Festivalul de la Răducannes

N-am vaste cunoștințe politice, îmi lipsesc și pilele, însă mă las păcălit de onomastica atent cultivată de presa dâmbovițeană, nume cărora li se atribuie diverse haiducii. Om fi noi, moldovenii, ultimii în mai multe domenii – bine, la poezie și calambur cu miros de prună încă nu ne-a fost identificat dușmanul natural -, dar măcar i-am livrat țării câțiva regi ai asfaltului. N-am scos ghilimelele din sertar, un suveran al cimentului e în stare să achite hiperbola și să vină și cu para-ndărătul.   

Cum să nu suferi ca Monfils printre gradene când Elina lui era urcată pe acoperișul de stuf de puștoaica Leylah? Ce-i cu hard-ul ăsta de la US Open? Arată prea bine, cine se ocupă de întreținerea lui, cum e posibil să nu se umble anual la stratul de pavaj, măcar la retușarea dreptunghiului? Ies bani din orice. Și nu e ca și cum aș arunca în pagina de mică publicitate o rețetă d’antan a unui bucătar franțuz: ca să faci treabă în industria asfaltărilor, trebuie să nu faci treabă. Atât de simplu. 

Crapă noua suprafață Laykold de pe Arthur Ashe după un duel al titanilor Nadal – Federer or după exotica finală Emma – Leylah? Ai pe cine să dai vina, știi cum să lungești zeama, e limpede că în anul respectiv nu se mai ține nimic acolo. Nici măcar un concert Iris.

Regele asfaltului cam așa pune problema:

1. Era considerată DecorTurf o suprafață mai lentă? Eu v-am zis să n-o schimbați, că e teren accidentat în pârloaga asta de New York.

2. Durează până o să refac, am și eu încasări de la primării care încă stau cu mâna întinsă la rectificarea de buget. Doar vedeți ce se ceartă ăia pe la Guvern. Vouă vă arde de pălit mingea peste pârleazul de frânghii? Am angajați de prin Asia, pe salariul minim pe economie, și vine ziua de lichidare. De unde-i plătesc? Exclus!

3. Ca să ne mișcăm anul ăsta, deși nu bag mâna-n foc, încărcăm factura de achiziție. Îmi pare rău de istoria voastră de peste o sută de ani, dar m-au sunat și ăia de la Wimbledon că li s-a uscat trifoiul pe terenul central. E de erbicidat, n-am timp. Țineți telefoanele deschise, vă caut eu!   

Apropo, americanii tocmai pe iarbă plecau la drum cu US Open în 1881, epocă în care noi eram puțin dezorganizați.

Ne lipseau domnitorii pavajelor (aveam regi pe bune).

Microbul tenisului încă nu ne prinsese, căci iarba le-o dădeam cailor ca să câștigăm Independența. Jucam la dublu, cu Rusia, iar arbitrii erau bulgari. Bine și așa.

Se cerea să încep cu un intermezzo oarecare, nu știu când s-a mai întâmplat ca două fete de liceu să joace până la închiderea programului într-un Grand Slam. Pe timpuri, la noi, în disciplina samavolnic botezată sport-rege, acestea erau meciurile de tineret-speranțe. Era startul show-ului, dezmorțirea caracterelor deplasate pe stadion.

Cronicile de la US Open îți sunt oferite de:

Leylah Fernandez – Aryna Sabalenka: 7-6, 4-6, 6-4

Nu din ciment, că mi-aș defecta întreaga metaforă, dar dintr-un material inflexibil, de calitate superioară, sunt confecționate și finalistele acestui an de la Flushing Meadows, două reprezentante ale generației Z servite la pachet, ca să nu le considerăm excepții. Vă vine să credeți? Nu s-au calificat online, n-au lăsat urme de transpirație pe joystick, n-au aruncat nici măcar un ochi în telefon, pe Instagram sau Tik-Tok, pe timpul desfășurării meciurilor! În schimb, puterea wireless a minții celor două fete trimise în duelul pentru coroană a împachetat destule favorite la titlu. Unele, în funcție de cât de tare a durut, au ajuns direct la cală. 

