Monfils like teen spirit

---

După ce ploaia făcătoare de pateu a amânat deznodământul meciului, Alcaraz s-a întors pe Centralul din Cincinnati cu mentalitatea unui adolescent revoltat, care are impresia că pocnește din degete și lumea toată-i a lui. Murcianul pitise un set în buzunar cu o seară înainte și mai avea de rezolvat doar un tiebreak în fața franțuzului. Conform socotelilor sale, mai mult de 15-20 de minute, cu pauza de schimb de teren inclusă, nu urma să șadă pe teren. Ba exista și o șansă considerabilă de a nu mai bate mingea deloc, în situația în care pe unchiașul Monfils l-ar fi pălit vreo durere de șale și nu ar mai fi ajuns la locul faptei.

Gael are totuși o vârstă, copii. În 2008, când Carlitos abia renunța la scutece, omul nostru juca semifinală la Roland Garros. Azi, corpul nu îi mai ticăie ca un ceas elvețian, ci mai degrabă ca unul fabricat pe vapor și vândut pe plajele din sudul Europei. E deja o vârstă la care ai lui Monfils încep să jongleze cu ideea că, de-o fi să-i sune ceasul capului de familie, îl vor împăia și-l vor așeza strategic în geam ca să-i încaseze în continuare pensia. De-ale vieții, așa e mersul.

Primul ghinion al lui Carlos Alcaraz a fost că veteranul de 37 de ani a ajuns la teren, ba s-a și echipat întru joc. Al doilea necaz al ibericului a fost că Gael mai avea și chef de prostii, nici gând să renunțe așa ușor. Atitudine de înțeles, pe undeva, că de la o aniversare încoace nu-ți mai arde să umbli teleleu și să bați drumurile degeaba. Te-ai dus, te ocupi. Monfils s-a pus pe distrus și a început cu programul de seară al lui Alcaraz. Cu siguranță că spaniolul avea alte planuri, un tuns, o cină, un serial de duzină, poate vreun curs de management al furiei. Francezul i-a stricat însă aranjamentele cu un tiebreak câștigat la 5, care l-a forțat pe Carlos să mai stea oleacă pe teren.

Era doar începutul celei mai proaste zi din cariera murcianului. Setul pierdut i-a dereglat toate mecanismele, inclusiv rotițele alea responsabile cu concentrarea și stăpânirea de sine. Mai fâșneț și mai energic, ca și cum ar fi avut cu vreo 20 de ani mai puțin, Monfils a profitat de înțepeneala fizică și mentală a lui Carlos și a pișcat break-ul în al treilea game al setului decisiv.

La finalul celui de-al patrulea game, câștigat tot de franțuz, nervii lui Alcaraz au luat-o razna ca Serghei Mizil. Spaniolul și-a ieșit din pepeni și și-a zdrobit propria rachetă de pământ, în ceea ce ar fi putut fi o reclamă mascată la muzică black metal. O rătăcire spectaculoasă pentru creatorii de meme, dar care trădează marele minus al lui Carlitos: lipsa de rezistență la frustrare. Când viața e grea și soarele se încăpățânează să nu răsară pe strada lui, murcianul își pierde busola de tot. În rarele zile când lucrurile nu-i ies cum și-a propus, Alcaraz își sapă groapa cot la cot cu adversarul.

Înțelept, că așa se cade la anii dumnealui, Monfils a știut să iasă basma curată din câteva situații încurcate, și-a ținut serviciul și a păstrat avantajul până la final. Fără să exceleze, fără să descopere secretele tenisului la 37 de ani, franțuzul a deformat mingea la serviciu și a valorificat a doua oportunitate de a încheia seara neagră a lui Alcaraz. La 37 de ani, Monfils e pentru tenis ce sunt pensionarii care încă merg la muncă și țin postul ocupat, cât să-i blocheze pe tinerii cu potențial. Următorul obiectiv al lui Gael e să se trezească fără dureri și să ajungă la meciul din sferturi. Lui Carlos, în schimb, i-ar trebui urgent câteva ședințe cu o terapeută ca a lui Charlie Harper.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Cincinnati Open îți sunt oferite de 2Performant.

