A fost o naștere grea.

La aproape o săptămână de la startul Jocurilor Olimpice, timp în care ne-am așezat cu fața-n palme în vreme ce țări cu populații pe alocuri liliputane au trecut pe lângă noi lăsând în urmă praf de metale prețioase și miros de glorie, România a prins în sfârșit vânt la pupa și a reușit să spargă clasamentul pe medalii în care șomam cu talent de birtaș. Și, așa cum îi stă bine unei țări care ar fi luat cisterne de diplome dacă râgâitul ar fi fost sport olimpic, primele medalii apărute în dreptul alor noștri au venit la două sporturi nobile și elegante în care postura și gesturile sportivilor îți indică încă de la prima privire că vorbim despre lucruri diferite de ceea ce ne-au obișnuit peluzele: scrimă și tenis.

Ana Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman și Loredana Dinu, echipa feminină de spadă a România, a trimis la reciclat ziua proastă pe care au prins-o în concursul individual, care ne-a lăsat cu ochii-n orizont acum trei zile, și au reușit trei meciuri excepționale care ne-au ridicat de pe scaune și ne-au pus la treabă glandele sudoripare într-un sport pentru care – haideți să fim sinceri cu noi înșine – avem atitudinea politicienilor pe care-i hulim zilnic și încă puțin pe lângă: trecem nepăsători timp de patru ani pe lângă șantierul radical subfinanțat în care scrimerii noștri își îndoaie armele, dar ne agățăm ca înecatul de salcie atunci când vine vorba să aprindem torțele în cazul unei victorii precum cea de ieri.

Dar nu a fost deloc ușor. Fetele de la spadă au trecut prin toate stările de agregare ale emoțiilor în cursul zilei de ieri, demonstrând că pot să împletească într-un fir lung și cu capăt strălucitor partide strânse ca un nod imposibil cu dueluri care cu un dram de concentrare, două de inspirație și trei de talent pot fi transformate din sperietori în hamace relaxate de vară.

Seria de articole Rio 2016, faza pe canapea vă este oferită de Renault România, partener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

 

Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Centrul de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care oferă consiliere și educare în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din județul Bistrița-Năsăud. Povestea asociației poate fi citită pe larg aici: http://www.crra.ro/.

 

Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca acești copii să aibă o viață normală.

 

Asociația Autism Europa Bistrița
Cont IBAN: RO77RNCB0038098311390001
Cont deschis la BCR
Cod Swift: RNCBROBU

Prima partidă de ieri, duelul cu Statele Unite, echipa medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a fost unul în urma căruia o jumătate de țară a avut nevoie de defibrilator. Cele nouă relee, așa cum sunt numite reprizele meciurilor pe echipe, au început cu motoarele fetelor noastre ambalate la maximum, americancele fiind depășite de subiect ca elevii din Ilfov la Bacalaureat. Cu un pod de 4-5 tușe între cele două echipe care părea că le asigură calificarea în semifinale fără să forțeze foarte mult spre final, scrimerele noastre s-au relaxat pe final, iar ultimul releu ne-a uscat inimile, care au pompat timp de trei minute, alternativ, aer și durere.

Ana-Maria Popescu a intrat ultima pe planșă alături de americanca Courtney Hurley la 16-15 pentru echipa României, însă adversara a intrat într-o transă fabuloasă în urma căreia a întors scorul și a făcut ca spadasinele din State să treacă la conducere și să se distanțeze la trei puncte cu 70 de secunde înainte de final. A fost momentul în care căpitanul neoficial al echipei noastre a luat taurul de talie și l-a trântit de la înălțime. Ana a făcut Miorița ferfeniță și-a aruncat-o pe foc, clasica resemnare populară în fața provocărilor fiind înlocuită cu o cursă de recuperare în care a părut că americanca nu avea nicio șansă chiar și dacă punea mâna pe o pușcă de vânătoare în locul spadei.

