Holger Rune – Matteo Berrettini: 2-6, 6-1, 6-4

Salut, sunt Ionuț și cândva am prezis, în limbaj oral și scris, că il signore Matteo Berrettini va deveni laureat de Grand Slam și veșnic ghimpe în coastă pentru alde Alcaraz și Sinner. Îl vedeam pe macaronar ajuns în cercuri selecte, cu scoici Saint Jacques, Bife de Chorizo și whisky vechi de 80 de ani. Predicția nu-i închisă, încă poate sta în picioare. Dar chiar dacă mai e posibilă, adevărul e că-i puțin probabilă.

Berrettini, cu al lui fizic de bodyguard care te palpează profesionist ca să nu intri cu alcool de afară, se tot zbate să revină în elită. Matteo s-a înfățișat la meciul cu Rune, feciorul pentru care parcă s-a inventat expresia „brânză bună în burduf de câine”, după zece victorii consecutive și două turnee câștigate. O altă izbândă ar fi însemnat încă un pas înainte pentru italianul năpădit de ghinioane în ultimii doi ani. Ba chiar mai mult de atât, ar fi ridicat moralul de prezicător al subsemnatului, pe ideea: „Eu v-am zis că ragazzo ăsta va face, va drege, va ajunge!”.

Și Berrettini a fost aproape, dar atât de departe. În primul set, italianul l-a luat pe Rune de gât așa cum îl iei pe vecinul care-și parchează cazanul pe locul tău neplătit. Călcătura voinicească a lui Matteo a adus aminte de zilele însorite în care ajunsese să fie cel mai de temut dintre toți spărgătorii de coțofene ai ATP-ului. Distribuitor autorizat de bastârci și posesor de dreaptă care inventează unghiuri inaccesibile ochiului omenesc, Berrettini a șters pe jos cu prețiosul Holger. 6-2 și premize pentru o victorie rapidă, de adăugat în jurnalul cu reușite în viață.

Ei bine, n-a fost să fie și cursa nebunească a lui Matteo s-a sfârșit la 21 de seturi colecționate la rând. Rune, a cărui cea mai inspirată decizie în viață e că i-a dat recent papucii lui Mouratoglou, a întors pe dos meciul. Danezul cu alură de rapper șomer care doarme până la 3 PM a găsit puterea să se miște mai fâșneț și să lovească obiectul muncii mai cu spor, cât să-i scoată peri albi lui Berrettini. Înghesuit și încolțit, obligat să acționeze în criză de timp, italianul și-a pierdut agresivitatea, apoi precizia și răbdarea, iar într-un final și încrederea. 6-1 fără istoric în al doilea set, unul care a lăsat ceva sechele în mintea lui Matteo.

Cu toate că și-a rezervat timp de automotivare înaintea decisivului, italianul a continuat să facă paradă de stângăcii. Rune a zis bogdaproste și s-a dus grabnic la 3-0, cu două break-uri în față. Chiar dacă mai apoi a cedat o dată pe propriul serviciu, nordicul a ținut de avantaj fără mari bătăi de cap.

Strădaniile lui Berrettini au fost admirabile, dar sisifice. Rune nu s-a clintit câtuși de puțin, nici măcar în semn de respect față de sudoarea care se scurgea fără folos pe fruntea italianului. Deh, puști cam râzgâiat, care întoarce capul când îl saluți, dar măcar e înzestrat cu talent. Danezul a închis ziua de birou cu lejeritate, la prima minge de meci, și zboară spre runda a doua. Matteo al meu zboară la casa din Monte Carlo și așteaptă noi oportunități în carieră. Cât despre mine, nu mă mai arunc departe. Dar în top 10 se va întoarce, o dau în scris.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Cincinnati Open îți sunt oferite de 2Performant.

Stefanos Tsitsipas – Jan-Lennard Struff: 4-6, 6-4, 6-3

Stefanos și-a demis tatăl și-a scos căpățâna deasupra apei în Statele Unite. Cele două enunțuri sunt adevărate, dar mi-e că nu există o legătură cauză-efect. Grecul a dibuit-o până la urmă cu neamțul Struff, deși la un moment dat inima îi era cât un puc, numai că e fix genul de succes care nu rezolvă problemele, ci le îngroapă temporar în nisip.

Iar Tsitsi chiar are multe probleme. Cea mai pregnantă e că n-are sfătuitori iscusiți. Ditamai sportivul, cu zilieri transpirați care roiesc în jurul lui ca să-i facă pe plac, și nu-i spune absolut nimeni că are nevoie de un concediu pentru resetarea bateriilor. Nu neapărat lung, dar măcar două-trei săptămâni undeva în Caraibe, fără telefon și internet, cu nuci de cocos și peștișori capturați cu o suliță improvizată.

Cum ziceam, Stefanos și-a concediat tatăl după ce a pierdut la Montreal cu Kei Nishikori, nene care, strict sportiv vorbind, e cu un picior în groapă. Să-ți dai părintele afară e cel puțin o ciudățenie, dar răul fusese săvârșit de mult. Un sfat simplu, pe care grecul nu l-a primit niciodată, e să nu amesteci niciodată profesia cu familia. Apostolos Tsitsipas nu ar fi trebuit să-i fie antrenor lui Stefanos de la bun început. Doar că, deși acasă a avut bani de teniși scumpi și școli înalte, nimeni nu l-a învățat aceste finețuri tradiționale pe grecul nostru deprimat.

