Kerberată

Nu am insistat eu foarte mult, dar încă mai cred că partea academică a lumii tenisului românesc nu avea nevoie de cronica de azi. Și poate nici măcar de ziua asta de turneu. Puteam toți să ne așezăm lângă dulapurile de trofee care ne probează expertiza, să ne rezemăm capetele în care cunoștințele sportive sunt îndoite numai cu înțelepciune tactică și să admirăm luptele la nivel înalt pe care tenisul românesc le duce din nou.

O luptă între buzunare goale reclamate în direct, plănuitori de viitor care rostesc Vimbledon, de parcă e un brand de vodkă, și o miză pe măsura cuvântărilor de la amvon: ligamentele și gleznele unor jucătoare care îndrăznesc să nu ne reprezinte la Jocurile Olimpice, de parcă nu ăsta ar fi fost scopul pentru care le-am dat acces la oxigenul dacic.

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

Angelique Kerber – Karolina Muchova: 6-2, 6-3

Cariera lui Angie Kerber se află într-un moment de erată: nu e clar cât mai ține, dar evident nu se va termina după scriptul care părea general acceptat. După ce tot tenisul de acasă, din Germania, s-a organizat pentru a-i deznoda șireturile legate strâmb încă de prin anul 2018, Kerber a ridicat un trofeu în târnațul turneului de la Bad Hamburg și a trecut marea ca să mai rumege o căpiță.

Cu rochiță de bal pe bulevardul înghițit de nori s-a nimerit să se plimbe Karolina Muchova. Care, deși a început meciul lungind amenințător game-urile pe serviciul lui Kerber, a sfârșit în hăul unui 0-3 din care scara din dotare nu a mai putut-o salva. Kerber și-a văzut de traseul setat și a continuat să vireze către backhand de fiecare dată când traficul mingilor gândite de Muchova a cerut o reconfigurare.

O fi fost Muchova doar a treia jucătoare din istorie care trece de optimi la primele două vizite la Wimbledon, dar Kerber știe să cânte la iarbă de se-apucă trifoiul de pe gazonul londonez să stea drepți și să cânte imnul.

Ashleigh Barty – Ajla Tomljanovic: 6-1, 6-3

Un meci de tenis poate deveni complicat. Dar asta se întâmplă doar dacă tenisul tău e capabil să producă mai mult de un winner într-o oră de joc. Pentru Tomljanovic, condiția nu prea a fost îndeplinită, dar asta și pentru că Ash știe cum să așeze balistic mingile pentru a te face să crezi că te pricepi fix cu o 30 de milisecunde înainte să le troznești în eter.

Deși nu pare, Ash încă e lider mondial în tenisul fetelor, chestie de care nu pare că ea s-ar îngriji foarte mult, dar care continuă să i se întâmple. la Wimbledonul anului în care niciuna dintre noi nu-i prea pasă de fapt cine va câștiga turneul fetelor, Ash reușește într-un final să-și atingă și potențialul anunțat pentru turneele de iarbă.

Nu a fost genul de meci în care să fie nevoie de o cheie pentru ca Ash să găsească ieșirea către semifinale, pentru că părea destul de probabil un eventual moment în care Tomjlanovic se auto-basculează peste ușă. Mai ales că terminase meciul anterior, din optimi, cu nici 24 de ore înainte.

Karolina Pliskova – Victoria Golubic: 6-2, 6-2

Jucătorii care lovesc reverul cu o mână sunt doar încă o dovadă a moștenirii sportive a lui Roger Federer. Nu-i Roger primul care face asta, normal, dar e primul care face ca backhand-ul ăla să se asorteze la orice costum, de la tricourile verzi-neon ale japonezilor la costumul pe care Federer l-a purtat la nunta vecinului Nadal.

În același timp, faptul că Roger are certificat de cadastru pe spațiul pe care îl deține în Panteonul tenisului se întâmplă să fie una dintre dramele trăite acum de mulți jucători ce-au visat c-o să le meargă. Undeva pe la vârsta de 4 ani, Victoria Golubic o fi luat ambele mâini de pe lingura de ciorbă în timp ce căsca ochii la dansurile de societate performate la televizor Federer și a înțeles că ăsta poate fi, totuși, secretul succesului.

Poate că o fi, doar fata nostră Victoria a ajuns în sferturi la Wimbledon. Mare lucru, orice ați zice. Dar tenisul nu e campionatul mondial de Mimă și Pliskova nu e un jurat blând, cu atât mai mult în zilele în care serviciul îi e dublat și cu o deplasare bună în teren. Adică fix chestia care o poate transforma într-un stâlp care nu vrei să-ți taie calea pe autostradă atunci când visezi un final de săptămână cu greierii din iarba londoneză fredonându-ți la urechi.

Aryna Sabalenka – Ons Jabeur: 6-4, 6-3

Prețul plătit de umanitate pentru ca Ons Jabeur să devină un produs palpabil al tenisului a fost de 50.000 de euro, bani livrați în contul tunisiencei prin Grand Slam Player Grant în anul 2017.

În definiția investiției stă axioma care ne spune că suma nu începe imediat să producă. Are nevoie nu doar de un destinatar, ci și de un context, iar la Ons Jabeur a durat. Mult, așa cum ar spune cei ce-și imaginează lăzi de avocado de îndată ce aruncă-n câmp un sâmbure sau rezonabil, pentru cei ce înțeleg etapele unui proces și felul în care acesta își croiește drumul prin lume și, mai ales, prin oamenii care-l compun.

Fast forward patru ani și Jabeur e mai mult decât jucătoarea de la marginea Top 100 care dă scurte în mod obsesiv și se leagănă într-un ritm de o victorie și 10 eliminări în primul tur. Așa poate arăta o poveste de succes fără necesar de magie pe lista de ingrediente, ci cu încredere transmisă nu doar prin comunicate de presă, ci prin virament bancar.

Dar, pe de altă parte, hai să spunem că banii ăia produceau și mai bine dacă erau băgați în criptomonede, că până la urmă acolo depinzi cel mult de tweet-urile lui Elon Musk, nu de zile în care ai putea da de Aryna Sabalenka. Fata asta e, pe scurt, cea mai în formă jucătoare a momentului, iar între a juca un meci cu ea și a juca table în pantaloni scurți, în Siberia, dilema ar trebui să fie doar în privința modelului de șort acceptabil pentru o astfel de ocazie.

Hubert Hurkacz – Daniil Medvedev: 2-6, 7-6, 3-6, 6-3, 6-3

Pauzele lungi și dese chiar pot fi chei ale unor succese, cu condiția să știi cum arată o ușă, cum se deschide și de ce nu ar trebui să îți prinzi degetele în ea atunci când vrei să o folosești pentru a avansa. Treaba asta i-a ieșit lui Hurkacz și nu i-a ieșit lui Medvedev. De ieri, când s-a întrerupt meciul, și până astăzi, când a fost reluat, Daniil a dat uitării toată tactica ce-l dusese la 2-1 la seturi și avantaj în setul 4.

Față de ziua anterioară, Hurkacz pur și simplu a făcut doi pași în față și a început să dicteze după limba tenisului în care el e fluent. Nu-i neapărat despre faptul că cei doi sunt în vreun fel diferiți sau că Medvedev e semnificativ mai calificat decât Hubert pentru titulatura de tânăr talent dornic să intre la petreceri de adulți, dar polonezul chiar și-o fi dorit mai mult victoria și plăcerea de a asista la o nouă reprezentație cu public oferită de viitorul lui adversar, Roger Federer.

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de: