Germania persecuției

Bine ați venit la cronica rundei a treia din faza grupelor de la Euro 2020, aka runda în care „există zvonuri că cele două echipe vor face un egal amical pentru a se califica împreună”. Ca să îți dai seama cât de rătăcit poate fi cineva într-un domeniu, de multe ori e suficient să stai rezemat în coada lopeții și să observi cum acel individ se raportează la domeniul respectiv. Dacă cineva nu știe să prăjească o porție de cartofi pentru că e adeptul unei conspirații care spune că uleiul e obținut storcând copii răpiți din maternitățile-fantomă din Antarctica, ai deja toate datele necesare pentru o concluzie deloc abruptă.

Așa suntem noi cu fotbalul. De ce nu ne-a mers niciodată în mileniul ăsta? „Se fac jocuri”. „Ie interese mari”. „Ie iei între iei”. Probabil că, în logica asta, era mai bine să ne apucăm de academii de aranjat meciuri de fotbal, cu atât mai mult după ce a fost închis centrul olimpic al Gloriei Bistrița.

Nu s-au făcut jocuri, dar s-a jucat. Dacă UEFA tot a calificat întreaga Europă la turneul ăsta, oamenii care împart dreptatea și fac mingea rotundă să se învârtă cu fața către bani au pus și de-o grupă cât tot turneul. Și, a dreacu’ făcătură, au lăsat meciurile din grupa respectivă pentru ultima zi din fiecare etapă a fazei grupelor. Ce să mai, unși cu toate alifiile, de parcă noi nu ne-am fi dat seama că ăștia vor să facă spectacol.

Altfel, Belgia și-a câștigat toate meciurile și joacă în optimi cu Portugalia, în timp ce Danemarca a mers mai departe de pe locul doi cu 3 puncte și joacă cu Țara Galilor. E o singură logică aici și are legătură cu noi: la fiecare final de turneu trebuie să ne putem uita pe tabloul turneului și să putem spune „Uite, bă, păi noi dacă eram în locul lor… rupeam. Da’ așa e, na, unii tot iau, alții tot dau”.

Să dăm deci cronici, că de jucat s-a jucat în toate pozițiile, zilele și pe toate stadioanele. Și pe toți pereții, în cazul nostru, cei care vedem meciurile pe proiectoare Epson, ca boierii.

Cronicile de la Euro 2020 îți sunt oferite de Epson

Germania – Ungaria 2-2

Cu ultimele puteri și înainte de a lăsa echipa Germaniei pe mâinile altui antrenor care s-o folosească pentru a teroriza din nou fotbalul mondial, Jogi Löw a încercat la turneul ăsta să pună bavarezii în borcan și să-i dea în dunz. Din motive care transcend înțelegerea uzuală, în lot se află Müller și o întreagă constelație de fotbaliști parcă surprinși de faptul că sezonul de fotbal încă nu s-a terminat conform programului de la uzina de fotbal.

Pe fața lui Sané, de exemplu, poți citi oricând uimirea unui elev care abia după test se prinde că avusese 5 subiecte de rezolvat, și nu două, câte văzuse el pe prima pagină. Din fericire, există și vești bune pentru soarta Germaniei: în toată lipsa de strălucire a nemților, în lot nu găsești vreun jucător capabil să îngroape de unul singur echipa, chestie care nu ar fi surprinzător să îi ducă măcar până în finală. Mă rog, ar fi Hummels, dar omul și-a dat autogolul pe care-l datora Germania karmei în primul meci, deci de acum nu mai are săgeți otrăvite în tolbă.

Ungaria, în schimb, a înțeles că nu poate înota prin grupa asta decât dacă se hidratează corect, așa că vecinii maghiari s-au pus aseară pe înghițit piscine fix la München, în inima fotbalului așa și-așa spectacol, dar dacă muncă, le-a demonstrat tuturor, cum ar zice Gică. Deși după tragerea la sorți erau considerați măcelăriți și făcuți gulyas, maghiarii au făcut cât au putut să iasă-n evidență într-o grupă cu Portugalia, Franța și Germania în care până și România ar fi avut probleme să se califice mai departe.

