O zi de miercuri poate fi a naibii de agitată când vine vorba de fotbal. Poți avea un amical Barça-Girona (cică Supercupa Catalunyei, un fel de olimpiadă pe județ, cum ar veni), un meci de cupă în Elveția, un Ternana-Sambenedettese în Serie C, iar totul să culmineze cu Lukaku tăncuind fundașii francezi pe o ploaie mocănească. Ăsta e fotbalul din miezul săptămânii și nu avem niciun motiv să fim nemulțumiți. Singura nemulțumire personală este că nu-l mai aud pe Mihai Mironică comentând meciurile de Champions League. Asta da. Pentru mine, Mihai era jumătate din farmecul serilor, pe vremuri. Lucrurile mergeau în felul următor: să spunem că eminutul 8, iar un băiat de mingi îi dă lui Thiago Silva mingea, ca să arunce de la margine.

Mironică: ”Wow, deci băiatul acesta de 13 ani tocmai i-a dat mingea unui milionar în lire sterline”
Costi Mocanu: ”Un aut bătut bine acolo de Silva”
Mironică: ”Uluitor bătut aut-ul ăla. Silva câștigă 20 de mii de lire pe săptămână. După autul ăsta, va câștiga 23 de mii. Oare câte mingi pot cumpăra cluburile românești de banii ăștia?”
Costi Mocanu: ”Mihai, vreau o cafea, te rog. Tare”
Mironică: ”Extraordinar de tare!”

Nu se mai fac comentatori ca Mironică, nene. În ziua de azi, comentatorii vin pregătiți, au statistici, iar Grădinescu i-a învățat pe toți să fie cumpătați. Bleah. Până și Cosmin Băleanu înțeleg că și-a făcut cont de Twitter, ca să nu mai râdă Vochin de el în pauzele publicitare. Vremea monologului romantic a trecut. Oh, cândva puteai face în același timp apologia unui umăr la umăr și un pipi.

Bun, deci dacă aseară ați dat pe ProTV ca să vă uitați la Ferma, vă spunem noi ce s-a întâmplat la Porto și Paris: s-a jucat fotbal. Și chiar dacă sunteți în toate mințile și nu v-ați uitat la Ferma, noi tot o să vă punem la curent cu meciurile de aseară. Pentru că sunt două tipuri de meciuri care ne bucură peste măsură: cele în care dau românii gol (rare) și cele în care pierde PSG-ul acasă (aproape la fel de rare).

Aceste cronici îți sunt oferite de:

PSG – Manchester United 1-3

Să vezi și să nu crezi. Parisul, suporterii și miliardele erau cu sacii în căruță, căruța era cu bateriile încărcate, iar băieții lui Ole Gunnar Solskjær erau scoși din ecuație. Ghinionul de pe Parc des Princes a fost că ecuația a fost de gradul trei în poarta lui Gigi Buffon, care se încăpățânează să joace fotbal în loc să le citească nepoților amintirile sale din copilărie, adică din cartea de astronomie scrisă de Brian May, capitolul despre Big Bang.

Embed from Getty Images

Am putea să trecem direct la minutul 90, că oricum asta e tot ce va reține suflarea microbistă după meciul de azi-noapte, însă nu putem s-o facem. Nu ar fi profi. Nu ar fi fair. Și noi nu falsăm în meseria asta de cronicari, așa cum se întâmplă în alte bresle. Medicul fals, avocatul fals, arhitectul fals. La noi, nu te acoperă nimeni. Calci strâmb pe site-ul lui Meșter, se găesc trei isteți de la Digi care te dau în gât că i-ai scris numele greșit lui Kimpembe. E o junglă, prieteni, lumea asta a cuvântului scris în sport.

