Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 11: Mult prea liberul arbitru Știam că oltenii au invadat capitala încă de când am auzit prima persoană dând ”bună ziua” când s-a urcat în metrou la Gorjului. Dar pe stadioane nu ne obișnuiseră de multișor să năvălească
UEFA Champions League, faza pe gazon. Oktobertest Cică unchiul Miguel, un pic pilit, intră în sufragerie și-l vede pe micuțul Rafael lipit de televizor. În glumă, îl ia la rost: -Mă, tu ca cine ai vrea sa joci când o sa fii mare, ă? Ca Messi?
UEFA Champions League, faza pe gazon. Zinegal Zidane Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine serile de marți și de miercuri în care se aude imnul Champions League pe stadioanele Europei echivalează la nivel ecumenic cu senzațiile pe care le are Gigi
Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 10: Ioan Undone Una dintre teoriile de bază ale fotbalului spune că un campionat este cu atât mai spectaculos și mai urmărit cu cât echipele sunt mai echilibrate, iar meciurile cât mai imprevizibile. Ăsta este
Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa 9: Cheresteaua București Etapa a noua a Ligii 1 Orange a forțat o idee nota de trecere în această săptămână. Am avut o etapă intermediară, ceea ce înseamnă că suntem nevoiți să participăm activ, fiecare după posibilități
Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa a 8-a: Astra Ciuciu Într-o etapă în care am scormonit după meciuri demne de văzut în direct ca porcii dresați după trufe, am asistat la desprinderea Stelei ca lider timpuriu și plicticos în campionat și la o reușită
Major League Soccer. Cum au pus americanii piciorul pe minge și de ce ne vor bate pe toți la fotbal peste 15 ani 4 iulie 1988. Cu România aflată încă în epoca curentului cu program, șefii FIFA anunțau oficial că gazdele Campionatului Mondial care urma să aibă loc la șase ani distanță, adică în 1994,
UEFA Champions League, faza pe gazon. Real rid După ce cu o zi înainte și-au văzut principalii rivali din campionat bătând la Celtic ca maiul la rufe, cei de la Real Madrid au intrat pe teren în primul meci din grupe, contra portughezilor de
UEFA Champions League, faza pe gazon. Celtic peltic Dacă analizezi ultimele desfășurări de forțe din zona fotbalului mare, ajungi la concluzia că UEFA își dorește o defrișare elegantă și regulamentară, cu acte de la Poliția Pădurilor, a echipelor
Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Etapa a 7-a: Sihastra Giurgiu După ce a fost prins în chingi pe la Euro și și-a făcut apariția în formă de papagal colorat la Olimpiada de la Rio, fotbalul s-a împiedicat de o gură de canal din fața Palatului Parlamentului