Sic Transit Gloria Siegemundi

Eh, mesdames et messieurs, cam așa ar trebui să arate un tur întâi după care să ne ridicăm de la masă liniștiți, ușurați, fără dureri intempestive de stomac și fără splina îndoită pe după vreun stâlp. N-a fost cazul ieri din cauze independente de voința postului nostru, dar s-a ocupat Sorana de subiect azi.

Ușor nu a fost și nici nu trebuie să fie. Nici nu se așteaptă nimeni să fie (cu câteva excepții ale unor lătrăi care atunci când văd un mâner de rachetă, îl bagă-n gură să se scobească cu el între molari). Iar cu Siegemund nu e deloc ușor din oficiu. Chit că nemțoaica a ajuns la o vârstă și nu mai toarce ca pe vremuri, strălucirea unor lovituri care n-au citit cartea de fizică rămâne în picioare și-ți luminează corneea fix când te aștepți mai puțin.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE PORSCHE

Ce trebuie să notăm după meciul ăsta este confirmarea – reconfirmată, dacă-mi permiteți barbarismul – că nici Sorana n-a trecut prin viață ca apa pe sub podeț. În versiunea pre-cerebrală, Soranei nu-i trecea prin cap să termine un meci de tenis de două seturi în mai mult de o oră, hai o oră și 20 de minute. Nici nu contează dacă pierdea sau câștiga: se lovea-n cartof cu pizmă, iar punctele tindeau să înceapă înainte să se termine anteriorul.

Era fast tennis la Sorana, iar eu tind să cred că asta a costat-o câteva titluri per total: e de-a dreptul injust în raport cu lumea tenisului feminin din ultimii ani că Sori are astăzi doar două titluri câștigate, din care unul anul trecut. Asta pentru că are atât material tehnic, cât și construcție fizică perfecte pentru a-și completa clasorul. E adevărat, a prins și epoca în care Serena Williams ar fi luat aurul olimpic la sută dacă-i trecea prin cap să alerge fără rachetă, deci putem conchide că în drumul Soranei a stat mai mereu un munte format din solipsism și lipsă de bulan, cum ar zice Platon.

Azi, meciul a durat aproape două ore. Iar explicația vine mai ales din faptul că Sorana model year 2022 e așezată, calculată, mult mai cerebrală și mult mai atentă la estomparea instinctelor. Și e bine, pentru că loviturile-s acolo și când ai răbdare, și când nu. Diferența e făcută doar de mufarea constantă la conceptul conform căruia e și mâine o zi.

Irina Begu – Elise Mertens: 3-6, 6-2, 6-3

Irina și-a reconfirmat starea de grație pe care avut-o mereu în circuit: cea de pietricică-n bocanc. O tipă cu tot fânu’-n pod și cu caninii mereu la purtător, gata să fie înfipți în orice adversară, indiferent de nume, Irina a reușit un an 2022 foarte bun, cu un titlu la Palermo adunat după 5 ani de secetă și, în general, cu un joc care le generează riduri colegelor de circuit atunci când află că o au pe a noastră în zonă pe tablou.

Probabil că nici Elise Mertens nu a avut cea mai liniștită cină după tragerea la sorți a tabloului principal de la US Open. Cu toate că belgianca a bifat un an decent, cu optimi la toate cele trei slam-uri jucate până azi, monolitul Irina a fost prea solid pentru Elise în primul tur de la New York. Și probabil că belgianca va analiza atent și apăsat în zilele următoare cauza care a dus la momentele decisive din partidă: cel în care Irina a întors setul al doilea de la 0-2 la 6-2, dar mai ales acul de păr care a dus de la 3-1 pentru Mertens la 6-3 pentru Irina în decisiv.

O ajutăm noi în analiză: i se trage de la dantură. De la dinți strânși indiferent de scor, de la adoptarea poziției scai când adversara are tendințe de evadare, de la caninii ăia înfipți în suprafețele moi și aderente, de la pumni strânși, de la efort, de la multă, multă, multă muncă. Nu mai știu de câte ori am repetat marota asta cu Irina Begu și munca în acest sezon de tenis, dar propun oficial ca Piața Muncii ar trebui să fie redenumită Piața Begu după ce fata noastră va decide să treacă linia de final în maratonul pe care-l aleargă de una singură de câțiva ani.

