Zi ca de sferturi de finală pe praful parizian, cu doar câteva tarabe deschise. Ca la serbările orașului Făurei. Mai o căciulă de blană, deși intrăm în prima lună de vară, mai o colecție nouă de bâte de baseball, cu langoși și cu vată de zahăr în care, dacă ți-ai băgat nasul, îl înțelegi pe deplin pe Ion Țiriac. Ți se întâlnesc mustățile la ceafă și te bârfesc de acolo. Azi a plouat cel mai mult în capitala Franței în actuala ediție a șlemului lăudat, de aceea cele mai multe meciuri au fost trimise în programul de joi. Colegul Axinescu se poate apuca de poezii ca Luceafărul Huilei. Mâine va avea sigur și de minerit.
În această seară, exclusiv sub acoperiș, a rămas doar crema, ca să nu se plângă cetățeanul francez că a plătit în van abonament pe tot turneul. Există Protecția Consumatorului și la Macron acasă, iar treaba cu audiența s-a inventat mai întâi în Occident. De pildă, Ioana d’Arc, beatificată și canonizată abia în secolul al XX-lea, pare să fi prins tot torențială când a fost păcălită că se merge la un grătar. Era 30 mai, perioadă fragilă, iată, și din punct de vedere meteorologic. Dar s-a uitat lumea ca la urs, există cronici și din acele timpuri.
Swiatek – Osaka este, fără îndoială, unul dintre afișele ultimelor GS-uri, dar cu programare neinspirată, abia în fazele incipiente de pe Chatrier. Cum să programezi Metallica în deschiderea lui 3 Sud Est, nene, cum? Sau poate că astfel, peste ani, vom urmări cu sufletul la gură și calificările. Ca să nu ratezi mustul, zeama aia care îți îmbată toate papilele gustative ca pe masculii alfa din județul Vas… Hei, stop preconcepțiilor! Băiete, încă un rând!
Foto: Getty
Oricum ai lua-o, chiar dacă ești șefa WTA, n-o vrei pe japoneză nici la un an de la retragere: dispune de know-how, fizic era oricum foarte bine, mental tot ea spune că s-a recuperat, are și patru trofee d-alea bune acasă, două din Australia, celelalte două din State. Iga juca în premieră împotriva ei în 2019, când Naomi era number one și pierdea la mare luptă. Dar pierdea și ți se pune un nod în gât la auzul ipocriziei că speranța moare ultima. Tot i se citește molitva, de ce te-ai înveseli că, după ea, planeta rămâne doar cu plastic, gândaci și guzgani?
Doamne, ce partidă a ieșit între fetele astea, cum s-a luat nipona la jiu-jitsu cu poloneza, cum i-au reînverzit în creier povârnișurile plăcerii de a lua de la capăt tenisul care creează dependență! Minge de set în primul, după ce domnița din Varșovia își croșeta un 3-1 de control, pentru ca ștampila să se pună în tie-break. Acolo, Iga a fluierat, 7-1, și mă pregăteam de o manșă a doua de jumătate de oră. De ca și cum Osaka s-ar fi antrenat cu subsemnatul. Imperturbabilă, asiatica, în rochia ei de seară, era pe minus, însă nu s-a jenat să-și reducă redutabila adversară la nivel de anonimă. Literalmente, a șters zgura cu țoalele căpeteniei clasamentului feminin!
Foto: Imago
A dat japoneza cu primul serviciu de s-a cutremurat arena, cam depopulată pentru spectacolul din inima acesteia, în vreme ce fata cu șepcuță se înroșea de ca și cum avea cine știe ce confidență de făcut mamei la întoarcerea de la bal. 6-1 în runda a doua, Swiatek nu avea centura legată și se dădea cu capul de toate colțurile terenului. Scapă cine poate? E încă o frază fariseică. Osaka se trezise din adormire și nu se mulțumea cu victoria. Voia să câștige categoric: 3-0 în decisiv, apoi minge de 5-1 pe serviciul europencei. La 5-3, cvadrupla câștigătoare de Mare Șlem a alterat și o minge de meci. Aici s-a jucat totul.
Campionii se reactivează mai repede decât ai clipi. I se mai zice declic. Ca în poveștile cu elemente fantastice supranaturale, zmeului de după fileu, de trei ori laureat la Paris, îi mai rămăsese o căpățână. Era băgat până la brâu în cenușa aia de culoarea cuprului. Nu vedeam cât de mult se smucește pe partea cealaltă, cât de tare dă din picioare. Era lupta vieții. Roșeața din obraji i se estompa și vraja o cuprindea pe partenera sa. Cel mai tare meci feminin din 2024! Siguranța de până atunci a atletei aflate pe val începea să se macine și să fie înghițită chiar de pulberea care servește drept suprafață de joc. De la 2-5, campioana, aflată în apele sale favorite, acolo unde Naomi nu avea încă performanțe, a făcut crutoane din toate speranțele niponei. Pedigree, bineînțeles. Ce ușor e când îl ai și cât de eliberat te simți când nici nu știi cum se scrie!
Foto: Getty
Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?
Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.