La finalul primei reprize, când era 1-0 pentru Ungaria, Adam Szalai și-a luat un minut de respiro la mijlocul terenului și stătea basculat peste genunchi. Analistul din mine ar spune acum că aia a fost imaginea competențelor Ungariei: o repriză întreagă de joc tactic aproape perfect, cu gol marcat și apărare prin care adversarul trece doar rostogolindu-se.

Nemții au avut, ce-i drept, posesie. În practică, asta nu i-a ajutat cu nimic. În perspectivă, însă, asta a contribuit la imaginea de echipă care deși nu face nimic, ceva totuși face bine: are mingea. E ca atunci când nu găsești adresa, dar mai ai 4 ore la dispoziție și un rezervor plin. Da, e nasol că nu iese, nu poate să-ți placă faptul că un băiat, Szalai, ți-a îndoit eleronul încă de când ai ieșit din curte, dar nu e nimic dramatic. Ai tot ce-ți trebuie pentru a ajunge la destinația pe care oricum o cunoști.

Și uneori mai ajungi și din greșeală, că nu toate realizările lumii s-au făcut cu sateliți. E și toporul parte a civilizației, exact cum e și golul lui Havertz, născut din glitsch-ul lui Gulacsi. Și da, atunci când parchezi e posibil să dai cu oglinda în Schäfer pentru că poate ești prea încântat că Dumnezeu ți-a pus wurștii în farfurie încă o dată, dar fotbalul e la final de zi echivalentul lui Emil Boc în relația cu Traian Băsescu: deși mai nechează și ridică urechile a scandal, tot i se face dor de „să trăiți, șefu’” și se întoarce la cei care oferă o halbă de bere și-un culcuș în hol.

Deși vecinii au reușit performanța de a avea conduce scorul cele mai multe minute între echipele din grupa lor și deși au fost conduși cele mai puține minute în grupa lor, maghiarii părăsesc competiția de pe ultimul loc din grupă. Că așa-i cu ăștia mari: indiferent de cât de bine nimerești să joci, ei au memorie musculară și cad mereu în picioare. Și când nu cade unul, cad ăilalți doi. Și când nu cade niciunul, vine Leon Goretzka să te califice mai departe.

Dar există și părți bune în eliminarea Ungariei: măcar pentru moment scăpăm de halul grețos și ignorant în care Marica și nea Piți laudă guvernul Ungariei pentru nețărmurita dedicare și implicare în îndoparea mândriei naționale împinse prin lume cu sport și hrănită acasă cu găleți întregi de apucături vopsite-n grabă în culorile democrației.

Portugalia – Franța 2-2

Odată cu meciul ăsta, a mai terminat și Cristiano Ronaldo un set de recorduri. Începând cu ziua de ieri, Campionatul European nu mai are ce provocări să îi ofere. Franța era cumva una dintre echipele împotriva căreia nu marcase. Asta s-a rezolvat de două ori. Cu toate astea, așa cum ne-am obișnuit, nu prea știm să ne respectăm valorile europene. În următorii 15 ani pe care CR7 îi mai are până să se apropie de finalul carierei, lusitanii nu vor reuși să joace cu toate naționalele lumii, astfel că pe lista de echipe împotriva cărora nu a marcat Cristiano se vor afla pentru totdeauna Samoa, Palau și Tuvalu.

În lipsa unei victorii a Germaniei cu Ungaria, meciul ăsta a avut și rolul secundar de a decide cine merge mai departe de pe primele două locuri. Adică o cauză pentru care Hugo Lloris ar spune că merită să muți fălcile unui adversar încă din minutul 27. Dacă faza aia nu vi s-a părut demnă de penalty, există un cod penal care vă contrazice. Mai înseamnă și că, din fericire, nu ați mai luat bătaie de mult timp. Până la pauză, Benzema a marcat și el dintr-un pseudo-penalty, iar după pauză a mai marcat și Cristiano încă o dată, tot din penalty.

