Jaqueline Cristian – Lucia Bronzetti 7-5, 7-5

Când faci unboxing-ul unui meci în care e distribuit ADN de român, risipești cele mai multe resurse fix înainte de eveniment. Analizezi șansele de câștig și traseul ulterior în caz că ai tăi reușesc să păcălească vigilența adversarilor, însă ai mereu pe post de breloc și alibiul perfect. Cine știe, poate n-o fi seara lor și n-o să te duci în fața prietenilor doar ca să-i treci prin blender. Nu pe amici, pe ăia de le ceri tricoul la final. E tentant, dar are cine să-i eviscereze fără milă pe bieții “tricolori”. Predispuși să pună mâna pe satâr sunt tot drăgălașii care nici măcar la table cu zarul nu se întâlnesc cu logica. Îi iau pulurile la trântă. Un supraponderal căruia i se cocoață pancreasul pe pereții tâmplelor după ce urcă două etaje, acela știe cum e mai bine cu reverul și de ce voleul ar fi salvat reputația atacantului de națională.

Ce voiam să vă transmit? Lui Jaq i-a ieșit din spuma zațului un traseu bunicel la Australian Open, însă norocul se ține înfășat în costum de cosmonaut. Trebuie să-i iei piesele vestimentare la mână, iar după Martić s-au tras fermoarele pentru o Bronzetti pe care românca a întâlnit-o în ultimii ani mai mult decât pe rudele de la țară pe care le regăsești la nunți versus înmormântări. Iar Jaqueline poseda un revigorant 3-1 la meciuri directe. De ca și cum statistica ți-ar asigura jocul de apărare și strategia de a tăia din elanul de după fileu. Ia și gestionează și acum al doilea serviciu după ce primul a țopăit pe tarlaua greșită! S-a întâmplat adesea în primul set din astă dimineață, sigur i-au zburat din minte variantele ulterioare de pe traseu.

N-ai timp să-l suni în timpul meciului pe grasul de la doi ca să-ți zică unde-i butonul de panică. Era de îmbrățișat cu totul, dragii cronicarului, nu doar de presat cu podul palmei după ce, la 3-0 în manșa secundă, peninsulara a întors voinicește la 4-3. Se făceau cărțile pentru decisiv, în ciuda faptului că ochii de inginer ai bucureștencei găsiseră calea spre scurtcircuitarea Luciei. 7-5 în primul, după ce se gâdilase cu breakul și rebreakul, apoi acel 3-0 de la care ai curaj să exclami că mortul a compostat doar bilet de dus. Și totuși s-a petrecut marea excepție, italianca făcând o pauză de la monologurile în care, firește, trebuie să și gesticuleze. Altfel nu-și merită cetățenia. Îi plantase a noastră diverse teme, de pildă cum s-o prinzi nepregătită cu un as din serviciul al doilea undeva, la doi pași de propria statuie.

Jaq ne-a demonstrat astăzi cum sportivii români se pot debarasa ușor de tinichelele care ruginesc în atelierul minții. A scrutat văzduhul, i s-a părut că manifestările adversarei nu-i trec de porțile încrederii, apoi a lovit după ce a dansat-o pe Bronzetti atât pe linia de fund, cât și pe ringul de lângă fileu. La 6-5 în setul al doilea, jucătoarea din Rimini a făcut repede 40-0. Îi mai trebuia un gest pentru a păși în tiebreak, însă nu apucase să obțină și acordul româncei. 40-15, 40-30 și, la lovitura care nu trebuie să tremure nici măcar cu un amărât de grad, Jaqueline a poftit slice. Așa a vrut ea, primise în parcarea depozitului două camioane de sânge, devenise dealer. Obiectul s-a dus țintit, a făcut flic-flac, iar Lucia a simțit instantaneu un dezechilibru electrolitic.

Mingea încă îi trimitea bezele din jardinieră, iar următoarea i s-a șifonat în fileu. Era situație de închiderea partidei. Pe prima a salvat-o, apoi a încercat și ea slice-ul, numai că povestea trebuia să se oprească. Branulă la ragazza și turul 3, o premieră, pentru motivul nostru de 1.80 metri de a regăsi dulceața nopților albe la Australian Open.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Australian Open îți sunt oferite de Porsche.

Și, mă rog, de ce să n-o priponească Găbița pe Madison, doar n-o fi din cauciuc?! Era primul gând cu care mă trezeam în zorii zilei, aranjând cu fire mercantilă mărfurile pe tarabă. Jaq îmi ieșea la inventar cu o victorie, și avea să ni se confirme, apoi pompam speranță și dincolo, cu toate că obstacolul avea altă anvergură. Totuși, ultima dată la un turneu de Mare Șlem, compatrioata noastră îi lega fedeleș cununiile Barborei Krejcikova. La US Open, să ne înțelegem, nu prin praful din Antalya care miroase a all inclusive sau la Hódmezővásárhely, la câțiva pași de fosta Vamă Borș transformată în bornă Schengen.

