Înainte de orice, trebuie să recunoaștem că n-am avut o idee rea pornind seria de cronici de UEFA Champions League fix în acest sezon. Pentru că ce vedem seară de seară în competiția echipelor cu spor de vechime nu e fotbal, ci o disciplină superioară. Nu există seară fără o răsturnare de situație, fără 972 de goluri pe meci, fără ca vreun portar să demonstreze că Mărăști, Mărășești și Oituz pot fi surse de inspirație și fără ca vreun atacant să se transforme în arheolog și să dezgroape goluri inventate cu execuții pe care nu le-a mai văzut nimeni până acum.
O să fim ceva mai direcți de data asta, cam cum a intrat în joc Monaco în meciul retur cu City: înainte să purcedem la cronica noastră cea de toate zilele de marți și miercuri, o mică revelație. Azi-noapte, văzând care sunt sfert-finalistele din UEFA Champions League, am remarcat o chestie: jumătate dintre ele au fost antrenate la un momend dat în viață de Ranieri. În fine, momentul #băejnebun este împărtășit cu cititorii noștri. Și acum haideți să vedem ce-a fost acolo. Cine-i erou și cine-i zerou.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Monaco – Manchester City: 3-1
Îmi place foarte mult stadionul din Monte Carlo, unul care poate adăposti, în caz de furtună sau ceva, întregul Principat. În primul rând, atunci când văd nocturna aia care seamnănă cu niște spoturi de baie, îmi amintesc imediat de Gică al nostru și de Supercupa câștigată împotriva ureseseilor de la Dinamo Kiev. Era prin 1987: șut Hagi din lovitură liberă, minge deviată și gol, 1-0, strângeți tot că plecăm. Aveam vreo doi ani pe atunci, țin minte că m-am bucurat nespus, am deschis o bere și i-am zis lui taică-miu: “Bun machedonul ăsta! Va ajunge departe, ca Garrincha”. Nu m-a crezut. După față, părea chiar surprins.
După ce a luat bătaie cu 5-3 în fabulosul meci tur și avea deci nevoie de o victorie la măcar două goluri diferență, Monaco a început meciul cu colții la vedere, cu un pressing așa cum îi plăcea lui Țopescu: sus de tot, vânând greșeli și punând presiune. Și pe adversari, și pe arbitru. Tribunele, la fel de moi precum coloana lui Ion Cristoiu, nu sunt cele mai vocale în Monaco, vă imaginați. Adică nu prea ai de ce să țipi când ai ce pune pe masă: mai un caviar de Beluga, mai o stridie, mă rog, ați prins ideea, coșul zilnic e acoperit. În tribune a stat și Radamel Falcao, ușor ciobit și fără bun de tipar pentru meciul ăsta, dar filmat pe șestache în timpul meciului cât toți colegii lui la un loc. În fine, ați înțeles ideea: misiune cu atât mai dificilă pentru francezii cu cazinou în centrul orașului.
Dar iată că lucrurile bune vin la cei care așteaptă măcar 8 minute. Povestea a plecat de la o pasă pe jos a lui Bernardo Silva – al treilea assist în ultimele 3 meciuri – iar Mbappé, băietul de 18 ani despre care am mai vorbit noi la un moment dat, face 1-0 (VIDEO). Nu-i chiar genul lui de fază, dar dacă se termină cu genunchi care fac cărare prin iarbă, merge foarte bine și așa. Cum o fi să ai vârsta la care ar trebui să dai de carnet, dar tu-ți ocupi timpul cu chestii genul ”16 goluri în 17 meciuri”. Serios, copiii ăștia din ziua de azi nu sunt sănătoși la cap.
Și uite așa, vorba poetului, francezilor le mai trebuia una ca să îngroașe gluma.
Iar gluma s-a îngroșat până la pauză de n-a mai încăput în vestiarul monegasc. Pentru că băieții lui Pep erau mai stresați ca pisicile speriate de castraveți (căutați pe Youtube, e plin). În minutul 29, Fabinho, mic și chel, cum îl vedeți voi, a rezolvat ce era de rezolvat pentru 2-0, iar portarul Caballero, altmineri bun și cu evidente calități de lider, a cam rămas fără replici de agățat (VIDEO). Dar stați așa, dacă tot v-am prins: dacă Sergio Ramos v-a fascinat cu puzderia lui de goluri, haideți să zicem două vorbe și despre Benjamin Mendy, un fundaj precoce care a dat 3 pase de gol în ediția asta de Champions League. Ce fundaș a dat mai multe ca el? Niciunul. Nu-i așa că paranteza asta a venit la fix și că, de-acum, sunteți fani Benji de mici?