Asta s-a dovedit o soluție inteligentă, pentru că decât să se omoare între ei din faza grupelor, mai bine îi pui să bată penalty-uri o dată la 20 de minute. Benzema a mai marcat totuși o dată din pasa luminoasă a lui Pogba, iar golurile astea ale lui Karim nu pot fi un semn bun: îi periclitează soarta la Real Madrid, unde jucătorii care dau randament ajung să joace mereu la PSG, echipa a doua a clubului din Madrid.

Slovacia – Spania 0-5

E adevărat că Slovacia nu a dat, dar măcar a luat. Fără șut pe poartă, fără cornere și, în general, cu un fotbal echivalent cu cheful de viață al unui corporatist care are 3 șefi și 8 din 9 colegi plecați în concediu, Slovacia măcar și-a dat silința. „Dacă nu-i poți bate, alătură-te lor” a fost crezul portarului Dubravka, nemulțumit de perspectiva faptului că șutul lui Sarabia nu prinde cadrul porții. Omul lui Newcastle și-a voleibalat mingea-n plasă și a intrat în istorie: e primul portar din istoria Euro care apără penalty și își dă gol în același meci.

Laporte, care nu mai e francez și asta mi-a stricat toată echipa la FIFA Ultimate Team, a marcat și el în prelungirile primei reprize, doar că delirul a continuat. Nu fără contribuția slovacilor, care au ținut neapărat să fie parte a discuțiilor despre soarta meciului. E oarecum onorabil să vrei să fii decidentul propriului tău destin, și tocmai de aceea Kucka a fost cel care a bătut în cuie de sicriu slovac scorul de 5-0 pentru Spania, după Sarabia și Ferran Torres marcaseră și ei.

Slovacii oricum nu ar fi mers mai departe, dar scorul ăsta le asigură măcar încă o mențiune în ziarele spaniole de săptămâna viitoare, când se va vorbi despre eliminarea ibericilor „deși păreau să își revină la ultimul meci din grupe, când au călcat în picioare Slovacia”. Pentru o țară atât de confundată cu Slovenia, asta trebuie să fie o reușită.

Suedia – Polonia 3-2

E incredibil de important rolul pozitiv și motivator pe care îl are naționala Poloniei în cariera lui Robert Lewandowski. Băiatul ăsta are 1900 de goluri pe sezon în ultimii 6 ani și va continua să facă asta pentru simplul fapt că, atâta timp cât mai joacă și pentru Polonia, va avea constant de demonstrat că e un fotbalist de top, deși echipa națională continuă să îl tragă-n jos. Dacă aș fi o echipă calificată în grupele Champions League în sezonul 2021/2022, nu m-aș prezenta la primele meciuri pe care Lewa le joacă la Bayern după turneul ăsta.

E cumplită dezlânarea din jocul Poloniei și senzația pe care o ai când vezi 10 adulți aparent capabili de sinapse, uitându-se în parmanență după un singur și același individ de pe teren și gravitând în jurul lui la fel de bezmetici ca țânțarii când prind becul pornit. Suedia era oricum calificată, dar cu rezultatul ăsta ne-a făcut cunoștință cu viitoarea noastră adversară din grupa a treia valorică a UEFA Nations League. La fel cum noi l-am avut pe Mitea și l-am ratat, exact așa polonezii l-au avut pe Lewandowski și nu au prea făcut nimic cu el.

Rusia – Danemarca 1-4

E ceva terapeutic pentru planetă în orice înfrângere a Rusiei. La fotbal ajută mult faptul că rușii sunt pur și simplu o echipă învățată să pună în aplicare o singură tactică: răcnim imnul și pe teren facem așa încât să pară că suntem mai mulți și mai mari. Uneori la iese, dar de cele mai multe ori nu. Danemarca, însă, a intrat pe teren cu șanse teoretice și cu problema cu Erikssen sub formă de plumb în bocanci, dar a ieșit cu o calificare de pe locul doi. Chiar dacă Braithwaite a jucat aproape tot meciul, danezii au marcat patru goluri, informație care ar trebuie să vă ajute să înțelegeți mai bine potențialul acestei echipe, în ciuda dramelor cu care se confruntă din cauza jucătorilor absenți, dar mai ales a celor prezenți.

