Liechtenstein este mai degrabă o curiozitate decât o țară, deși hărțile europene și geografia spun altceva. Am fost atras de curiozitatea asta și am ținut să fac un popas de o oră în centrul capitalei principatului liechtensteinez (la dracu’, trebuie să verifici de fiecare dată dacă ai scris sau nu corect toponimul ăstora), adică în Vaduz.
Liechtenstein este de fapt Elveția. Granița Uniunii Europene cu Elveția este de fapt cea de la intrarea în Liechtenstein, deci când se termină Austria dai de vameși elvețieni și liechtensteinezi. Tot de acolo cumperi și vinieta de Elveția, deși tocmai ai trecut de indicatorul care te anunța că ai intrat în altă țară. Iar moneda lor e francul elvețian, ca să fie toată lumea fericită. Apropo de granițe și de altele de genul ăsta, e foarte interesant că habar n-ai când treci din Liechtenstein în Elveția. Impresia a fost că oamenii ăștia au graniță doar pentru că tratele internaționale îi obligă să aibă. Pentru că, în rest, ar fi fost foarte liniștiți și fără. Practic, Liechtenstein este o țară mult mai neutră și pacifistă decât Elveția din simplul motiv că îi face acesteia din urmă toate poftele. Iar granița dintre cele două țări pare trasată la nimereală, la o întâlnire la bere. Oricum nimeni nu ține cont de ea.
Normal, am nimerit în Vaduz fix la pauza de masă. O oră în care nimeni de acolo nu lucrează, o pauză respectată mai mult decât îl respectă țăranul român pe preotul din sat. Oricum, în centrul orașului nu prestau decât niște turci care vindeau șaorma la care se făcuse o coadă plină cu americani și chinezi, cele două nații care se răsturnaseră acolo deodată cu noi. Dacă ignori asta, totul este foarte liniștit. Tractoarele merg pe stradă în același timp cu mașinile, cu 30 de kilometri pe oră, iar Dacii se găsesc și aici, chiar dacă impresia generală e că ăștia întoc banii cu lopata. Oamenii se mândresc cu faptul că au un castel care se numește Vaduz și care se vede pe un deal de oriunde ești, cu faptul că au bani și sunt foarte liniștiți pe linie financiară și mai ales cu faptul că Goethe a stat pentru două zile acum câteva sute de ani în casa care acum adăpostește primăria. Iar oamenii au anunțat asta printr-o placă omagială. Mici, mici, dar modești.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
