- Roger Federer câștigă al 20-lea Slam învingându-l în finala Australian Open după un meci greu pe croatul Marin Čilić: 6-2 6-7 6-3 3-6 6-1
Cum e viața asta, prieteni! Sâmbătă dimineață eram gata să construim piramide cu mâinile goale și să trimitem primul român pe Lună cu trotineta, pentru că ne ieșea energie în loc de transpirație prin glandele sudoripare. După ce-am trecut însă printr-o finală feminină în urma căreia ne-am petrecut restul zilei cu branule în încheieturi, ni s-a cam luat de tenis. Să fim sinceri, după meciul de ieri al Simonei am fi preferat să amâne ăștia finala masculină și s-o înlocuiască cu Singur Acasă sau ceva.
Anul trecut pe vremea asta stăteam cu ochii benoclați ca farfuriile bazelor NASA la desenele pe asfalt ale lui Roger Federer, care învia din morți la Melbourne, astăzi ne-am trezit cu chef de ros smoală când același Roger se pregătea de al 20-lea Slam din carieră. E adevărat că, așa cum găina de ouă nu-i găină de carne, nici Čilić nu-i Rafa Nadal, dar adevărul înghesuit adânc în sufletele noastre e că puteau să revină Sampras și Agassi și să joace dublu cu Federer și Ilie Năstase și am fi avut aceleași fețe plictisite și neutre.
Așa a fost pe scurt finala masculină de anul ăsta: cu noi storși de chef, energie și substanță și cu Roger Federer pornind centrala în fața unui Marin Čilić care a început meciul în postură de exponat în vitrină, dar l-a terminat aproape de soclu. Să vedem pe larg despre ce-a fost vorba.
Aceste texte îți sunt oferite de:
Roger Federer – Marin Čilić 6-2 6-7 6-3 3-6 6-1
Așa cum a învățat pe propria piele și Tennys Sandgren, ajuns din urmă de măncărimile în dos ale copilăriei, nu te joci cu destinul. Iar destinul zice că la anteriorul Grand Slam comentat în cronici la fel de complet pe lângă subiect pe cronici.ro, Wimbledon 2017, mi-a revenit onoarea de a discuta pe larg despre o finală între aceiași geolgăi: Roger și Marin. Cum noi nu ne dăm la o parte de la munca câmpului și încercăm să dăm 110% la fiecare cronică, așa cum dă Alibec când e vorba de chiftele, vă asigurăm că fiecare text publicat aici vă oferă cea mai bună variantă de text disponibilă în sertărașul responsabil de creație din minusculul creier al autorului. Și zicem minuscul pentru că, vedeți voi, doar așa s-ar explica motivul pentru care, în loc să ne așezăm pe spate pe o canapea să urmărim relaxați meciurile de tenis, ne transformăm în masochiști care n-au timp să savureze partida și sportul în sine. Dar hei, dacă prietenii noștri de la Porsche au ales să ne ridice mingea la fileu, o facem și pe-asta la toate Slam-urile din 2018. Publicitate: cumpărați-vă noul Cayenne. Mulțam, rămânem datori.
Problema e că, atunci când deja am vorbit despre o finală între Federer și Čilić, am cam dat epuizat deja toate glumele și poantele pe care le consideram posibile în meciul ăsta. Așa că această cronică va fi un slalom uriaș printre tentația de a repeta faptul că Cilic află primul când dă să plouă și că lui Roger îi place să-și petreacă timpul dintre turnee pe prispa casei din Wollerau, așteptându-și pensia. Vom evita deci orice fel de referință directă sau indirectă la cele două mari caracteristici ale finaliștilor, pentru că, deși știm foarte bine că Repetitio est mater studiorum, repetitio e în același timp și mater penibilus.
Embed from Getty Images
Acestea fiind spuse, începem povestea finalei masculine de la 4-0 pentru Roger Federer în primul set. Atât s-a făcut scorul în timpul în care am îndrăznit să tușesc de două ori de la aerul rece al dimineții de duminică, astfel că nu știu să vă spun exact unde și de ce s-a pierdut Čilić pe parcurs. Altfel, sunt absolut convins că l-am văzut intrând pe teren înaintea partidei. Nea Mărin aștepta liniștit și aerian pe peron plecarea trenului când s-a trezit că e nevoit să urce din mers, lăsând la o parte orice fel de tactică pregătită înaintea partidei. Aparent, totul era împotriva croatului. Faptul că ăștia au tras acoperișul arenei și meciul urma să se joace practic în sală, ceea ce însemna că lui Čilić îi e interzis să dea smash-uri, că se agăța cu racheta de plafon (gata, promit că e ultima!). Faptul că racordajul fusese pus la mișto pe rachetă, de-a aruncat-o Marin în shredder după al doilea game. Dar mai ales faptul că Roger părea că-i reglat cu ajutorul Observatorului Regal din Greenwich, pentru că elvețianul nu dădea semne că are în meniul à la carte de azi greșeli neforțate.
Singura veste bună pentru Čilić în tot peisajul ăsta dezolant a fost faptul că nu va avea nevoie de ochelari foarte curând, oftalmologii din toată lumea anunțând un studiu medical care-i va prelua croatului mostre din cornee pentru dezvoltarea unui ser care vindecă miopia. Marin a dovedit că bate arbitrii de linie la orice oră într-un duel para-para, contestând prin Hawkeye câteva decizii consecutive milimetrice care altfel ar fi transformat setul într-o bătaie cu sucitorul la fundul gol. Așa, măcar a reușit să-și păstreze șortul.
Chiar dacă Roger s-a așezat să joace restul setului din șezlong, totul s-a terminat foarte repede, 6-2 în doar 27 de minute, lungime de set de care s-ar bucura mai degrabă vreun junior picat din cer în turul întâi contra lui Federer, nu ditai Čilićiul în ditai finala ditai Grand Slam-ului.