După golul ăsta, era momentul ca Pep să-și aducă aminte de ceva: de când își luase permisul de conducere a echipelor de pe bancă, omul nu ratase calificarea în semifinalele Ligii cu nicio echipă pe care o avuse sub tutelaj. Bine, nu c-ar avea Pep prea multe echipe la activ, că nu-l cheamă nici Ion Marin, nici Viorel Hizo, dar totuși.
Așa că la pauză și-a dat sacoul jos, și-a suflecat mânecile de la cămașa aia din fire de marmură de Rușchița care costă mai mult decât laptopul meu și s-a pus pe explicat. Când se agită, Pep e amuzant. Când se agită și vorbește engleză, e demențial. Cert e că ”cetățenii” lui erau în îngrășământ până la gât. Și le-a zis Guardiola: ”Bă copii, câștigați într-o săptămână cât vestul Africii într-un deceniu. Nu vă e rușine obrazului, băi? Cetățenii lu’ pește. Păi cetățenii europeni au drepturi, dar au și obligații, frezaților. DAȚI GOL! Că de nu, vi-l aduc ăștia înapoi pe Mancini. Sau, mai rău, pe Pellegrini!”
O repriză întreagă și niciun șut la poartă – asta a fost statistica importantă după 45 de minute de fotbal englez: zero. Zero șuturi spre poartă, ce să mai vorbim de șuturi cadrate? Vise. Deci normal ca existau catalani nemulțumiți și plini de reproșuri în vestiarul cochet și dotat probabil cu ruletă și păcănele destinat oaspeților.
Pentru o perioadă limitată de după pauză, băieții în albastru au arătat că știu nu doar să vândă o gălăgie de material promoțional cu sigla clubului, ci și să asimileze un feedback constructiv. Meciul a avut tendințe de completă schimbare de curent, iar presiunea a început să crească la poarta grăsuțului Subašić, ajutată și de apatia fanilor gazdelor, care probabil că primesc bilete la meciurile lui Monaco cum primeau ai noștri pește la fiecare achiziție de produse alimentare pe vremea grizonantului. Și veniseră la meci într-o pauză de bridge sau ceva. În fine, după câteva ratări care anunțau gol sau goluri, Leroy Sané reușește în sfârșit să reducă din diferență: 2-1. Sau, dacă preferați, 6-5 scor general după două manșe pentru City, de ți se și părea că aștepți tie-breakul . Era minutul 71: Sterling preia o minge pe partea dreaptă, șutează plasat, Subašić respinge în lateral, însă numai până sub nasul lui Sané, care șutează în poartă. Un pic cam sus pentru nervii englezilor, dar nu-i problemă, se pune gol și dacă rupe tavanul porții (VIDEO). Pep invita la pressing, chelia îi strălucea ca armura șefilor de oaste în cărțile de istorie.
Bine, mai era ceva. Legea lui Mitică spune că dacă exista vreo șansă cât de mică ca un jucător cu nume de lac de acumulare să-ți dea gol în minutul 77, ei bine, îți va da. Bakayoko pune capul atunci când trebuie, acolo unde trebuie. Neputincios și verde ca o lăcustă, Caballero se arcuiește dramatic, însă fără rezultat (VIDEO).
3-1 pentru Monaco, scor la care francezii se califică mai departe pentru că reușiseră să dea mai multe broaște în deplasare. A fost și scorul final, ceea i-a făcut pe cei de la Equipe să-l lipească pe prima pagină pe Mbappé alături de un titlu de zile mari: “L’état de grâce“. Până la urmă, ideea revoluționară a lui Pep de experimenta în retur de optime Champions League cu 4 mijlocași ofensivi și un atacant a fost foarte bună. Cam ca atunci când te duci cu tupeu la bătăușul cartierului, dar tu ai 60 de kile. Aia e.
Însă la final, declarația sa, lucidă și optimistă. Nicio glumă de data asta: “Am făcut o primă repriză proastă și am avut prea mult de recuperat în a doua. Dar vom învăța din această seară”. Man, nu c-am vrea să te contrazicem, dar în tur ai recuperat în 30 de minute de la 2-3 și ai făcut 5-3. Știi ce zic?
Până la urmă, contrar tuturor așteptărilor, din insulă și până-n sferturi nu au ajuns nici Arsenal, nici City, nici Spurs și nici Celtic. Leicester și atât. Chestia asta e suficient de ciudată încât fanii englezi de pretutindeni aplaudă o echipă la retrogradare care strânge puncte la coeficientul UEFA al Angliei. Hashtag lol. Hashtag frumosbravo.
