Într-o etapă în care am scormonit după meciuri demne de văzut în direct ca porcii dresați după trufe, am asistat la desprinderea Stelei ca lider timpuriu și plicticos în campionat și la o reușită a lui Constantinescu, salariat la Concordia Chiajna, care nu doar că a umbrit restul etapei, ci a oferit în sfârșit un sens carierei unui jucător care a așteptat trei decenii și jumătate pentru a-și face loc cu coatele în genericele rubricilor românești de sport, alături de prietena lui Ronaldo, freza lui Messi și imprimeul cu dungi al impresarilor bucureșteni.
CS U Craiova – Concordia Chiajna. Foto: Bogdan Danescu / Sport Pictures
În rest, echipele din Liga 1 Orange au oferit puțin numerosului public meciuri fără coadă și mai ales fără cap într-o etapă construită după chipul și asemănarea unuia dintre ultimele weekend-uri de vară ale anului: călâie, lentă și jucată cu cheful cu care au început copiii să cadă iar în băncile școlilor. Să zicem că dacă, din motive inexplicabile, nu s-ar fi jucat nici un meci din această etapă și s-ar fi sărit direct la etapa a noua sau direct la decernarea trofeului, puținii oameni care ar fi remarcat asta n-ar fi ieșit în stradă să protesteze împotriva nedisputării etapei, ba probabil nici măcar n-ar fi semnalat pe Facebook ciudatul fenomen. Așa cum copilul de popă din poveste a ajuns, în mod tragic, clopotar, la fel și fotbalul din România pare să se fi transformat într-al cincilea sport preferat de cetățeni, după tenis, handbal, scrimă și orice altceva care ne aduce măcar impresia că mai contăm prin sportul planetar și ne mai ridică părul pe mâini în miez de noapte.
Articolele din seria Liga 1 Orange, faza pe fotoliu vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
E adevărat, Liga 1 Orange încă merită privită cu ochii indulgenți și relaxați ai unui copil care vine la Zoo să vadă câini îmbrăcați în maimuțe, lei, elefanți și girafe. Toată lumea știe că acei câini nu sunt de fapt maimuțe, lei, elefanți sau girafe, dar na, au și câinii un loc unde să trăiască și câștigă o pâine sau un os, iar publicul vine și se amuză de cât de bine seamănă dulăii, uneori, cu fiarele alea adevărate, din pădure. Toată lumea e mulțumită, chit că fericit nu prea e nimeni. Așadar, dragi copii, bine ați venit la cronica etapei a opta, unde câinii sunt îmbrăcați maxim în echipamentul celor de la Dinamo.
Astra, regina în fundul gol
Edificator pentru ce se întâmplă în campionatul românesc e starea campioanei en-titre a competiției, Astra Giurgiu. ”O echipă fără identitate, în moarte clinică, moartă și îngropată”. Și n-am citat vreun dușman, ci chiar pe antrenorul ei, Marius Șumudică.
Marius Sumudica, antrenorul Astrei Giurgiu. Foto: Mircea Rosca / SportPictures
Adevărul e că puțini oameni par să se mire (sau chiar să cunoască) faptul că Astra a jucat două meciuri pe teren propriu în cinci zile, dintre care unul s-a ținut la București și celălalt la Cluj. Motivele sunt mai puțin importante – între noi fie vorba, se reasfaltează gazonul pe stadionul din Giurgiu – dar majoritatea covârșitoare a celor pe care îi cunoaștem trăiesc fără a avea habar de exil sau de implicațiile lui. După cum știm, fotbalul pare că se vede mult mai bine atunci când folosești berea ca lupă.
Când Seto plutea în zona liniei de 6 metri spre centrarea dată de Budescu din corner, în minutul 4 al partidei, lui Șumudică – proaspăt revenit pe bancă după o suspendare pentru pariuri sportive – i s-a derulat tot meciul prin fața ochilor: un meci în care japonezul înscria la acea ocazie, după care echipa sa mai mușca de 3-4 ori pe contraatac și făcea un scor decent spre mărișor cu o nou-promovată care nu ar spune nimic nici dacă profesorul Pustai, antrenorul medieșenilor și profesor de matematică la serviciul lui cel adevărat, ar inventa un limbaj special doar pentru ea. Seto a ratat, însă, deși a dat cu capul singur cu poarta goală, iar colegii lui nici că s-au mai apropiat de poartă în restul reprizei, parcă de teamă să nu rateze și ei și să sufere te-miri-ce căderi psihice pe urmă.
