Sambalenka

---

E chiar amuzant să o vezi pe Sabalenka în același teren cu Ostapenko. Puse una lângă cealaltă, fiecare funcționează ca un soi de oglindă pentru adversară. Și sesizezi pe fețele lor un soi de rușine ștrengărească. E ca atunci când în prima bancă erau transplantați neastâmpărații clasei, iar când se întâlneau lângă bancă își spuneau din priviri un „suntem împreună în cumpăna asta de moarte. Respect!”. 

În povestea noastră, Sabalenka e tot timpul cea care are inevitabil mai multă miză. Doar și pentru că are de apărat puncte strânse pe la turnee la care Jelena ori e în trecere, ori pleacă după ce se prind ai ei cum pot fi scoase din hotel prosoapele și așternuturile. Rar se întâmplă să o vezi pe Aryna atât de liniștită.

Ca o pisică blândă, curioasă să descopere împrejurimile, dar fără nicio intenție de a trânti ghivece de pe dulap și cu reacții de parcă veci nici măcar nu s-ar fi putut gândi că asta-i o activitate demnă de energia ei.

Ba pe la un moment dat, la început de set doi, Aryna testa capacul unei lăzi frigorifice în încercarea de a vedea dacă e bună pentru o sesiune rapidă de stretching. Da, oameni, aceeași persoană care, altfel, drăcuiește copii de mingi și mormăie către antrenor de parcă a trezit-o alarma din hibernare. 

Dar astăzi a fost liniște. Ostapenko nu are multe linii principiale de netrecut în viață, dar înțelege să respecte o jucătoare despre care nimeni nu ar putea garanta că se abține să sară fileul în cazul în care îi apeși butoanele aiurea.

Iar Aryna are butoane pentru absolut orice, unele chiar legate între ele. În plus, Jelena s-a liniștit rapid când a văzut că pur și simplu nu poate lovi concomitent tare și precis. Nu ca adversara. Or asta e ceva ce Jelena înțelege. E ca un aspirator scăpat între perdele, cu care nu există cale de mijloc, ci o singură soluție: să îi întrerupi legătura cu priza.

Lucru care s-a întâmplat fără prea multe dezbateri în primul set. Ostapenko a fost în permanență ca un avion pus să decoleze de pe un aeroport pe care nu funcționează legile gravitației. A plutit în toate direcțiile și a pus în mișcare toate cele două idei pe care le are ea despre tenis: a început prin a da tare în out și apoi a continuat prin a da tare în fileu.

Nimic nu a mers, în timp ce Aryna chițăia șăgalnic și pășea ușor prin teren, aproape îngrijorată de faptul că un gest prea brusc ar putea să o trezească pe adversară din moțăială. Nimic nu a putut tulbura deriva organizată a Jelenei, așa că dezideratul păcii a fost atins. Lumea a revenit brusc la normal. Ostapenko se oprește în sferturi.

---

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

---

Cronicile de la Roma 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

---

Alejandro Tabilo – Zhizhen Zhang: 6-3, 6-4

Tabilo și-a început vara la București și, ca orice alt cetățean care a plecat suficient de rapid in orașul ăsta, ulterior i-a mers doar din bine în mai bine. Atât de bine încât săptămâna aceasta l-a scos de la Roma pe Djokovic și acum va juca semifinale. Au fost până acum zile cu examene grele.

După proba de înghițit țăruși din foc, Tabilo a reușit să îl trimită către o revizie neprogramată și pe Khachanov, iar astăzi a jucat cu cu Zhizhen Zhang. Care e posibil să vă pară cunoscut, deoarece seamănă foarte bine cu Liu Kang, din Mortal Kombat. Îmi pare rău, cam pe-aici sunt referințele mele culturale. 

Dar Tabilo nu a fost deloc impresionat nici măcar de faptul că adversarul său nu pierduse încă set în turneu, așa că s-a apucat de treabă și a înșirat piese din Zhang pe masă, cu intenția de a înghiți foile cu instrucțiuni și de a pleca în drumul lui. Pe Tabilo l-a ajutat mult jocul defensiv din spatele terenului. În felul ăsta a reușit să fie eficient și să îl amăgească pe adversar, lăsându-i impresia că pericolul nu se află în câmpul vizual, deci nu există. 

Nu o să vă ascund că de prin setul doi am alocat un ochi meciului Simonei, jucat undeva pe lângă Paris. De la ultimul meci oficial, Simona s-a vopsit și joacă turnee organizate între blocuri, deci înțeleg că a intrat într-un program de protecție pentru martori și încearcă să se ascundă de bucătarii lui Patrick Mouratoglou și suplimentele lor.

Din păcate, în timp ce Tabilo auzea șocat de prin tribune că nici măcar ziua asta nu e doar pentru el și faptele de eroism pe care le face la Roma, Simona a câștigat un set și apoi a abandonat. Așa că asta va fi o zi în care trebuie pur și simplu să ne bucurăm pentru Alejandro Tabilo. Cum putem și cum știm. 

