Șase Sascha în șase saci

Să știți că nu doar la eroii din teren se aplică sfânta zicală cum că „e greu să-ți revii după o înfrângere”. 

Vorba asta străveche e valabilă și în lumea desăvârșită a cronicarilor. Sori, bravă și neprețuită pe tărâm american, a zis „pa-pa” Openului de la New York, așa că ne-a lăsat pe noi să reprezentăm România, cu metafore, comparații și ceva umor. Ușor nu ne e, mai ales că echipa cronicarilor meșteriți, deși bine închegată, e răspândită teritorial de la Galați până la Málaga.

Totuși, nici să dramatizăm în exces nu e cazul. Să fim corecți, noi chiar suntem împăcați cu absența compatrioților de la marile evenimente sportive. Ne fericim noi ochii, de pildă, la UEFA Champions League, deși de vreo zece ani de zile singurii români din competiție sunt cei care fac bișniță la stadioanele unde se țin meciurile.

Ai noștri cetățeni microbiști s-au și obișnuit, vrând nevrând, să țină cu alții. Probabil că jumătate sunt cu Madrid și Barcelona. Alții au la inimă „squadre” italiene. Avem și numeroși susținători ai cluburilor din Anglia, mai ales din noua generație, feciori care au senzația că miezul fotbalistic e în insulă. Ce-a mai rămas? Ah, simpatizanții FCSB-ului din Popești Leordeni, chinuiți de disonanță cognitivă: ei cred că țin cu Steaua, deși Steaua e altă echipă.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE NOUL PORSCHE CAYENNE

---

Carlos Alcaraz – Alexander Zverev: 6-3, 6-2, 6-4

Carlitos e mic, la New York nici nu are voie să-și cumpere o bere, și habar n-are cât am avut noi de furcă din cauza triumviratului format din Roger, Rafa și Nole. La început am crezut că e glumă. Ne-am tot antrenat în epitete și superlative, după care monștrii ăia au continuat să persifleze tot ce-au întâlnit prin ATP, iar noi am scormonit după alte etichete și cuvinte de bine. 

Ne-am reinventat iar și iar, am căutat noi unghiuri de abordare a dominației lor, până când ne-am așezat civilizat, ne-am uitat unii la alții și ne-am zis: „Bun, și acum de unde mai scoatem alte figuri de stil?”. Un fel de acel faimos „Și eu ce fac, Mircea?”, rostit cândva de nevinovatul și nemuritorul Țiți Dumitriu.

Acum, ca să-i facem pe plac și cititorului Nole Djokovic, ca să explicăm fenomenul Alcaraz trebuie să alunecăm puțin întru spiritualitate. Felul în care joacă murcianul ar putea fi o dovadă că viața anterioară există, că n-ai cum să explici atâta știință a jocului la numai 20 de ani. Carlitos se simte pe teren ca peștele în apă, mai bine decât pe Youtube sau la club, activități mai în ton pentru tinerii de vârsta lui.

Spaniolul a pornit jocul cu Zverev cu o dublă greșeală, iar acela a fost cam singurul moment în care bietul Sascha s-a aflat cu adevărat în avantaj. Ce-i drept, lui Alcaraz i-a luat puțin până și-a reglat serviciul, dar chiar și așa a rezistat în fața asalturilor timpurii ale neamțului, altfel determinat să profite de orice scăpare a favoritului. Până la urmă, de profitat a făcut-o Carlitos, care și-a tras partea leului după ce a fructificat singura sa minge de break.

În setul secund, murcianul ne-a servit cea mai bună versiune a lui. Cu o mobilitate care a căpătat valențe supranaturale (să trăiești, Nole!), de aveai impresia că micuțul dezvoltă aripi și își ia zborul, Carlos l-a năucit pe Sascha. Neamțul a stat mai mult aplecat, de la cei doi metri ai săi, în tentativa de a culege mingile crâncene și parcă puse cu mâna de spaniol.

Zverev a rezistat însă cu stoicism. Altul, poate mai neobișnuit cu suferința, ar fi plecat de pe teren și-ar fi spus: „Eu nu stau aici să mă fugărească flăcăul ăsta!”. Mă rog, Sascha a plecat și el până la urmă, dar doar un pic, cât să se revigoreze medical după ce a alergat ca un titirez după minge. 