Ca să schimbi țevăria poleită în rugină din intimitatea subterană a Bucureștilor, ca reper în paleta de poveri sisifice, ai nevoie de oameni precum Ruse, de caractere tari, nu de zilieri sau de firme care câștigă licitația pentru că-l au la mână pe primar. Și dacă îi pică ditamai conducta pe picioare, măcar îți face galerie de acolo, din adâncuri, nu se plânge, nu mută atenția pe arbitri sau prin tribune. E felul ei de a fi. Te încurajează, știe și meserie și nu se maimuțărește la trecătorii curioși care își târâie nasul unde nu le fierbe zeama. E caracter inoxidabil, e de lăudat și în cercurile în care tenisul se vede doar ca un moft, cu toate că asta-i mai frumoasă mișcare inventată de Dumnezeu după ce și-a băgat concediu de odihnă.

Să te calce Madison cu compresorul, fiind la numai o minge de 5-0 în primul set, de ieșea fum de patiserie din tabelă, și apoi să te ridici ca-n animațiile 2D de pe vremuri, să te scuturi singură de praf și să desfunzi întregul labirint de cilindri care se instalase între cele două terenuri, aceasta este o performanță. Cu mâna goală și cu Keys pe post de pămătuf. Din acel moment nu mă mai interesa scorul final, mă încărcasem cu una dintre acele povești în urma cărora dai drumul robinetului care geme a clișee. Câteva merită, ca o mică repriză de exhibiționism, să fie aliniate și în acest text: “Am căzut de pe un cal frumos; Când e să ai ghinion, se întâmplă anumite accidente anatomice; Am murit frumos.” Naivități cu sevă.

Tiebreak-ul s-a consumat ca un shot, americanca dând pe gât un 7-1 care reclama o rundă secundă lejeră, câștigată fără mari dureri de cap. Așa avea să se și întâmple, numai că Ruse era laureata. De la 0-1, Gabriela a arat și semănat prin lanul de așteptări al fostului număr 7 mondial, finalistă la US Open și semifinalistă la Paris și Melbourne. 5-1, cu 6-2 scor de intrare în decisiv, cu o apărare de soldat japonez care habar n-avea că războiul se încheiase cu trei decenii în urmă și cu jaluzeaua speranțelor trasă până sus în priviri, românca refuza să creadă că la Terminalul Sosiri i se strigă de zor numele. Mai stați că mai stau!

A scos și supapa unor mingi de meci, părea că o ține benzina și pentru un super-tiebreak. Pe chip, trăirile slalomau prin șiroaiele de transpirații, teama nu ieșea la ecograf. Dacă li s-ar fi permis o departajare pe tatami sau în ring, aș fi pariat pe un croșeu salvator din partea Găbiței. Sau măcar pe un brânci eficient. Ajunsese la capătul tenisului, făcuse tot ce e omenește posibil ca să treacă la nivelul următor. Ce păcat că noi, cei de pe margine, n-am avut voie să intervenim! Am fi uitat de Visa Waiver, am fi murit cu americanii de gât.

Oricât de apretat ai fi în tranșeele propriilor opinii despre sportul de performanță, e imposibil să nu ridici o sprânceană când auzi că un ilustru necunoscut ar putea să-l bage în sac pe numărul 1 mondial în materie. Se terminase primul set al jocului dintre Sinner și un anume Schoolkate, australian de 23 de ani cu mutră de Cristian Tudor Popescu în tinerețe, dacă îl cunoașteți pe acest inginer român reprofilat. Inclusiv șapca o ține ca acronimul CTP, adesea sunt uimit de glumele comise de Mama Natură atunci când are chef de farse. O farsă părea că aruncă pe piață și bietul Tristan din vestul țării-continent. Un 6-4 în manșa inaugurală cu Jannik nu poate oricine, și în special nu individul clasat pe locul 173 planetar.

Amețiți emoțional eram și la Coppa del Mondo Italia ’90. Ni se transmitea la televiziunea liberă că la fel de celebrul pe atunci Omam-Biyik îi dădea gol Argentinei. Îi crea un deficit în fața Camerunului, numai că rezultatul final rămânea acel nefiresc 1-0.

Cu italianul i-a ieșit parțial australianului și pentru că vlăjganul din peninsulă se încălzește greu, o fi având pe interior bobine subtilizate din alte carcase. Dar dacă suntem cinstiți, or nu avem de ales, admitem că nu facem mișcări de stretching înainte de a expedia coșul de gunoi la punctul de colectare din cartier. Care ar fi probabilitatea să faci luxație sau ruptură musculară doar pentru că n-ai apelat la câteva serii de genuflexiuni sau la fandări înainte de a ieși la scurta plimbare utilitară? Uneori, și cu meniscul șubrezit, îți atingi obiectivele. Sinner n-a avut timp să analizeze glumele din social-media, a trebuit să dea drumul la drone și la trasoare. Firește, i-a întunecat cerul lui Tristan.

