Ni se întâmplă tuturor să dăm pe străzile oraşului de maşini în care cineva învaţă să conducă. Cu ajutorul unui instructor. Trecând peste glumele de genul “Pe vremea mea, şcoala se făcea în clădiri, nu în maşini”, am avut dintotdeauna un soi de afecţiune pentru cei care încearcă să înveţe tainele şofatului într-un oraş cretin din acest punct vedere, aşa cum e Bucureştiul.
Ştiu că poate pare ciudat, dar întotdeauna când văd o maşină care se mişcă lent cât mai aproape de marginea din dreapta a străzii nu mă apucă nebunia grabei, ţipetele de giboni demne de o cauză mai bună ale taximetriştilor sau o nerăbdare acută vecină cu cea care te loveşte când ai nevoie să ajungi în faţa unui WC. Poate par nebun, nu ştiu, dar prefer ca întotdeauna să merg în ritmul maşinii din faţă, în care un viitor şofer stă lipit de volan, cu ochii atenţi la tot ce se întâmplă în faţa lor şi eventual uitând – de emoţie şi din cauze care ţin de lipsa de experienţă – să privească în oglinzi. Apoi, când pot să trec pe o bandă alăturată, semnalizez, trec cu viteza legală de el şi apoi semnalizez că intru din nou pe banda 1. Mă gândesc că instructorul din dreapta mă vede şi îi spune omului “Uite, aşa trebuie să faci şi tu”. Prefer să fiu, pentru câteva secunde, fraierul care semnalizează şi merge ca la manual. Poate că momentul ăla i se întipăreşte omului pe retină şi va face şi el aşa când va avea carnet. Poate sunt prost şi mă gândesc că puterea exemplului mai poate funcţiona la noi, dar prefer să fiu prostul traficului pentru 10 secunde decât inteligentul de ghetou atât de răspândit pe străzile româneşti.
Vă povestesc asta pentru că am asistat ieri la o fază complet cretină. Ieşeam dintre blocuri, iar în faţa mea conducea un urangutan de Bucureşti care în 40 de ani de când avea carnetul nu a învăţat să nu stea atârnat pe volan. La un moment dat, când am intrat pe bulevardul principal, oxiurul gras cu Cielo a făcut dreapta, tăindu-i pur şi simplu calea unui tip de 18-19 ani care se afla la una dintre primele lui ore la şcoala de şoferi. Evident, instructorul a frânat, iar copilul s-a pierdut şi a rămas cu motorul mort în mijlocul bulevardului, claxonat de toţi cei din spate care-l înjurau pentru că era “incompetent” şi pentru că bloca traficul.
Da, o parte din educaţia celor de la volan e responsabilitatea noastră. Probabil că ar trebui să ne gândim la asta mai des într-o ţară în care nu ai nevoie de multe şcoli pentru a circula cu 200 de kilometri pe oră pe autostradă.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
