Concentrează-te. Urmează să vezi cum secundele nu măsoară timpul, ci adună pas după pas, bătaie după bătaie, miligrame de fericire din care e compusă o legendă.

E dimineață devreme în România, o oră la care somnul e dulce și adânc, iar tu ești greu ca o ghiulea lăsată să atârne pe o plasă de siguranță. Soarele a apus și în Brazilia, dar e abia seară, iar întunericul se așează ușor peste Rio. La trap spre miezul nopții. Și e liniște, pentru că finala feminină de Triplu salt și semifinalele probei de 1500 de metri s-au terminat. Dar corzile vocale se pregătesc să vibreze. Urmează erupția.

Vibrație. Stadionul Olimpic din Rio începe să-și miște metalele sub picioarele celor 75.000 de oameni din tribune. Vibrația se transformă în murmur, iar vocile tuturor se împletesc și devin una singură, cea a stadionului care face o plecăciune acustică în fața Omului. Zgomotul e din ce în ce mai ascuțit, iar spre cer urcă aplauze.

Seria de articole Rio 2016, faza pe canapea vă este oferită de Renault România, partener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

 

Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Centrul de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care oferă consiliere și educare în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din județul Bistrița-Năsăud. Povestea asociației poate fi citită pe larg aici: http://www.crra.ro/.

 

Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca acești copii să aibă o viață normală.

 

Asociația Autism Europa Bistrița
Cont IBAN: RO77RNCB0038098311390001
Cont deschis la BCR
Cod Swift: RNCBROBU

Usain Bolt e aici. Se vede în tunelul care varsă sportivii pe pista de tartan. Din întuneric apare silueta galben-neagră a omului care a trimis enciclopediile la corectat. Tribunele frământă aerul și colorează momentul. Până la urmă, și Brazilia e colorată. E galbenă.

Omul pe care nu poate să-l bată nimeni. Nu alți oameni, în orice caz. A adunat șase medalii de aur la cele mai rapide probe ale atletismului la ultimele două Jocuri Olimpice și astăzi se așează la startul celor 100 de metri care au rol de coridor aerian care găzduiește al treilea sprint olimpic consecutiv. Bolt vrea din nou Aurul, la fel cum vrea primul loc la 200 de metri și la ștafeta de 4×100 de metri, probele care i-ar oferi cea de-a treia triplă și i-ar sculpta jamaicanului mușchii din abanos în istorie. Cel mai rapid om din lume e un moment. Cel mai rapid om de la Rio e o stare. Cel mai rapid om din istorie e legendă.

Bolt e la muncă. La birou într-o cameră lungă de 100 de metri în care pereții sunt liniile care marchează culoarele, dar mobila lipsește. Un om între doi pereți invizibili pe care-i vede doar el. În jur nu e nimeni, chiar dacă americanul Justin Gatlin e gata să-i distrugă jamaicanului poteca, iar conaționalul Yohan Blake, considerat urmașul pe tron, e gata să ia sceptrul înainte de vreme. Dar în jur nu e nimeni.

O față de copil într-un corp de 1.95 de metri care a fost analizat biomecanic de armate de specialiști. Picioare lungi, trunchi solid, mâini lungi pe care le folosește ca pe vâsle atunci când taie aerul cu 45 de kilometri pe oră dislocând frontal fără a avea nevoie de apendice aerodinamice. E idolul copiilor dintr-o jumătate de lume și modelul celeilalte jumătăți. Zâmbește cu fiecare pas pe care-l face spre punctul de start. Stadionul erupe. Dacă ar fi fost vulcan, Rio era Pompei. Bolt își așează mâinile pe cap, e copleșit chiar și acum, la a șapte mia ieșire pe pistă a carierei. E a patra Olimpiadă, însă pe cea de la Atena nu o mai ține minte nimeni. Eliminat la 200 de metri cu un timp slab, a ieșit de pe pistă în liniștea vestiarelor și s-a uitat în oglindă. Bolt urma să se transforme. Bolt trebuia să fie altul.