---

Holger Rune – Gael Monfils: 3-6, 6-3, 6-4

Există pe lume destule lucruri legale, dar profund greșite. De pildă, pariurile, life coaching-ul, patronii de club care o fac și pe antrenorii. În categoria asta intră lejer și organizatorii turneului de la Cincinnati, care l-au pus pe bietul Gael Monfils să presteze două meciuri în decurs de patru ore. Nu cu Axinescu sau Lungu, ci mai întâi cu Alcaraz, apoi cu Rune. La 37 de ani, care în tenis înseamnă circa 88, te cam joci cu sănătatea omului.

Bravul cocoș l-a căpăcit pe murcianul Carlos, a apucat să facă un duș aproximativ și să își prelungească tichetul de parcare, după care a intrat pe teren să se tragă de ciuf cu danezul. Holger, precum Alcaraz, numără doar 21 de primăveri, vârstă la care îți curge energia prin vene de te trimit părinții tăi să te zbengui pe afară, ca să mai consumi din ea. 

Paradoxul e că, în startul meciului, Monfils s-a prezentat mai proaspăt decât rivalul său. Fără să pară afectat sau că le poartă râcă organizatorilor, francezul s-a apucat să execute buzdugane ca-n tinerețe și să domine duelul. L-au ajutat și cele circa 15 minute de pauză, oferite de divinitate prin ploaie, nicidecum de angajații reci care făuresc programul turneului în Excel. În al patrulea game, octogenarul nostru favorit a smuls un break, pe care l-a protejat mai apoi în stil old school, cu servicii și forehand-uri din fundul grădinii.

Din setul doi, a ieșit din cochilie și Rune. Nordicul a făcut pași în față, a devenit mai agresiv și a urcat des la fileu, asta în timp ce Monfils al nostru parcă se trăgea la față de la atâta osteneală. Cu vitalitea în piuneze, Gael și-a cedat serviciul și n-a mai fost cale de a întoarce setul, cu toate că a încercat să-l manipuleze din experiență pe junele Holger. 

Jocul s-a târât în decisiv, unde lui Monfils i se cam plimbau plămânii prin gură. Franțuzul nu doar că n-a picat pe teren, ci și-a procurat trei mingi de break în al doilea game al setului. Moment psihologic, din care Rune a scăpat ca prin urechile acului. După un game de vreo zece minute, la capătul căruia ficatul lui Monfils a anunțat că intră în grevă japoneză, danezul s-a salvat. Imediat, a făcut și break-ul, la țanc, că nici Rune nu e de azi, de ieri prin circuit. Altfel, doar al doilea break al lui din meci, din numai trei oportunități. În comparație, Gael a colecționat opt șanse de break, însă n-a valorificat decât una.

Până să se târască la fileu ca să dea noroc cu adversarul, Monfils l-a tot presionat pe Rune. Danezul a avut nevoie de prelungiri în fiecare game pe serviciul său, dar a nimerit de fiecare dată gura de ieșire. Sigur, asta și pentru că organele lui Gael amenințau că cedează unul câte unul. Cine știe ce deznodământ ar fi fost în alte condiții. Un lucru e cert. Cu minunățiile astea pe care le-a săvârșit azi, Monfils le-a dat apă la moară conservatorilor care strâmbă din nas la noua generație și se-nchină la icoanele de pe vremuri.

Iga Swiatek – Marta Kostyuk: 6-2, 6-2

E imposibil să o citești pe Iga Swiatek. Polaca e un poker face etern, nici măcar doamna Swiatek a bătrână habar n-are dacă mândra ei e veselă, îngândurată, o doare călcâiul sau i s-a îmbolnăvit pisica. Putem doar intui că Iga a intrat motivată nevoie mare la meciul cu Marta Kostyuk, după ce în ultima vreme a șontâcăit ca niciodată. Eliminată din turul trei la Wimbledon, scoasă de la masa cu aur și argint la Jocurile Olimpice, duduia din Varșovia a cam dârdâit și în primul tur de la Cincinnati, cu franțuzoaica Varvara Gracheva.

