Fiți atenți. Cică un manager, un cardiac, un încăpățânat și-un nebun intră într-un bar. La care barmanul:
-Ia zi, Pep, ce să fie?
Păi să fie o seară prea mișto ca să n-o povestim și noi într-o cronică plină de exagerări și glume de pahar. Opt goluri în City cu Monaco, alte șase peste gârlă, la Bayer cu Atletico, în cealaltă optime unde am avut parte de haos pe gazon. Iată deci o nouă dovadă că fotbalul de Liga Campionilor is kicking ass and taking names, cum ar spune englezoiul plătitor de bilet pe Etihad Stadium.
Dar destul cu introducerea, că va fi un text lung și plin de pase psihotronice pân-n gura porții, deci nu are niciun rost să ne lungim prea mult în propriul careu.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Manchester City – Monaco 5-3
Nu-i niciun secret că Guardiola preferă portarii tehnici. Probabil că atunci când îi cheamă la interviu îi pune să țină mingea pe ceafă și să nimerească transversala cu călcâiul de la 30 de metri. Deci, când Caballero dă mingea direct în aut în primele minute dintr-un meci de Ligă, el jefe nu e tocmai mulțumit. Scuipă nervos gazonul, iar regizorul transmisiunii, haț!, îl prinde în fapt. Avea să fie un meci greu.
Din miliardele de goluri câte s-au dat în seara asta, primul a fost – culmea! – anulat. Dar până și din el putem învăța ceva, să știți. Cum ar fi faptul că oricare ar fi contextul și orice v-ar spune faza de joc, Mircea Lucescu are mereu dreptate. Păi ce le zicea nea Mircea lui Șumudică și lui Dulca și lui Rednic: ”Bă băieți, nu contează dacă-i offside. Dacă ești în gura porții, bag-o-n ațe, că te-ajută la moral”. Așa și cu Leroy Sané în minutul 12. Leroy, despre care Emil Grădinescu a spus că ”a păstrat ceva din trăsăturile frumoasei sale mamei sale”. Până și comentariul a fost mai romantic și mai bun azi-noapte, vedeți bine.
La faza imediat următoare, Kylian Mbappé Lottin, un tip care abia s-a ridicat din băncile gimnaziului ca să se transforme probabil în uzină de cash pentru Monaco, îi șoptește la ureche lui Fernandinho: ”Știi bancul cu Mbappe?”. Ăla rămâne țeapăn ca Reghe în fața lui nea Gigi, e depășit din preluare și-aude din viteză: ”Mbappe-a mă-tii, hăhăhă!” Desigur, sunt glumițe de vestiar, dacă nu ești președintele Americii sau sportiv de performanță s-ar putea să nu le guști, sorry. Trecem mai departe, avem citate din Djuvara mai încolo.
Primul gol a căzut abia după 25 de minute. Nu vom zăbovi prea mult asupra lui, pentru că mai avem vreo treisprezece de acoperit. Sané, frumosul Sané, trimite bășica la Silva, care-i centrează la nanometru lui Sterling in fața porții. După cum am aflat adineauri de la nea Mircea, nici nu mai contează dacă a fost sau nu offside. Deși, dacă ne gîndim bine, aceste meciuri sunt calea cea mai sigură spre a le atrage și pe doamne de partea fotbalului și a hulitei, dar armonioasei reguli a offside-ului. În fine, gol Raheem. Sau, dacă e să ne luam după pagina de Twitter a lui City, GOOOAAAAL RAHEEEEEEEEEEEEEEEEEEEM.
Dar francezii au o vorbă învățată în atâtea războaie: ”Nu spune Radamel până n-ai trecut de el”. N-au apucat englejii să se felicite și să mai bage două pinturi prin tribune, că Falcao dă gol la următoarea fază mai răsărită. Face el ce se face și o dă cu capul unde-i mai greu goalkeeperului. Băiatul ăsta, care într-o zi bună arată ca Liviu Vârciu pus pe agățat, tocmai a bifat al 14-lea gol in 15 meciuri în toate competițiile. Nu-i prea rău, este? Deci nu judecați o carte după copertă. Mă rog, un pachet de cărți după ambalaj, ca să rămânem în contextul Monaco.
După deja atâta creativitate deja dezlănțuită pe teren, îi vine și lui Antonio Mateu (ăsta-i arbitrul) o idee mișto. Hai să jucăm baba-oarba. Minutul 35 îl găsește pe Agüero tăvălit în careu de oastea cea înceată a întregului Principat. Dar, în loc de penalty, Kun primește un galben. Păi e corect, domnule Antonio Mateu? Văzându-l pe Kun cu tibia zdrelită dar și cu galben luat, ne-am bucurat sincer că City nu e antrenată de Șumudică, pentru că am fi asistat la turnarea unui nou episod din Fălci. Una peste alta, arbitrii a fost atât de huiduiți la faza aia, încât, la un moment dat, din tribune a putut fi auzit următorul slogan: “U-E-FA / Să vină să vă ia!” Englezii sunt foarte creativi, v-am zis.