12 ani mai târziu, Usain e la marginea celei de-a 30-a aniversări și ajunge la blocstart. Crainicul îi prezintă pe cei nouă care vor deschide coridorul spre glorie. Bromell, american, 21 de ani, omul care va duce probabil mai departe sprintul din State în următorii ani. Akani Simbine, sud-african, singurul care a coborât sub 9.90 în istoria atletismului din această țară. Gatlin, american, 34 de ani, un tip controversat care a fost prins de două ori cu amfetamine și testosteron prin corp și care la vârsta pensionării aleargă mai bine decât o făcea în tinerețe. Principalul rival al lui Bolt astăzi. Stadionul nu mai aplaudă. Huiduie. Jimmy Vicaut, francez, cel mai rapid european din istorie pe 100 de metri după ce a egalat anul trecut performanța portughezului Obikwelu, cu 9.86. Andre de Grasse, canadian de 21 de ani pe care Puma l-a citit încă de anul trecut, când i-a oferit un contract de 12 milioane de dolari pe an. Viitorul Bolt se ghicește în frunza de arțar. Ben Youssef Meite, ivorian, cel mai rapid african după Olusoji Fasuba și Frankie Fredericks. Yohan Blake, al doilea cel mai rapid om din istorie după Bolt, dar lovit de accidentări în ultimii ani.

Între aceștia, Bolt. Usain St. Leo Bolt, mai exact. Magnet de distincții. Sextuplu campion olimpic, miliarduplu campion mondial, omul care a transformat atletismul în ambiție proprie. Exploziv, carismatic, colorat. Viu. Cel mai rapid om din lume. Personaj de documentare. Idolul tribunelor, pe care le ține în palmă. Se joacă. Le iubește. Îl iubesc.

Și apoi s-a făcut liniște. Zeci de mii de oameni își țin respirația. Sportivii au îngenunchiat în fața blocstartului. Se sprijină în degete, își flexează genunchii, iar mușchii sunt gata să explodeze. Nouă oameni care transformă ora de pe Planetă, pentru că în casele a două miliarde de telespectatori nu mai e seară, noapte sau dimineață, ci e pur și simplu ora la care timpul se dilată. O dată la patru ani, 10 secunde sunt transformate cadru cu cadru în film documentar despre noi înșine și despre limitele pe care putem să le atingem. Sau să le depășim.

Pistol. Start. Fuleu. Pași mici care controlează aderența și adună ritm. O ploaie de picioare care înghit centimetri, apoi metri cu viteza cu care poți fi amendat între blocuri. Nu există secunde, ci cadre. Ca de obicei, Usain pleacă slab. După ce a fost descalificat pentru start fals la Mondialele de la Daegu din 2011, Bolt preferă să audă ecoul pistolului pentru a pleca. În schimb, Gatlin e demențial. Timp de reacție de computer, sprint lansat, avans vizibil. Suntem aproape de 30 de metri, iar stadionul e în delir suprem. Se țipă în game înalte în timp ce mașinăriile cu mușchi lucrează la intensitate maximă. E momentul în care fotografii produc viitoarele postere. Viitoarele imagini în care inginerii atletismului vor regăsi modelele de postură pe care le vor prelua viitori supraoameni. Peste 20 de ani, la Olimpiada din 2036, vom avea un campion olimpic care va fi învățat din ce am văzut astăzi în direct.

20 de metri. Bolt lucrează, înghite, controlează pista. Începe să tragă de brațe, ajunge în vârful de cadență care-l caracterizează și pe care nu-l slăbește până la finalul cursei. E pe poziția a doua, iar distanța care-l desparte de Gatlin începe să scadă. Se joacă în doi, iar Bolt a îmbrăcat deja costumul ghepardului care-și aleargă prada și e gata s-o înhațe. Antilopă, medalie de aur, record mondial. Ce-o fi.

50 de metri. Bolt îl ajunge pe Gatlin, care încearcă să tragă de el cu toate fibrele din organism. Cu coada ochiului simte în dreapta sa pata galbenă de culoare care înghite secundele și desparte moleculele pentru a-și face tunel. Se agață cu brațele de vânt, încearcă să-și împingă corpul spre final. Îi vine probabil să sară cu pieptul înainte, să ajungă plutind la linia de final care apare tot mai aproape, dar se îndepărtează cu fiecare pas gigant.