Și, așa cum li se întâmplă în general oamenilor care câștigă teren milimetru cu milimetru și care nu ajung pe vârf prin tragere la sorți, Irina are toate șansele să-și recolteze singură via în turul al doilea, în care va juca cu Yuan Yue. O chinezoaică de 23 de ani aflată pe locul 142 mondial care vine ca trenul din străfundul calificărilor fără să fi pierdut set până azi. Nu vrem să cobim – s-au mai văzut fete tinere cu mame din China care nu s-au oprit la New York decât în poza de final – dar șansele ca evenimentele de anul trecut să fie replicate și anul ăsta tind, statistic și sportiv, spre zero.

Alize Cornet – Emma Răducanu: 6-3, 6-3

Era doar o chestiune de timp și-o simțeam cu toții: s-a terminat anul de miere al Emmei în circuitul WTA. De fapt, tot ce-a urmat după acel US Open stelar din 2021 a părut un soi de tur de onoare al turneelor lumii în care Emma și-a prezentat trofeul, a zâmbit la blitz și și-a umplut rezervorul în timp ce colegele de circuit râcâiau lozuri în căutarea graalului.

Emmei nu-i va lua nimeni, niciodată, acele două săptămâni de grație americană în care a croșetat recorduri și adversare ca Ingemar Stenmark pe pârtie. Cu toate astea, deocamdată – până la proba contrarie, bineînțeles – se închide singură și-nghite cheia în galeria celor care au realizat hit and run-uri în tenisul feminin de dată recentă, serie din care fac parte cu onor Nănașa Leana, Bianca Andreescu, Krejcikova și lista poate să continue. Și probabil că va continua și de acum înainte, la cât de pestriț arată lucrurile. Asistăm, vrem, nu vrem, la un episod din istoria tenisului feminin în care onoarea de a deține un Slam pare să fie consecința punctuală a unui puseu scurt de inspirație. Poate că ar trebui ca numărătoarea să înceapă, cumva, de la două Slam-uri în sus. Vorba cântecului: una e să ajungi sus, alta e să te și menții: e posibil s-o dai, dar e probabil s-o iei.

Emma va cădea pe locul 80 după ce se va fi terminat această ediție de US Open, iar acolo, în vâltoarea curenților care-ți ccresc masa musculară, fata noastră și a lor deopotrivă va avea timpul necesar să se coacă încet, să dospească și să treacă prin toate procesele fizice și chimice care fac pâinea să devină frumoasă și crocantă natural, în timp, fără conservanți și agenți de creștere.

Din aventura asta de-un sezon al Emmei ne va rămâne însă o lecție de neclintit când e vorba de potențialul pe care-l ai atunci când ești outsider. Faptul că cineva a demonstrat la un moment dat că poți lua un Slam fără să pierzi set venind din străfundurile clasamentului și al calificărilor poate să fie la o adică o lecție de viață uluitoare. Și inversul celebrei povești a lui Baggio la penalty-ul ăla blestemat: „Bă, dacă o fată de 18 ani a putut, se poate oricând, oricum, oriunde”.

De exemplu, mie mi-ar plăcea să câștige Alizé Cornet US Open anul ăsta. Sau Sorana Cîrstea. Sau Begu. Are careva curajul să spună că nu se poate?

Jelena Ostapenko – Qinwen Zheng: 3-6, 6-3, 4-6

Moment poetic.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val –
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc…
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.

(George Bacovia – Lacustră)

Iga Swiatek – Jasmine Paolini: 6-3, 6-0

Igăi i-a cam tușit un pic motorul în ultimele săptămâni după ce anul ăsta uitase la un moment dat cum e să explici la conferințele de presă de ce-ai luat bătaie. După ce seria fabuloasă de 37 de victorii consecutive a căzut în praf la Wimbledon, Iga a pierdut 4 meciuri din ultimele 8 și a venit la US Open cu liniștea jucătoarei care nu poate să fie ajunsă în clasament nici dacă la turneul ăsta se cvadruplează punctele, dar și cu relaxarea mentală a omului care nu mai are de apărat recorduri. Nu înainte de a-i certa pe americani pentru că le pun pe fete să joace cu mingi diferite de cele ale băieților: mai ușoare și mai rapide. „Nu știm, don’șoară, la noi, în America, mingea e rotundă și atât, nu ne pasionează finețurile”.

