Irina muy Linda

---

Dacă s-ar face clasamente separate pentru fiecare suprafață de joc în parte, Irina Begu ar prinde lejer top 10-15 pe zgură. Fără să fie genul de sportivă populară prin presa mainstream sau prin lumea vânătorilor de autografe, a noastră se distinge drept una dintre cele mai incomode adversare din circuit. O oponentă arțăgoasă pe care, în principiu, nimeni n-o vrea. Favoritele pentru că riscă să se încline în fața unei fete pe care hârtia o dă outsideră, în timp ce aspirantele n-o doresc pentru că-i păcat să cazi de pe un cal care n-are nici PR și nici nu împopoțonează CV-ul.

Când se întretaie rachetele și se bate mingea, Irina are de partea ei experiența, răbdarea tibetană și disciplina cu iz milităresc. Toate astea i-au făcut „cheie” puștoaicei minune din Cehia, într-un meci care merita mai mult decât terenul numărul 12, acolo unde numărul limitat de unghiuri ale camerelor de filmat l-a întrecut totuși pe cel al spectatorilor.

Begu a luat break încă din primul game, moment sugestiv pentru ce avea să fie în următoarea oră și un sfert. A noastră a băgat-o în buzunar pe mult prea lăudata Linda Noskova, în două seturi pe care le-a dominat total. O diferență substanțială, ca între o jucătoare de top 10 și o pretendentă cu ceva talent, dar ioc consistență. Fluctuațiile Lindei, care a mixat grotesc loviturile de top cu erorile de gâgă, au fost în ton cu declarațiile patronilor din fotbalul românesc, cei care azi promit luna și într-o lună intră în faliment.

Irina a fost atât de bună încât scorul final arată chiar decent pentru sărmana Noskova. Un scor care lasă loc de imaginație. Te-ai putea gândi că cehoaica a stat aproape de a noastră, că a mișcat, că a pus probleme, că s-a agățat de frânturi de oportunități. Dar realitatea e că victoria româncei a fost limpede și sigură ca răsăritul soarelui. Noskova a adunat doar două mingi de break în tot meciul, una singură concretizată. Și aceea la spartul târgului primului set, în momentul în care Irina avea deja dublu avantaj la breakuri.

Irina nu știe să ia piciorul de pe accelerație, așa că a condus setul al doilea cu la fel de multă autoritate. Noskova, în schimb, s-a tras la față și și-a declarat înfrângerea din limbajul trupului, ca o adolescentă care plănuia să copieze, dar a realizat că în sală sunt camere peste tot. Begu a construit, a trudit, n-a zâmbit, n-a schițat nicio grimasă, de parcă voia să semene întru totul cu Iga Swiatek. A desăvârșit opera și viitorul imediat arată bine pentru a noastră.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

---

Ana Bogdan – Anastasia Pavlyuchenkova: 6-4, 6-4

Există victorii de etapă și victorii care au darul să-ți ofere un nou sens, să te transporte direct la masa cea mai rotundă, cea mai cu moț, aia la care râvnește o lume întreagă să fie și-n jurul căreia roiesc toți. Victoria Anei cu tovarășa Pavlyuchenkova e din acest registru, un succes special, mai cu seamă pentru c-a venit în fața unei foste finaliste la Paris și a fost „pictată” într-o manieră imperativă. 

După ce-a sorbit cafele și a așteptat ziulica întreagă ca să intre spre noapte pe teren, Ana a făcut unul dintre meciurile ei memorabile, de povestit peste ani. Obișnuiți s-o vedem pe a noastră cum câștigă pentru că-i harnică precum o furnicuță, acum am admirat-o cum i-a stins lumina rusoaicei pentru c-a lovit mai lung, mai apăsat, mai bine. Ana a fost în permanență incomodă și, odată cu trecerea game-urilor, a năucit-o tactic pe sărmana Anastasia. Care, până una alta, e top 25 WTA și a poposit cel puțin în sferturi la toate turneele de Grand Slam.

E adevărat că, buimăcită și neutralizată de istețimea româncei, Pavlyuchenkova a arătat mai dezlânată ca niciodată. Cu un joc dezordonat, fără nicio fărâmă de coerență, de nici nu vreau să mă gândesc cum arată camera ei de hotel, cu șosetele tronând în mijlocul încăperii și farfuriile murdare sprijinite de pat. Când ai capacitatea s-o faci pe rusoaică să se prezinte așa, înseamnă că ciocănești insistent la ușa apogeului tău în tenis.