Embed from Getty Images
Enervat că-i luat la damigeană de Federer, Čilić și-a adus însă aminte că vine dintr-o parte a Europei în care-ți vâră ăștia-n vene sârmă ghimpată înainte să-ți dea drumul acasă de la maternitate și a început setul al doilea decis să se agațe de elvețian ca guma de mestecat de talpa pantofilor. Croatul s-a hotărât de la sine putere să nu-și mai împrumute gratis pielea și a strâns de fiecare serviciu, salvând rapid și cu ași înfundați în magmă mingile de break pe care Roger a reușit să le mai adune firav.
Chiar dacă nu a reușit și probabil că nu va reuși niciodată în viața asta să găsească cheia pentru broasca ușii care duce-n creierul lui Roger, nea Marin a dus astfel setul în tiebreak, soluția universală la care apelează big hitterii ca să încerce o ciupeală în fața all-rounderilor care știu și cu creionul, și cu canciocul. Și i-a ieșit lui Čilić în final, luând setul al doilea la nanometru, deși balanța de farmacie care măsura jocul celor doi stătea altfel perfect echilibrată.
Embed from Getty Images
Era 1-1, iar Federer pierdea primul set la Australian Open 2018, făcându-i pe pariorii care mizaseră pe o performanță fără pată a elvețianului să-și mănânce creioanele cu care încercuiseră deja victoria în seturi minime înaintea finalei cu Čilić. Am zărit chiar pe fața lui Roger, pentru prima dată în acest turneu, un colț de gură strâmbat în jos, echivalentul elvețian al unei tone de înjurături românești care evocă divinitatea, familia sau cursurile de anatomie.
Embed from Getty Images
Ce n-a anticipat Čilić este însă faptul că, atunci când îi bagi mătura între spițe lui Federer, trebuie să te aștepți ca omul să se ridice din colb, să-și asambleze bicicleta avariată, s-o modeleze în mitralieră și să te trimită elegant și cald în statistică, acolo unde știm dureros de bine că e locul finaliștilor care pierd frumos. Roger a reînceput munca de buchiseală care l-a făcut mare, construindu-și cu răbdare și aplomb o șansă de break pe care-a înhățat-o la 3-2 și a redus astfel setul al treilea la o poveste de seară numai bună de povestit la gura sobei: 6-3.
Embed from Getty Images
Era 2-1 pentru Roger. Iar când elvețianul a făcut break în chiar primul game al setului următor, ne pregăteam deja să deschidem șampania care rămăsese bolind în frigider după finala feminină jucată cu o zi înainte. Pentru că, la 2-0 la game-uri pentru Roger, dacă ne-ar fi spus cineva că Marin Čilić va câștiga următoarele 6 game-uri în timp ce Federer va aduna cu chiu, cu vai abia unul, sunam urgent la poliție să ridice nebunul din societate. Doar că elvețianul a reușit performanța de a băga în teren doar 36% din primul serviciu, statistică excepțională pentru nivelul începătorilor absoluți în turneele de amatori, dar un dezastru tehnic, tactic, statistic și chiar vizual când vine vorba de un tip care intră în fiecare zi în istoria tenisului pentru că istoria tenisului e propria cameră de trofee. În același timp, Marin Čilić a inventat permanent lovituri agresive științifico-fantastice din poziții care altă dată – a se citi în setul întâi, de exemplu – erau incompatibile cu integritatea fizică a croatului. 6-3 pentru nea Marin.
S-a făcut 2-2 și intram în decisiv. Se juca deja de peste două ore jumate, moment în care Roger era în mod normal la hotel, cu antenele-n sus în jacuzzi și cu mintea la tapetul pe care îl va comanda pentru camera gemenelor după ce acestea au trecut de la Duck TV la Disney Junior. Acum se afla însă în continuare pe ogor, trăgând de plug la 40 de grade cu un croat născut în Bosnia care i se agățase de gât ca lipitoarea și refuza să moară frumos, preferând – în dulcele stil ex-iugoslav – să-și tragă adversarul în după el în crevasă.
Embed from Getty Images
Problema lui Marin este însă faptul că finala asta s-a jucat duminică, fraților. Și duminică e închis la centrală, inginerii lipsesc, uzinele au lacăt pe uși. În același timp, duminica e ziua preferată a artiștilor. Te trezești târziu, îți iei pensula și execuți tușele. Și să nu credeți că treaba cu tușele e vreun accident lexical comun între tenis și pictură.
Fix atunci când Čilić părea că și-a făcut mâna căuș și se pregătește să înghită meciul, lichidul s-a transformat în acid și i s-a scurs prin degete. Roger a lăsat deoparte orice urmă de realism și s-a transformat în artistul vizual pe care ni-l aduceam aminte cu toții din episoadele anterioare ale foiletonului. Ultimul set s-a transformat astfel într-un fel de vernisaj în care Roger și-a expus toate lucrările adunate în cursul carierei, de la perioada pletoasă la cea unctuoasă. În condițiile în care pensulele acopereau întreaga pânză, Marin a lăsat racheta jos în contemplare și, între mingi care-i vâjâiau printre urechi, a decis să participe activ la evenimentele care celebrau în avanpremieră cele 20 de Grand Slam-uri câștigate de Roger Federer în carieră. Roger devine, astfel, primul jucător din istorie care reușește treaba asta.
Cumva, însă, suntem absolut convinși că undeva în Elveția, în umbra vreunui vârf acoperit de ghețari, un căpcăun continuă să semnalizeze a avarie: “Da, bă, da’ câte finale pe care ar fi putut să le câștige a pierdut la viața lui?”
Sezonul abia începe. Să ne recitim cu bine.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