A fost 23-23 la finalul timpului regulamentar, iar partida ieșea într-o zonă sensibilă și dureroasă ca pielea arsă de soare într-o după-amiază de vară uitată pe șezlong. Scrimera care puncta prima urma să-și ducă echipa mai departe, iar Ana Popescu a demonstrat motivul pentru care e stâlpul în jurul căruia se învârt uraganele din scrimă, ocolind eliminarea printr-o tușă în care a adunat toată cisterna de frustrare care amenința că se revarsă din nou peste sportul nostru după eliminarea de la individual. A fost 24-23, iar în prima secundă după finalul ultimului asalt simțeam cum aerul rece ne circulă din nou prin faringe. Trăisem atât de periculos, încât o jumătate din următorul episod al seriei Mission Impossible s-a filmat acolo, lângă planșă.

A urmat meciul cu Rusia, o semifinală în care întreaga vitrină de trofee a Comitetului Olimpic și Sportiv Român s-a încordat ca un resort gata să muște din pereți. După ce Corina Căprioriu fusese eliminată în prelungirile semifinalei categoriei sale la Judo, ajungeam din nou în fața prăpastiei în care ne aruncăm cu un amestec de ochi închiși și speranță doar pentru ca abia spre mijlocul ei să analizăm dacă echipamentul nostru conține o parașută sau o față de masă din bumbac cumpărată din târg.

A fost speranță și parașută, de această dată. Iar zborul fetelor noastre a fost atât de frumos, încât fiecare moment din semifinala cu sportivele din Rusia a părut un documentar despre vulturii maiestuoși din Anzii Cordilieri pe care-l vezi pe cel mai mare ecran Ultra HD din lume. Trecute prin presa hidraulică a sfertului cu SUA, româncele au revenit pe planșă cu elanul miliardarului căruia-i ies toate afacerile. Am dominat copios Rusia, iar Simona Pop, cea de-a treia scrimeră a lotului conform clasamentului mondial, a aruncat toate cifrele la coșul de gunoi și a luat probleme în propria mască, lansând atacuri aspre și ascuțite pe care rusoaicele nu le-au înțeles nici la analiza video posterioară duelului.

Spadasinele noastre și-au acordat chiar onoarea de a termina partida la puncte, nu la timp, atingând 45 de tușe și trimițându-și adversarele în finala mică după una dintre întâlnirile care vor fi predate mult timp de acum înainte la școlile de scrimă din toată lumea. Scor final 45-31, iar România punea mâna în sfârșit pe o medalie la Rio, singura necunoscută fiind culoarea acesteia. Dar, la cât pedalasem în gol, asta era ultima noastră problemă. Putea fi și din staniol de ciocolată, important era s-o agățăm în repertoriu și să dezmorțim clasamentul care făcuse o pojghiță prin care abia mai vedeai clar culorile drapelului.

În fața noastră se ridica China. Un mastodont al scrimei mondiale, echipă care deținea la ora meciului cu noi atât titlul mondial pe echipe, câștigat anul trecut, cât și medalia olimpică de aur, adunată după ce a măturat pe jos cu rivalele în urmă cu patru ani, la Londra. Un munte cețos, negru și viu prin care trecea autostrada pe care fetele noastre erau nevoite să-și conducă utilajul.

Dar Ana și compania au atacat problema cu atitudinea unor sportive care știau deja că au băgat legal artificii în țară. Au transformat amestecul de eleganță și contondență al spadei în spectacol, în timp ce chinezoaicele au părut pe jumătate suprinse, pe cealaltă jumătate strivite de propriile mize, pentru că echipa adversă era singura care avea ceva de pierdut în această finală. Am reușit să construim o partidă în care am avut emoții reale doar pentru că importanța ei era majoră, și nu pentru că rivalele s-ar fi ridicat în vreun moment la înălțimea norilor pe care au plutit româncele.

România a condus partida de la cap la coadă, diferența de tușe crescând treptat de la una la trei, la cinci și apoi la opt. Cu trei relee înainte de final, la 21-14, echipa României și-a permis chiar luxul de a se îmbogăți cu un membru cotizant: Loredana Dinu, care a intrat pentru prima dată pe planșă ieri și a devenit astfel membru cu drepturi depline la fotografia finală de grup, a demonstrat că banca noastră de talente va continua să ofere credite și pe viitor după ce și-a câștigat releul cu 3 la 2 și a urcat diferența la general la 8 puncte.