Deloc logic, cu un meci câștigat și locul 2 în grupă, Danemarca nu doar că joacă în optimi cu Țara Galilor, dar mai departe poate da peste câștigătoarea dintre Cehia și Olanda. Adică varianta light, cu gust de portocale, a monștrilor care-și împart upercut-uri pe celelalte bucățele de tablou.

Italia – Țara Galilor 1-0

E bine că România nu s-a calificat la Euro și, în felul acesta, mai avem un țăruș al normalității și tradiției în care să ne promptim, pentru că prea multe ciudățenii sunt deja la turneul ăsta. De exemplu, Italia joacă un fotbal pe care îl pot admira nu doar cei care urăsc lucrurile frumoase și viața, la modul general.

Ăsta a fost de fapt primul meci din runda a treia a fazei grupelor, dar a fost un meci bun. Italia e un mecanism care funcționează parcă fără nici un efort mecanic. Fiecare fază din jocul italienilor pare mișcată de vânt și cărată către poartă pe muzică de cameră. Felul în care duc mingea către poarta adversă te îmbie la dans într-o piazzetă cu lumină difuză, iar armonia tactică te face să îți dorești o familie la fel de funcțională precum fazele de atac ale italienilor.

Ok, italienii au căzut în grupă cu niște echipe care par desculțe la prima vedere, dar nu e ca și cum alții nu s-au împiedicat crunt în aceleași condiții atmosferice. Pessina a dat gol din fază fixă, dar treaba merge strună în curtea italienilor. Tocmai de aceea există toate șansele să facă implozie fix în optimi, când te aștepți mai puțin, dar măcar ne-am bucurat de moment.

Foarte important de precizat, mai mult decât rezultatul sau faptul că Țara Galilor joacă mai frumos decât Anglia la turneul ăsta: în minutul 89 al meciului, Mancini l-a scos pe Donnarumma și l-a trimis în poartă pe Salvatore Sirigu, doar ca să aibă și bătrânul crescut la umbra lui Buffon șansa de a juca un meci de turneu final pe pământ italian. Gest frumos.

Cehia – Anglia 0-1

Tot ce face Anglia e o chinuială sinistră la acest european. Cu câte 3-4 jucători de câte 100 de milioane de euro pe toate posturile, Southgate reușește cumva să trimită în teren exact acea formulă care să nu funcționeze în avantajul nimănui. Nici măcar al adversarului, pentru că tot ce se întâmplă în jocul englezilor e derutant pentru toată lumea.

Cehia era în situația clasică a echipei de loc 3 care se poate califica de pe locul 3 dacă nu ia o cârcă de goluri. Și nu a luat, pentru că Anglia știe să facă PR, nu să dea goluri. Anglia a intrat în curte, a spart ușa în minutul 12 și apoi s-a prins cu mâneca în cuier de la intrare. Și acolo a rămas.

Sterling continuă să fie cel mai bun jucător care marchează doar pentru ca apoi să se transforme subit într-un titirez bezmetic care de îndată ce prinde mingea, o maltratează de-a latul terenului și reușește cu consecvență să o paseze în cele mai bizare moduri și locuri. Măcar de data asta Grealish a intrat pe teren și a dat o pasă de gol, dar toate aceste lucruri se întâmplau în minutul 12. Pe care, dacă l-ați ratat, ați ratat toată esența diluată a meciului. Despre cehi, nimic. Un șut pe poartă și multă așteptare a fluierului final.

Croația – Scoția 3-1

Nu e clar dacă Croația chiar știe ce i se întâmplă. Croații funcționează dintr-un soi de inerție și avansează în baza speranțelor că minunea de la mondial se poate repeta. Nimic din jocul lor nu îi recomandă pentru mari valuri, dar să îl ai pe Modrić în echipă e momentan garanția faptului că pe scoțieni poți totuși să îi desfaci la șireturi.