Carlos Alcaraz – Jesper De Jong 6-3, 6-4, 2-6, 6-2
Sportivul din Țările de Jos, întrucât ultima dată am fost certat la coadă la iaurturi că nu se mai zice Olanda, are câteva opțiuni clare când coboară din pat. Fotbal, ciclism, înot, patinaj viteză, volei, Formula 1 și se mai poate umbla pe lista unei nații care nu prea are motive să facă burtică și nici aripioare. Căutând frenetic pe Internet, mi-a apărut și tenisul pe plaja opțiunilor acestui popor care era să mă strivească sub bicicletă în centrul Amsterdamului. Nu întreaga populație, dar se venea cu viteză din ambele sensuri și am reacționat ca leneșul deoarece nici în vis nu mă tamponase vreodată velocipedul.
Așadar, pe bune, jucători de tenis redutabili în această țară? Poate în întrecerea feminină, de fapt chiar sunt câteva care au făcut și istorie pentru olandezi, însă la băieți e penurie de profiluri speciale în sportul alb. Nu le stă bine cu racheta în mână, e ca și cum te-ai aștepta ca ai noștri să înceapă să dribleze de nebuni pe la Europeanul de fotbal de luna viitoare. Revin la tenis și nu mă grăbesc să-l laud pe De Jong, un tânăr de 23 de ani care a vrut să urce în șlapi pe Mont Blanc. Și nu mai avea mult, i se dezvelea piscul în față, dar îi crăpaseră călcâiele de la aerul rarefiat. Poate și din cauză că nu purta șosete.
Foto: Getty
Până la Jesper, Olanda a avut un Martin Verkerk într-o finală de Roland Garros în 2003. Îl pedepsea Juan Carlos Ferrero în minimum de seturi. Astăzi, tot un spaniol a stat în calea trimisului special al acestui Regat, fix Alcaraz. Iar Carlitos, invitat la duel de nordic, a preferat la început să se bată cu sabia de plastic. Paf-paf, ca în copilărie, să pară că sunt și revolvere în rastel, și de la 0-2 și 2-3, cu câteva brizbrizuri peste ce credeam că poate băiatul din Haarlem, a luat setul. Apoi și l-a trecut în geamantan și pe al doilea, fără să forțeze, fără să lase impresia că schimbă instrumentele pe arme serioase.
Numai că numărul 176 mondial s-a prins că Alcaraz folosește praf de cretă în loc de carbid, de aceea pe țeavă i se scurgea o zeamă ca de chefir. Să te ții, neerlandezul – și comentatorul a utilizat acest termen, deci sunt în grafic – dând drumul la câini și la tot ce mai avea pe procesul verbal. S-a văzut tenis din partea lui De Jong cum nu mai savuraseră de mult compatrioții săi. La nivelul pe care îl testează, are motive să se laude: i-a luat cinci break-uri unui lider mondial care doar momentan își trage sufletul pe locul 3. La 2-2 în runda a patra, ibericul a aruncat tot ce avea prin magazie, și-a scos muniția adevărată și a rânjit împlinit la tribune. Mental, redevenise Regele Leonidas, chiar și la 21 de ani. Adversarului îi servea subliminal informația că setul decisiv n-a fost și nici nu va fi vreodată.
Jannik Sinner – Richard Gasquet 6-4, 6-2, 6-4
Tipul din Italia strică. Mai întâi cheful, apoi poate și relațiile din familie. Nu vi s-a întâmplat ca, de la câteva gesturi în prezența musafirilor, să nu mai vorbiți cu apropiații câteva zile?
– De ce mi-ai făcut semne când era ăla la noi? Ce, m-am ramolit atât de mult? Nu-mi dădeam seama și singură că nu trebuie să scot bibelourile din sertare cât e omul ăla în vizită? Bine, tu ai dreptate, n-ar trebui să mai țin bibelouri în 2024 pe mobilier, dar sunt fiartă pe stilul vintage.
Iar omul în vizită era fix Sinner, un domn longilin în plină ascensiune care nu se satură să rupă bariere. A ajuns acum la a noua victorie pe zgura de lângă Tour Eiffel. E drept, are încă destule de făcut pe aici, căci abia a prins sferturile în urmă cu patru ani. Poftit aseară pe arena centrală de la Roland Garros, cu spectatorii înghesuiți să-și susțină favoritul, italianul s-a comportat cum nu scrie în codul bunelor maniere.
Jannik are oricum privirea și mimica maistrului (nu puteam folosi termenul de meșter, nu?) care, dacă tot s-a nimerit în zi festivă la voi, își lasă sacoul pe spătarul scaunului, repară caloriferul, te întreabă de când îți scârțâie ușa la baie și dacă nu cumva ai acel spray-minune care repară/reduce/metamorfozează. Dacă ai fi avut substanța respectivă, ține de logică să nu mai fi existat o situație atât de jenantă: dacă îți scârțâie ușa la toaletă, înseamnă că în acea locuință nu mai există deloc secrete. Numărul 2 mondial a părut să insiste pe treaba asta, să scoată la lumină vulnerabilitățile locului.
Foto: Getty
Ce să fi făcut Gasquet ca să-l elimine pe maistrul-tenismen, să-l scoată pe coridor, să se spele audiența cu el pe cap? În câteva zile, orologiul îi va bate 38 de sezoane estivale ale vieții. Cu tot publicul în spate și cu riscul repetiției, n-ai cum să ajungi la o înțelegere cu junele peninsular. Sinner a intrat bine pe pistă, a băgat scurte cât să-l facă pe Richard să-și toace suspensiile și s-a bucurat ca un copil atunci când și-a terminat treaba. Trei seturi, un singur break, subtilizat de francez. Așa, de gust.
N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.