Evident, ca-n poveștile cu, pentru și despre fete, finalul i-a aparținut femeii care a după Olimpiada de la Rio ar putea primi fără probleme o diplomă din partea Facultății de Psihologie pentru faptul că și-a adunat colegele în buchet în momente în care riscam ca florile să fie luate de alizeu. Ana Maria Popescu a intrat pe planșă și n-a ieșit până în momentul în care China devenea fostă campioană olimpică, transferându-i simbolic României medalia de aur. Într-un sport în care nu poți să ghicești trăirile sportivului ascuns după o mască de protecție care omoară kinetica, am reușit să tăiem orice barieră și să vedem bucuria Anei pe fiecare fibră încordată în asalt. N-a mai existat decât scrimă de kinogramă, cu o tușă mitică aruncată din aer care astăzi ar trebui să coloreze coperțile ziarelor din România.

Aseară târziu, într-o noapte de vară trăită așa cum nu ni s-a mai întâmplat de ceva vreme, am asistat la o fabulă în direct. Povestea neamului românesc concentrată într-o planșă. Am luat prima medalie la Olimpiadă și ne-a salvat de la căderea în gol un sport pe care timp de patru ani nu dăm doi bani. Pentru că avem talentul grosier de a ne aminti de prieteni doar atunci când avem nevoie de ceva de la ei. De exemplu, să ne scoată de sub roțile trenului într-un moment în care ne șuiera locomotiva pe la ureche.

Ar trebui să aruncăm capul în pământ și așa, tacit, s-o punem de o sală plină la următoarele campionate naționale de scrimă. Să rămână femeile astea cu gurile căscate. Cum am rămas noi azi contra Statelor Unite și a Rusiei și apoi în noaptea asta contra unei Chine monstruoase. Ana, Simona, Loredana și Simona, vă rămânem datori. A fost primul aur pentru România la Rio. Scrimă, echipa feminină de spadă. 44-38 contra Chinei, campioana mondială și, de acum, fosta campioană olimpică.

Pana de curent care ne-a lovit timp de cinci zile la Rio a fost reparată parțial și de electricienii de la tenis, Florin Mergea și Horia Tecău reușind să se califice în finala turneului de dublu masculin după ce au descoperit primul vaccin olimpic din istoria tenisului sintetizat de laboratoarele din ce în ce mai vii ale României. Aici, însă, mai mult decât la orice altă disciplină, finala care se va desfășura astăzi este mai puțin a României și mai mult a celor doi bărbați care reprezintă România. Într-o țară în care tenisul s-a activat recent din bube, mucigaiuri și noroi fără prea multe semne premergătoare, performanțele unor jucători care și-au construit întreaga carieră în regie proprie ar trebui să fie mai degrabă respectate, și nu asimilate de Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Iar faptul că oamenii ăștia au dus drapelul la un pas de imn trebuie așezat într-un loc pe care să-l putem vedea în fiecare moment în care cifrele vor încerca să ne împingă la critici.

Semifinala cu americanii Johnson și Sock a fost un soi de sprint printre jaloane, pentru că Mergea și Tecău au intrat pe teren cu hotărârea cu care un buldozer calcă populația de broaște adunată să vadă vopseaua pe o șosea recent asfaltată. Adunați și grupați de aluviuni de pe munți în care încercau să ajungă la vârf în echipe de dublu pestrițe, cei doi jucători români au profitat la maxim de faptul că au mâncat din aceeași farfurie la juniori și au demonstrat că empatia salvează România atunci când vorbim de relații de joc, nu de legături între politicieni.

