Halepilog

Accidentările și pauzele forțate de la sport nu sunt doar ale sportivilor. Nu am adormit la anestezie când Cristi Chivu se opera, nu am șchiopătat pe scări când Larisa Iordache își scrântea și ultimul centimetru pătrat din gleznă și nici nu am stat cu gambele-n tavan când Simona tăia turnee din calendar. Dar frica revenilor, durerea fiecărui pas, când rănile corpului sau ale minții par că se redeschid ca un pepene de Dăbuleni la care ceri testare? Pe-astea le trăim cu toții. Ne uităm cu teamă și ni se mișcă ochii-n cap cu grijă, nu cumva să trecem prea tare cu privirea peste săracul sportiv abia reîmpachetat și trimis la pieptănat de adversari.

Cu Simona Halep parcă ne e așa mai mult decât oricând. Dacă am merge după ea în aeroport și la plecare i-am pune un borcan de cârnați în untură și o pâine ca să n-aibă de mers direct la piață când ajunge în New York, i-am fi zis să se păzească. Că – dracii să-i vadă – o mai fi US Open și la anu’, ea să fie sănătoasă. Poate că de fapt asta e maturizarea relației noastre cu Simona: vom începe – dacă nu am făcut-o deja – să-i purtăm de grijă. Și să fie bine nu doar când e foarte bine, ci mai ales când binele depinde de context. Iar un context în care legi trei victorii după o pauză forțată precedată de o altă pauză intercalată cu o pandemie, ei bine, ăsta este un context special.

A mai fost și Elina Svitolina. Căsătoria te înrăiește. Sau cel puțin așa am auzit. Și asta pare să i se întâmple Elinei. Când Simona a bătut-o ultima dată pe Svitolina la un turneu de Grand Slam, Simona a ajuns în finală și a câștigat-o. Când Svitolina a bătut-o pe Simona, cel puțin până acum, Svitolina nu a prea mers nicăieri. Asta ca să nu creadă cineva că nu am ști și ce e în spatele scorului de la meciurile directe. Diferență de viziune asupra tenisului s-a văzut de la bun început: Gael stătea în loja Elinei, cel mai probabil cu bagajul de mână pus sub scaun, că dimensiunile sunt ca pe avioanele low cost, în timp ce în cubul Simonei era Gabi Ruse, ca să aibă cu cine se antrena în caz că iese rău sau că iese bine. Și a ieșit mai puțin bine.

În trei momente din meci, vestea bună a revenirii s-a așezat blând în poala noastră. Fără sursă constantă de scânteie lângă rezervor și cu arcurile din picioare încă înmuiate, Simona poate juca tenis atâta timp cât adversara nu joacă box. Când terenul devine ring și pentru victorie e nevoie de debite mari de kerosen, turația crește și roțile îi virează în direcții diferite. Iar mintea se pune pe bordură și pare să vrea o baie rece.

Altfel, Simona e cum o știm. Se insinuează în jocul adversarei și acaparează pe nesimțite orice intenție de plan. Ia schița de sub botul calului și o îneacă în nulitate. Poate juca puncte de 33 de lovituri, așa cum a făcut-o în game-ul doi din primul set, și fiecare izbitură să fie o linie perfectă lipită de altă linie perfectă care, într-un final, va lega intenția de scop. Doar că în timp ce pentru un punct e suficient să vrei conștient, pentru un meci trebuie să poți inconștient. Și, eventual, cu un consum mental cât mai scăzut.

Iar Svitolina, pentru un astfel de context, e echivalentul unei tobe de eșapament sparte, conectată la un megafon pus deasupra unei clase de grădiniță cu copii înfometați cărora tocmai li s-a dat voie să tragă de coadă o gașcă de maimuțe. Când nu pierde inexplicabil, Svitolina are vreo două zile pe an în care pare să generează forță din nimic. Pune piciorul jos, racheta în minge și îngroapă lovituri fără prohod, cruce sau măcar rude de gradul 1.

Dacă citește cronica asta, e posibil ca Svitolina să afle cu multă surprindere că în game-ul 4 a făcut un re-break. Sau că la 3-3 Simona a avut două mingi de break din care nu a rămas nici sfoara de pe ambalaj. De îndată ce Simo a început să aibă nevoie de mai mult de două lovituri pentru a construi atacul, Svitolina a cărat roabe de forță în curtea Simonei și a lăsat-o pe a noastră să scoată cu lopata apă ce curgea din cascadă.

În setul doi a fost mai bine, după care a fost fix atât de rău cât se putea în condițiile astea. Simona a fost SMURD-ul propriilor accidente la serviciu și a recuperat un break care abia a scos-o la 2-2. Dacă ați rezistat tentației de a filma acel game și mingea cu care a egalat, destul de rău. De-acolo și până când citiți cronica aceasta, au intrat doar reclame în jocul Simonei, pentru că Svitolina, astăzi, a jucat stelar, de parcă pentru victorie ar fi avut nevoie doar să găsească intrarea de pe arenă.