Într-un final, trio-ul Modrić-Perisić-Kovacić s-a trezit suficient cât să plămădească trei goluri pe masa de lucru a Scoției. Există un soi de blestem al echipelor mici care nu au străluciri prin lot, dar au un singur post pe care s-a concentrat tot talentul fotbalistic al națiunii pentru următorii 50 de ani. Și dacă postul ăla nu cumva e cel de portar, atunci sigur e vreunul din apărare. Cu Robertson și Tierney nu poți merge mult mai departe de diploma de participare, dar măcar scoțienii au ajuns într-un final la masă. Nu ca alții, nu dăm nume.

Finlanda – Belgia 0-2

Să mulțumim veșnic Belgiei pentru că, în același timp, îl resuscitează pe Eden Hazard, dar are și capacitatea de a-l clădi sistematic pe fratele Thorgan. Practic, dacă belgienii ar construi o maternitate în cantonament, din fieful naționalei lor ar putea să vină următoarele generații de Hazarzi talentați și capricioși cu care nepoții nepoților noștri să-și roadă ficații.

Cu De Bruyne înapoi în iarbă, Belgia a avut nevoie de niște timp și de un gol refuzat de VAR până când portarul finlandez Hradecky să înțeleagă mesajul și să contribuie la golul început de veteranul Vermaelen. După autogol, Finlanda a procedat totuși corect și a mai luat un gol de la Lukaku, pentru că e important să nu rămâi cu gustul amar al unei înfrângeri pe care ți-o provoci singur. Iar ca să eviți asta, mai iei măcar un gol.

Mai rău decât Finlanda, care nu merge mai departe din cauza golaverajului, o duce doar Belgia, care termină grupa pe primul loc cu 9 puncte și dă peste Portugalia. Viață de muncitori.

Macedonia de Nord – Olanda 0-4

Am văzut săptămâna trecută un grup de suporteri macedoneni care se plimbau printre rafturile supermarketului și nici prin cap nu părea să le treacă să poarte și ei o mască. Nu știu dacă asta are legătură cu soarta lor de la Euro sau cu faptul că ăsta a fost ultimul meci jucat de Goran Pandev la națională, dar e clar că episodul i-a urmărit: meciul lor a fost arbitrat de Hațegan și a fost transmis pe PRO X, acolo unde informația sportivă merge să petreacă atunci când vrea ceva mai sintetic decât vinul la pungă din Lidl.

Sigur, mai e și ghinionul de a juca cu Olanda, care circulă prin Europa sub noua titulatură: „Țările de Jos”. Altfel, Memphis Depay pare hotărât să marcheze câte un gol pentru toate țările, oricât de jos ar fi ele. Omul umple ațele și Olanda are drum lin către semifinale, pentru că a prins un sfert de tablou lejer în continuare, cum prinde Rafa Nadal la Roland-Garros în primele tururi.

Ucraina 0-1 Austria

Ultimul meci din faza grupelor jucat pe Arena Națională a fost la fel ca primul: cu Ucraina. Ambele s-au calificat și în niciun moment nu a părut că Ucraina e interesată de locul 2. Oamenii au luat un gol și și-au văzut liniștiți de treabă.

Austria în schimb, ei bine, nu a făcut nimic diferit. Meciul păcii, dar cu victorie pentru Austria. Nimic de comentat sau adăugat pentru că a fost în curtea noastră și nu e frumos să înjurăm lăutarii care ne-au distrat. Chit că băutura a fost cam proastă, să recunoaștem.

Elveția 3-1 Turcia

Turcia pleacă acasă după ce a demonstrat că poți fi echipă mică, chiar dacă nimeni nu vrea să te creadă. Zuber a făcut cinste la meciul ăsta și a contribuit cu trei pase decisive pentru colegii Seferovic și Shaqiri. Care da, or avea împreună 100 de ani, dar mai cară Elveția în cârcă și la turneul ăsta, calificând-o în optimi. După care se vor retrage și Elveția va redeveni echipa fără speranțe care era înainte de epoca traversată acum.

Cititorii susțin cronicile pe Patreon.

Cronicile de la Euro 2020 îți sunt oferite de Epson