A fost un meci scurt și la subiect, cum îi stă bine unei semifinale în care prin definiție avem două variante de abordare: trăim respirând sau o dăm în diverse accidente vasculare. 6-3 în primul set după ce americanii nu au reușit să-și monteze corect ușa la intrare, iar uraganul mioritic le-a băgat în casă mingi venite de peste tot de care adversarii nu au știut cum să se ferească. Amenințați cu exmatricularea, americanii au apelat la spiritul naționalist care-i face să-și poarte steagul cu mândrie implicit pe chiloți și s-au agățat de al doilea set, în care au rulat umăr la umăr cu băieții noștri.

Ce nu știau însă Johnson și Sock este că Mergea și Tecău își construiesc în liniște poteca prin pădure doar pentru ca atunci când simt miros de poiană să învârtă macetele ca-n mixer. Asta s-a întâmplat și ieri. La 5-5, într-un moment în care setul curgea lin ca apa de la robinet, ai noștri au ridicat brusc presiunea și au inundat Casa Albă, obținând un break și imediat după aceea game-ul care îi trimite în finala care are loc azi. Suntem finaliști în turneul masculin de dublu, iar ultima reprezentație de la Rio va avea loc astăzi împotriva spaniolilor Marc Lopez și mai ales Rafael Nadal, o echipă atipică pentru competițiile de dublu în fața căreia ai noștri au prima șansă în ciuda faptului că fostul număr 1 ATP poate deveni pe alocuri periculos atunci când își scoate corect chiloții din fund la serviciu. Pe lângă avantajul pe care ni-l dă ADN-ul unei probe de dublu în care ai noștri pot să fie doi Djokovici pentru singurul Nadal din echipa adversă, Mergea și Tecău pleacă în finală cu aplombul dat de victoria în meciul de dublu din Cupa Davis de la Cluj, care a avut loc acum o lună. Marc Lopez făcea atunci echipă cu Feliciano Lopez, iar ai noștri reușeau să câștige greu, în cinci seturi lungi cât mandatul Gabrielei Firea la primăria Bucureștiului: 3-6, 6-1,1-6, 7-5, 6-3.

Ca de obicei, Olimpiada celorlalte națiuni a fost plină de povești mai albe sau mai negre, în funcție de medaliile de la gât și de numărul pastilele luate și detectate apoi la testele antidoping.

Începem din nou cu înotătorul american Michael Phelps, care a câștigat astă-noapte, pe când tu te întorceai pe partea cealaltă, a 22-a medalie de aur din carieră la Jocurile Olimpice. De această dată la 200 de metri mixt, însă impresia generală e că proba este un moft pentru Phelps, care ar putea câștiga aur și dacă e pus să înoate cu mâinile-n slip și îmbrăcat în elefant din pluș.

Impresia de invincibilitate a ridicat deja de altfel câteva sprâncene, printre care și ale Yuliei Efimova, rusoaica acuzată de câteva ori fără rezerve că participă la Rio deși fusese suspendată pentru că a mâncat ciorbă de Meldonium în pregătiri. Despre duelul ei de vorbe peste fileu cu rivala directă Lilly King am mai vorbit, cert e că rusoaica a lăsat garda jos și l-a atacat indirect pe Phelps, întrebându-se retoric în fața jurnaliștilor din propria țară dacă performanțele americanului care nu poate conduce decât mașini de familie pentru a avea loc de medalii sunt curate. Evident, Efimova se referă mai ales la episoadele în care Phelps a fost suprins beat la volan sau cu marijuana în plămâni, impedimente care se pare că nu-l opresc pe înotătorul american din încercarea de a băga piscina olimpică în buzunarul mic de la cămașă.

Apropo de bazinul olimpic, cursa de 100 de metri liber la feminin s-a terminat ieri cu două medaliate de aur, pentru că americanca Simone Manuel și canadianca Penny Oleksiak au atins senzorul de la capul piscinei în același timp: 52.70. Nu e pentru prima dată când se întâmplă asta la natație, cel mai recent exemplu venind de la Olimpiada de la Sydney, când doi înotători americani, Anthony Ervin și Gary Hall Jr, au spart ușa deodată la 50 de metri liber.

