Cumva, printr-o minune, suntem ok și încă trăim. Dacă am duce corpul tumefiat și strâmb al fotbalului românesc la o ecografie ad-hoc pentru a-i afla măcar o parte dintre boli, pe film ar apărea câteva anomalii fizice, însă inima ar bate ca metronomul la genuflexiuni. Asta mai ales datorită faptului că Hagi a reușit să demonstreze la marginea Constanței, după aproape 10 ani de investiții pe alocuri enervant de insistente pentru ceilalți și insistent de enervante pentru el însuși, că poți găsi bucăți de aur în fundul curții, acolo unde ani întregi s-au adunat tone de rămășițe organice scăpate de animalele mult prea domestice din campionatul intern.
Iar logica sa e atât de simplă, încât te miri cu șapte perechi de sprâncene cum de n-au reușit generații de patroni mai mult sau mai puțin ași la capitolul bășică să se prindă de asta: bagi bani, scoți rezultate. Bineînțeles, ecuația poate avea alt sens când înțelegi sportul ca pe limba suedeză și le amesteci de iese “Bagi rezultate, scoți bani” și nimic mai mult. Dar hei, până la urmă fiecare pasăre pe limba ei piure, cum ar zice gospodinele dislexice.
Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
În a doua etapă a Playoff-ului, echipa condusă și servisată de Hagi a reușit în sfârșit să treacă peste curiosul handicap psihic pe care mulți nu s-au ferit să-l considere semn de iubire prozaică pentru culorile umbrei clubului la care Gică a găsit la acum mulți ani trambulina carierei spre vârfurile europene. Asta pentru că Viitorul nu câștigase decât o dată în ultimii șase ani cu Steaua și cu celelalte alter ego-uri ale echipei originare în Ghencea, dar eșuată undeva spre Piața Muncii, acolo unde Național Arena e gata să adopte toate echipele ale căror stadioane sunt fie în pericol de prăbușire, fie revendicate de entități obscure.
Însă, în pragul meciului vital dintre România și Danemarca, Hagi simte miros de galben și se activează precum calciul efervescent în apă, reușind nu doar să bată fosta Steaua, ci să demonstreze că echipa sa nu s-a cocoțat pe vârful clasamentului pentru că acolo a lăsat-o barza, ci pentru că a prins îndeajuns de multă experiență încât să danseze pe leșurile unor echipe de tradiție, dar care par mai palide decât pacienții de la reanimare după operațiile pe cord deschis.
Viitorul – FCSB 3-1
Deci, la fel ca în orice poveste frumoasă, timpurile se schimbă și viitorul bate trecutul. În cazul nostru, Viitorul bate Fostul. Fostul Club Steaua București, pentru că el e personajul negativ al acestei istorioare, a fost bătut ca hoții de cai verzi pe pereți de mânjii nărăvași ai lui Hagi, iar patronul-antrenor nejucător s-a bucurat de prima victorie după 12 înfrângeri consecutive împotriva Fostei ca o fecioară bovarică, aruncându-se în brațele secundului și atacând nu tocmai subtil strategia și tactica adversarului la declarația de la finalul meciului: ”Dacă aș avea lotul și banii Stelei, aș defila”.
Din fericire, Hagi nu e în pericol să apară la vreo paradă de Ziua Națională prea curând, pentru că omul se mulțumește cu lotul lui, unde Florinel Coman pare că va fi (dacă nu cumva e deja) mult mai fotbalist decât Alibec sau decât ăl’lalt voinic din atacul ciobit al Stelei: Gnohere, marea vedetă venită de la Dinamo pe trei căruțe de bani, o unitate de măsură aflată în trend la Pipera.
“Bizonul” Gnohere, fraților. Păi cum, dragii moșului, să ai ecou de fotbalist când porecla pe care ți-o găsesc fanii e ”Bizonul”? Ești înfrânt dinainte să intri pe teren de manualele de zoologie și de bun-simțul darwinistic. Adică nu trebuie să fii doctor în zoologie pentru a te prinde că bizonul nu arată a animal care știe fotbal. Fii și tu o vidră, fii o nurcă, fii o vulpe, fii căprioară, ca Belo, o pisică măcar, ca Lobonț, mops ca marele Dumitrache, bursuc ca Petrescu, fii chiar un pârș mai descurcăreț, dar nu fi un erbivor mare și lălâu! Bine că nu le zicem și lui Alibec ”elefantul” și lui Budescu ”balena albastră” doar ca să ne mirăm că ne bate iar Danemarca acasă. Dar haideți să revenim, că parcă de Liga 1 Orange era vorba.
După ce a dat numai spargeri în primăvara asta, culminând cu cele două penalty-uri comise la interval de 20 de minute împotriva Craiovei, Tamaș a rupt din nou sigiliul: roșu direct pentru o intrare de măcelar din Ferentari căruia nu-i mai taie cuțitul și se hotărăște să ciopârțească tot ce vede viu cu crampoanele. Un comportament recurent care ne duce cu gândul că omul intră cu prea mult curaj pe teren. Să i se verifice de acum geanta cu care vine la stadion, o avea omul curajul printr-un buzunar, în vreun pet sau sticluță specială măruntă și numai bună de dat pe gât pe drumul spre gazon.