Denis Alibec în acțiune în meciul Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș. Foto: Mircea Rosca / SportPictures
A doua repriză s-a desfășurat sub aceleași auspicii ale meciului. În sensul că ocaziile au fost cu lingurița și fotbalul cu pipeta, fapt înțeles prin minutul 70 de oaspeți, care și-au zis: ”Ia, hai, frate, că fotbalul e un joc simplu: trebuie să luăm chestia aia rotundă și s-o ducem printre barele alea două din față (domnul Belu de la Târgu Mureș a înțeles ușor eronat chestia asta, vom vedea puțin mai târziu)”. Zis și făcut. Două contraatacuri care au lăsat impresia că apărarea lui Șumudică nu a aflat de introducerea inovatoarei reguli a ofsaidului l-au făcut pe Llullaku să o bage în ațe de două ori, prima oară cu un șut din apropiere după o centrare de pe dreapta, a doua oară după un dribling de efect în fața lui Lung, cu care scăpase singur ca premierul Cioloș în Parlament.
După meci, antrenorul campioanei a anunțat că echipa lui se bate pentru retrogradare, în timp ce fundașul Săpunaru a zis mai simplu: ”Suntem penibili, nu suntem în stare să jucăm fotbal”. O declarație interesantă pe care selecționerul României va fi foarte fericit s-o audă, mai ales că l-a convocat pe Săpunaru împreună cu alți doi colegi ai lui pentru dubla cu Armenia și Kazakhstan. Păi bine, bre, Cristi, tu acum ne zici?!
Azdren Llullaku se bucura dupa marcarea golului de 2-0 în meciul contra Astrei Giurgiu.
Botoșănenii urăsc horoscopul pentru că nu le priește Viitorul
Pe Botoșani nu-i bătuse nimeni acasă ăână-n weekend-ul trecut. Mă rog, în afară de Steaua, cu câteva zile înainte, în Cupa Ligii. A, da, și din nou Steaua, acum nici o lună, în campionat. Dar măcar erau neînvinși de patru etape și li se părea că lumea e a lor și că Botoșaniul e un fel de New York dacă New York-ul ar fi bun la fotbal și Istvan Fülop (autor al șapte goluri în acest campionat, golgheter, momentan) ar avea statuie în fața Empire State Building. Dar vineri a venit Hagi și le-a dat cu anacolutul în moalele capului. După golul lui Chițu (al treilea consecutiv pentru Viitorul), faptul că Fülop a mai pus o boabă la clasamentul golgheterilor a fost o chestiune irelevantă, pentru că Nimely a făcut 2-1 cu un cap ca la carte, adică „de unde vine mingea”, mingea venind, desigur, de la Benzar, care-a prins curaj de când cu titularizarea la Națională și-a început să-și dea seama că știe fotbal. Apropo, tot Benzar pasase și la golul lui Chițu, în caz că v-ați făcut un credit la bancă și aveți de gând să-l investiți într-un tânăr fotbalist.
Pablo Brandan (S) si Istvan Fulop (D) in meciul de fotbal dintre FC Botosani si FC Viitorul. Foto: Ionut Tabultoc / Sport Pictures.
Dictonul lui Belu de la Târgu Mureș: “Când viața îți dă mingi, dă-ți autogoluri!”
Dacă nu ar fi (fost), meciul dintre Pandurii și Târgu Mureș nu s-ar povesti. Bine, nu prea se cade să-l povestim nici așa, dar ne obligă formatul. În fața a 500 de bezmetici fanatici, două echipe aflate cu bagajele la ușă – că se pregătesc creditorii să-i dea afară din stadion, din oraș și din țară – au jucat exact de toți banii pe care-i au. Adică nimic. Și s-ar fi terminat 0-0 după trei zile de țurcă, dacă lui Claudiu Belu (fotbalist care activează și nu prea la Târgu Mureș) nu i-ar fi trecut geniala idee să marcheze în propria poartă și să stabilească scorul final: 1-0 pentru gorjeni. Și-a dat gol singur doar așa, ca să strice socotelile karmei, care-și pusese-n cap și poate și la pariuri să se termine 0-0. În locul lui Belu ne-am feri de furtuni cu fulgere în următoarea perioadă.
