Musca Tsitsi

Îți rupi basca după tenis sau doar arunci un ochi ca să te updatezi în materie de țoale de sport pentru a etala ceva “nice” la următorul picnic cu familia extinsă? În mod normal, un head-to-head Zverev-Tsitsipas te aduce de oriunde, te scoate și din traficul infernal din București, așa cum eram chemați pe vremuri din spatele blocului la “Cascadorii Râsului”. Standardele erau cu mult peste conținutul de azi de pe TikTok. D-aia zic că personajele Sascha și Stef, extrapolând încă de la începutul show-ului, sunt comedianți fără voie, actorii unei piese care își propune să ia premiul de cea mai bună dramă. Iese, cu puțină dedicare, însă ca la Bollywood.

Culmea, ăștia doi n-au multe meciuri directe. Sau dacă ar fi, s-au jucat prin mărginimea tenisului: un singur meci de Grand Slam, la Roland-Garros acum trei ani, dar și cuplul hollywoodian Pacino-De Niro a dat gherle, n-a reușit numai sculpturi. Au rezultat și pitici de grădină scremuți, deci kitschioși, chiar dacă ne este jenă să recunoaștem.

Băieți simpatici, cu profesionala de politețe făcută la zi, cei doi au demonstrat pe roșiatica suprafață monegască de ce consumatorii fenomenului îi cunosc de dați naibii de talentați. Cu naivități în belșug, de ca și cum n-ar fi existat urmăritori, ci doar un meci de antrenament și amuzament, Fane și Sascha au dat frenetic în minge, uneori fiind ei înșiși surprinși că pot deșuruba becul cu puterea minții. Doar că același intelect ar fi trebuit să le precizeze ca preambul că e nevoie și de un scaun pe care să se urce atletul. Altfel se desprinde cu tot bec, cât e de lung, pe gresia din baie. S-a întâmplat.

După tumultul de execuții sclipitoare din primul set, a urmat faza cu gresia din încăperea pe care trebuie să i-o prezinți mereu musafirului. 0-5, parcă pe nerăsuflate, te jurai că nu e neamțul în cadru. Și la acel “bagel to be”, Zverev s-a urcat pe cadă, a simțit că poate regla numai dintr-un salt și echilibristica: 40-0, apoi două mingi de meci pentru grec. Dar s-a învârtit în cele din urmă de un game, apoi s-a prins și într-un break, 3-5 cu propriul serviciu, 5-5 și 6-6. Redeschidea ce părea blocat cu multe lacăte. Pentru distribuția de pe afiș, nu era prea târziu.

Și n-a fost. Doar Zverev și Tsitsi puteau să joace două seturi într-unul. După două mingi de 6-0 pentru balcanic, Alexander a vrut să fie Great: 6-6. Numai că în tie-break a pupat ceramica de pe jos cu faianța din gură. N-a fost french kiss. Dar nici Monte Carlo nu-i chiar Franța.

---

Cronicile de la Monte Carlo Masters îți sunt oferite de 2Performant.

Novak Djokovic – Lorenzo Musetti 7-5, 6-3

O, da, nu țin minte când l-am zărit ultima dată pe Nole cu șapcă. Aici pare a fi mâna noului antrenor, Nenad Zimonjic, și n-am săpat cum trebuie, dar se prea poate ca vreo bunică d-ale insului, ex-lider ATP la dublu, să fi trăit prin România. Pe la Caraș Severin sau Drobeta, căci apucătura asta cu “să ai, mamă, ceva pe creștet, că te trage curentul” e brățară dacică, tezaur și testament, e religie. Iar eu țin la ea, v-am mai spus și în alte cronici că port șepci. Nu și vată în urechi, semn că mă pot apuca și de pilotaj pe curse aeriene. Atât de curajos mă cred, nu e vorba doar de background.

