Trist…

Imaginează-ţi un lac imens, căruia nu-i vezi capătul şi fundul. Unul mare, pe marginea căruia să ţi se pară că eşti la mare. Sau la ocean. Lângă care stai, din care iei şi te speli pe faţă, spunând ulterior acel aaaaah! de mulţumire că a venit vacanţa şi că eşti acolo unde mulţi şi-ar dori să fie, dar sunt la muncă.

Apoi iei o gură sănătoasă de aer în piept, dar te îneci, tuşeşti, te înroşeşti şi îţi ies vinele prin tâmple, iar sângele prin ele. Nu te opreşti, nu poţi spune nimic, cuvintele-ţi sunt înghiţite de un gât sec, care te înţeapă, te strânge ca-ntr-o menghină cu sârmă ghimpată. Şi de flegmă neagră, care arată ca smoala topită amestecată cu fier lichid. Apoi cazi în genunchi şi priveşti spre lacul din faţa ta şi observi că în el nu e apă, ci rahat. Balegă de animale şi de om, excremente amestecate cu cadavre în putrefacţie. Totul e cald şi pute a sfârşit, iar soarele de deasupra ajunge la 350 de grade, unde braţele ţi se descărnează, putrezirea încetează, viermii ies la suprafaţă şi totul miroase a moarte şi a jeg cumplit.

E o imagine destul de complicată, îmi cer scuze că aţi vost nevoiţi să citiţi asta aici. Dar EXACT ăsta este sentimentul pe care-l trăiesc de fiecare dată când cineva mă gratulează cu unul dintre ziarele de tip tabloid din România. Exact ăsta. Nimic mai mult. Nu exagerez, nu bravez. Cei care mă cunosc ştiu asta. Probabil că, în ţara în care o parte a presei arată aşa, facultăţile de jurnalism ar trebui să se retragă. E degeaba, oameni buni.

Astăzi am pus mâna din întâmplare pe un exemplar al hârtiei denumite Click. Pe prima pagină domneau imaginile a trei cadavre, la trei centimetri deasupra lor stăteau unii la pielea goală care te învăţau să faci sex. Iar între ei era aşezat, adus de la stadiul de erou al unei lumi la cel de erou al unei ţări penibile, Ilie Năstase. Cu o ştire incredibilă: “Ilie Năstase dă zăpada din faţa casei”. Vreau să-l cunosc pe omul care spune “Da, e OK, vreau ca prima pagină să arate astfel! Asta este imaginea pe care vreau s-o vadă cititorii mei! Pe oamenii ăştia îi conduc şi îi educ eu prin ce scriu. Aşa arată ziarul pe care îl fac eu şi sunt mândru de asta!”

Vom dispărea prin implozie. Sunt din ce în ce mai sigur de asta.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

7 Comentarii

  1. Din pacate, Mircea, omul care spune „Da, e ok…” isi cunoaste publicul mai bine decat multi altii care dau reviste gratis si se vaita ca le merge rau. Cum poti legal sa il opresti pe acest om si cum ti-ai putea asuma misiunea educativa a ceea ce pui pe prima pagina fara sa te acuze cineva de cenzura???
    „Amusing Ourselves to Death” devine tot mai mult o carte aproape profetica.

  2. Ziua in care am renuntat la televizor a fost una speciala. Violurile, accidentele, patricidele la bautura s-au incheiat, cel putin pentru mine. Traiesc intr-o lume in care ignor click, libertatea, OTV si ce-o mai fi pe piata. Mai intorc capul cu greata in metrou cand 3 sferturi din popor dormiteaza pe vreun tabloid. Dau player-ul la maxim daca aud cuvinte precum becali, bianca, bote’. Si btw, aleg sa fie substantive comune scrise cu litera mica, pentru ca asta reprezinta pentru mine.

    Scriu mult si poate fara rost, dar ceea ce vreau sa spun este ca, da, avem o tara de cacat, dar zau daca o sa las tabloidele si oamenii care le citesc sa o faca si mai urata in ochii mei.

    Anyway, nu cred ca ala care scoate un tabloid e prost, e doar un “comersant de piei de gasca” si trebuie sa faca profit. Si o face fara sa se dezbrace, ci dezbracandu-i pe altii, morti sau vii. Eu dau vina pe cel care da banii si citeste. Nu sta nimeni cu pistolul la tampla lui. Educatie cu forta nu se poate, din pacate.

    • Ai completă dreptate. Completă. Până la punctul în care spui că educație cu forța nu se poate. Una dintre funcțiile de bază ale mass-media este cea de educare. Informație, educație, divertisment. Depinde de simpla ta voință cum împarți procentele. Când economia învinge rațiunea, se numește că te prostituezi.

  3. well, există o piață pentru orice, de la Dilema Veche la Click; fiecare alege după cum îl duce mintea. a cenzura tabloidele (nici pe departe o invenție românească) sau manelele n-ar fi o idee bună, cred eu, căci asta n-ar face decât să le crească (și mai mult) popularitatea și importanța

    • camil, folosim “tabloid” într-un sens eronat. Ca idee, tabloidul este orice ziar de format așa-numit “mic”.

      Tabloidul este un format fizic de publicație, așa cum A3 și A4 sunt formate de coli. Faptul că acele publicații cu format tabloid și-au permis să abordeze lucrurile în modul ăsta a dus la utilizarea conotativă a termenului.

      Deci nu e o eroare să spui că Evenimentul Zilei e tabloid, că GSP e tabloid, că Adevărul e tabloid.

      Ciudate căile presei, nu? :)

    • Atunci spuneti-le ziare de scandal, fiindca deseori asta cultivă. Nici mie nu-mi plac aceste ziare, numai ca, din pacate, sunt populare la mase (nu mai repet motivele, cred ca le stii).

    • bun, fie atunci „tabloid”. ideea nu e să ne legăm de cuvinte, ci să gândim diferențiat – nu putem interzice un stil de a face presă sau televiziune (stil care se dovedește popular, cum prea bine știm), din rațiuni evidente (libertatea de alegere a fiecăruia). personal aș prefera aș prefera ca la tv să se difuzeze doar documentare istorice și științifice, iar la tarabe să se vândă doar Dilema Veche și Magazin istoric, dar cum nu se poate – de gustibus, nu? – mă limitez la propriile interese și pasiuni.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.