Când a revenit, a dat impresia că s-a săturat să fie vioara a doua și a încercat să schimbe sensul unic al jocului. A avut chiar două mingi de break în al patrulea game din setul al treilea, doar că ibericul are mijloace infinite să reziste la asemenea asalturi. Și, cum procedează marii jucători, mușcă fix când le e adversarilor lumea mai dragă. La 4-4, Carlitos a luat break, după care a pus punct reprezentației. Până vineri, când îi iese în cale rusul Daniil, avem timp de scotocit după superlative proaspete.

Qinwen Zheng – Aryna Sabalenka: 1-6, 4-6

De când ni s-a arătat că domnu’ arbitru e francez, dar îl cheamă Renaud Lichtenstein, am mirosit că va fi un meci bizar. Bizar a fost și că ambele jucătoare s-au prezentat înveșmântate în nuanțe de roz, fără ca vreun suflet de om să ia în calcul că poate într-un colț uitat din Europa de Est mai există și receptoare TV alb-negru. 

În fine, până să înțelegem care-i care și să-i studiem un pic cariera domnișoarei Qinwen Zheng, Aryna a și înhățat primul game. Slavă pauzei, mai lungă decât primele schimburi de mingi, prilej excelent să aflăm că micuța Zheng a lăsat China ca să progreseze în ale tenisului la Barcelona. Adică un alt expat care crește prețul chiriilor în Catalonia, cum s-ar văita localnicii.

Din păcate pentru asiatică, n-am apucat să trecem temeinic prin istoria celor 20 de ani ai ei, că primul set era gata. Sabalenka, agresivă, vioaie și cu doar trei greșeli neforțate în prima manșă, s-a pus pe demolări mai ceva decât jupânul Nicușor Dan. La un moment dat ne întrebam, ca hâtrii din peluzele de odinioară, când vine și chinezoaica la meci. Setul de deschidere a durat numai 27 de minute, practic mai puțin timp decât îi ia lui Zheng să găsească un loc de parcare în Barcelona.

Dreapta furibundă a Arynei Sabalenka a transformat-o adesea pe chinezoaică în copil de mingi din spatele terenului, că acolo își petrecea Zheng schimburile. Bine, „schimburi” e mult zis, din moment ce Zheng doar fugea după sferă și n-o prea returna. Noroc cu setul al doilea, că în sfârșit am văzut un joc cu două combatante. Asiatica și-a regăsit serviciul, sensul și echilibrul, parcă să le demonstreze rudelor din China că nu s-a dus degeaba până în Europa pe motiv de tenis. 

Desfășurarea a fost diferită, nu și deznodământul. Cu toate că Zheng i-a plantat un pic de îndoială în sistem, Sabalenka a fost mereu în control. A șterpelit un break la țanc, în game-ul al nouălea, apoi a închis, sobră, chermeza. Locul 1 WTA e asigurat, iar 3-ul lipit pe peretele camerei sale de hotel, că atâtea hopuri mai avea până la trofeu, s-a transformat acum în 2.

Daniil Medvedev – Andrey Rublev: 6-4, 6-3, 6-4

În mod normal, doi ruși atât de apropiați unul de altul pe tărâm american ar trezi vigilența serviciilor de contraspionaj. Spre norocul lor, Medvedev și Rublev au avut dublă acoperire miercuri seară: tenisul și steagul lipsă din dreptul numelor, așa cum e cutuma la marile turnee de vreun an și jumătate încoace.

Startul partidei a fost marcat de căldura insuportabilă, dublată de umiditate, plus de tricoul ca o față de masă al cetățeanului Andrey Rublev. Sigur, echipamentul neconvențional nu l-a împiedicat pe băiat să se ducă rapid la un 3-0. De acolo, lucrurile s-au întors. Daniil s-a transformat într-un zid, ca-n zilele lui de glorie, și a țesut un soi de remontada rusească, deși nu știu cât de potrivit e să pomenești de răsturnări în țara unde se cade mai des de la balcon decât de pe tobogan.

