În fiecare marţi joc tenis. Cu un prieten. Am semnat un contract, am plătit în avans, iar programarea meciurilor, listată în văzul tuturor, ne arăta că jucăm pe terenul 10. Sunt 10 terenuri, toate foarte bune. Dar nu despre asta e vorba aici.
Mergem marţi la tenis. Ora 19:00. Pe terenul nostru juca domnul fost arbitru Ion Crăciunescu. Cu un prieten, probabil. Intrăm, îl anunţăm că avem programare pe repectivul teren.
– Mi s-a spus să joc eu aici, era liber când am venit eu!, răspunde zeflemitor un tip pe care-l consideram unul dintre cei mai coerenţi oameni pe care-i vezi în universul fotbalistic românesc.
– Am înţeles, dar de la 19:00 suntem programaţi aici, spunem noi, uitându-ne în jur să vedem dacă celelalte terenuri sunt libere.
– Dom’le, nu mă interesează, mergeţi pe alt teren.
Eu cu prietenul meu ne-am uitat miraţi unul la altul. Ne aşteptam, totuşi, la altă atitudine de la o persoană publică. La naiba, eşti programat pe un teren, mergi pe ăla. Nu e vorba de terenul în sine, ci de respect pentru ceilalţi şi de respectarea unor reguli de bun simţ.
– Ok, dar data viitoare venim şi jucăm aici, pentru că aici suntem programaţi conform contractului!, i-am aruncat lui Crăciunescu, după care ne-am văzut de tenis pe un teren alăturat.
***
Marţea asta ne prezentăm din nou la teren la ora stabilită. 19:00. Pe terenul 10, fostul arbitru. De partea celaltă a fileului, ursul polar cu pete galbene. Adică nimeni. Pe scaunul de arbitru de lângă teren veghea Teo Crăciunescu, actual arbitru în Liga 1. Mă uit întrebător la prietenul meu, se uită la mine.
– Bună ziua, am vorbit data trecută despre subiect, aici suntem programaţi noi.
– Dom’le, am început deja, am venit primii.
Înghit în sec. Nu înţeleg.
– Păi sunteţi singur pe teren.
– Da, dar colegul meu tocmai se echipează, a întârziat o jumătate de oră, spune omul, arătând spre un tip care se îmbrăca pe malul uşii maşinii, undeva în parcare.
– Da, am înţeles, dar e terenul rezervat de noi, pe numele nostru.
– Dom’le, am venit primii, ce mai discutăm aici? spune Ion Crăciunescu, care conform programării afişate are tenis de la 18:30 pe terenul 7.
– Păi normal c-aţi venit, din moment ce sunteţi programat mai devreme. Dar am vorbit şi data trecută şi aici e terenul pe care suntem noi programaţi.
– Mie mi s-a spus data trecută să stau pe 10, pe 10 stau!, atacă Crăciunescu la baionetă, lăsându-ne fără replică.
Merg să vorbesc cu administratorul. Era foarte ciudat ce se întâmpla, un tip pe care l-am văzut de multe ori la televizor se porcăia ca ultimul om cu nişte băieţi care aveau dreptate. Administratorul vine, vorbeşte cu el, omul de neînduplecat. Administratorul sună pe cineva, probabil un şef. Crăciunescu ia telefonul.
– Alo, bună ziua. Uitaţi cum e: noi avem de la 18:30. Am intrat aici, jucam (??!! – n.m.), iar băieţii ăştia vin, fac scandal (??!! bis – n.m.) şi vor să ne scoată de pe teren în timpul meciului!, spune cel căruia tocmai îi intra colegul pe teren.
– (…)
– Da, eu înţeleg, dar mie mi s-a spus să stau pe 10 data trecută, să meargă ei pe 7!
Am decis, printr-un schimb de priviri cu colegul meu, să mergem pe 7, pentru că deja pierdusem 20 de minute din două ore. Am mers, am jucat. A rămas că administratorul se va ocupa personal ca terenul respectiv să fie liber la ora 19:00.
***
Astăzi, colegul meu primeşte mail de la responsabilii bazei: “Vă comunicăm că am rezervat pentru dumneavoastră terenul numărul 7 începând cu marţea viitoare. Vă mulţumim!”
Mă întreb dacă, atunci când arbitra, Ion Crăciunescu făcea aşa cum i se spunea sau făcea aşa cum era normal, logic şi regulamentar. O întrebare bună pentru un fost om apreciat.
Foto | evz
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