De ce să-l fi influențat Zimonjic, ce treabă are el cu vestimentația și Prefectura? Păi, ce altceva să-l înveți pe marele nebun, doar n-o să-i povestești cum se ține racheta de coapse și de ce reverul cu două mâini executat ca în Olimp poate să spargă ușa la 5 dimineața mai abitir decât berbecul mascaților?

Revenind la șapcă, Musetti a părut că e primul om de pe planetă care desconsideră crocodilul de pe acoperământul sârbului. Apropo, să aibă oare Djoko datorii la sponsorul tehnic, din acest motiv să-și fi luat cascheta de cârpă cu logo de fundul Nilului? Eh, nu știi pe ce picior trăiește regele la Belgrad: după un party regulamentar, achiți facturi mai mari decât PIB-ul Somaliei. Gata cu paranteza. Italianul a zâmbit fin, i-a luat break de la salut lui Nole, s-a încărcat cum trebuie și a plecat spre 4-1, având o minge de aur pe serviciul boss-ului mondial. Ar fi fost cu un pas spre turul următor, ar fi detonat o remorcă de explozibil pe nisipul fițoșilor care au ieșire la Marea Ligurică. N-a fost 4-1, s-a răsturnat ecuația.

Incultura face victime în fiecare zi, de aceea e bine că Lorenzo a plecat acasă. Dacă îl prinzi pe Novak în poziție orizontală, scrutând tavanul cu ochii închiși, faci tot posibilul să nu se mai aburească oglinda. El, însă, și-a desfăcut pachetul de acasă și a așezat cu migală cadou lângă cadou. Or asta aștepta dinozaurul. Și-a mișcat nasul, și-a holbat farurile în timp ce popa îi citea cele obștești și a început ampla, dar sigura operațiune de predare de ștafetă. O rocadă, așa cum nu-i ieșise anul trecut, la același turneu, când Laur din peninsulă se impunea cu 2-1 la seturi.

4-1 e același peisaj de pe tabelă la care Djokovic a slăbit injecția de energie într-al doilea. Musetti a priceput iute mesajul, s-a zbătut până la 4-3, unii de prin tribune îl și amăgeau că se poate, dar nu era amuzant. Nole a făcut încă o dată break, apoi pe serviciu a închis la zero, și-a dat reptila de pe freză cu caroseria în sus, s-a udat pe toată fața în soarele monegasc și a plecat la somn. Mâine are cu De Minaur, care i-a inversat deja o dată polii pe 2024.

Karen Khachanov – Daniil Medvedev 6-3, 7-5

Să luăm întregul platou geo-politico-economic din ultimii doi ani, fără să ne folosim de instrumentarul uzitat pe toate gardurile. Cronicile meșterite au aromă specială, sunt din alt aluat, aici nu e loc de “jocul greșeala așteaptă”, “totul e bine când se termină cu bine” etc. Fiecare poate lungi lista rumegușului beletristic.

Așadar, am stabilit, trăim un mice-en-place de neconceput în meniul globalizării. Dar nu băgăm vreascul în bunătăți până nu rostim rugăciunea. Ca să nu țipe bila leneșă.

Nebunie la est de noi, sancțiuni economice, discipline sportive care s-au scuturat de cel puțin o reprezentativă, propagandă cu toptanul, “cancel-cancel-cancel” pe bandă rulantă la tot ce vine dinspre Moscova, dar mai sunt și excepții, iar în primăvara lui 2024, la Monte Carlo, adică în epicentrul opulenței, unde ar fi putut locui și domnul Dani Oțil, într-o zi însorită după ploaia care ferecase brusc ziua de miercuri, fix pe terenul central au dat buzna doi ruși. Iar cei din tribune, bogați, se subînțelege, plus milioanele de telespectatori din întreaga lume, i-au urmărit cu sufletul la gură. Și au avut și ce, căci Karen și Daniil au frământat un performance de toată isprava. This is tennis, baby, welcome!

