1. Site-ul britanic The Guardian găzduiește de ceva vreme o rubrică editorială în care un fotbalist în activitate povestește secrete din vestiar, expune relațiile dintre jucători și, în general, ne arată cum se vede viața din fotbal din cealaltă parte a baricadei. Nu știe nimeni cine este The Secret Footballer, dar articolele sunt absolut fantastice. În ultimul, întrebarea este “Ce credeți că apreciază mai mult un fotbalist? Banii sau trofeele?”. O întrebare pe care nu am văzut-o niciodată pusă serios la noi. Răspunsul e mai simplu decât pare și evidențiază diferențele absolut normale, de altfel, între suporterii unei echipe și fotbaliștii aceleiași echipe.
2. Dacă de obicei reclamele cu fotbaliști ni-i arată pe aceștia în posturi familiare, cu mingea la picior și realizând mișcări care apoi sunt copiate pe terenurile de fotbal din jurul blocurilor, ultima creație Nike îi plasează pe câțiva dintre aceștia într-un film din anii ’70. “Regizat” de Enzo G. Castellari, “filmul” Milano Kalibro Kobe ni-i arată așa cum nu i-am mai văzut pe Gennaro Gattuso, Marco Materazzi, Claudio Marchisio, Alberto Aquilani, Giampaolo Pazzini, Wesley Sneijder și pe The Black Mamba, o apariție surpriză în spot. Excelentă ideea celor de la Nike Italia.
3. Toată lumea știe povestea din spatele benzilor desenate și ulterior al filmului The Incredible Hulk. Fanii fotbalului îl știu și pe Hulk, atacantul celor de la FC Porto și unul dintre cei mai importanți fotbaliști brazilieni care activează în Europa din ultimii ani. Ei bine, în meciul jucat de Porto în Europa League în deplasare la Manchester City, suporterii britanici au profitat de scorul de 4-0 de pe tabelă pentru a-i “dedica” lui Hulk un inspirat de situație “You’re not incredible” cântat în ritmul La Donna è Mobile. Supărați pe rezultat, portughezii au mers la UEFA, susținând că britanicii sunt rasiști. O ipoteză aproape penibilă în contextul în care suporterii lui Porto au imitat maimuțele în meciul tur de pe Estadio do Dragaõ, iar oficialii echipei s-au apărat susținând că aceștia strigau de fapt “Hulk, Hulk, Hulk, Hulk!”. Un soi de “Nu e Steaua!”, dacă mai țineți minte apărarea oficialilor dinamoviști după un meci cu echipa din Ghencea. Mai multe detalii aici.
4. Tricourile echipelor naționale de fotbal se simplifică și arată mai bine decât niciodată. Elegante și curate. Mai multe echipe naționale care participă la Euro își prezintă în aceste zile echipamentele noi. Tricourile create de Nike și de Umbro sunt cele mai reușite. După ce acum câteva săptămâni am văzut tricoul pentru Naționala Braziliei, am admirat săptămâna asta noile echipamente ale Angliei (Umbro), Suediei (Umbro), Olandei (Nike), Portugaliei (Nike), Croaţiei (Nike) și Franței (Nike). În plus, în cealaltă parte a lumii, tricoul Australiei (Nike) arată și el foarte bine. Pe de altă parte, încă sper ca echipamentul de anul viitor al Barcelonei să nu arate așa, că e odios.
5. Ajax a lăsat cu gura deschisă Old Trafford. Nu doar pentru că echipa lor a câștigat cu 2-1 pe terenul celor de la Manchester United în returul întâlnirii din Europa League (Ajax a rămas, totuși, acasă din cauza faptului că în meciul de acasă a furat curent), ci și pentru că suporterii echipei olandeze au realizat una dintre cele mai frumoase episoade din ultima perioadă pe un mare teren de fotbal. Galeria lui Ajax a cântat Three Little Birds, piesa lui Bob Marley, mișcare aplaudată în picioare de fanii lui Manchester.
6. Nu ați auzit până acum de FC Wurzburg. E normal, echipa asta nici măcar nu există. Dar, dacă multe echipe mari nu-s în stare să-și redeseneze propriul logo după regulile estetice și tipografice ale anului 2012, designerii nu stau cu mâinile la spate și produc tot ce înseamnă materiale promoționale pentru o echipă imaginară denumită FC Würzburg. Mi s-a părut fascinant cum logo-ul “echipei din Alpi” livrează ideea vizuală a munților. Excelent.
7. Încă un nume necunoscut pentru iubitorii fotbalului din România: Juan Valdivieso. Probabil că dacă România ar merge la următorul campionat mondial, în Brazilia 2014, și am bate în primul meci cu 3-1, ziarele ar titra cu litere cât o zi de vară “I-am găurit poarta nefericitului X”, unde X e numele portarului echipei adverse. Ei bine, Juan Valdivieso este numele portarului echipei adverse. Doar că echipa adversă a fost Peru, iar meciul în care am bătut cu 3-1 a avut loc la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930, primul din istorie, în Uruguay. Am făcut această introducere destul de lungă pentru a vă face cunoștință cu Valdevieso într-o fotografie-document: primul gol al României la un campionat mondial. Fotografia este extrasă dintr-o listă fascinantă de imagini de colecție (multe alb-negru) în care portari din fotbalul de odinioară sunt surprinși în acțiune. Merită văzut chiar și doar pentru fotografia lui Ron Bell cu parada lui Gordon West (Blackpool), aceasta fiind câștigătoarea anului 1961 la secțiunea Fotografie Sportivă în Marea Britanie.
8. Termin într-un registru oarecum amuzant. Probabil că toți cei care au ajuns la punctul 8 al listei știu povestea nefericită a transferului lui Fernando Torres la Chelsea. Pe scurt, spaniolul adus de la Liverpool trece prin cea mai proastă parte a carierei, un atacant considerat de mulți de rasă fiind capabil să marcheze în ultimul an mai puțin decât o face Torje din postura de rezervă la Udinese. Normal, povestea lui a antrenat mai multe reacții pe alocuri amuzante, pe alocuri triste. Una e cea legată de Villas Boas, antrenorul adus de Chelsea cu fast astă vară, care acum e aproape să fie dat afară din cauza lipsei de performanțe. “Fanii” i-au dedicat antrenorului portughez un site al cărui nume spune tot: hasandrevillasboasbeensackedyet.com. A doua poveste e, evident, una legată de performanțele lipsă ale lui Fernando Torres. Se întâmplă cu ocazia meciului cu Napoli din Champions League, pe care britanicii l-au pierdut cu onor cu 3-1 după un joc dezastruos. Video mai jos.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