Așa că a luat-o la karate pe sărmana Jasmine Paolini, căzută în primul tur cu Iga cum le cade la examen adunarea numerelor prime olimpicilor la fizică cuantică. Swiatek nu are de apărat mare lucru la New York, turneu la care a părut mereu că participă din curtoazie profesională: maximum optimi a bifat aici Iga. Cu toate astea, faptul că joacă în turul al doilea cu Sloane Stephens nu e o veste prea bună pentru nimeni, pentru că nu-ți dorești niciodată să te latre câinii când de-abia te-ai instalat în cabană.

Elena Rybakina – Clara Burel: 4-6, 4-6

Dacă Rybakina nu ar fi câștigat Wimbledon-ul acum nici două luni, meciul ăsta ar fi trecut pe lângă noi ca planurile de autostrăzi prin guverne. Dar cum se cuvine să-i oferim atenția cuvenită Rybakinei după haiducia de la Londra, iată-ne discutând despre faptul că o franțuzoaică de pe locul 131 mondial a bătut-o pe deținătoarea titlului de la Wimbledon.

De fapt, textul ăsta este despre Clara, care pentru a ajunge să joace azi a trebuit să salveze vineri, pe când Rybakina se uita probabil pe Netflix la filme kazahe ca să-nvețe limba, patru mingi de meci în ultimul tur al calificărilor. O frumoasă cireașă pe tortul renașterii tenisului feminin din Franța, care în ultimele luni le-a reinventat pe Caroline Garcia și Alizé Cornet întru propășirea spirituală a sfintei Suzanne Lenglen.

Oricum frumoasă mângâierea dosului de palmă al destinului: înainte de meciul ăsta, Rybakina se plângea public de faptul că nu-i corect că la Londra nu s-au acordat punctele care i-ar fi permis să intre-n Top 10 WTA. Pățăști.

Belinda Bencic – Andrea Petkovic: 6-2, 4-6, 6-4

După ce câștigi un turneu la Cluj, parcă nu mai are rost nimic în viața de sportiv. N-ai cum să dai zgura impecabilă de la Winners pe cimentul fierbinte de la US Open sau pe iarba aia mereu tocită de la Wimbledon. Și atunci normal că alegi să te retragi în glorie când totul se va fi spus și toate se vor fi pasat peste fileu.

Andrea Petkovic, unul dintre personajele care a transformat tenisul într-un loc ceva mai respirabil și cu mai mult umor în ultimii ani, a jucat astăzi ultimul său meci la un Slam. Nu e foarte clar dacă va mai juca vreun meci într-un turneu european, deși așa a lăsat de înțeles într-o discuție cu germanii de la sportschau. Dar e clar că Petkovic nu va mai mânca cheescake newyorkez decât din poziția de turist de acum înainte.

La fel ca oamenii care au știut pe ce pedale să apese în viață, după Petkovic nu vor rămâne doar titlurile din circuit, acel loc 9 WTA atins la un moment dat, semifinala de Roland-Garros și, bineînțeles, titlul de la Cluj din 2021. Dacă nu știați deja (e rușinos, dar nimeni nu-i perfect), Petko a scris deja o carte despre viața și opera propriului eu, e publicată și-n românește, iar pe copertă veți avea fericirea de a citi câteva rânduri scrise, cu cea mai sănătoasă onoare din lume, de cronicarul vostru preferat. Sau puteți vedea oricând discuția pe care am avut-o cu Petko într-un Taycan pe un deal din Cluj, dacă vă e lene să citiți.

Ne va lipsi Andrea Petkovic de pe terenuri, dar din fericire se pricepe la cuvinte cel puțin la fel de bine ca la tenis. Așa că e momentul să ne bucurăm în sfârșit că există rețelele de socializare. Pe care vom putea să-i mai vedem din când în când șarjele.