100 de metri. Bolt. 9.81 secunde.

Nu e nevoie de fotografie. Victorie clară, evidentă, vizibilă cu ochiul liber din sateliții încinși de televizoarele din toată lumea. Deasupra Jamaicăi se aud din nou plămâni care funcționează, iar EKG-urile măsurate în spirale în ultimele momente nu vor fi liuate în considerare de medici la diagnostic. E efectul unui fenomen natural național.

Bolt trece linia de sosire în plin sprint, plutind deasupra pistei, cu pumnul strâns al mâinii drepte bătând scurt în piept. E gestul de aroganță dulce prin care Bolt își dovedește superioritatea. Altădată fusese un zâmbet larg. Sau fuseseră mâinile care sărbătoreau înainte de finish. Bolt nu are nevoie de fotografie, e deasupra tuturor. Regele s-a întors. Stadionul a înnebunit. Aerul e colorat, dulce și ușor. Jamaica e aici.

Gatlin termină al doilea, iar pe trei vine canadianul de Grasse.

E 4:30 la București, iar noaptea începe să fie ștearsă de lumină. S-a mai terminat o zi. Lucruri normale. Mergem înainte.

***

Înainte de Bolt, însă, am plâns. Naționala de handbal feminin a fost trimisă acasă de la Rio de Norvegia după o partidă în care fetele noastre au încercat să se agațe de stânci pentru a nu se îneca în fiorduri. Campioană europeană, mondială și olimpică în derulare, Norvegia nu avea de demonstrat în meciul cu România decât că nimic nu e întâmplător. Între timp, de cealaltă parte a terenului, șapte fete aveau de recuperat ceea ce pierduseră în primele două meciuri de la Rio, când Angola și Brazilia ne-au ținut la colț pe coji de nucă, profitând de jocul dezumflat și sterp al unei echipe care dovedește a doua oară după Mondialul din 2015 că pică în păcatul de a se trezi prea târziu pentru a lua micul dejun la ore sănătoase.

E greu să fii nevoit să bați Norvegia doar pentru că nu ai putut să bați Angola. E ca și cum ar trebui să bați Germania la fotbal pentru a recupera punctele pierdute cu Albania. Sau ca și cum ar trebui s-o învingi pe Serena Williams pentru că n-ai putut s-o bați pe Varvara Lepchenko. E o lecție de eficientizare a rezultatelor: bate tot ce poți pentru a-ți permite să iei bătaie când e cazul. Sau, dacă vreți, varianta sportivă a celui mai bun sfat pe care îl poți da cuiva: dacă ai șansa să treci pe la toaletă, fă-o. Nu lăsa pe mai târziu.

Aveam nevoie de cel puțin un egal în meciul cu Norvegia pentru a merge mai departe în sferturile de finală. Dar e complicat să pleci într-un meci de handbal cu gândul că un egal e rezultatul pe care-l vizezi, pentru că un sport în care se marchează constant 40-50 de goluri pe meci poate să-ți arunce farfuriile-n față atunci când ai impresia că ai pus masa și că oaspeții pot să-și facă apariția în orice moment. Problema e că o victorie contra Norvegiei este fizic aproape imposibilă în contextul handbalului de astăzi, în care scandinavele își videază apărarea și reușesc să găsească fără probleme la micron fiecare fisură din garnitura de etanșare pe care crezi că ai fixat-o pe propria țeavă. Iar când norvegiencele au dat de fisură, singura soluție de a limita dezastrul este să pui la treabă ligheanele din casă.

România a reușit să se țină aproape de adversare până la pauză, meciul fiind echilibrat și împletit strâns ca o funie de alpinism până la 9-9. Cristina Neagu duduie, portărița Paula Ungureanu trimite din nou adversarele la psiholog, iar România e în target. Urcăm pe tabelă peste adversare, apoi acestea întorc, apoi egalăm din nou. E un joc care ne ajută și ne omoară în același timp, pentru că un final în care avantajul trece astfel dintr-o barcă-ntr-alta înseamnă din nou inimi schingiuite într-o țară în care medicii cardiologi mai mult dispar decât există. 14-13 pentru Norvegia la pauză. Încep calculele: avem atacul după reluare, dar începem cu un om eliminat pentru două minute. Dacă marchează ele primele? Dacă nu putem să ținem pasul? Ecuații pe care nu le-nveți niciodată la matematică, acolo unde rezultatele nu-ți fac arterele să tremure.

