Cutremurul a venit pe neaşteptate, chiar dacă analiştii mişcărilor mai mult sau mai puţin tectonice au avertizat de 463 de ori publicul în legătură cu riscurile unui astfel de eveniment. E adevărat, nu le-a ieşit niciodată data şi ora exactă, însă ăsta nu e un motiv pentru a nu-i crede pe cuvânt când spun că odată şi-odată tot vine tremurul ăla mare. Iată că, până la urmă, zilele fără subiecte în care erau dezgropaţi specialiştii în fizică şi geologie au fost unele utile atât pentru public, cât şi pentru televiziuni.
Cutremurul a avut 8.9 grade pe scara Richter. Alţii spun că vorbim de nouă grade. Cam degeaba, pentru că oricum nu mai rămăsese aproape nimic de dărâmat pe la 6.5 grade. La un moment, pe la 7.2 grade, atunci când cutremurul a ajuns la magnitudinea celui din 1977, plăcile terminaseră de murunţit betonul căzut şi s-au apucat să tremure pentru a tăia în bucăţi mici, în şrapnel, metalul născut din dărâmături. Majoritatea bipezilor cu CNP erau demult specie apusă. Cam de acum 4 grade. Singurii rămaşi în picioare au fost taximetriştii, pentru că Loganul are trei stele la testele de siguranţă doar când este lovit din faţă. Atunci când e lovit pe plan vertical, stă bine pe roţi.
Pe la 8.3 grade pe scara Richter, restul lumii îşi dă seama că Charles Richter nu are cum să fi avut vreodată neamuri prin România, pentru că scara e mult prea mare pentru cât poate duce ţara asta. La 8.5 grade, clădirile construite în mare parte recent, odată cu decolarea lansată (mai târziu s-a dovedit că înspre faliment) a pieţei imobiliare, s-au transformat deja în bucăţi atât de mărunte, încât începătorii în ale seismelor le-ar putea confunda foarte uşor cu dunele din deşertul Gobi. Singurele elemente distinctive care te fac să te gândeşti că priveşti o zonă deformată fizic în urma unui cataclism sunt copacii înalţi rămaşi, totuşi, în picioare. Sunt singurele elemente româneşti care rezistă intacte.
La 8.8 grade pe scara din ce în ce mai inutilă a lui Richter, Casa Poporului începe să cadă şi ea, lăsând în urmă formele vechiului Cartier Uranus, ucis într-un exces de creativitate de Măreţul Ctitor acum nişte zeci de ani. Bucăţile de marmură de Ruşchiţa nu mai sunt adulate cu gura deschisă de pensionarii care cântă măreţii inexistente şi nici de noii tineri, speranţele bunului gust românesc, din simplul motiv că nici unii, nici alţii nu mai există. În aceste condiţii, întreaga clădire cade sub forma pieselor din Tetris, amintindu-ne tuturor de faptul că şi Casa, şi Tetrisul au fost inventate de ruşi.
La 9.0 grade pe Scara Richter, cutremurul există doar pentru amatorii de statistică, geometria Bucureştiului fiind una 2D. De sub dărâmături iese o mână de primar şi un colţ de hârtie în care cineva se angajează să construiască două autostrăzi suspendate paralele care vin dinspre nimic şi duc înspre nicăieri. Singura problemă a Bucureştiului e acum valul negru care se prăvăleşte dinspre Ferentari asupra oraşului şi care mătură tot ce a rămas organic.
Din fericire, centrala atomo-electrică de la Cernavodă a rămas în picioare şi nu reprezintă o ameninţare. În plus, în virtutea legendarei ospitalităţi româneşti, nu avem nevoie de replici şi le dăm cui le-o vrea.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