George Tucudean in meciul de fotbal dintre Pandurii Targu Jiu si ASA Targu Mures. Foto: Sport Pictures
Bud, un fel de Budescu mai fără escu
CFR-ul a scăpat de cei mai buni jucători din lot cu câteva zile înainte de etapă. Doar că, într-o ligă în care linia orizontului e o legendă vecină cu imaginea lui Moș Crăciun, valorile sunt foarte apropiate chiar și atunci când vorbim despre ”cei mai buni”. Drept dovadă, fără vedetele Jakolis și Cristian Lopez, CFR-ul i-a executat cu 5-0 pe cei din Voluntari, care au așteptat probabil ca primarul Pandele să urce pe catedră și să ordone atacul înainte de a călca pe regulamentul istoric de ordine interioară care spune că în țara asta ne-am apărat timp de vreo două milenii fără a iniția vreun contraatac mai coerent. Scorul a fost în bună măsură stabilit de Cristi Bud, autor al unui hattrick constând într-un gol simplu, un gol frumos și un gol de cascadorii râsului, adică o triadă care le-a oferit spectatorilor motive să-l aplaude, să-i pună numele pe tricouri și apoi, spre final, să-l ia la trântă prin sărbătorile legale din calendar, în buna tradiție românească care ne arată de ceva vreme că memoria scurtă e coloana vertebrală a țării. După meci, ca să se asigure că-și ștanțează momentul măcar în propriul oracol, Bud i-a rugat pe angajații de la stadion să-i lase lui mingea cu care a marcat tripla, după regula nescrisă văzută la televizor în campionate care pun mâncare pe masă. Magazinerii au ridicat din umeri și i-au zis că pentru asta trebuie să facă o cerere scrisă către administratorul judiciar care conduce clubul.
Cristian Bud se bucura dupa marcarea unui gol in meciul CFR Cluj – FC Voluntari. Foto: Sport Pictures
Ce dinamovist nu-și mai amintește cum a fost prima oară?
Dacă-l întreabă cineva cum a pierdut meciul (1-3 la București) în fața unui Dinamo format mai mult din debutanți, antrenorul Iașului, Nicolo Napoli, va zice probabil că se întâmplă într-un cazzo dintr-o mie. S-a întâmplat totuși sâmbătă seara, când moldovenii n-au avut nimic mai bun de făcut decât să le relanseze carierele lui Luka Maric (autor al primului gol), respectiv Adam Nemec (care a marcat pentru 3-0). Dacă despre Nemec știm că e un vârf care a prins de câteva ori Naționala Slovaciei și-a dat și câteva goluri pentru dânsa, despre Maric știm doar că s-a născut în orașul ăla din Croația din care românii nu pun poze din vacanță pentru că le e rușine de prieteni pe Facebook.
Adam Nemec (dreapta, în rosu) a marcat primul sau gol pentru DInamo in meciul cu CSM Iasi. Foto: Sport Pictures
Marian Constantin Constantinescu
Universitatea Craiova a primit Chiajna în Oltenia cu aroganța specifică nu doar zonei, ci și echipei care câștigase toate meciurile de acasă până la acel meci. După ce gazdele au deschis scorul în a doua repriză, meciul părea să fi murit, iar ”vulturii” Concordiei planau deasupra lui cam fără chef, cu chef de personal CFR care se apropie de haltă. Și totuși, într-o tresărire de orgoliu, vulturii și-au sfidat menirea și au reînviat partida cu un gol al lui Constantinescu, un tip care a ajuns la vârsta talonului de pensie doar pentru a inventa o execuție călcâi-creier: un fel de foarfecă cu dosul bocancului de pe la 12 metri care a prins o boltă perfectă și l-a bătut pe un Calancea aflat în zi excelentă până atunci. Ocupat cu bucuria de după gol și cu alte mărunțișuri cum ar fi continuarea meciului, Marian Constantinescu (ajuns 35 de primăveri), a ratat ocazia de a se descălța, de a-și agăța ghetele în primul cui găsit pe stadion și de a-și fi vedea de drumul în viață împăcat cu faptul că a produs spectacol și a promovat fotbalul la nivel de copii, juniori și olteni.
Marian Constantinescu (Concordia Chiajna), autorul golului etapei. Foto: Razvan Pasarica / Sport Pictures
Dacă întorci clasamentul invers, Banatul chiar e fruncea
Numită de presa românească Steaua și de propriii suporteri, respectiv de justiție, FCSB, echipa fanion a țării a câștigat la Timișoara exact atât de greu cât o arată scorul: 1-0. Posesori ai unei zestre de fată mare pe care n-o ia nimeni (minus 10 puncte la începutul campionatului din cauze legate de întârzierea poștașului cu salariile), timișorenii au avut ocazia în vreo trei rânduri să scoată un egal, dar i-a împiedicat pe nesimțite lipsa talentului și lipsa chefului. Iar golul lui Tănase din debut a rămas singurul al unei partide a cărei cea mai importantă reușită a fost că a produs 40.000 de euro din vânzarea de bilete. Bani din care probabil că s-au plătit salariile întregului lot pe tot anul, chestie care le-a dat idei timișorenilor, care au anunțat că refuză să mai joace în Liga 1 și că preferă un campionat separat în care să joace tur-retur cu Steaua, Barcelona, Real Madrid, Bayern Munchen și Unirea Slobozia. Ultimii doar pentru a avea șanse să prindă penultimul loc la final.
ACS Poli Timisoara – Steaua Bucuresti. Foto Cornel Putan / Sport Pictures
[table id=8 /]
[table id=9 /]
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.