Dar dacă pretindem în continuare că simțim ritmul Simonei, știm că rezultatul ăsta e doar factura unei revizii care era anunțată. Dar vine și ziua în care ne întoarcem în cursă.

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de:

Botic Van De Zandschulp – Diego Schwartzman: 6-3, 6-4, 5-7, 5-7, 6-1

Unele glume despre jucători chiar se fac singure, așa că vom sări peste cele care ne sunt la îndemână. Mai sărim foarte lejer și peste cele cu Schwartzman și da, acum ne putem apuca de treabă.

Diego este în acea fază a carierei în care se concentrează pe schimbarea lină a generațiilor care să-i refacă rezervele de bătaie pentru perioada de iarnă. Omul e prevăzător și, deși nu mai e Nadal să îi lase urme de racordaj pe obrăjori, argentinianul s-a dus la alte tarabe. Next Gen-ul e ocupat să își facă triajul intern sau să ia bătaie de la alții mai mici, în timp ce Schwartzman iese în afara Top 100 și caută jucători de turnee challenger pe care să îi umple de bani și speranțe la o viață sportivă mai îndestulată.

Dacă te uiți peste activitatea recentă a lui Botic, omul pare un cont fals de pe Facebook care tocmai te-a invitat să investești într-o monedă virtuală într-o parcare pustie de sub un pod dezafectat din deșert. Nimic nu are logică și totul pare suspect. Impresia e că Schwartzman a căzut în plasa unui scam cu un prinț nigerian și tocmai ce-ai pierdut agoniseala de-o viață. Olandezul – dacă chiar o fi el olandez, cu numele lui parcă generat de o plimbare a pisicii pe tastatură – vine cu un sezon parcă redactat de cineva care își amintește doar vag cum trebuie să arate parcursul unui jucător ce prinde în premieră a două săptămână a unui Grand Slam.

Pentru că, altfel, Van De Zandschulp nu pare că a prins nici măcar lotul pentru a doua săptămână de tabără de agricultură. Până să îl chinuie timp de 4 ore și jumătate pe Diego, olandezul a avut o carieră eminamente idilică. Dacă poate exista un jucător despre care să ai motive să crezi că a intrat pe pile în prima sută, ăsta e omul nostru. La 25 de ani, Botic are trei turnee câștigate: două ITF și un Challenger în Hamburg. Doar că în 2019. Individul nici măcar nu merge pe la turneele de ATP și își face viața între cumetrii de 40k și castane date în primele tururi de la turneele de Grand Slam. Are victorie la Hurkacz în primul tur de la Roland Garros, dar nu a mișcat aproape nimic la challenger-uri din Amersfoort, Tampere, Poznan sau Liberec. A mâncat din Opelka și Musetti în Australia, dar Huesler a fost un pas prea mare în finala de la Ismaning.

Pare că problema lui Botic e că la turneele mici strânge 4 ore de joc în tot turneul cu tot cu drumul de la aeroport și nu se poate desfășura la parametri. Cert e că Schwartzman a căzut de două ori în meciul ăsta. E la fel de adevărat că el a și început de foarte jos, dar asta nu e o noutate pentru statura sa profesională. Deși părea că salvează situația după ce a anulat oportunitatea lui Botic de a închide meciul în 3 seturi, Diego a murit eroic în decisiv, unde nimicul i-a devenit prieten și a înlocuit orice plan de joc. Pentru Botic urmează Medvedev, o oportunitate excelentă pentru a pregăti terenul unor noi incursiuni nebune în sferturile de finală ale turneelor sătești rămase în calendar.

Leylah Fernandez – Angelique Kerber: 4-6, 7-6, 6-2

Nu e Nadal pe betoanele din New York, dar Leylah Fernandez trage de hățurile mingii și o face să țopăie prin curțile americane de parcă scărpinătorul iberic ar fi în plină desfășurare. Nu poți dormi prea liniștit când știi că drumul ți se va intersecta cu fata asta, iar în cazul Svitolinei, adversara canadiencei din turul următor, previziunile nu ar putea fi mai sumbre: dincolo de ceea ce știe, mai are și buzunarele pline cu gânduri de bine de la noi, protectorii Simonei Halep. Dar pe lângă asta, Leylah mai are și două vagoane de alte argumente, iar au sunt a patra cea mai calificată persoană să le prezint, după Angi Kerber, care ocupă primele trei poziții.

