Albinele mereu învinge

Sascha e genul de bestie pentru Carlitos, i-a tras de cinci ori preșul de sub picioare în ultimii trei ani. De cinci ori! Nici măcar Djokovic nu deține un asemenea palmares. Ultima dată, cu o lună și jumătate în urmă, la Australian Open, neamțul a interpretat un dureros 3-1 pentru spaniolul care a gustat deja din cheseaua de dulceață a regilor. Ăsta mic, însă, tocmai cu asemenea momente se furajează, asta îl ține la loja clasamentului ATP. Nu se codește, își galvanizează constant îndărătnicia de a dovedi că nici măcar Nadal nu are calitățile sale. Și poate că vom prinde acele zile.

Nu te lăsa păcălit de afirmațiile sale, ar fi culmea să nu-și permită un PR mai bun decât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la noi, care tace mâlc după comicăriile debitate de ministrul Barbu. Alea cu “domnul nostru președinte Nicolae Ceaușescu” etc.

Altfel, Alcaraz nici nu visa că nu neapărat cu Zverev va avea meci, căci pisica neagră din trecut abia a miorlăit azi noapte. După doar două game-uri, un roi de albine ca în filme l-a atacat pe Carlos și l-a fugărit până în buza vestiarului. Băiatul era ținta clară a unei invazii alien, în timp ce adversarul său pământean părea să fi nu fie străin de acest fapt: pe el l-a evitat în mod bizar grupul compact care bâzâia după mierea spaniolului. Iar numărul 2 a și fost înțepat în frunte, conform managerului său Albert Molina. S-a auzit atunci mesajul distopic al arbitrului: Meci suspendat din cauza invaziei de albine!

American Hero avea să fie un apicultor înaarmat cu un văr al aspiratorului nostru de sufragerie. A venit ca pe câmp, părea că nu-l interesează ce se întâmplă pe arena de la Indian Wells, a strâns mulțimea încordată care se extinsese și la plătitorii de bilete, mai puțin la Bill Gates, chestiune care ar trebui să ne dea de gândit, apoi s-a făcut iarăși pace. Alcaraz a luat întâmplarea ca pe un afront – a și admis că se teme de albine ca de blestematul cu coarne – și i-a dat lui Sascha doar șanse de a găsi ieșirea. Nicio minge de break n-a miros neamțul, atât de mare a fost distanța dintre cei doi. Albina-miner, ca în scena devenită legendară, ar fi trebuit să facă anunțul de final: s-a găsit propolis la Carlos și miere contrafăcută la Alexander.

---

Cronicile de la Indian Wells îți sunt oferite de 2Performant.

---

Jannik Sinner – Jiri Lehecka 6-3, 6-3

Epoca post-trofeu a lui Sinner, întrucât vechii balauri și fauna abia apărută nu-și pot pune pofta în cui doar pentru că le-ai confiscat gogoașa la Melbourne, este atent manageriată de cvasi-pistruiatul pe care nu mi-l imaginez gesticulând când vorbește. Nu e ca un don Giovanni din sud, nici ca Francesco de la Roma, el e Jannik din zona de nord a Italiei, cu nume saxon și privire de maghiar, ca să-l citez pe fratele Axinescu. L-am văzut și pe padre în tribune. Dacă ai fi turnat Nașul cu familia Sinner în rolurile-cheie, n-ar fi ieșit o capodoperă cu mafioți, ci un soi de Salvați de Clopoțel cu tocilari și cu alții și mai tocilari, fanatici ai clasoarelor cu timbre.

Cinstit, ai noștri gemeni întru latinitate nu sunt atât de riguroși pentru a călări topul ATP. No offence, dar ultimul Grand Slam luat de un italiano vero l-a prins pe Elvis Presley în viață: Adriano Panatta câștiga French Open-ul în 1976.

D-aia cred că Sinner, pentru atitudinea cu care își răsfață viața și cariera, riscă să fie expulzat din Peninsulă. Ori ești gălăgios și găsești din orice flecușteț un motiv de laudă, ori îți faci bagajele și migrezi spre Austria sau Germania. Nu-ți permiți să duci în deșert faima locului, așa cum nu fabrici oală de noapte din ceramică de Horezu.

Junele de 22 de ani paște turma în același fel indiferent de adversar, de aceea n-a pus preț pe istoria recentă a lui Lehecka, killer pentru Rublev și Tsitsipas la Indian Wells. Nici nu l-a luat de sus, italianul dând dovadă de o maturitate pe care o aștepți din partea politicianului din comuna ta. Sau a celui care vrea să te reprezinte în Parlamentul European. Iar ăștia, păcatele lor, n-au idee de care toartă să apuce tenisul.

Mușchi peste tot, chiar și în buzunare, mușchi și pe gâtul rachetei, atât de plin de arcuri s-a înfățișat cehul în lupta cu Jannik. A și înșfăcat primul game. A fost totuși scanat repede de roboțelul din Cizmă, atât de liniștit se uita Darren Cahill din tribune. Așteptam ceva din partea antrenorului australian, vreun banner pe care să scrie că va lucra iarăși cu ea, chestii-socoteli. Nici pomeneală. Era captivat de jocul elevului său care îl întindea pe Jiri de sărea praful din deșertul californian. 6-3 în primul, 6-3 la coadă. Raportul greșelilor neforțate, de peste 15 unități în defavoarea lui Lehecka, e doar glazura statisticii. Outsiderul, în ciuda serviciului său supersonic, a prins fluturi, în vreme ce Sinner a pus la pământ o pădure întreagă cu topoarele sale bionice.