Evenimentul zilei a avut loc în sala de gimnastică, acolo unde fetele s-au îndoit din toate balamalele la proba de individual compus pentru a demonstra că merită să intre în istorie. A fost un concurs ciudat, pentru că nu am avut niciun nume românesc care să ne reprezinte direct, astfel că am fost nevoiți să ne alegem favorite ad-hoc. Am avut de ales între fetele din SUA, care dacă mai cresc puțin până la Tokyo sunt bune și la proba de haltere, fetele din China, care au oficial peste 16 ani, dar cărora probabil că de-abia le-au dat dinții definitivi, și fetele din Rusia, pe care ajungi să le apreciezi pentru că sunt singurele care arată a gimnaste normale. Pardon: am avut români, dar în echipa de antrenori ai Statelor Unite, la ședințele cărora se mănâncă probabil sarmale cu mămăligă și se bea țuică de prună.

Nu au fost surprize majore. Simone Biles, un soi de Messi amestecat cu Cristiano Ronaldo și cu George Weah, a câștigat lejer competiția, americanca pe care o poți confunda oricând cu o pară pusă cu capul în jos reușind exerciții care par imposibil de bătut chiar și văzute de neofiți. Adversarele lui Simone nu au nicio șansă în fața execuțiilor perfecte și a posturii impecabile pe care americanii le trimit vedere de la Rio către rudele de acasă, în timp ce pe tălpile americancei stă un strat perfect de adeziv care o lipește cu precizie chirurgicală de saltea de fiecare dată când gimnasta de culoare aterizează. Biles a fost urmată pe podium de o altă reprezentantă a Statelor Unite, Amy Raisman, pentru care argintul de la Rio echivalează cu locul întâi între gimnastele non-extraterestre.

Fanii ciclismului au trecut de pe șosea în sală, velodromul de la Rio fiind deja martorul primului record mondial căzut în praf. Autoarele au fost reprezentantele echipei de urmărire a Marii Britanii, care au executat anterioara bornă mondială în calificări în timp ce pedalau probabil de nervi că unii conaționali au fost pentru Brexit. Fapt confirmat ulterior de faptul că echipa masculină britanică a luat aurul la aceeași probă.

La tenis, eliminarea lui Novak Djokovic i-a lăsat pe Murray și pe Nadal cu poarta goală în față, ambii reușind să se califice ieri în sferturi după victorii la Fognini (6-1 2-6 6-3), respectiv Gilles Simon (7-6 6-3). Astăzi avem alte două meciuri cu potențial de spectacol, iar sfertul Nishikori-Monfils promite pâine și circ. Del Potro urcă pe Bautista Agut și speră la rândul său să ajungă într-o semifinală care înaintea partidei cu Djokovic părea episod din Star Trek.

Ieri am văzut și prima victorie a Spaniei în turneul olimpic de baschet, oamenii conduși de pe teren de Pau Gasol reușind să treacă de Nigeria (scor 96-87) într-o partidă care a început cu tribunele goale din cauza faptului că organizatorii au găsit un ghiozdan suspect într-o toaletă publică din apropiere și au decis să blocheze intrările în sală până la detonarea acestuia. Eveniment care s-a întâmplat în timpul meciului. “Am crezut că sunt artificii”, spunea Pau Gasol după meci, care a început duelul cu Nigeria cu impresia că sala e goală pentru că pur și simplu spectatorii nu au fost interesați de meci.

Nicio zi fără puțin haos și dezorganizare la Rio. După ce în preview-ul Jocurilor vă spuneam că apa în care se desfășoară probele de navigație e mai murdară decât într-un WC public uitat de lume din Toplița, sportivă belgiană Evi Van Acker, bronz olimpic la Londra în 2012, a fost lovită de bacterii ca de tanc și și-a vărsat mațele prin Guanabara Bay în timpul competiției. “Sunt 380 de sportivi aici, un caz izolat nu e motiv de îngrijorare”, au declarat organizatorii în timp ce se spălau cu spirt pe sub unghii.