Dar Tamaș cel puțin a fost absent motivat. Măcar de-ar fi lipsit și Enache în minutul 46, când a ridicat ușuratic fustița, permițându-i lui Coman să-i strecoare mingea-n șorț înainte să marcheze frumos pe lângă Niță. Dărâmat probabil psihic de reușitele colegilor de generație care s-au nimerit să se adune la miuță pe bani grei, Niță a scăpat coțofana de două ori în următoarele minute, o dată la un șut imposibil de reprodus în cărțile de fizică al lui Vlad Morar și apoi la telefonul dat de la kilometrul 19 de Casap, care cu ocazia asta poate să se laude rudelor cu un gol reușit după ceea ce a fost probabil cel mai prost șut din întreaga sa carieră.
Alibec a intervenit în peisajul ăsta aproape idilic pentru constănțeni doar cât să ne amintească faptul căacum trei luni, când mânca ce-i punea Șumudică în farfurie, era considerat cel mai bun atacant din Liga 1 Orange. Alibec a executat pe colțul portarului o lovitură liberă pe care Râmniceanu, portarul dobrogenilor, ar trebui s-o deseneze pe tablă de 1000 de ori ca pedeapsă în aceste două săptămâni de pauză oferite de meciul Naționalei.
3-1 la final, iar Viitorul se instalează pe primul loc al clasamentului ca virușii pe sistemele de operare: cu scopul declarat de a le strica planurile celor care se gândeau că vor utiliza campionatul în regie proprie. Iar noi începem să ne obișnuim cu ideea că Hagi va juca din nou în Champions League, competiție care poartă încă mirosul stângului turcesc al fotbalistului care a reinventat pe alocuri geometria în spațiu.
Dinamo – CSU Craiova 0-0
Bill Shankly, unul dintre cele mai grele nume din istoria englezilor de la Liverpool, ajunsese la un moment dar la o concluzie interesantă: ”unii cred că fotbalul e o chestiune de viață și de moarte, dar se înșală: e mult mai important de-atât”. Nu știm dacă Shankly chiar considera moartea mai puțin gravă decât înfrângerile sau dacă doar dansa în ritmul cântat de tribunele de pe Anfield, dar ne întoarcem cu fața spre ai noștri și observăm clar un lucru: de vreo două meciuri încoace, craiovenii nu mai bat pe teren, însă obțin victorie după victorie în bătălia metaforică cu moartea a bătrânului lor antrenor, Gigi Mulțescu, care la o primă vedere pare un instalator scăpat lângă terenul de fotbal.
”Am trăit cu șocuri electrice, noroc că mi-am luat pastilele și am reușit să supraviețuiesc”, a cuvântat Mulțescu după egalul inodor și insipid de pe Arena Națională contra celor de la Dinamo, amintindu-le subtil celor 2000 de suporteri olteni veniți iar la București că, în viziunea sa – mult diferită de cea a legendarului manager al celor de la Liverpool – există în viață și lucruri mai nasoale decât un egal la zero cu Dinamo.
Cu banderola de căpitan trăgându-l de braț la fiecare fază mai periculoasă, Andrei Ivan a ratat iarăși vreo două ocazii cât roata monster truck-ului, în timp ce, în partea cealaltă, începem să bănuim că Rivaldinho a fost de fapt adoptat după ce demonstrează săptămână de săptămână că sângele se mai face și apă dacă nu nimerești corect concentrația de talent.
După un meci închis și ușor prea umflat pentru cât a oferit, rămânem cu cel mai umflat lucru dintre toate: glezna cât tot Dăbuleniul a lui Zlatinski, mărturie scrijelită ca-n Egiptul antic de crampoanele și mai ales de caracterul dinamovistului Palic. Arbitrul Avram nu i-a dat însă nici pepene galben, nici pepene roșu, ceea ce-i va face din nou pe olteni să acuze manetele celor de la capitală, căzând în complexul de inferioritate al băieților cu intenții bune eșuați în plasa fetelor de moravuri grele de pe centura Bucureștiului.
CFR Cluj – Astra 3-2
Meciul de la Cluj a început brusc, într-un ritm atipic pentru capitala Ardealului. Giurgiuveanul Ioniță a scos din CV un șpiț de la 16 metri demn de brazilianul Ronaldo și a băgat în sperieți clujenii care în minutul 3 al meciului încă mestecau molcomi masa pe care fotbaliștii o iau cu patru ore înainte de fiecare partidă. Până la urmă, însă, clujenii nu au acuzat șocul – asta mai ales pentru că echipele astea insolvente au trecut ele și prin șocuri mai mari – și au revenit în joc rapid, când Păun și-a înfoiat coada din apropierea porții și a egalat cu mărgelele de pe cap.
