Una dintre teoriile de bază ale fotbalului spune că un campionat este cu atât mai spectaculos și mai urmărit cu cât echipele sunt mai echilibrate, iar meciurile cât mai imprevizibile. Ăsta este motivul pentru care campionatul Angliei este unul dintre cele mai bine cotate din lume, de exemplu: deși echipele de acolo decojesc știuleți prin Europa de cîțiva ani și fiecare victorie rară în vreo finală de competiție intercluburi e sărbătorită ca un soi de Revelion amestecat cu onomastica antrenorului și cu ziua de salariu, în Anglia nu poți să fii niciodată sigur că Liverpool sau United sau City sau Chelsea sau Arsenal vor face găuri în podele în meciurile cu aparent necăjiții de la Swansea, Middlesbrough, Stoke sau Sunderland.
Foto: Sportpictures.eu
Ei bine, Liga 1 Orange are fantasticul talent de a da peste cap teoriile fotbalulului și de a arunca pe foc cărțile scrise de analiștii care au numărat cornere și pase până le-a dat de o statistică în 10 volume. Asta pentru că fenomenul echilibrului și al imprevizibilității se menține intact și la noi, etapa care tocmai s-a încheiat arătându-ne că d-alde Concordia Chiajna, o echipă dintr-o comună care acum 6 ani era sursă de lapte pentru fabricile din zonă, a inventat astăzi programul Rabla pentru echipe de fotbal, cu Dinamo în rol de epavă al cărei motor pornește cu intermitențe doar când firele din bord se mai ating și generează scântei.
Articolele din seria Liga 1 Orange, faza pe fotoliu vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.
Spre deosebire de Anglia, însă, echilibrul și răsturnările de valoare au loc de sus în jos. Altfel spus, n-o să vedeți niciodată Dinamo și Chiajna jucând un meci care cu altă grafică TV ar putea părea smuls din programul de marți sau miercuri seară a Ligii Campionilor, ci mai degrabă veți putea confunda cele două echipe cu Hârtia Prundu Bârgăului și Minerul Ștei într-un meci jucat în Cupa Satelor.
Foto: Sportpictures.eu
În etapa a zecea a Ligii 1 Orange, Dinamo și Chiajna s-au întâlnit față în față în Groapă, porecla stadionului din Bulevardul Ștefan cel Mare dovedind că poate fi inspirată nu doar din profilul geografic al locului, ci și din faptul că numărul de suporteri care asistă la partidele de acasă ale lui Dinamo rivalizează cu numărul de muncitori prezenți la săparea fundațiilor blocurilor construite de Negoiță. De altfel, suporterii dinamoviști merită analizați în acest sezon mai degrabă după regulile de la Românii au talent decât după prezența la meciuri, singura apariție notabilă fiind cea din celebrul meci al Stelei în care galeria dinamovistă i-a băgat coregrafia printre picioare patronului stelist, care a fost suferit un vid semantic și o cădere de calciu atunci când o tribună întreagă a afișat mesajul “Doar Dinamo București” la o partidă între Steaua și Manchester City.
Revenind la meciul dintre Chiajna și Dinamo, acesta a fost decis de o fază petrecută în minutul 34, atunci când Marian Cristescu a împins mingea cu capul în poartă după o centrare excelentă venită de pe stânga. Golul în sine nu a fost vreo surpriză majoră, pentru că Chiajna îndoise berbecul în ușa dinamoviștilor înainte de acest moment, însă portarul Brănescu a reușit să-și salveze echipa înainte ca aceasta să sară cap cu truplu șurub în bazinul cu lavă.
Foto: Sportpictures.eu
Dinamo s-a trezit greu din dosul de palmă, abia după ce Ioan Andone le-a descălcit pletele băieților prin vestiar la pauză. Repriza secundă a început și s-a terminat cu poarta Chiajnei asediată degeaba, pentru că barele și portarul Bălgrădean, care până acum un an mânca găluște în Ștefan cel Mare, au oprit scurt și dureros fiecare atac cu potențial de explozie. Ba mai mult, Dinamo a și marcat un gol cât se poate de regulamentar pe care arbitrul Alexandru Tudor l-a anulat din cauza unui fault în atac pe care l-a văzut greșit. Probabil din cauză că-i lipsește vitamina A din alimentație după ce a intrat în postul Crăciunului cu două luni înainte, pentru a prinde loc în față la Apocalipsă.