Așa că trebuie să luăm evenimentele pe rând și să le tratăm cu respectul cuvenit. Mai întâi, subiectul important cu numărul unu: tricourile diavolilor. Cineva de la club (vreun sabotor lăsat acolo de José?) a amestecat coloratele cu albele, iar rezultatul a fost un roz șters și enervant, ca obrazul lui Ferguson. Să te prezinți cu echipamentul ăla la meci de Ligă e dovada clară că n-ai în staff o Iulia Albu sau o Rovana Plumb. Că dacă ai avea, ai avea și stil. Dar tu n-ai, asta e.

Embed from Getty Images

Nici n-am apucat să spargem primul pumn de semințe, că Romelu Lukaku a interceptat vulpește o minge pe care a băgat-o în poartă. Sigur, băiatul are gabaritul unui Nissan Navara încărcat cu cherestea, dar demarează ca un GT-R. Serios acum: pe lângă el, Ashley Young parcă e Ashley Judd. Și n-a fost doar golul din minutul doi al tânărului Romică. Tot în primele minute a venit și egalarea, respectiv singurul gol al gazdelor. În minutul 12, Juan Bernat (tot Bernatu-i fruncea, fraților) a pus latul la o centrare dată cu ochii închiși de Mbappé. Gata: 1-1, eliminare Manchester, previzibil. Nimeni n-avea să-i reproșeze nimic lui Ole Gunnar. Te-ai descurcat de minune, dar asta e, băiete – fotbalul mare se joacă pe goluri multe, iar tu ești prea Moldevean ca să schimbi ceva. Evident, scenariul ăsta n-a stat în picioare. Ole o avea el înca fața aia de copil, dar părul grizonant și munca cinstită, apucată de jos, l-au învățat una-alta.

Embed from Getty Images

Știți vorba aia din sudul Manchesterului: ”Golu’-i frate cu Lukaku”. E la mare preț în fotbalul britanic zilele astea. Așa că, prin minutul 30, tipul ăsta a arătat încă o dată de ce a costat cât o mică insulă din Pacific pentru a fi adus de la Everton. Și a mai băgat un cărbune pe foc. Un șut din afara careului al lui Rashford, o buffoniadă de toată frumusețea și Romelu amușinând oportunitatea cu secunde bune înainte ca ea să se petreacă. Nicio problemă și nicio surpriză cu golurile astea: din cele 14 goluri pe care le-a bifat sezonul ăsta, 9 au fost în deplasare. Din acest punct de vedere, Lukaku se aseamănă multora dintre noi: se simte mai confortabil musafir decât gazdă, pentru că poate s-o taie spre casă când vrea el și să-i lase pe ăia să spele vasele.

Embed from Getty Images

În principiu, deși a condus tot meciul, Manchester United a lăsat senzația că a venit aici din obligație, nu pentru calificare. În afară de De Gea, Smalling și de golanii din studioul Manchester United TV, cuvântul de ordine a fost ”Lasă-i”. Într-un context de genul ”Lasă-i să vină peste noi, că la ce bulan are Solskjær, n-ar fi exclus să ne calificăm și-așa”. Vedeți, un colectiv trebuie să-și cunoască plusurile și minusurile. Minusuri: un lot decimat. Plusuri: un antrenor care e obișnuit să dea goluri în minutul 94 încă de când era mic.  

După o primă repriză în care PSG-ul a dominat cum domină mașinile de gunoi Vitanul la 6 dimineața, oamenii lui Tommy Tuchel au dat, în sfârșit, un gol de toată frumusețea. Păcat că a fost din offside. O pasă cu călcâiul a lui Kylian l-a găsit în careu pe Di Maria, care a săltat-o cu stângul, așa cum a văzut la Messi. La opt ani și 10 luni după această pasă a lui Mbappé, s-a ridicat și fanionul de la margine. Tough luck, noroc greu, quel dommage, oooof!