La 1-1 a avut loc o fază pe care o vezi de obicei în meciurile din sporturile de contact în cuști metalice. Omrani i-a aplicat lui Lung perversa de pe cheiul Marsiliei, șutându-i puternic – și voluntar, ar spune mulți – o minge în mufarină și trimițându-l la spital, acolo unde medicii au concluzionat că portarul giurguvean are nevoie de concediu medical pentru a-și trata deplasarea plăcilor tectonice ale craniului. Faptul că nu s-a lăsat cu cartonașe l-a făcut pe Omrani să alerge câinii din Giurgiu în repriza secundă, când francezul avea să marcheze în minutul 72, atacând scurtul dintr-un corner pe lângă un Seto care visa la hentaiuri.
Meciul nu s-a terminat fără ca pe clujeni să-i ia din nou cu transpirații după ce Săpunaru a marcat înspre expirarea partidei, reducând din diferență. Clujul e însă hub de infomaticieni care știu că 3>2 și-i lasă pe cei specializați în uman să caute inutil metafore până când implodează în propriul bulion.
ASA Târgu Mureș – Chiajna 2-1
Jucat pe un teren care a semănat mai degrabă cu ce lasă în urmă Marea Nordului la reflux decât cu un gazon construit pentru sport, meciul de la Târgu Mureș a chinuit fotbalul suficient cât să înnebunească complet în această partidă care a semănat cu o carte de povești de groază citită la gura sobei într-o seară în care s-a luat curentul.
Momentul la care s-au dilatat pupilele s avut loc la scorul de 1-0 pentru gazde: portarul Chiajnei, Bălgrădean, i-a provocat coechipierului Bărboianu o ruptură de ligamente într-o fază la care acesta a urlat pe teren vreo cinci minute, până când brancardierii și-au făcut loc prin vulcanii noroioși de la Târgu Mureș.
La aceeași fază a curs cu palpitații: a fost penalty pentru gazde și cartonaș roșu pentru portarul care a reușit să-și accidenteze un coechipier și să faulteze un adversar printr-o singură mișcare. Iar scenele care-l fac pe Hitchcock să se învârtă în mormânt au continuat: rămași în nouă oameni și cu un jucător de câmp în poartă, vulturii cu talentul pleșuv din Chiajna au ars-o ca pasărea Phoenix pe final, pentru că mureșeanul Mureșan a ratat cel mai simplu penalty din cariera lui, iar rezerva chiajneană Valentin Alexandru a egalat inimaginabil. Gazdele au găsit totuși Ciolac de cojocul ilfovean pe final, când fostul vârf al Rapidului a înscris pe sub Albu, tipul care a ocupat temporar jobul din care a fost demis Bălgrădean cu câteva minute înainte.
Timișoara – Voluntari 1-0
”Blochează Străuț la șutul lui Voduț și acum Bărbuț încearcă un contraatac”. A fost festival de diminutive în comentariul unui meci altfel total plictisitor la nivel de fotbal. Plecați la drum sub formă de victime în fundul gol, cu un handicap de 14 puncte din cauza impotenței financiare cu parfum de insolvență, timișorenii au adunat două victorii în două meciuri în Playout și se află acum pe o poziție care asigură rămânerea în clasă și la anul.
Asta pentru că zombie-ul bănățean a prins carne și a trecut peste Pandurii și peste Chiajna în clasament. Corpul însuflețit are să-i mulțumească lui Alexandru Popovici pentru asta, marcatorul golului din minutul 55, cel despre care Wikipedia spune, la capitolul „picior preferat”, cităm: ”ambele”. Ceea ce ne amintește de o glumă bună a lui Emil Grădinescu: ”Lovește mingea bine cu ambele picioare, dar, bineînțeles, nu deodată”.
Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Gaz Metan – Botoșani 0-0
Pandurii – CSM Poli Iași 0-0
Celelalte două meciuri jucate în zona Playout-ului s-au evidențiat mai ales prin faptul că nu s-au evidențiat cu nimic. În două partide care ne-au explicat cu indicatorul pe hartă motivul pentru care cele patru echipe joacă pentru a se salva de la transformarea în borș am asistat la sinuciderea pasiunii, care și-a luat la revedere la la această lume fără să lase niciun bilet de adio, dar a fost văzută luându-și lumea-n cap și țipând a agonie.
Vârful absolut al etapei a fost meciul dintre Pandurii și Poli Iași, în care cele două echipe au prelungit tradiționala perioadă de tatonare de la startul duelului cu vreo 85 de minute. Singura ocazie a partidei a venit la finalul acesteia, când Ștefănescu a tras de la 5 metri în portarul Stanca, demonstrând că eficiența e un termen vag a cărui semantică este greu de aprofundat dacă apele retrogradării îți deranjează sinusurile.
[table id=80 /]
[table id=81 /]
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.