Danielle Collins – Viktoria Azarenka: 6-4, 6-3

Primul meci pe care îl joci cu Collins e în tunelul spre teren, prin care pășești în urma ei. Și pierzi, pentru că găsești acel spațiu plin de urme de gheare, crengi rupte și rămășițe de păpuși Barbie lovite de corpuri dure și topite în foc viu. Pentru că așa intră Collins pe teren.

Apoi, după ce începe meciul, descoperi că un meci se desfășoară și între punctele din meci, când Collins nu joacă de parcă ar băga de seamă că exiști. În schimb, reclamă gesturi și gestionează meciuri paralele cu fiecare spectator din tribune care își permite să aibă vreun tic nervos sau să își țin prea sus luminozitatea ecranului de la telefon. 

Și apoi mai pierzi de încă două ori după fiecare punct în care nu bagi ața în ac și la finalul căruia Collins primește sau își oferă căderea de a trânti ușa. Pierzi punctul în sine și pierzi moral, când Collins izbucnește cu artificii nucleare și strigăte la care tremură betonul pe pereții arenei. Iar firea umană poate căra un număr limitat de înfrângeri pe metru pătrat și minut.  

Azarenka e construită să reziste. Ia forma vasului în care se află chiar și când vasul se schimbă în timpul procesului chimic. Dar Collins are ustensilele pentru a produce un tip de presiune insuportabilă. Simți în același timp că ești alergat, presat să te miști mai cu grijă, îndemnat cu urlete să nu te oprești și împins – secundă după secundă – să iei decizii care par în contextul ăsta capitale. Deși poate nu sunt, dar cine să mai știe?

Așa a fost în setul doi, când Collins a făcut 3-1 și break. Moment care venea oricum după un final de set întors de Danielle de pe marginea castronului și astupat cu capacul unor urlete care bagă spaimă și-n liliecii ce-au copilărit în case bântuit.

Doar că break-ul din setul secund a fost dublat de un game la serviciu luat de americancă la 0, iar acela a fost punctul din care toată lumea din arenă detesta pe toată lumea, dar toată lumea implicată era încântată de ceea ce se întâmplă. 

Pietro Bacchi le detesta pe fete pentru că îl coborau din jilț tot la al doilea punct, Azarenka se înjura cu publicul, racheta și antrenorul, Collins făcea mișto de public, publicul aplaudă și huiduia la fiecare lovitură. Un fel de petrecere rusească de majorat, încheiată cu pupici aruncați de Collins în scârbă către publicul aflat în perpetuă mișcare. Singura treabă simplă e concluzia după un așa meci, în care victoria e să încetezi să mai pierzi. Să te lase tenisul să respiri și regulile jocului să decidă că ți s-a luat suficient. 

Danielle Collins’ reaction to someone whistling after she shanked a ball 😂

Danielle is the main character.

That’s all 💅 pic.twitter.com/7tjfJ4e751

— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) May 15, 2024

Alexander Zverev – Taylor Fritz: 6-4, 6-3

Durerea devine una aproape fizică atunci când faci trecerea de la un meci Collins – Azarenka spre un Zverev – Fritz. E ca și cum după trei nopți în care ai golit 50 de metri de baruri la Tomorrowland, te ia mătușa ta și te duce în backstage la Campionatul Județean de cusut mileuri.

Băieții au intrat pe terenul central de la Roma când în arenă încă să mai auzeau ecourile chiuiturilor lui Collins, iar rachetele izbite în teren de Vika încă mai jeleau la vestiare.

Dar asta e oferta, așa că am acceptat începutul meciului. Nici nu era călcată toată zgura și Zverev a fost pus din nou în situația de a se gândi la păcatele trecutului și blestemele depuse la dosar pe numele lui: s-a împiediat de niște trepte imaginare și s-a trezit cu mâna râșnită sub propria-i greutate. Și-a revenit doar pentru ca, ceva secunde mai târziu, să înceapă și Taylor o rostogolire a la șnițele-n pesmet.

Diferența a fost că, metaforic vorbind, Fritz nu s-a mai ridcat. A rămas plantat în zgură, așteptând o înflorire într-un mediu în care fotosinteza nu e posibilă. La umbra unui meci fără nicio șansă de break și fără absolut nicio șansă în general, Fritz a căzut într-o poziție care l-a transformat în combustibil pentru Zverev. Neamțul a urcat la fileu, a coborât, a mers și a venit pe unde-a vrut, cu un adversar uitat în gară de propriile-i puteri și părăsit de energie într-o mare de sluțenie paralizantă.

Dar, pe de altă parte, au încheiat la timp ca să vadă finalul Cupei României.

---