Leylah nu și-a dorit în veci să stea două ore și jumătate pe teren cu Aryna. E pierdere de timp, amprenta de carbon trebuie redusă. Până și clubul Farul Constanța al lui Hagi și Gică Popescu îi trimite lumii înconjurătoare saluturi eco-friendly. Hello! Poți să poluezi în maximum două seturi, apoi vezi ce premieră a mai apărut pe Youtube, frunzărești story-uri, trimiți inimioare virtuale: legile nescrise ale vârstei. O să citească și cronicile de pe cronici.ro, când ni se va dezvolta divizia de cronicari în limba engleză, tot cu susținerea Porsche România.

Tinerețea care a capturat turneul feminin de tenis din America rescrie oarecum regulile jocului, statisticile semifinalelor fiind hârtie de turnesol. Dacă vrei să fii eficient, nu mai downloadezi la grămadă zeci de mingi în terenul advers în speranța că unele vor fi valabile. Nu mai returnezi la alibi, faci economie de gloanțe, resursele se împuținează. Abia acum putem vorbi despre precizie. Fernandez a greșit dimineață de numai 23 de ori, în comparație cu 52, erorile bielorusei, considerată a doua pretendentă la trofeu. Dincolo, de asemenea, învinsa a dat în bălării de două ori mai mult: Emma 17, Maria 33! 

Agresivă, pentru că știa ce o paște, Sabalenka a avut 3-0 și 2-0 în primele două seturi. Spera s-o timoreze pe micuța stângace canadiană, cu toate că acum, după ce s-a tras linia aia groasă, concluzionez că, de fapt, își consolida astfel propriul curaj. Abia aștept exprimarea copilei peste un an-doi, când își va curăța serviciul, armă de care încă n-a avut nevoie pentru a mitralia o armată de staruri! Am curajul să spun că nici Serena nu i-ar fi rezistat. Slavă Domnului că nu s-a întâmplat, trăisem o dezamăgire similară prin școala primară, când aparent infailibilul Mărgelatu’ încasa doi pumni consecutiv. N-am vrut să mai aud de cinematograf jumătate de an.

Tiebreak-ul primului set a plecat în avantajul esticei experimentate: 2-0. Apoi și-a trimis la reciclat patru servicii și Leylah câștiga cu 7-3. S-ar fi putut ajunge la o extra-departajare și în runda secundă, însă Aryna, cu break la 5-4, a egalat situația. Războiul circumvoluțiunilor era în plină desfășurare, cu o Fernandez care știa să iasă din toate provocările lansate de adversară. Break al fetei de pe continentul american pentru 4-2, rebreak Sabalenka, iar la 5-4 pentru încă numărul 73 mondial urma la serviciu reprezentanta Belarusului. Două duble greșeli, o minge fâsâită în fileu și un retur strașnic de la ficat al buburuzei cu tată ecuadorian au legat fedeleș punctul de care mai era nevoie. La zero! Game over, asta mică are nervi de finala Turneului Campioanelor.   

Emma Răducanu – Maria Sakkari: 6-1, 6-4

“Britanica noastră”, insist pentru această sintagmă cu accente copilărești, ar fi avut ocazia să meargă zilele astea la Untold, că poate bunica de la București nu mai are chef de zacuști și dulcețuri. Poate e doar cu fructe de mare și caviar, iar noi îi punem sarmale și mămăligi în cârcă. Emma e la vârsta la care poate țopăi pe ritmurile lui David Guetta sau ale lui Martin Garrix, dar ea s-a băgat în aventura vieții: din poziția 150 de pe Terra, a ajuns favorita competiției, că deja au fost scoase pe tarabă cotele la pariuri. Cu victoria în fața Mariei Sakkari, Răducanu a ajuns la nouă partide la rând fără set pierdut. Ăsta festival, Untold-ul e pentru începători.