Dar egalăm după pauză. 14-14. Moment în care începem să pierdem aderența, să alunecăm și să pierdem controlul meciului. Clipim de trei ori și Norvegia se desprinde scurt și contondent la 18-15, iar pământul de sub noi se mișcă a necaz. Fetele se agită, pentru că trei goluri în minus în fața Norvegiei înseamnă o pantă cruntă de urcat într-un timp din care rămân din ce în ce mai puține minute. Din agitație vine disperarea, din disperare vin faulturile, iar din faulturi vin eliminările. Jucăm din ce în ce mai des cu om în minus și reușim să păstrăm diferența de scor la 3-4 goluri doar pentru că, vorba clasicilor, forma e temporară, dar talentul e permanent.

Cu 60 de secunde înainte de final, Norvegia are două goluri diferență, dar avem atacul. Româncele par însă spășite și pasează în gol, ca un motor turat cu transmisia pe liber. Îți vine să intri în sticlă și să urci mingea spre pivot, pentru că-ți curg prin minte sfaturile antrenorilor de pe vremea în care făceai sport la nivel de juniori: nu ai cum să marchezi dacă nu tragi la poartă. Truism deloc delicat, însă există momente în care creierul îți plutește în ceață, iar atunci truismele ajută. Nu și acum. În sfârșit, scoatem un 7 metri, dar mai sunt doar 10 secunde până la final. Marcăm. E 27-28, dar mai avem nevoie de un gol. În 10 secunde e imposibil. Doar dacă vreo norvegiancă are atac de panică pe personalitatea multiplă și-și aruncă mingea-n poartă. Dar ești la Olimpiadă, uită de fantazii cu scandinave.

Cu Cristina Neagu înecată în lacrimi în mijlocul terenului, am așteptat în noapte o minune din partea Angolei, care dacă învingea Spania ne făcea culoar spre sferturi. În lumea reală nu există însă minuni, ci adevăruri crude care uneori trebuie puse pe masă și analizate cu microscopul pentru ca poveștile viitoare să aibă în continuare constructori. Iar lecția de la Rio e simplă: uneori, timpul nu are răbdare până când ești gata să lovești. Țintele vin și pleacă. Ne vedem la Campionatul European, unde ar fi bine să învățăm să înotăm fără să fim nevoiți să ne ținem respirația.

În rest, ziua românilor de la Rio a fost în mare parte gri. Deși avem defectul de a aștepta maratonul cu brațele deschise după ce Constantina Diță-Tomescu ne-a arătat la Olimpiada de la Beijing că avem benzină-n rezervor și pentru distanțe lungi, rezultatele probei feminine de la Rio, care s-a desfășurat ieri, ne-au lovit cum lovește TGV-ul țînțarii. Paula Todoran a reușit să termine maratonul olimpic pe poziția 101, în două ore și 49 de minute, la aproape o jumătate de oră de câștigătoare, kenyanca Jemima Sumgong. Daniela Cârlan, cealaltă româncă plecată la Rio să viziteze împrejurimile în alergare, nu a reușit să termine cursa și a abandonat înainte de jumătatea probei.

În sfârșit, cealaltă româncă prezentă ieri pe baricade și-a terminat proba la mijlocul clasamentului. Halterofila Andreea Aanei, care a participat la categoria +75 de kilograme, a reușit să ridice în total 265 de kilograme (120 smuls și 145 aruncat), valoare cu care a reușit locul al optulea din 16 participante. Concursul a fost câștigat de chinezoaica Suping Meng (307 kilograme total), care a dovedit că și orezul e bun la performanță dacă-l cumperi direct de la sursă.