Drăgălașilor, primul game pe serviciu a venit abia la 2-2. Și l-a însușit Khachanov după ce a umblat la viteze în timp ce slaloma cu cealaltă mână de pe o bandă pe alt bulevard. De dincolo, amicul său Medvedev făcea tot raliu, însă nu părea deranjat că primele patru jocuri fuseseră șifonate de break. Nu atunci. Acest fel interesant de mâncare trebuia să fie picant, nu precum cârnații primiți în iarnă de la o verișoară de la țară, produs afumat în care intrase și un pic de carne. Nu doar ardeii iuți care erau toți acolo, unul nu lipsea. Parol! Dacă mergeai cu produsele alea la o olimpiadă a picanților, ai fi bătut noțiunea de chilli încă de la anunțarea participanților.

După ce s-a redresat serviciul lui Karen, numărul 4 mondial a început să strănute. Îl ustura orice forehand, îi erau agresate sinusurile. Pe fosele nazale ale favoritului tropăia un regiment complet de izuri tăioase, nu era nici timp și nu exista nici soluție la îndemână pentru a stopa lăcrimarea.

– Îmi pare rău, sunt nevoit să renunț la receptorii olfactivi, fac ceva pe ei, să moară primii, ca ăia mai săraci și fără pile de pe Titanic!

Acesta era mesajul venit din creier, cu un Khachanov abraziv, care simțea că defensiva compatriotului său se năruie. Dănilă nu mai judeca limpede, s-a enervat și pe arbitri, făcând brazde prin zgură cu racheta, și a încheiat meciul cu o dublă greșeală. Era semnătura unui campion care, atunci când patinează în nefuncțional, poate fi amendat și pentru exhibiționism.

Jannik Sinner – Jan-Lennard Struff 6-4, 6-2

Când îl văd pe Sinner, mi se repune în mișcare regretul că nu mai există terenul de sport, ăla de pământ, din spatele blocului, că maidanele s-au transformat în sedii de firmă, hipermarketuri și centre de tratat dizabilități. Figura de muncitor serios al italianului, care când își ia concediu medical e clar că nu poate fi scos din casă decât pe targă, e figura adolescenților cu care am crescut în sud-vestul Galațiului. D-aia eram oraș industrializat cu forța. Invidiam câțiva d-ăștia care erau primii la alergare, dar și la notele de la mate și fizică.

Bine, nu doar virtuțile atletice și cele de tocilar se îngemănează pe chipul campionului în formare de numai 22 de ani. Ăla care mi-a furat prima înghețată, o vafă, cum se zicea pe la noi, era la fel de înalt și aparent inocent, ca Jannik. Anvergura brațelor l-a ajutat să mă deposedeze cu toată opoziția-mi slăbănoagă. Dădeam din mâini și din picioare ca un personaj de cârpă de la teatrul de păpuși, nicio șansă! L-am revăzut peste ani, tot înalt, lucrează ca manipulant la raionul șaibe și cuie. Putea mai mult, cu mine își demonstrase forța. La ciment și saci de adezivi de ce nu l-o fi primit?

Bullying a încercat și Sinner cu germanul Struff, cu toate că altceva arată balanța anilor de naștere. Primul e cu o adolescență în minus, dar, în ciuda orgoliului lui Jan-Lennard Struff, treaba minuțioasă cu diagonalele și cu loburile a purtat tot semnătura lui. Mai ales când scorul o cerea. Aventurierii care se grăbesc să gloseze pe marginea constituției astenice a celui care a capturat trofeul la Australian Open nu-s nici măcar aventurieri. Ci inconștienți. Junele ăsta nu prea are oase, e numai capete de mușchi, articulații, vână, așa cum bombăneau vechii daci printre viezure, mânz pe varză și celelalte cuvinte lăsate zestre limbii române.

Cu mușchii ăia a îndoit vivacitatea lui Struff, cu mușchii ăia o să ne dea de scris bine de tot și în anii următori. Îmi rămăsese o urmă de părere de rău din primul paragraf: ăsta e genul de champion care nu se crește, ci așa apare pe toboganul maternității, după ce e luată barza în radar.