Embed from Getty Images

Prin minutul 83, când Mbappé și Bernat au avut grijă să comită ultima ratare în serie, ca să îngroape iară speranțele șeicilor, era clar că Manchester va bate un record sau ceva pentru numărul de cornere avute într-un meci de Champions League: zero. Nu doar atât, dar o altă filă de Guiness Book tot s-a scrijelit aseară cu sânge de Paris: un copilandru de 17 ani, 5 luni și 5 zile și-a făcut loc pe teren, în trupa lui Ole Gunnar. Pe numele său Mason Greenwood. Chiar că green, nene. Uite așa se face istoria, iar Mason devine cel mai fraged purtător de crampoane care joacă pentru United într-un meci de Ligă. Nu știu ce făceați voi la 17 ani, dar eu citeam Palahniuk pe-ascuns și mă dădeam cu bicla pe platou la Dacia. Ăsta mic a intrat pe teren să califice United într-un meci cu bogătanii de la PSG. M-am uitat atent la el și nu cred că e genul care să citească Palahniuk, deci avantaj eu. Clar.

Embed from Getty Images

Și iată-ne ajunși în sfârșit și la punctul culminant dintr-o nuvelă al cărei final a fost scrisă de AI. Povestea asta, care m-a bucurat, dar nu mi-a plăcut deloc, l-a avut în prim-plan pe Diogo Dalot, un puștan care n-a sărit nicio etapă până să ajungă să califice Manchesterul mai departe. Are 19 ani și a trecut prin toate naționalele de tineret ale Portugaliei: U15, U16, U17, U19, U20, U21. Nu e clar ce s-a întâmplat cu U18 – probabil învăța pentru bac și nu-i ardea de fotbal. În fine, Dalot a intrat aseară în minutul 36, în locul lui Bailly, și probabil că va intra în istorie drept cea mai norocoasă schimbare făcută de nevoie de un antrenor al lui Manchester. În ultimul minut de joc, Diogo a urcat val-vârtej spre careul advers, a șutat tare și cam aiurea, iar mingea fost respinsă în corner din săritură de cel mai ghinionist din curtea școlii, Presnel Kimpembe. Presnel Ghinionel a respins cu cotul mingea aia, iar inițial doar Diogo a cerut henț. Că nu văzuse nimeni nimic. Buffon își scuipa în mânuși, făcea semn că totul e ok. Însă blestemul tehnologiei, de care fotbaliștii profită exclusiv pentru WhatsApp și Netflix, i-a ajuns pe parizieni. Parchetul s-a auto-sesizat, VAR-ul a fost solicitat, Codruța a început să ia dosarul la puricat, iar penalty-ul a fost dat. Și nu putea să-și asume altcineva responsabilitatea decât veteranul de 21 de ani, Marcus Rashford, care a calificat echipa mai departe. La primul lui penalty într-un meci oficial pentru Manchester United. Nu știu ce-ați bifat voi la 21 de ani la capitolul decizii serioase în viață, dar există șanse mici să vă fi privit în direct niște sute de milioane de oameni la primul examen din facultate, de exemplu. Și dacă a fost așa, bravo ție, Elon Musk.

Embed from Getty Images

Rămânem, așadar, cu un nou moment fotbalistic ce poartă ștanța lui Solskjær. Dar și cu această vorbă de duh a lui Cosmin Băleanu, care iar a fost lăsat de colegi singur să comenteze un meci de fotbal: ”Oh, cum poate să fie fotbalul!… Sportul!… VIAȚA!…”.

Embed from Getty Images Embed from Getty Images

FC Porto – AS Roma 3-1 (după prelungiri)

Ne place sau nu, trebuie să ne obișnuim cu noile legi ale firii din fotbal, prieteni: VAR-ul va decide tot mai multe faze, averi vor fi băgate pe ușa din dos a sportului, iar barba aia a lui Messi va deveni tot mai stranie. Asta e viața, nu suntem puși aici ca să-nțelegem mecanismele care duc la decizii de genul ăsta.