***

Game, set și meci în probele de tenis de la Jocurile Olimpice, acolo unde Andy Murray a trecut în ultima finală, cea de simplu masculin, de argentinianul Del Potro. A fost un meci pasionant până la 1-1 la seturi, moment în care pe Del Potro l-a ajuns din urmă oboseala acumulată într-un turneu-maraton în care sud-americanul i-a scos pe rând în Photoshop pe Novak Djokovic și pe Rafael Nadal în meciuri care au durat cât durează turneele pentru alții. Murray-Del Potro s-a terminat 7-5 4-6 6-2 7-5, iar scoțianul duce medalia de aur în Marea Britanie pentru a doua oară consecutiv. Și probabil pentru ultima oară în cazul în care ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană îi va face pe scoțieni să divorțeze de britanici.

În așteptarea intrării Cătălinei Ponor în finala la bârnă și a lui Marian Drăgulescu în finala la sărituri, ieri am asistat la confirmarea faptului că americanca Simone Biles și britanicul Max Whitlock au citit din scoarță-n scoarță manualul de utilizare al gimnasticii și că au domesticit acest sport și-l țin în propriile cotețe. Dacă Whitlock și-a adăugat două medalii de aur (Cal cu mânere și Sol) la colecția care conținea și Aurul de la Individual Compus, Simone Biles a reușit să inventeze două execuții fabuloase la proba de sărituri (punctaj mediu 15.966), cărând și ea în spinare a treia medalie de aur de la Rio.

Pentru a avea o minimă șansă s-o bată pe Biles, două gimnaste au încercat să execute săritura Produnova, cunoscută în cercurile amicale ale gimnasticii sub porecla plușată “săritura morții”. Oksana Chusovitina, o uzbecă de 41 de ani care le-ar putea fi mamă colț cu bunică multor concurente, și indianca Dipa Karmakov au pierdut însă puncte la execuție după ce au ratat aterizările. Dificultatea săriturii a urcat-o pe indiancă pe locul al patrulea, la un colț de pâine de podium.

Revenim pe Stadionul Olimpic din Rio, unde înainte ca Usain Bolt să-și verniseze expoziția a avut loc un eveniment la fel de rar precum alinierea Planetelor. Sud-africanul Wayde Van Niekerk a reușit să doboare record mondialul mondial la 400 de metri, care data de acum 17 ani și fusese stabilit de Michael Johnson. Sportivul de 24 de ani a reușit să facă o tură completă de stadion în 43.03 secunde, depășind cu 0.15 secunde un reper considerat până acum imposibil de bătut de haita de sprinteri de distanță medie. “M-am simțit foarte singur la finalul cursei, am crezut că vreunul dintre concurenți se pregătește să mă atace”, a spus sud-africanul, care a concurat pe linia 8, la exteriorul pistei, acolo unde de obicei sunt așezați sportivii cu șanse mici la medalii. Până la urmă, ziua de ieri ne arată destinul tragic al recordurilor, care strălucesc pentru o perioadă doar pentru a sfârși bătute, doborâte sau depășite.

 

ROMÂNIA LA RIO: MEDALII ȘI MAȘINI

• AUR (1): Câte un Renault Kadjar Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  Ana-Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman, Loredana Dinu (Spadă feminin).
• ARGINT (1): Câte un Renault Captur Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  Horia Tecău și Florin Mergea (Tenis dublu masculin).
• BRONZ (2): Câte un Renault Clio Olimpic pentru fiecare medaliat din partea Renault România
  Gabriel Sâncrăian (Haltere 85 kg)
  Laura Oprea, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Mădălina Bereș, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Adelina Cojocariu, Iuliana Popa, Daniela Druncea (Canotaj 8+1)

ROMÂNIA LA RIO (luni, 14 august 2016)

• GIMNASTICĂ
  După ce am ratat calificarea echipelor la Olimpiadă, ne agățăm astăzi de singurele șanse la medalii, în finalele pe aparate:
  Cătălina Ponor va concura în finala de la bârnă contra lui Simone Biles. Ora 21:46;
  Marian Drăgulescu speră la o medalie în proba sa favorită, săriturile. Ora 20:54.
• ATLETISM
  Marian Oprea concurează în calificările pentru finala de la Triplu salt masculin. Ora 15:30