Tsitsi a pierdut primul set cu băiatul din Warstein, neamț adevărat, căruia nu-i pasă de probleme tale și nu știe ce e aia milă. Tenismen, nu terapeut, Struff s-a dus chiar la un break în față în setul doi. Lălâu în postură, cu o mutră care-i trăda apăsarea psihică, Stefanos părea învins din nou. Cum a ieșit de acolo e poezie. Orice s-ar zice, în Tsitsipas zace oarece masă de campion. De la 4-4 în al doilea set, grecul s-a mișcat ca-n vremurile bune. Ceața mentală s-a risipit, nu s-a mai concentrat să se concentreze și racheta i-a dansat între degete.

Ideal pentru Stefanos ar fi ca asta să fie victoria descătușării. Aici să se fi rupt lanțul de necazuri, aici să fie declicul. Doar că e puțin probabil. Depresia (măcar) sportivă nu trece de pe o zi pe alta, lupta grecului cu el însuși e una de lungă durată. Dar chiar și așa, micile succese, cum e cel împotriva lui Struff, trebuie sărbătorite.

Diana Shnaider – Zhang Shuai: 6-1, 6-4

Uitați-vă bine la fotografia asta. Așa arată succesul. Poate nu vă place, dar asta este imaginea marii performanțe.

Ea este Zhang Shuai, de loc din Tianjin, și tocmai a bătut un record în istoria tenisului. Cu ocazia caftelii pe care tocmai i-a administrat-o puștoaica Diana Shnaider, chinezoaica a ajuns la 22 de înfrângeri consecutive în WTA. Mai exact, din 31 ianuarie 2023 încoace, Zhang a luat-o pe coajă în absolut toate meciurile pe care le-a jucat. Pentru amatorii de statistici, asiatica a dărâmat un record care-i aparținea bietului Vince Spadea și data de la începutul anilor 2000. De astăzi, un sfert de secol mai târziu, americanului ajuns la 50 de ani i s-a luat o piatră de pe suflet.

Practic, de mai bine de un și jumătate, Zhang Shuai se duce la serviciu și o dă în bară. Să traducem această performanță în munci pentru muritorii de rând. 22 de zile la rând în care, ca secretară, verși cafeaua pe sacoul șefului. 22 de zile la rând în care, ca mecanic auto, distrugi motoarele mașinilor care vin la schimbul de ulei. 22 de zile la rând în care, ca avocat, îi zici judecătorului că clientul tău e vinovat. 22 de zile la rând în care, ca jurnalist sportiv, scrii despre Gigi Becali.

Ca să virăm și spre sport, chinezoaica tocmai a devenit un San Marino al tenisului, cu amendamentul că băieții aceia nevinovați din micuțul stat enclavă au ceva romantic în ei. Inclusiv numele echipei lor naționale, La Serenissima, stârnește simpatie. Zhang, în schimb, doar pierde pe bandă rulantă, fără tâlc sau romanțe.

Era să uit esențialul. Shuai a noastră numără deja 35 de primăveri, se învârte pe la locul 700 WTA, acolo unde ar putea juca și frizerițele noastre, dar tenisul i-a băgat în conturi peste zece milioane de dolari. La așa sume, plâng de invidie până și bugetarii patriei. Mai ales că Zhang a făcut averea asta într-un sport în care, spre deosebire de box, nu ești premiat dacă știi să o încasezi bine.

Paula Badosa – Peyton Stearns: 6-2, 7-5

„Stai așa, cum adică te-a bătut Leana Ostapenko? Acea Leana Ostapenko?”. I s-a și urât Paulei Badosa de câte variațiuni pe tema bătutei de la Toronto a auzit zilele astea. Când catalana tocmai ce legase un nod strașnic de victorii, s-a arătat letona noastră favorită și a băgat foarfecele în el.

Dar în tenis nu-i vreme de regrete, vine altă săptămână și o iei de la capăt în alt loc. Așa e și la cronicari, nu doar la sportivi. Paula Badosa a tras spre Ohio, pe pământ american, unde acum zece zile câștiga primul ei turneu în doi ani și jumătate. I-a ieșit în față Peyton Stearns, una dintre nenumăratele americance din circuit, o adversară taman bună să-ți lingi rănile și să-ți sui moralul pe scară.

Badosa n-a stat la taclale și a luat-o pe voleu pe Peyton de la primele schimburi de mingi. „Da, m-a bătut Leana la Toronto, ei și?”. Asta părea să spună intensitatea aproape nervoasă a Paulei în primul set, un soi de scatoalcă virtuală pentru toți curioșii care i-au umplut căsuța cu mesaje și cărora iberica le-a dat cu sfântul „seen”. Pierdută undeva în spatele terenului, Stearns a făcut eforturi să stea în picioare, ca un soț venit dimineața de la bar. Badosa a făcut rost de mingi de break precum tiparnița statului de bani și a rezolvat setul în stil de jucătoare de top 3.

În al doilea act, Stearns s-a cules un pic de pe jos, cât să bifeze condica și să-și justifice cecul pe care organizatorii turneului deja îl scriau cu mâna tremurândă. Americanca a spart prima serviciul rivalei, dar decisivul ăla la care visa era departe. A urmat un schimb agresiv de servicii pierdute, la capătul căruia se vedea domnul Tiebreak. Care n-a mai venit până la urmă, pentru că Paula a executat un ultim break la mustață, când se închid ușile și pleacă meciul din stație. Succes solid pentru Paula, care acum poate răspunde la mesajele alea: „M-a bătut Leana, dar eu sunt deja la Cincinnati și am câștigat un meci. Voi măcar trăiți în prezent?”.

Ionuț Axinescu

Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.