Romanii veneau pe îndrăgitul Estádio do Dragão având la tolbă un vânat consistent: 2-1 în tur. Pe de altă parte, aceiași băieți lui Di Francesco doar ce au încasat-o recent, în campionat, cu 3-0 de la vecinii laziali. Deci putem presupune că aveau genunchii ceva mai moi, ca după nunțile alea la care juri că nu mai pui piciorul vreodată.

Embed from Getty Images

Portughezii s-au pus cu fundul pe ocazii toată prima repriză, iar golul a venit după o pasă în buza porții a lui Corona. Tiquinho (care în portugheză înseamnă ”puțintel”) a pus puțintel latul și a făcut puțintel 1-0. Însă scorul n-avea să rămână așa decât – cum altfel?- foarte puțintel, până când Daniele De Rossi a egalat din penalty. Adevărul e că, la vârsta lui, numai așa poate da gol în Champions League. Exagerăm, desigur, și ne asumăm înjurăturile fanilor necăjiți ai Romei. Militao, puști adus anul trecut de la Sao Paolo, l-a faultat în careu pe Perotti, iar Çakır, un arbitru care nu vrea cadouri de ziua lui, ci doar ocazia să fluiere penalty-uri, oprește jocul numaidecât. Și, cum spuneam, De Rossi își lasă proteza de șold pe margine și-l păcălește pe Casillias cu un șut pe jos, la firul ierbii.  

Embed from Getty Images

Golul de 2-1 al portughezilor a venit după o centrare pe care Moussa Marega a așteptat-o parcă tot meciul. În minutul 52 a păcălit pe toată lumea și s-a avântat spre linia porții romane precum Marcus Willis în batoanele de Mars și a dat prima șansă echipei sale la calificare. Acesta este unul din momentele preferate ale oricărui comentator de fotbal, pentru că îi dă prilejul să spună cele 5 cuvinte magice. Celebra expresie LASAP. Practic, pentru aceste 5 cuvinte magice te apuci de meseria asta: ”La Acest Scor, Avem Prelungiri”.

Și prelungiri am avut, dragi cititori. Așa cum orice microbist știe încă de la vârste foarte fragede, singurul motiv pentru care te poți bucura de prelungiri este că există posibilitatea penalty-urilor. Altfel, nimeni n-are chef să vadă 22 de jucători obosiți și, după caz, cu posteriorul în poartă, risipind spre stele 30 de minute din viață. Corect. Însă VAR-ul și Çakır n-au mamă, n-au tată, n-au viață, n-au suflet.

Embed from Getty Images

Florenzi e obosit și uită că e încă pe teren, îl ține cu vârful unghiilor de tricou pe Fernando, camerele surprind barbarul moment de contact, iar arbitrul turc exultă… pardon, fluieră penalty. Și iată cum, prin golul lui Telles din minutul 117, noile tehnologii decid calificarea în sferturi pentru a doua oară într-o singură seară. Vă pare bine? Vă pare rău? Nu contează. Adevărul este că progesul nu dă doi bani pe umorile noastre. Nu avem drept de vot la masa celor bogați. Singurul care mai putea comenta pe acolo era Ionuț Lupescu, dar după manevrele de pe la alegerile de la noi, nici măcar corupții de la UEFA nu prea îl mai bagă în seamă pe al nostru.

Embed from Getty Images

În fine, ne lingem rănile și așteptăm cuminți sferturile de finală, că deja nu mai știm care-i Champions League și care-i Europa League: Madrid, PSG, Dortmund și Roma se zbat ca râmele călcate de toc în drumul spre casă, în timp ce Tottenham, Ajax, Porto și United sunt calificate în sferturi. Dacă vom vontinua în ritmul ăsta, mi-e că finala din 1 iunie va fi jucată de Gloria Bistrița și Gloria Buzău în cea mai mare răsturnare de situație din câte-au existat vreodată în Champions League. Aici ați auzit-o prima dată.