Chiar dacă uneori îi mai fuge direcția și liniile terenului par să-i danseze sub ochi, Fernandez e genul de jucătoare care bagă râtul în beton și scurmă după puncte indiferent de scor, context politic sau adversar. Poate fi o strategie rapid-păgubașă când bătaia pe jucării se dă cu un fost #1 mondial cum e Kerber, care continuă să dețină și titlul de panou publicitar uman al circuitului WTA. Dar dincolo de a fi un veritabil catalog de produse pentru clientela premium, Kerber e echivalentul unui firewall pe care nu îl poți deconecta de la priză, deci trebuie să îi sapi în cavitatea toracică și să muști acolo din panoul de siguranțe.

Acum, că a revenit la un nivel mai apropiat de vremurile când lua turnee de Grand Slam și suficient de îndepărtat de istoria recentă în care venea la turnee doar ca să facă pagubă la bufetul suedez, Kerber a vâslit în primul set și a strunit barca metodic printre oportunități de break ratate și lovite de ambele părți. Problema e că Fernandez știe doar câteva lucruri, dar pe alea le știe enervant de bine. Cară lovituri ce se vor direct câștigătoare, se împiedică de greșeli neforțate, dar se ridică și face altele din ambele categorii. La urma urmei, canadianca a pierdut și primul set cu Naomi Osaka, iar deznodământul îl știm sau îl negăm și îl povestim psihologului (în cazul în care ne cheamă Osaka).

Fernandez a revenit și a împins-o pe Kerber în tiebreak-ul setului doi, unde autobaza nemțească s-a cumpănit și a luat apă la bord, cu Kerber alunecând într-un 5-1 ce-a mai cerut doar limitarea pagubelor. În decisiv, la 3-2 pentru ea, Fernandez a strâns șireturile pe mingile trimise în reverul lui Kerber și, după ce a salvat două mingi de break în game-ul în care servea pentru meci, Leylah s-a ridicat de la masă și a trântit scaunul în ciorbă.

Un fel de cadou de ziua ei, care e fix azi, 6 septembrie. La mulți.

Carlos Alcaraz – Peter Gojowczyk: 5-7, 6-1, 5-7, 6-2, 6-0

După ce l-a trimis pe Tsitsipas să culeagă măsline în supermarket, pentru că în Grecia oricum nu-l suportă nimeni, Alcaraz a avut de muncă în compania lui Peter Gojowczyk. Nimic din nu e mai frumos decât doi outsideri care ar mesteca și trage prin pai rășină înfierbântată doar ca să bifeze o șansă atât de nesperată de a ajunge în săptămâna a doua a unui Grand Slam. Alcaraz măcar a ajuns la punctul acest bătând toba în capul favoritului #3, dar nici Petrică nu a avut viață ușoară.

Probabil că, pentru neamț, marea problema a meciului a fost fix asta: dincolo de a nu fi avut viață ușoară în tururile anterioare, el are și foarte multă viață bifată înainte de meciul acesta. Și, prin urmare, un set de dureri și probleme. De unde omul servea constant cu peste 190 de mph în primele seturi, la final de meci se circula cu viteză legală pe serviciul neamțului, iar depășirile lui Alcaraz s-au succedat atât de mult până când adversarul a parcat cu un 0-6 în decisiv. Niciunul dintre ei nu a dat semne că își făcuse vreun amplu plan, doar că unul dintre ei e mai tânăr și nu îl cheamă Peter Gojowczyk.

H. Tecău/K. Krawietz – S. Gonzalez/A. Molteni: 6-2, 7-6(5)

Mi-a lăsat-o Meșter pe Simona și, într-o premieră totală pentru aceste cronici, eu sunt răspunzător pentru înfrângerea ei. E ok, măcar am avut grijă de oamenii de la dublu, Horică fiind la înălțimea ocaziei și bifând încă un tur alături de fratele de conjunctură Krawietz.

A fost o zi dintre cele care se termină așa cum ai făcut planul la cafea: serviciu bun la ai noștri și pedala în podea de fiecare dată când adversarii au depins de serviciul 2. Horia și Kevin au terminat meciul cu 25 de lovituri câștigătoare mai mult decât Gonzalez și Molteni, așa ca nu faceți fețele astea mirate și nu mai căutați statistici: ai noștri au rupt norii.

R. Olaru/N. Kichenok – A. Petkovic/A. Tomljanovic: 5-7, 6-1, 6-2

Deși Petkovic și Tomjlanovic au intrat la dublu mai mult ca să aibă timp Andrea să mai stea prin New York și să strângă feedback de la toți oamenii pe care aparent i-a băgat cu forța în cartea ei, Raluca și colega Kichenok s-au ținut de business-ul lor. După un prim set pierdut pentru c-au ațipit pe un game de serviciu, fetele noastre au mai dat o cheie meciului și le-au luat pe distratele adversare la un curs intensiv de tenis la dublu. În următoarele două seturi au mai lăsat pe târnaț doar o șansă de break, dar și pe aia a luat-o rapid vântul, iar Petkovic și Ajla au fost trimise să pască iepuri în alte curți.

Susține cronicile pe Patreon.