Ajungem din nou la capitolul medicamente și alte bucurii asemănătoare aflând că o atletă din Bulgaria a avut onoarea de a deveni primul atlet care a picat un test antidoping desfășurat la Rio. Silvia Danekova a confundat castraveții cu steroizii, astfel că nu va participa la proba de 3000 de metri obstacole pentru care a ajuns în Brazilia și va trebui să se întoarcă probabil pe banii ei în Europa. Bulgarii reușesc astfel o lovitură de imagine fabuloasă la Olimpiadă după ce echipa de haltere a vecinilor fusese exclusă cu totul de la Jocurile Olimpice pentru că a topit paharele cu probele de urină.

Apropo de haltere, și numele României a zburat razant cu gardul ieri, atunci când unul dintre antrenorii lotului german a declarat textual că locurile unor sportivi curați sunt luate de halterofili din Kazahstan, belarus, Uzbekistan, Armenia, Moldova, Ucraina și – cu voia dumneavoastră – România, care ar trebui excluși din această disciplină pentru că merg fără centură. “Ne fură locuri și poate chiar medalii”, a spus Oliver Caruso. Până una alta, românii au participat la haltere mai degrabă simbolic, pentru că ambii sportivi aliniați la start au plecat la vestiare înainte să se sune de pauză.

Povestea dulce-acrișoară a zilei vine însă din lotul Kenyei, acolo unde un antrenor de atletism a participat la un test antidoping în locul unuia dintre sportivii lotului. John Anzrah a fost trimis urgent acasă de delegația kenyană, care s-a delimitat de antrenorul transformat în atlet de ocazie până la halul în care oficialii au declarat că “nu știm cum a ajuns la Olimpiadă, noi nu i-am plătit nicio cheltuială”. Treburile devin și mai amuzante în momentul în care sportivul în cauză se scuză afirmând că Anzrah i-a cerut acreditarea pentru a mânca gratis la restaurantul din Satul Olimpic. Între timp, 40 de sportivi din această țară au fost prinși cu mâța-n ficat din 2012 încoace, ceea ce transformă lotul Kenyei într-un soi de ruletă rusească. La propriu și la figurat.

ROMÂNIA LA RIO: MEDALII ȘI MAȘINI

• AUR: 1
  Echipa feminină de spadă, ale cărei componente vor primi câte un Renault Kadjar Olimpic din partea Renault România
• ARGINT: 0
• BRONZ: 0

ROMÂNIA LA RIO (vineri, 12 august 2016)

• TENIS
  Finala de dublu masculin se joacă astăzi. Mergea/Tecău se bat pentru aurul olimpic cu Lopez/Nadal (ora 22:30).
  Irina Begu și Horia Tecău calificați ieri în sferturile de finală de la dublu mixt, joacă la noapte contra cehilor Hradecka/Stepanek (după ora 12:30)
• HANDBAL
  Naționala de handbal a României nu mai are voie să piardă niciun meci până la finalul grupei de calificare pentru a ajunge în sferturi. Prima dintre cele două partide decisive se joacă astăzi contra Spaniei (ora 20:40)
• TENIS DE MASĂ
  După ce chinezoaicele au dominat categoric concursul individual de tenis de masă de la Rio, proba pe echipe începe azi, iar România e la start. Elizabeta Samara, Diana Monteiro Dodean și Bernadette Szőcs se luptă cu puternica echipă a Coreei de Sud pentru calificarea în sferturi. (ora 16:00)
• JUDO
  Daniel Natea debutează la Jocurile Olimpice la categoria greilor, peste 100 de kilograme. Singurul reprezentant al României rămas în concurs la această disciplină se luptă cu thailandezul Kunathip Yea-On pentru calificarea în optimi. (ora 16:42)
• ATLETISM
  Încep probele de atletism. În seriile feminine de calificare la 1500 de metri, unde am dominat ani la rândul cu ajutorul Gabrielei Szabo, avem o reprezentantă: Florina Pierdevară. O putem vedea în noaptea de sâmbătă spre duminică (ora 2:41).

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.