Al doilea set, pornit cu un game maraton, a păstrat coordonatele primului. Un Medvedev metodic, care a făcut cu calm ce știe mai bine, totuși s-a trezit din nou condus rapid, cu 1-3. Numai că, slab de înger, Rublev s-a pierdut iar. Fără niciun plan B, vânjosul Andrey doar a lovit în mingi ca la păcănele, în ideea că poate-l ajută Dumnezeu și își scoate pârleala. Atât de precipitat era tovarășul nostru că la un moment dat am crezut că va servi cu două mingi deodată. Firește, Daniil, consecvent și disciplinat, a ieșit din nou câștigător.

Medvedev a avut cele mai mari emoții în setul trei, dar nu s-au tras de la Rublev, ci de la problemele respiratorii cauzate de umiditate. A cerut pauză medicală și a inhalat puțin spray pentru astm, după care s-a întors la partea cea mai comodă a serii: să-l elimine pe compatriotul Andrey. Nici măcar schimbarea feței de mese negre cu una albă nu l-a ajutat pe numărul opt mondial.

Daniil a continuat, cu spiritul muncitoresc, să-i toace nervii lui Rublev, al cărui limbaj al corpului trăda neliniște adolescentină. Mereu în căutare de noi poziții, lovituri și combinații, Andrey are măcar meritul că nu a renunțat nicio clipă. Nici în ultimul game al partidei, în care a salvat vreo șase minge de meci. Un game care, altfel, a durat vreo 20 de minute, timp în care o Sori în zi nefastă poate pierde cel puțin un set. 

Una peste alta, Rublev rămâne eternul perdant în sferturile Grand Slamurilor, cam așa cum FCSB e dresată cu locul al doilea. Cât despre Medvedev, senzația este că la acest US Open e o stâncă, dar señor Alcaraz are în dotare instrumente ca s-o doboare.

Markéta Vondroušová – Madison Keys: 1-6, 4-6

Americanii i-ar face mândri pe părinții Cooperativei, nea Jean și Pinalti, prin modul în care au onorat statutul de gazde la acest US Open. După Ben Shelton și Coco Gauff, a venit rândul lui Madison Keys să prindă semifinala. Ceea ce înseamnă că trei din opt sportivi rămași la New York au pașaport american, deci duminica halesc hamburgeri în familie.

Ca aproape orice jucătoare de top din WTA, Keys are o istorie bogată de suișuri și coborâșuri. A trecut prin perioade când era în stare să cedeze meciuri și-n fața unei puștoaice abia ieșite de pe băncile pubertății, dar iată că acum se pune pe traiectorie în fața alor ei. Madison s-a strecurat în penultimul act și cu complicitatea adversarelor, care până acum n-au prea băgat-o în seamă cât ar fi meritat.

Meciul a păstrat ingredientele de bază din precedentele trei sferturi feminine. Două seturi, primul adjudecat clar de viitoarea semifinalistă și o manșă secundă presărată cu tresăriri de orgoliu din partea viitoarei învinse. Insuficient totuși pentru a schimba ceva pe tabelă, pe sistemul „prea puțin, prea târziu”.

Keys a pătruns pe teren extrem de concentrată și a dominat-o pe cehoaica Marketa cu serviciul ei ireproșabil și modul în care a descărcat forță în lovituri. Vondroušová, sportiva care ne face să visăm că mișcarea punk încă trăiește, a părut pleoștită de-a dreptul în fața energiei lui Madison și a găsit replica abia în setul al doilea.

Din nefericire pentru domnișoara din Praga, tentativele ei de a varia punctele și de a lungi cumva schimburile s-au lovit de o Keys de neclintit. Americanca a știut exact ce are de făcut: să taie orice construcție a Marketei și să scurteze punctele, cât să nu-i permită oponentei să-și intre în ritm. Ceea ce a și reușit.

Madison a rupt echilibrul în al nouălea game, apoi a încheiat întâlnirea cu un serviciu în forță. Vondroušová a ieșit de pe arena Arthur Ashe cu destule regrete, mai ales că a colecționat nouă mingi de break în fața lui Keys, dar nu a reușit să concretizeze niciuna. Madison, pragmatică, a făcut trei din trei, iar acum o așteaptă pe Aryna Sabalenka. Adică „a different kettle of fish”, cum ar zice românul.