Foto: Sportpictures.eu
Dinamo-Chiajna s-a terminat 0-1 și bucureștenii rămân cu o singură victorie în ultimele șase meciuri de campionat. Și chiar dacă suporterii nu i-au cerut demisia lui Andone din cauză că din fața televizorului e greu să fii auzit pe stadion, Dinamo a intrat brusc în stare de avarie după ce finanțatorul clubului a amenințat la nervi că-și ia jucăriile și pleacă, după modelul parafat în copilărie de posesorul de minge care oprea miuța din fața blocului pentru că i se răcea ciorba. Starea clubului e acum ușor neclară, însă Dinamo nu face decât să confirme faptul că răbdarea reprezintă un concept virtual necunoscut în lumea fotbalului autohton, acolo unde patronii de club dau impresia că mănâncă în timp ce stau pe toaletă pentru a eficientiza tranzitul intestinal.
Foto: Sportpictures.eu
În toată povestea asta există însă și o parte bună pentru Dinamo: cu atacul flasc, bucureștenii sunt nevoiți să-l cheme din nou în lot pe Gnohere, care acum cinci etape fusese trimis să sape tranșee la echipa a doua din cauză că nu a semnat încă prelungirea contractului care expiră la vară. Mișcarea – o tradiție deja împământenită în fotbalul nostru – începe să devină echivalentul românesc al harakiri-ului japonez în condițiile în care Gnohere era golgheterul lui Dinamo în momentul în care a fost tras pe dreapta și lăsat în câmp să se descurce ca Bear Grylls în sălbăticie.
Foto: Sportpictures.eu
Dacă Dinamo a luat o bătaie cu miros de câmp de la Chiajna, rivalii de la Steaua au reușit să se salveze în ultimele cadre ale meciului cu FC Voluntari, o altă echipă care a ajuns în Liga 1 Orange fără să aibă gaz și canalizare la stadion și-n localitate. Meciul s-a jucat de altfel pe teren neutru, la Ploiești, acolo unde Voluntari a putut conta pe galeria Petrolului, care după ce s-a trezit că propria echipă a ajuns în sezonul trecut în Ligile X-Files a rămas să facă ce știe mai bine: să-și descarce energiile pe dușmanii de-o viață care au avut norocul de a nu fi retrogradați. Încă.
N-a fost o partidă ușoară pentru Steaua, pentru că meciul cu Voluntariul a părut la prima vedere o partidă demonstrativă în care o echipă de juniori a Stelei joacă împotriva unei selecționate a veteranilor Ligii 1. Cu vedetele trimise la mâncat de praline în Bruxelles, Steaua s-a luptat cu Bornescu, Maftei și Florin Cernat, jucători cărora dacă le aduni vârstele ajungi în anii dinaintea Marii Uniri.
Meciul a fost spectaculos prin evoluția scorului, lucru facilitat de faptul că Voluntariul a deschis scorul în minutul 25 prin Ivanovic, fază care a avut darul de a le așeza steliștilor din nou diapozitivele-thriller din meciul anterior, cu CFR Cluj, atunci când steliștii au fost loviți de accelerat fără a apuca să-și mute Maybach-ul de pe linia de tren.
Foto: Sportpictures.eu
Din acest moment, meciul a fost un rollercoaster de nervi, speranțe, unghii roase și semințe sparte atât pentru suporterii Stelei, cât și pentru suporterul Voluntariului. Steaua a întors meciul cu două goluri marcate în minutele 28 și 51 prin Adi Popa și Boldrin, ultimul dintr-un penalty pe care cei de la Voluntari l-au reclamat la ANPC din cauză că a venit cu ambalajul desfăcut și cu miros apăsat de putregai. Cei de la Voluntari au revenit însă în joc după o fază la care partea dreaptă a apărării Stelei a părut prinsă cu treburi extracurriculare care nu au putut să sufere amânare.
În sfârșit, Steaua a luat cele trei puncte după ce sârbul Momcilovic a demonstrat faptul că baschetul e sport de bază în țara natală, marcând cu capul din careu după o centrare venită de pe partea stângă. Lovitura liberă care a precedat golul fusese însă inventată de arbitrul Hațegan la un plonjon al lui Muniru, cel mai bine cotat arbitru român al momentului dovedind că s-a întors de la Rio cu aptitudini care-i dau dreptul să arbitreze nu doar fotbal, ci și sărituri în apă.
Foto: Sportpictures.eu
Porcăria etapei a venit de la Severin, terenul pe care Pandurii Târgu Jiu își joacă meciurile de acasă într-o asistență fabuloasă, formată de obicei din membrii familiilor jucătorilor. Viitorul a învins cu 1-0 după ce portarul gorjenilor, David Lazăr, a scăpat printre mâini o minge trimisă de la șase meridiane distanță de Dragoș Nedelcu. Echipa lui Hagi a demonstrat astfel că țara asta nu prea are Viitor fără un dram de noroc și s-a instalat pe locul al treilea al Ligii 1 Orange după ce a câștigat trei meciuri din ultimele patru disputate.