Ana a servit pentru meci la 5-3, s-a încurcat oleacă acolo, dar doar pentru a pune zăvorul petrecerii pe serva rusoaicei. Un dublu 6-4, ideal pentru aspirațiile Anei și totodată pentru OCD-ul din noi. A noastră schimbă un pic dimensiunea după succesul ăsta, că ochii adversarelor și experților se holbează pasiv-agresiv când zăresc un așa istoric. „Ea e fata care a dat de pământ cu ditamai Anastasia Pavlyuchenkova? Ia să vedem ce știe”. 

Sunt victorii care-ți dau un nou sens, dar și obligă totodată, c-așa e în sport. Așa că dacă până acum câteva ore ne-am fi dat un rinichi al lui Leana Ostapenko doar ca s-o vedem pe Ana în turul trei, acum am ridicat ștacheta. Ana se ia la trântă cu Elina Svitolina și avem toate motivele să sperăm că o s-o și doboare. Nu de alta, dar ea e fata care a dat de pământ cu ditamai Anastasia Pavlyuchenkova.

Sebastian Ofner – Sebastián Báez: 3-6, 3-6, 6-4, 7-5, 7-6

Uitați-vă bine de tot la flăcăul din poză. Sebastian Ofner îi zice, născut la Bruck an der Mur și cu buletin de Sankt Marein im Mürztal. Nu poartă pelerină, dar el e eroul absolut de care Roland Garros are nevoie. Un așa erou venit de cine știe unde animă un Grand Slam, că altfel am privi, elitist, doar la Turneul Campionilor și ne-am bate pe spinare prietenește la execuțiile de generic, în timp ce pufăim trabuc.

Sebastian Ofner tocmai a ajuns în turul trei la Roland Garros și a făcut asta după ce a jucat zece seturi în trei zile pe zgura pariziană. Literalmente, există războaie în istorie care au durat mai puțin decât orele petrecute pe teren de austriacul nostru. În prima rundă, Sebi l-a întors din drum pe localnicul Terence Atmane, astăzi a trudit în ritm de șantier, mai bine de patru ore, ca să-l facă pachet până la Buenos Aires pe cumătrul Sebastián Báez.

Sud-americanul a băgat în tolbă primele două seturi și apoi și-a imaginat că al treilea o să vină singur la dânsul. Gene latine, care se relaxează când văd tabela, mai ales că se mai și știu cap de serie. Austriacul n-avea de gând să plece nicăieri și s-a pus pe semănat îndoieli în sufletul slab al argentinianului. Întâi un set, apoi al doilea, adjudecat în prelungiri, și Báez s-a trezit brusc târât într-un decisiv pe care nu-l dorea.

Un decisiv care s-a jucat într-o atmosferă de Copa Libertadores. Argentinienii și-au dat jos tricourile și-au rămas la bustul gol. Austriecii, mai pudici, au rămas cu cârpele pe ei, dar s-au organizat în brigadă de peluză. Cireașa de pe tort, cântecele din cele două tabere au fost cu aproximativ două clase peste (sper că) defunctul Cerbul de Aur. Simt și oarece compasiune când mă gândesc că există jucători în Liga 1 care n-au prins așa atmosferă nebună în toată cariera lor.

Pe zgură, Ofner s-a dus un break în față, dar n-a reușit să-și păstreze avantajul până la capăt. Deși năucit, argentinianul s-a calibrat cât de cât, ba chiar a dat senzația, spre finalul setului, că e mai energic decât austriacul.

S-a mers în super tiebreak, unde Super Ofner s-a înnobilat definitiv. La 8-2, părea că a căzut pe front și nu mai mișcă. Nici măcar nu e metaforă aici, eroul absolut era secătuit, inert și 90% crampe. Dar cumva a scos-o la capăt. Ar fi fost și păcat să nu, cu toată admirația pentru sud-american. 10-5 și vai și amar de viitorul adversar al lui Ofner. Dacă până acum a jucat zece seturi și a izbăvit, în turul următor ar putea să și zboare.

Novak Djokovic – Roberto Carballes Baena: 6-4, 6-1, 6-2

Nole a făcut 37 de ani, ceea ce în sport se cam traduce în „cu un picior în groapă”. Știu semeni care la vârsta asta nu doar c-au albit ca o pârtie de schi și mai dețin păr de-un singur duș, dar nici nu intră pe un teren de sport fără scaun și bere. Și apoi e acest sârb zburdalnic, că nici nu mai știu cum să-l numesc, care tot împarte apele și omenirea în două. Djoko are vigoarea și spiritul unui tinerel de 23-24 de ani care abia se acomodează cu succesul și cu toții am vrea să știm cum o face. E doar muncă sau ajută și mixul ăla de plante prescris de cei mai aleși vraci ai Serbiei?