Grație unui tenis de laborator, specific inteligenței artificiale, Răducanu și-a început opera cu 5-0, subtilizând două game-uri pe serviciul grecoaicei. Era o furie fără iconiță pe desktop, n-o vedeai, îi simțeai doar biciul. Hm, la cum s-a consumat runda inaugurală, nu știu dacă mai e rost de alte observații. 6-1, la naiba, cu o fetișcană de 18 ani! 

“Pe aici nu se trece!” Se scrie în limba română, are cu adevărat sens în cultura noastră și-i putem transfera fiicei lui Ian Răducanu miezul acestei expresii. În setul doi, într-un game de zece minute, a venit cu îndârjire la fileu și a rezistat pe fund la grenadele ofensive ale lui Sakkari, ca înaintașii noștri la Oituz, Mărăști și Mărășești. Chiar se enervase compatrioata lui Tsitsipas și, dacă i s-ar fi permis, ar fi mușcat din mărgelele impasibilei cu buletin de Marea Britanie. Nicio emoție pe ten!

– Cum mama naibii reziști atât și de ce nu cazi? 

– Sorry, I didn’t understand you.

Reconfigurare traseu.

Maria, ieșită vie dintr-un risc major de break, a măcinat până la ultimul strop de cherosen uman. După ce anulezi trei mingi de 5-2 pentru dușman și lovești cu un as de 5-4, ai toate motivele să te consideri nemuritor. Ateniana, spirit olimpic, părea recuperată complet din punct de vedere mental, deja își structura schematic decisivul. Îi mirosea a început de hemoragie, lua și primul punct pe serviciul Emmei. 

La 5-5, poate că ar fi avut prilejul să evite și tiebreak-ul, însă dincolo de fileu era liniște. Nicio rachetă aruncată în pământ, nicio bolborosire, nu priviri otrăvite spre tribună, nu degete duse sfredelitor la tâmplă, nu cravașare. Mașinile de tenis, chiar și cele aflate încă în teste, n-au reacții afective, nu e treaba lor. Doar noi ne mai amăgim că bicicletei îi pasă sau că limuzina ne iubește. Răducanca, nume de divizie, a servit tare și cu efect, s-a făcut 6-4 și s-a luminat. A redevenit om. Râde. E happy.

Johnson/Querrey – Ram/Salisbury: 6-7, 4-6

Atmosfera de grătar din această semifinală a fost stricată de seriozitatea de curte princiară a britanicului Salisbury. Colegul său, americanul Ram, de 37 de ani, s-a identificat cu mediul în care juca: se încruntă ăsta mai tânăr, care-i și mai activ, elimin și eu orice urmă de zâmbet. Când se mai dințăreau adversarii, ambii din SUA, mai dansa și el din sprâncene. Iar Querry și Johnson sunt figuri mari, i-am urmărit și în sferturi, cu Tecău și Krawietz. 

Querrey e mucalit, genul care împroașcă glume din spatele autocarului ca să se prăpădească de râs și doamna dirigintă, iar celălalt, cu mutră de șerif pensionat cu doi-trei ani înainte, face priză, are locul său în tablou. Printre șiroaiele de transpirații șterse cu mânecile, ca fochiștii, și cu șepcile scoase mai des decât angajații de la drumuri și poduri, reprezentanții gazdelor s-au distrat de minune. Și au rămas în afara ultimului act: au condus doar în setul 2, întrucât au fost primii la serviciu, până la 4-3. Apoi n-au mai scos un punct chior până la final.

Peers/Polasek – J. Murray/Soares: 3-6, 6-3, 4-6

Ca în cealaltă semifinală, team-ul prevăzut cu un bătrân în teren a rezolvat ecuația. Soares, la 39 de ani, se antrenează mai rar și din cauza unei operații suferite anul trecut, însă îl țin picioarele și are inimă mare. Camaradul său, fratele lui Andy Murray, a izbutit câteva lovituri spectaculoase în decisiv și amândoi acceptă surpriza sorții. După ce au câștigat turneul în 2016, acum, în actul ultim, se vor reîntâlni cu Ram și Salisbury, exact tipii care le-au furat accesul în finala Australian Open 2021.

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de: