice aerul fără teama de eșec. E doar tenis: pace și drilluri.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Aceste cronici v-au fost oferite de:
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