Iga Swiatek – Caroline Wozniacki 6-4, 1-0 (abandon)

Lecția lui Caro, despre care a scris și Meșter în primele zile de turneu, e plină de zeamă. Bagi mâna până la umăr în castron cu tot cu jumătate de pită abia scoasă din cuptor. Revenită de șase luni printre alea mari, daneza chiar a înțeles că nu are ce pierde dacă încearcă să rescrie traseul după trei ani de cazare în camera lui bebe. La noi, preponderent în familia fotbalului, e uzitată expresia “Nu avem ce pierde”, însă nu are pic de esență, e piatră seacă, moloz. Dacă ai pricepe câtuși de puțin ce a vrut să transmită filosoful de mahala care a patentat această vorbă devenită clișeu, ai păși numai cu genunchii în față.

Nici Iga nu poate îngăima că un duel cu Wozniacki trece fără să lase nicio dâră de înțelepciune. Unde vom ajunge dacă nu-i respectăm pe cei care s-au zbuciumat înaintea noastră pentru libertate și pentru victoria în două seturi? Bine, avantajul pentru poloneză vine de sub streașina șepcii, acolo unde ea vorbește cu sinele, își actualizează softurile și, la nevoie, unde poate disimula. Timidă, așa cum am perceput-o dintotdeauna, lidera mondială ar ieși din Top 10 dacă i s-ar interzice acoperământul cu cozoroc. Cu fes sau batic n-ar stinge la fel de eficient reacțiile afective care-i încing cooler-ul pe timpul unei partide. Nu e doar superstiție.

Wozniaki, fost number one, acum hăt-departe pe locul 204, a dat cep în stil nobil întâlnirii: a salvat trei mingi de break și a fost la altele două de 2-0. I-a ieșit vicleșugul pe serviciul Igăi pentru 3-1, s-a dus lansată la 4-1, dar presta numai în așteptarea erorilor polonezei. Când n-au mai venit, a ratat execuții banale ca traversarea pe verdele semaforului și, fatalitate, s-a văzut răsturnată cu tot background-ul său. Swiatek, mereu în căutarea loviturilor decisive, n-a mai iertat niciun game și a trântit zgomotos lacătul pe set la 6-4 cu un as în teu.

Din păcate, o eventuală încleștare în trei manșe, așa cum se îmbăta propria-mi imaginație la 4-1 pentru daneză, s-a deshidratat brusc. Un game din manșa a doua luat pe serviciul veteranei a dus-o pe Caroline ață la arbitru: i-a strâns mâna, și-a luat rucsacul și a zâmbit amar. Fusese bandajată la picior între runde, îi recidivase o accidentare. Arena i-a rămas în urmă, nu și locul său în istoria sportului imaculat.

Coco Gauff – Yue Yuan 6-4, 6-3

Aduceți marfă pentru fata în care fanii de peste Atlantic ai tenisului își parchează întreaga încredere! După retragerea Serenei, la cum îi știm pe americani, ar fi în stare să investească emoțional și în nănașa Ostapenko dacă i s-ar oferi cetățenia, chiar și în urma unor amenințări repetate. Dar o au pe Coco, o campioană pe modul “work in progress” cu deja un titlu de Mare Șlem la care contează și culoarea șosetelor înainte de a încălța pantofii sport. Nu mă dau în vânt după fashion, însă îmi bat în geam senzorii când un sportiv aruncă în devălmășie textile pe propria anatomie.

Gauff nu face rabat de la nicio regulă: știe că diferența poate fi făcută de cel mai mic detaliu. Mereu elegantă, ca abia scoasă din cutie, e printre puținele făpturi de pe terenul de tenis care ar putea purta și batistuță în buzunarul de la piept. Apropo, de mult voiam să intru cu coasa electrică în proverbul inspirațional “Haina face pe om”, o personificare penibilă demnă să-i stoarcă de invidie și pe porumbeii cu cel mai activ aparat digestiv. Nu. Dacă țesăturile trecute prin mâna unui croitor au preț exorbitant, iar cumpărătorul nu face diferența între extravilan și urbanism, e bine pentru toată lumea ca achiziția de articole vestimentare să se consume exclusiv în bazar. La tarabe.

Revenim la tenis. Chinezoaica Yuan a făcut break în startul ambelor seturi. O prinsese ușor nepregătită pe americancă. Se uita la ea așa cum mă minunez eu de câteva zile că algoritmii Facebook au fost atât de mult agresați încât, la fiecare refresh, mi se afișează aceleași postări și mai ales urările de la mulți ani. Unele adresate persoanelor care s-au mutat de ceva vreme în altă parte. Coco n-a avut atâta timp liber ca subsemnatul ca să contemple. Și-a luat mereu serviciul înapoi. E drept, al ei a fost ca inexistent. A comis duble greșeli ca niciodată, dar s-a redresat. Echipele mari câștigă și când joacă prost, iată altă zicătoare pe care abia aștept s-o despic în patru. Next time.