Imaginează-ţi un lac imens, căruia nu-i vezi capătul şi fundul. Unul mare, pe marginea căruia să ţi se pară că eşti la mare. Sau la ocean. Lângă care stai, din care iei şi te speli pe faţă, spunând ulterior acel aaaaah! de mulţumire că a venit vacanţa şi că eşti acolo unde mulţi şi-ar dori să fie, dar sunt la muncă.
Apoi iei o gură sănătoasă de aer în piept, dar te îneci, tuşeşti, te înroşeşti şi îţi ies vinele prin tâmple, iar sângele prin ele. Nu te opreşti, nu poţi spune nimic, cuvintele-ţi sunt înghiţite de un gât sec, care te înţeapă, te strânge ca-ntr-o menghină cu sârmă ghimpată. Şi de flegmă neagră, care arată ca smoala topită amestecată cu fier lichid. Apoi cazi în genunchi şi priveşti spre lacul din faţa ta şi observi că în el nu e apă, ci rahat. Balegă de animale şi de om, excremente amestecate cu cadavre în putrefacţie. Totul e cald şi pute a sfârşit, iar soarele de deasupra ajunge la 350 de grade, unde braţele ţi se descărnează, putrezirea încetează, viermii ies la suprafaţă şi totul miroase a moarte şi a jeg cumplit.
E o imagine destul de complicată, îmi cer scuze că aţi vost nevoiţi să citiţi asta aici. Dar EXACT ăsta este sentimentul pe care-l trăiesc de fiecare dată când cineva mă gratulează cu unul dintre ziarele de tip tabloid din România. Exact ăsta. Nimic mai mult. Nu exagerez, nu bravez. Cei care mă cunosc ştiu asta. Probabil că, în ţara în care o parte a presei arată aşa, facultăţile de jurnalism ar trebui să se retragă. E degeaba, oameni buni.
Astăzi am pus mâna din întâmplare pe un exemplar al hârtiei denumite Click. Pe prima pagină domneau imaginile a trei cadavre, la trei centimetri deasupra lor stăteau unii la pielea goală care te învăţau să faci sex. Iar între ei era aşezat, adus de la stadiul de erou al unei lumi la cel de erou al unei ţări penibile, Ilie Năstase. Cu o ştire incredibilă: “Ilie Năstase dă zăpada din faţa casei”. Vreau să-l cunosc pe omul care spune “Da, e OK, vreau ca prima pagină să arate astfel! Asta este imaginea pe care vreau s-o vadă cititorii mei! Pe oamenii ăştia îi conduc şi îi educ eu prin ce scriu. Aşa arată ziarul pe care îl fac eu şi sunt mândru de asta!”
Vom dispărea prin implozie. Sunt din ce în ce mai sigur de asta.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.