Ba mai mult, pentru ca ”cetățenii” să se enerveze și mai rău, un contraatac al francezilor îl găsește pe Radamel ”El Tigre” Falcao într-o poziție numai bună de 2-1 câteva secunde mai târziu. Însă pe cât a fost de bine țesut contraatacul, pe atât de dureros șutul în plasa laterală. La reluare, îl putem vedea pe Guardiola un pachet de nervi în slow-motion, iar în spatele său, în tribună, o doamnă care sărbătorește ratarea cu un lent, constructiv și răcoritor ”Fuuuuuuck oooooooooff!”
Ce n-a reușit Falcao a reușit însă ghidușul Mbappé. Ce-i trece prin cap chiar înainte de pauză francezului? ”Oare ce i-ar face pe șeicii ăstora să-și pună o mie de întrebări despre cât de oportune sunt, totuși, investițiile astea? A, știu! Un gol luat de la mine, care abia dacă am vârsta legală să conduc un autovehicul de categorie B”. Zis și făcut. Iar copilașul Mbappé devenea al doilea cel mai tânăr marcator din istoria meciurilor eliminatorii din Champions League. O bere rece celui care ghicește cine-i primul în topul ăsta.
A doua repriză începe cum nu se poate mai prost pentru City: cu penalty pentru Monaco. Însă seara lui Caballero era pe cale să devină mult mai bună. Ajutat și de cel mai prost șut de la 11 metri din câte a văzut terenul ăla. Serios, Grigore Leșe abțiguit ar fi tras mai bine decât bietul Falcao. Dar na, se mai întâmplă. Adam Summerton, comentator pentru Uefa.com, tocmai făcea recensământul echipelor franceze:
Dar uite așa, în loc să fie 1-3 în minutul 50, se face 2-2 în minutul 58. Același Agüero dă deșteptarea, iar lui Pep îi mai revine tensiunea-n loc sigur. Trecuseră 570 de minute de când Aguero nu mai marcase în faza eliminatorie din Ligă. Kun nekun, a băgat-o.
Așa cum am putut observa cu ochii frumoși și liberi, dragostea și egalul țin foarte puțin la Manchester. Era o ultimă salvă a băieților lui Leonardo Jardim. Dar ce salvă, fraților! Același Radamel ”băejnebun” Falcao rămâne mai mult sau mai puțin singur cu portarul, și, în loc s-o plaseze tare și la revedere, alege lobul. Lobul, nenicule, cu doi adversari în coastă! Adică lovitura plină de tupeu a jucătorului cu privirea mereu sus. Au sunat clopotele, vă zic.
De acolo însă, din acel minut 61, lucrurile au început să sune a gol pentru francezi. Gol în sensul de ne-plin, să ne înțelegem. Cu o apărare obosită și călcând în străchini, monegascii au izbutit să ia trei goluri în numai 11 minute. Autori: același Agüero, care a dovedit că Nissan și-a ales perfect vectorii de imagine la începutul sezonului, apoi Stones si Sané. În alea 11 minute, apărarea lui Monaco a dovedit că Europa a învățat câte ceva de la Tamaș după periplurile acestuia prin campionatele cu apă caldă.
Evident, un 5-3 îți asigură măcar teoretic un retur cât de cât liniștit. Dar dacă te-ai uitat la ultimele meciuri de Champions League știi că ”liniște” și ”teoretic” sunt doi termeni potriviți ca nuca-n perete sezonul ăsta. Așa că să jucăm jocul așteptării, prieteni, pentru a vedea ce și cum. Al așteptării și al așteptărilor ridicate. Numai pe mirceameșter.ro, singurul loc unde de Bruyne și Griezmann sunt luați peste picior, iar autorii luărilor peste picior nu-s luați la pietre în comentarii.
Bayer Leverkusen – Atletico Madrid 2-4
Apropo de Griezmann, dăm legătura în Germania, acolo unde vorbim și despre cealaltă optime a serii. Adevărul este că nu avem niciun motiv să-l luam la mișto. Nu, fraților, Antoine și ai lui merită toate pălăriile noastre date jos, la nivelul solului. Că atunci când joci cu el și Simeone, nici dacă ești neamț nu mai ești chiar neamț. Poftim, am spus-o.
De altfel, după numai 17 minute de joc, Saúl Ñíguez trage frumos din afara careului, așa cum încercăm cu toții din poziția aia în cele mai umede vise pe care le avem, iar șutul este deviat de Dragović, care pune piciorul nefericit. Mingea se împlântă în 90 de grade, în ciuda unei ”parade disperate a lui Leno”. Ăștia de la UEFA sunt chiar mai dramatici decât noi.
Dar nu mai dramatici decât Griezmann, care când o dă, o ia. După numai câteva minute mai târziu, francezul face 2-0. Fraților, nu mai poate omul să-și facă un ceai la bucătărie, că vin golurile peste el mai ceva ca fanii de conjunctură peste Atletico. Dacă la primul gol săracul Dragović doar a pus piciorul și na, o deviere ca aia se putea întâmpla oricui, la ăsta chiar a comis-o. Nu te apuci s-o amesteci în ulei dacă acolo e vulpoiul de Gameiro, care abia așteaptă să o comiți. Este al 13-lea gol al lui Griezmann în Liga Campionilor. Și a șaptea pasă de gol pe care Gameiro i-o dă colegului său de națională, dacă tot ne dăm în statistici. Dintr-o dată, apărarea lui Leverkusen realiza că una-i să joci cu Tottenham și Monaco în grupe, și alta-i să faci față trupei lui Diego în optimi. Willkommen la masa adulților, băieți! Avem pumni.