E contraindicat să fii trist într-o asemenea conjunctură, chiar dacă te cheamă cum ziceam că te cheamă. La 3-0 în setul 4 pricepuse că l-a izbit diferența serioasă de cultură, că tenisului practicat de Jannik nu-i poți răspunde oricum ca să pari competitiv. Schoolkate, în ciuda consecințelor acestui meci cu acoperișul ATP, ține la o anumită igienă a jocului. Își cunoaște limitele și sigur i-a mulțumit oaspetelui de seamă că i-a făcut cadou o repriză împachetată cu stil. Peste ani își va aduce aminte că prin 2025, chiar la el acasă, juca tenis cu băieții ăia mari deși se terminaseră sărbătorile de iarnă.

Că suntem bântuiți de încă un star al acestei discipline, e cât de limpede poate fi după un singur meci care contează cu adevărat în cariera acestui june cu o identitate specială. E greu să-l bați pe Medvedev cel trezit și pus cu fața la teren. Dacă permite regulamentul, rusul te poate lăsa patru sau cinci seturi în fața lui, apoi te toacă mărunt și te aruncă fără milă la ghenă. Face apoi și o glumă la microfon ca să-i asimilezi empatia abisală. Daniil e seducător, n-o să ne oprim la cetățenie ca să-l judecăm arbitrar în alb și negru. Astăzi, în cele aproape cinci ore petrecute pe ciment, a evoluat de la dezinteresatul care își căuta miza până la fanaticul dispus la orice sacrificiu pentru a avansa la etajul următor.

Finalist anul trecut și de alte două ori în Australia, ex-liderul mondial a pătimit grav în primul set, s-a suflecat și a arătat ceva mușchi într-al doilea, apoi a avut de îngropat o minge de meci în seria a treia. Ce tiebreak, cu cât jemanfișism a salvat Daniil direct din serviciu, plesnind un as violent în careul tânărului pe care nici după bal nu poți să-l iei în serios! Se ține de o șapcă luată parcă de împrumut, pedanteria e ultima lui grijă, de aceea părul i-o ia în toate părțile, și m-aș hazarda să pariez și pe câteva kilograme în plus. În schimb, l-am auzit la interviul care se ținea după ora 3.00, ora Australiei. E sclipitor, ține autoironia la picior și nu e singura sa baionetă.

În orice sport, stângacii au avut ceva în plus, iar Tien lovește și cu ochii închiși sfera care l-a dezintegrat pe marele – atât la propriu, cât mai ales la figurat – moscovit. Și cu reverul fix în colțul colțului terenului a trosnit ucenicul din Statele Unite: s-a întâmplat și în coada unor schimburi de peste 25 de lovituri, ca să nu dăm vina pe concursuri de împrejurări sau pe mâța neagră. Puștiul le știe, i-au nimerit babacii prenumele de Learner.

Apropo, ai săi, vietnamezi originali, au emigrat în țara tuturor posibilităților și au dat iama cu posibilitatea și la Starea Civilă. L-au botezat astfel deoarece mama era învățătoare. N-au rămas datori nici când s-a născut sora lui Learner. I-au zis Justice. Deh, seniorul familiei avea vechime în avocatură. S-ar putea brodi o mie de glume pe această temă, însă prefer doar să-mi aduc aminte de episodul cu personajul Mulva din Seinfeld.

Venit din calificări, Tien s-a odihnit doar în setul 4, când s-a ținut de rachetă ca să nu-l ia vântul. Care vânt a adus și ploaie, plus tragerea acoperișului pe Margaret Court, iar unii dintre lefegiii care vor să-și păstreze jobul și pe 2025 au plecat spre domiciliu. Tensiunea rămăsese în inima arenei, iar copilul, deposedat de game la serviciu pentru 5-6, se trezise cu spatele la zid. Avusese 2-0 la seturi și toată lumea la degetul mic, dar deznodământul evadase spre destinul consacratului care merge pe 29 de ani. Medvedev urma să repună mingea și nu mai părea dispus să facă vreo concesie. Wait! Atunci s-a recalibrat Învățătorul de 19 ani, iar inventatorul tenisului, unde o fi el alături de Nea Nicu, Elvis și Dinu Patriciu, trebuie să-și mai fi aprins un trabuc. Avea motive reale de satisfacție. Apropo, lui Learner i-ar fi stat bine și ca Player Tien în pașaport. Californianul cu rădăcini în Hanoi are și spirit.

Dănuț Lungu

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.