Atlético Madrid – Bayer Leverkusen: 0-0
S-a terminat așa cum a început, dar n-o să purtăm pică celor două echipe. N-am mai văzut un 0-0 anul ăsta în Liga Campionilor de pe vremea în care în competiție jucau echipe care se udau când vedeau tribune pline, așa că trebuie să fim rezonabili: se mai întâmplă.
Așa că, dacă tot n-au fost goluri, să amânăm un pic discuția despre meci. Pentru că a bate apa-n piuă este o activitate cu adevărat curativă: limpezește mintea și ajută la procesul de reflecție. În cazul nostru, oferă răgazul unor reproșuri. Cum ar fi următorul: cum, domnule, să scriem acum nici 24 de ore despre Juve cu Porto și să nu îi aducem un omagiu Sfântului Iker, care taman ieri a devenit jucătorul cu cele mai multe apariții din istoria Ligii Campionilor? 175 de bucăți. Nici Maldini, nici Xavi, nici Seedorf nu i-au stat în coastă prea mult. Nici măcar Raul, nu a adunat atâtea meciuri, cu tot cu trecerea sa pe la Schalke pentru a mai aduna niște biștari la final de carieră.
Ok, ok, revenim la meciul din seara asta. După 4-2 pentru spanioli în turul din Germania, calificarea era ușor băgată-n buzunar, dar ne-am fi așteptat la goluri multe și pe Vicente Calderon. Sau poate nu multe, dar măcar – hai să zicem – mai multe. Mai multe decât zero, frate, că de-aia plătim abonamente TV și plătim pentru playere online, fiecare după caz. Ntz, n-a fost să fie.
Bayer a fost prima cu heirupul, încă din minutul 4, când Volland a șutat pe lângă poartă. Impresia era că Tayfun Korkut, dirijorul orchestrei nemților, ținea să își onoreze promisiunea făcută înainte de meci: mai atenți în apărare, mai nemiloși în atac. Simplu antrenoratul ăsta, nu? Deci în fotbal e bine să nu iei goluri, dar, dacă se poate, să dai câteva. Excelent și revelator, din ciclul “Dacă am fi dat un gol mai mult decât adversarii, am fi câștigat”. Autor necunoscut de prin Liga 1 de la noi.
Mânați de pe bancă de Diego Simeone, veșnic tulburat în cravată aia neagră care seamănă cu o lesă pusă pe un câine turbat, spaniolii și-au luat în primire rolul de gazdă și au început să-și întrețină cum se cuvine plătitorii de bilete. Deși le-au permit nemților să țină mingea, a fost suficient să apară Correa cu un șut din marginea careului pentru a pune meciul în perspectivă. Degetele lui Leno, parcă mai lungi decât prevede regulamentul UEFA, au scos în corner șutul lui Ángel și l-au făcut pe comentator să dezvolte o replică istorică: “Woaaaaaaa!”. Na, e de înțeles, te mai ia valul.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Fluierul lui Sergei Karasev spune că e timpul ca echipele să intre la cabine pentru un croissant și-un biscuite, iar nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm: cum naiba să face că Rusia, unul dintre cele mai corupte establishment-uri sportive din câte a văzut albastra noastră planetă, are arbitru la centru într-o optime de Ligă? Probabil pentru că arbitri nu-s verificați la teste anti-doping.
Faza meciului s-a petrecut însă la poarta lui Oblak, portarul lui Atletico făcând paradă (sic!) de intuiție, noroc chior și viteză de reacție. Am numit trei skill-uri, câte unul pentru fiecare intervenție nebună din faza despre care vorbim. În doar 7 secunde, Ion al lui Oblak a scos șuturile lui Brandt și Volland (de două ori), până când Hernández a decis, fair-play și nervos deopotrivă, să șuteze milimetric pe lângă poartă (VIDEO).
Un 0-0 care asigură lejer calificarea spaniolilor în sferturi, pentru a patra oară la rând. Acolo vor da însă peste un luminiș de echipe precum Real Madrid, Barcelona, Bayern München, Borussia Dortmund, Juventus, Monaco și, desigur, năpăstuiții talentați de la Leicester.
Iar dacă nu puteți ajunge la niciunul din sferturile de finală de anul acesta, nu vă faceți griji, mai aveți o șansă. Dacă aveți drum la vară prin Miami, vedeți că joacă Real cu Barcelona un amical acolo prin iulie. Ieftin biletul, vreo douăj’ de mii de coco. Estival, așa, ca pentru imigranții mexicani.
[table id=79 /]
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