E chestiune de studiat pentru cercetătorii britanici, și așa niște inși fazi și fără subiecte, cum Nole nu se plictisește să-și demonteze adversarii pe toate palierele. Mai tineri, mai copți, precum señor Carballes Baena, mai bine sau mai puțin mobilați psihic, tot precum señor Carballes Baena. Belgrădeanul îi căsăpește pe toți, cu statornicie, fără să-l deranjeze că probabil are câte un deja-vu o dată la câteva minute. Jos pălăria, sârbule! Eu, de pildă, mă plictisesc dacă fac cinci zile la rând același lucru, după care iau în calcul o schimbare profesională completă și o vacanță.

Joaca de pe Philippe-Chatrier, cu distinsul Baena, a fost o nouă demonstrație de putere a lui Novak Djokovic. Spaniolul născut în Tenerife are totuși două mari merite. Primul, că i-a luat un break lui Nole în primul game și pentru câteva zeci de secunde chiar am avut impresia că se leagă de un meci echilibrat. Al doilea, că s-a născut în Tenerife și nu s-a făcut DJ. Sigur, ultimul enunț n-are treabă cu meciul disputat cu Nole, dar a trebuit să improvizez pentru a-l pune pe Roberto într-o lumină cât de bună se poate. Doar e spaniol de-ai mei.

După ce și-a pierdut serviciul chiar în start de joc, Djokovic l-a recuperat în grabă și a preluat hățurile. Până la 4-5 a ținut cumva hangul Baena. Acolo n-a mai putut să-l stăvilească pe sârb, a cedat serva, setul și cam tot atunci și meciul. Nole a accelerat precum calul când se urcă Șoșoacă pe dânsul și a încheiat distracția în circa două ore. Ochii de expert meșterit îl văd într-o formă de zile mari pe sârb. Nu-i Roland Garros-ul prea obișnuit să-i dea trofeul suprem lui Nole, dar încă se poate obișnui. 37 de ani și continuăm să numărăm, că omul nostru nu pleacă nicăieri.

Paula Badosa – Yulia Putintseva: 4-6, 6-1, 7-5

Paula Badosa a fost în primul rând când împărțitu-au ursitoarele norocul. A văzut lumina semafoarelor la New York, din spanioli bogați, nu trabajadores umili de la 9 la 18, iar acum are rezidență la Dubai. Un Dubai care-i un kitsch de oraș, ca să fim drepți, dar odată ce te împroprietărești acolo te poziționezi automat în lumea înfloritoare economic, cum pesemne ar sublinia până și Iancu Guda.

Doar că norocul ăsta s-a întors în tenis, unde Paula a colecționat ghinioane. Accidentări peste accidentări, care au tot tras-o înapoi, mai mereu când părea că-i sănătoasă și doar la o aruncătură de băț să rupă norii. Pe Tsitsipas nu-l trecem la ghinioane, chit că Stefanos e Stefanos, în timp ce Badosa e domnișoară bine, de societate, care vorbește limbi străine și nu-i trimite vita în sânge pachet bucătarului.

Dar în ciuda ghinioanelor, Paula e o luptătoare. Mereu o ia de la capăt, se întoarce pe teren și lasă acolo și ultimul strop de energie. Cu Putintseva, un soi de barometru pentru jucătoarele de top, spanioloaica a pornit strâmb, a cedat primul set, dar a găsit până la urmă puterile pentru a reface situația.

După primul act, Badosa a ridicat nivelul, asta și pentru că bagajul de tenis pe care-l poartă îi permite asta. În schimb, Iulica e genul de jucătoare limitată, care amețește odată ce are în față o domnișoară din top 20. Sigur, acest „limitată” e relativ, că toți ne-am dori să fim așa limitați încât să ne clasăm între primii 40 din lume la ce facem, bașca să ne scăldăm în circa șapte milioane de dolari, sumă pe care a înhățat-o kazaha de când joacă tenis.

În al doilea set, Putintseva a virat-o puțin și pe zona filosofică, în sensul că ne-a arătat cum e să fii, dar să nu fii. Fizic, Iulica a fost pe zgura pariziană, dar spiritual se afla prin alte zări. Poate la o plimbare pe străzile Parisului, poate la un beshbarmak de căluț prin Alma-Ata, cine știe?! După 6-1, a venit decisivul, unde fetele au lăsat garda jos și-au plesnit mingea fiecare pe limba ei. S-a impus Paula, după un break decisiv în game-ul 11, asta și pentru că tenisul mai bun e la ea, așa cum și cuvintele sunt la maestrul Boanchiș.

---