Portarul nemților, Leno, zbiară atât de tare la fundașii lui, că până și Schmidt, cât o fi el de general manager, o lasă mai moale pe bancă. Hernández și Wendell încearcă să-i facă pe plac goalkeeperului lor șutând și bătând cornere la greu la poarta adversă, pe final de repriză. Însă primele 45 de minute se termină așa cum am pus la pariuri, pardon, așa cum experții preconizaseră: avantaj Puerta del Sol. Și încă ceva: era un avantaj din ăla cu skepsis. Ca atunci când ia Federer primul set. Și știi că atunci când Federer ia primul set împotriva lui cutare, în 9 cazuri din 10 câștigă și meciul. Ei bine, statistica pe care-au pohtit-o fanii lui Atletico în cazul ăsta era următoarea: de fiecare data când Saúl Ñíguez dăduse gol, spaniolii plecaseră neînvinși de pe teren. Păi așa zi, frate, și-a hohotit Simeone în barbă după ce s-a consultat cu asistentul personal.
Leverkusen a dominat la cam toate capitolele prima repriză, dar la ce bun? La ce bun, dacă echipa asta tembelă a lui Diego și-a pus în cap să rupă în Ligă, dacă în Spania nu mai are șanse la titlu?
Fanii fotbalului de peste tot miroseau încă de la pauză o seară cum puține sunt. Atât la Manchester, cât și la Leverkusen lucrurile se mișcau în direcția corectă. În minutul 46, aveau să se convingă că au făcut bine că nu au ales marțea asta pentru a merge la bowling sau la știu eu ce film obscur. Brandt îi pasează lui Henrichs, care dă o centrare ca la antrenamentele fără public și fără presiune, iar Bellarabi, pierdut din ochi o clipă de Savić, o lovește din prima, la colțul lung, lângă bară. Un gol care o readuce pe Bayer înapoi în joc.
Două minute mai târziu, cu Gameiro lovind bara, chiar părea că nemții au șansa unei reveniri, iar Simeone șansa unei tratații de top oferite de un medic român la spitalul cel mai apropiat de BayArena. Se agita Simeone atât de tare, că până și Șumudică se întreba, cu pumnul pe dinți, ”Bă, ăsta e normal la cap? O fi pus X?”.
Carrasco iese și el la rampă prin minutul 55, când șutează curajos, dar pe lângă poartă. Destul de discret Carrasco, de altfel. Dar știți cine nu e discret? Dragović, care trage de Gameiro în careu și speră să nu-l vadă nimeni. Amărâtule, păi tu știi cu cât e plătit un arbitru la un meci de Ligă în optimi? Mă rog, nici noi nu știm, dar probabil că suficient de bine cât să vadă fazele astea simple. Și gooool Gameiro. Pe mijloc, frumos, fără să-i pese de părerea ta sau a mea legată de acest tip de execuție riscantă și pe alocuri plăpândă.
Matt Howarth, reporter acreditat la fața locului și fan Bayer, a scris necăjit, la un moment dat: “Mă doare sufletul s-o spun, dar ce văd astăzi din partea lui Atletico este cel mai bun joc făcut de o echipă venită în vizită pe BayArena în ultimele două sezoane. Și spun asta ținând cont de faptul că anul trecut Barcelona a jucat aici în grupe”. Destul de sugestive cuvintele omului ăsta pentru ce s-a întâmplat azi-noapte.
Momentul sponsorului:
Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Era 3-1 în minutul 58, dar Savić a decis să prelungească seara de gală, așa că și-a băgat-o singur în plasă. N-a fost un autogol prea frumos, practic Bănel i-at fi dat clasă, dar Bayer a zis danke și a continuat să spere. La 3-2, cu mai bine de o jumătate de oră de joc, nu erau chiar speranțe deșarte. Mai ales că, în tribune, lumea era în extaz. Se urla, se cânta și se încuraja, se făcea lobby agresiv pentru un egal. Minutul 83 ni-l dă pe Kampl care șutează pe lângă poartă și pe lângă egalare.
În fine, Leverkusen atacă, dar se dă (încă un) gol la poarta cealaltă. Ultimul gol, cel de-al 14-lea, al unei seri care ne-a făcut să uităm berile în pahar. Un assist perfect de pe partea dreaptă al lui Vrsaljko (pronunțați-l p-ăsta!) îl găsește liber pe Pistruiatul pe rit nou, care nu iartă de acolo. Al 20-lea gol de Ligă pentru Torres. Număr rotund, frumos. Un 4-2 în deplasare pe care nemții nu-l mai întorc pe Vicente Calderón nici cu macaraua.
[table id=68 /]
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