Debutul de meci a fost ideal pentru Kostyuk, care a sustras un break neașteptat chiar la prima șansă. Prin camerele de hotel ale rivalelor lui Swiatek răsuna de zor prohodul și se concluziona, la cald, că „gata, polaca nu mai e ce-a fost”. Doar că nici a apucat să sară dopul de la șampanie că situația s-a răsturnat. Până și Murphy ăla, care se jura că ce începe prost se termină și mai și, s-a răsucit oleacă în canapeaua lui veșnică.

Până la final, Iga a funcționat ca după un update nou și a dominat fiecare aspect al jocului. Marta, altfel implicată și în căutare de soluții, n-a mai adunat nicio minge de break, ba a fost și forțată să admire parada de lovituri ale polonezei. Iga a stăpânit meciul din spatele terenului, cu lejeritate, iar singura nedumerire a celor care au urmărit bătuta este dacă lidera WTA a transpirat ori ba.

După 6-2 în primul set, al doilea a avut aceeași soartă, în ciuda zbaterilor Martei. Nemulțumită de ea însăși, agitată, Kostyuk s-a străduit din răsputeri să țină aproape. A și schimbat strategia de la un game la altul, în speranța că poate se lipește ceva. Nu s-a lipit, mai ales pentru că ucraineanca a avut mari probleme la serviciu, în timp ce pe serva polonezei nu a mișcat. Iga a încheiat jocul cu 12 mingi de break, cinci dintre ele fructificate, și cu surâsul pe buze. Bine, recunosc, exagerez aici. Habar n-am dacă chiar a zâmbit ori s-a strâmbat de la soare.

Alexander Zverev – Pablo Carreño: 7-5, 7-6

Sascha n-a avut zi lejeră, dar s-a flexat în momentele cheie și prinde sferturile în Ohio. Dar învinsul său, spaniolul Pablo Carreño Busta, merită plecăciuni. Întoarcerea lui Pablo la reuniunile băieților mari reprezintă una dintre cele mai frumoase povești ale anului în tenis. Fost semifinalist la US Open și jucător de top 10 în 2017, Carreño a trecut printr-un calvar în ultimii doi ani. O accidentare la cot l-a blocat un an și jumătate pe bară, până când a coborât pe la locurile 800 în ATP, acolo unde te măsori cu amatori care se prezintă cu două mâini stângi.

Băiatul din Gijón, ajuns deja la 33 de primăveri, a cochetat chiar cu retragerea pe la finalul anului trecut, când durerile îl țineau treaz noaptea și nu-l lăsau să se mai antreneze. Nu s-a retras, în principal pentru că habar n-avea ce să facă fără tenis. „Nu știam cum să-mi continui viața dacă mă las”, a povestit, cu sinceritate, Pablo Carreño.

Așa că a strâns tare din dinți, ce era să facă. S-a războit cu durerile parte-n parte și până la urmă, în luna mai a acestui an, s-a întors pe terenurile de tenis. A luat-o ușor, de jos, ca și cum ai învăța să mergi din nou. Săptămâna trecută, la Montreal, a venit declicul când l-a bătut pe maghiarul Marozsan. Acum, la Cincinnati, i-a trimis acasă pe Korda și pe Purcell. Puse în context, adică un sportiv care acum câteva luni nu putea intra să înoate în piscină, succesele astea sunt echivalentul câștigării unui Grand Slam. Un sportiv care și acum mai simte că îl ține ceva când lovește mingea.

Cu Zverev, spaniolul a bifat alte câteva mici victorii de care să se agațe săptămânile următoare. I-a luat neamțului două break-uri, l-a cărat până în tiebreak în al doilea set, ba acolo a și salvat două mingi de meci. Peste toate, timp de două ore și un pic, cât a durat meciul, Pablo Carreño s-a zbătut pentru fiecare minge. S-a bucurat cu adevărat să fie acolo și n-a plecat capul nicio clipă. A pierdut, că asta e situația, dar în final a câștigat măcar la fel de multe ca Zverev.

---