Foto: Sportpictures.eu
Apropo de podium, locul al doilea este ocupat după etapa a 10-a de CSU Craiova, care a învins FC Botoșani într-o partidă al cărei moment-cheie a fost eliminarea moldoveanului Bordeianu, care a decis să demonstreze potențialul fotbalului de a deveni parte integrantă a Știrilor de la ora 5. Mijlocașul botoșănean i-a ștampilat glezna lui Zlatinski cu crampoanele, lăsându-și astfel sigiliul pe istoria acestui meci. După eliminarea lui Bordeianu, Botoșaniul a trecut de mijlocul terenului doar pentru a-și pune ștampile pe ordinul de delegație, iar Craiova a marcat singurul gol al meciului prin Băluță (43), care a profitat de faptul că ieșirea la offside e predată abia la facultate în Moldova și a fost lăsat singur cu portarul Iliev, executându-l sec ca o supă de praz nesărată.
Foto: Sportpictures.eu
Tot cu 1-0 a învins și ASA Târgu Mureș la Poli Timișoara într-un meci care le-a pus față în față pe cele două echipe care ocupau ultimele două locuri ale clasamentului, din cauza punctajului negativ oferit cu generozitate de Federație înaintea startului de campionat pentru că că salariile sunt văzute de cele două echipe ca tonerul de la imprimantă care nu trebuie schimbat pentru că mai merge o lună scuturat bine. Mureșenii au reușit însă ca după acest meci să ajungă la zero puncte în clasament, deși au două victorii, în timp ce Timișoara plutește ca plasticul în Pacific la -9 puncte, echipa din Banat fiind echivalentul pensionarului mort lăsat în geam pentru ca tinerii să primească în continuare pensia. Singurul gol al meciului a fost înscris de Ciprian Rus (29), care a marcat dintr-o centrare a lui Romeo Surdu după ce acesta și-a înșirat adversarii pe partea dreaptă ca roșiile lăsate de italieni la uscat.
Foto: Sportpictures.eu
După ce o etapă în urmă reușiseră să bată Steaua la București, jucătorii celor de la CFR Cluj au rămas setați pe afterparty și au fost prinși cu gazul șampaniei în sinusuri de Gaz Metan Mediaș. Echipa medieșeană a reușit să conducă la pauză cu 1-0 după golul marcat de Azdren Llullaku (44), albanezul care s-a cățărat cu această ocazie pe prima poziție a marcatorilor din Liga 1, demonstrându-ne pe cord deschis că victoria Albaniei contra României la Euro 2016 nu a fost câștigată la Loz în plic. Clujenii s-au trezit însă în repriza a doua, când Mediașul a încercat să mizeze pe tactica Gânditorului din Hamangia și s-au pus pe cugetat în propriul careu, așteptând pumnii adversarilor.
Clujul a egalat din penalty în minutul 59, atunci când Nascimento a marcat după ce Trtovac a confundat fotbalul cu aruncarea mingii de oină în propriul careu, dar nu a reușit să mai înțepe tabela, în ciuda unor ocazii crunte care au ocolit cu religiozitate poarta adversă. S-a terminat 1-1 între ardeleni, iar CFR Cluj se pregătește de o deplasare la fel de lentă la Târgu Mureș într-un meci care probabil că va fi transmis la televizor în fast forward pentru ca telespectatorii să nu adoarmă.
Foto: Sportpictures.eu
În sfârșit, ultimul meci al etapei a pus față în față Astra Giurgiu și CSM Poli Iași. Astra, campioana en-titre, începuse campionatul cu viteza unui Tico agățat pe molid în curbă, dar a dat semne de viață în etapa anterioară, când a bătut la Târgu Mureș pentru prima dată din 13 august încoace. De cealaltă parte, ieșenii au un statut incert în Liga 1 Orange, pentru că înoată contra curentului la mijlocul clasamentului, adică acolo unde toporul va face diferența între echipele care se vor califica în playoff, la bătaie pentru titlu și cupele europene, și cele care-și vor înnoda șireturile una alteia la buza playout-ului.
Partida a fost una mai degrabă plictisitoare, însă cei care au avut inspirația de a executa două cafele și patru energizante au putut ajunge în minutul 78 al meciului, când Alexandru Ciucur a decis să pună spirt pe rana sângerândă a fotbalului jucat luni seară la Giurgiu și l-a faultat în careu pe Daniel Florea. Penalty-ul a fost marcat cu mișcări de balet de Constantin Budescu, cel care anul trecut a decis să plece în China pentru a strânge bani de casă și mașină înainte de a reveni în România să joace pe sarmale și aplauzele lui Șumudică. S-a terminat 1-0, iar Astra Giurgiu urcă pe locul al 11-lea, la patru puncte de playoff. Până atunci, însă, campionii României pleacă să joace cu AS Roma în grupele Europa League și să profite măcar de faptul că outlet-urile italiene oferă prețuri bune la blugi rupți în fund chiar și în extrasezon.
Foto: Sportpictures.eu
[table id=13 /]
[table id=14 /]
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.