Fix Plisk

Indiferent de cât de mult ne-am dori să nu fie așa, trebuie să concluzionăm împreună că, pentru Karolina Pliskova, turneul de la Cluj a avut rolul pe care-l au ITF-urile pentru jucătoarele noastre căzute în toboganele clasamentului. Pentru cehoaică, Clujul a avut rol de lubrifiant, de ulei care să-i facă balamalele să nu mai scârțâie după o perioadă în care Karo a lipsit din circuit accidentată, apoi a lipsit din circuit neaccidentată, ca să fim eleganți cu rezultatele ei recente. Pliskova a venit la Transylvania Open ca să-și ridice moralul, probabil că așa-și va și trece în telefon numărul turneului: „Cluj – Psiholog 2024”.

Mă veți întreba dacă acest turneu o va ajuta cu adevărat pe insecta din Cehia în lunile care vor urma. Habar n-am să răspund la întrebarea asta. Ce pot să vă zic e că luni, la nici 24 de ore după finala de la Cluj, Pliskova are meci cu Kalinskaya la Doha, deci ar face bine să fi contractat uleiul bun la Cluj, nu vreun bidon contrafăcut vândut de dubioși pe marginea drumului spre Apahida.

Dar să trecem la Ana, pentru care turneul de la Cluj are o cu totul altă semantică. Nu știu dacă a noastră va considera că această finală e cea mai mare performanță în tenis – îi ținem pumnii ca finala asta să-i fie doar un indicator de direcție, o dovadă a faptului că unde-i loc de bine e loc de și mai bine, chit că firul carierei începe să se îngroașe-n ghem. Dar e cert că într-o finală pe care o jucătoare o poate considera partida carierei versus o finală pe care cealaltă o consideră un binevenit resort spre vechile șleauri, presiunea se așază pe prima. Ai spune, la prima ieșire din sens, că Ana n-a avut nimic de pierdut în partida asta. Doar că acest „nimic” înseamnă lucruri diferite pentru noi și pentru ea. Pentru că, pe alocuri, „nimic” e posibil să fi însemnat „totul” pentru Ana Bogdan astăzi.

Mi-ar fi plăcut să scriu că Pliskovăi nu i-a fost ușor în finala de azi. Dar la fel de clar e că nu i-a fost nici extrem de greu. A fost un meci de colecție pentru cehoaică, în sensul partidelor pe care le adună la CV și care-i îngroașă pagina de wikipedia. Aveau latinii acum ceva vreme o vorbă tocită peste tot, dar se potrivește ca niciodată la turneul ăsta: Veni, vidi, vici. Unde „vedi” se referă mai ales la câteva plimbări prin parcul din Cluj, unde dacă ai noroc dai de veverițe dornice de nuci. În rest, a fost mai degrabă veni, vidi și mulțumesc pentru tratație și pastele cu cremă de brânză cu hribi, oricum or fi tradus latinii asta pe vremuri.

Meciul în sine – în sensul unui meci cu poveste – a durat fix trei game-uri, cât a apucat Ana s-o prindă neîncălzită pe Pliskova la început de partidă. În paranteză fie spus, e și greu pentru Karolina să sa-ncălzească indoor, pentru că nu s-a inventat încă sala în care să-i încapă brațele împinse-n lateral într-o anvergură cât deschiderea aripilor unui avion long haul. Dar imediat ce sângele și celelalte lichide transportatoare de geometrie spațială și de tenis au început să-i circule prin structuri, Karolina s-a transformat rapid în jucătoarea care a condus partida. N-a avut nevoie nici măcar de armele strategice puse la păstrare în muzeu. Ați fi surprinși să aflați, de exemplu, că Ana a bătut-o pe Karolina la ași, o felie de statistică care altădată s-ar fi rupt pânza freatică din Cluj. Când a fost totuși cazul să servească, Pliskova nu a umflat-o pe Ana cu ași, ci cu eficiență: doar 8 puncte a luat a noastră pe prima servă a cehoaicei, ceea ce ne demonstrează că răbdarea a început să facă parte din repertoriul Karolinei.

Dar cehoaica n-a câștigat azi neapărat cu serviciul ei, ci pe serviciul Anei, acolo unde a profitat de fiecare kilometru pe oră în minus în serva fetei noastre. Nu știm dacă mărimea contează în tenis, dar în mod cert contează viteza.

Una peste alta, în tristețea din jur – dacă n-ai fi fost în sală, nu te-ai fi prins că meciul s-a terminat până să primești notificări ale aplicațiilor de scoruri live – merită să ne amintim că o finală are rostul ei în viața unui sportiv și că, așa cum e-n viață, uneori e mai important să afli că ai capacitatea de a duce drumul până la destinație. Rămâne de văzut dacă Ana și-a găsit drumul și dacă-l poate replica de acum prin alte jungle. Busolă ar avea, Karolina e îndeajuns de mare încât să n-o pierzi prea curând din memorie.

Cronicile de la Transylvania Open îți sunt oferite de noul Porsche Macan. Full-electric.

Mircea Meșter

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.