Andrey Rublev – Jannick Sinner: 6-3, 1-6, 6-2;

Băieții ăștia au tras din greu ca să fim noi mulțumiți și nici măcar nu au apucat să își usuce cum trebuie echipamentele că s-au întors pe teren pentru meciul din sferturi, după ce niciunul dintre ei nu a strâns 12 ore de la partidele din optimi. Pe de altă parte, cum a zis și Zverev, turneul din Canada vine după trei turnee de Grand Slam în care joci măcar câte trei ore și înainte de US Open, unde în behăială, claxoane și cronțănit de chipsuri trebuie să pui mingi în teren vreme de câte 4-5 seturi fără să îți tremure nici măcar o secundă sinapsele. Deci antrenamentul era clar bun.

Cum Montrealul pare anul ăsta să fie mai puțin Parisul nordului și mai mult Londra-celor-mai puțin-pasionați-de-Brexit-dar-cu-tot-atâta-ploaie, și meciul principal (pentru noi) al zilei s-a jucat tot pe două reprize, încadrate de cantități considerabile de apă și așteptare. Timp suficient pentru studiu și decupare de statistici ce să ne introducă în atomsfera primăvăratec-forțată a meciului.

Ca de exemplu ideea asta că în 2024, fiecare dintre turneele din categoria Masters 1000 are alt câștigător, dar între 2011 și 2016, când pe Pământ pășeau ceea ce istoria sportului ar face bine să numească semi-zei cu influențe unicornistice, s-au jucat 58 de turnee din această categorie, iar 54 au fost câștigate de un membru al Big 4. Și sunteți prietenii mei cucare aș merge la război în Fortnite pentru faptul că nu trebui să vă spune cine compune ceea ce numim Big 4.

După meciul de azi dintre Rublev și Sinner încă mai avem trofeul în județ pentru că s-au disputat doar sferturile, dar am putea exprima o opinie avizată cu privire la cel ce poate dincolo de a vrea. Rublev lasă impresia că a depășit momentele de rătăcire nervoasă care l-au pus în situația ca toată vara să fi captat atenția firmelor de pază de la turneu. Mai are secvențe de existență în care discuțiile cu propria-i persoană degenerează în aparente conflicte stradale, dar rusul momentan câștigă, iar asta știm că e medicament pentru orice durere.

În schimb, Sinner, de la înălțimea primului loc în clasamentul ATP pe care se află, a jucat de parcă încerca să parcheze o clădire cu opt etaje în rastelul pentru biciclete din parc. Nu o fi având Rublev niciun instinct când vine vorba de a citi momentele în care nervi își au rostul, dar ce-i al lui e al lui: când simte sânge în apă, ajunge la victimă și de-o fi să golească oceanul.

După un prim set câștigat în mare viteză și apoi oprit de ploaie, Rublev a continuat să latre și să muște simultan, deși – e adevărat – a făcut-o alegând calea cea mai lungă spre jugulara adversarului și finalul meciului.

În setul secund, pe care l-a pierdut câștigând o singură dată pe propriul serviciu și fără să aibă vreo șansă de break la retur, Rublev a înregistrat o singură performanță chiar apreciabilă: a ieșit din set fără să fie descalificat sau trimis în judecată de oficialii turneului. A pălăvrăgit în limitele care pentru el sunt digerabile și a rămas cu suficientă energie pentru un decisiv început cu rusul salvând cinci mingi de break și apoi continuând cu câștigarea a patru dintre următoarele cinci game-uri jucate.

Sinner a intrat instant în starea lui de plantă uscată din care mai scoți suc doar dacă o storci cu presa hidraulică, iar încercarea de a reveni în meci a fost palidă și prea anemică în raport cu țopăiala energică din jocul lui Rublev, care până la finală nu mai prinde pe traseu alți capi de serie, chit că știm deja cu ce ingrediente gătește rusul și faptul că problemele lui de bază sunt de cele mai multe ori în propriul cap.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Toronto ATP și Montreal WTA îți sunt oferite de 2Performant.

Alexander Zverev – Holger Rune: 6-3, 7-6;

Multe lucruri îi pot fi reproșate lui Zverev și toate au fost deja discutate de către avocați și judecate de către judecători, dar ce nu îi putem pune în cârcă e faptul că omul nu ar fi capabil să își poarte coroana pe cap. Dacă drumul nu i se intersectează cu un tren dintre cele consacrate prin circuitul ATP, Zverev izbește cu securea până când trece prin butuc și dă de placa de beton din curte.

În loc de cronica acestui meci ați fi putut foarte bine să citiți un text despre finala competiției de baschet de la Jocurile Olimpice. Dar pentru că noi suntem țara în care primează dezbaterea „avem voie sau nu să spunem <<olimpiadă>>”, nu baschetul în sine, rămânem la ceea ce putem pretinde că știm. Adică tenis. Iar despre Zverev chiar îmi place să cred că știm totul. Adică în egală măsură detalii de la decizia definitivă a magistraților, cât și detalii statistice despre felul în care, totuși, neamțul e tot mai mult un fin connaisseur al zonei Masters 1000 din circuit, cu deja 29 de sferturi de finală atinse până la vârsta de 27 de ani.

În timp ce pe jumătate de ecran Steph Curry le reamintea francezilor unde au învățat baschetul care le dă dreptul să spere arogant la aur olimpic, Zverev și-a pus mintea cu Holger Rune, una dintre exponatele veșnic prezente în vitrina de speranțe, dar cu termen de expirare ce e tot mai aproape să fie atins. Aflat la turneul pe care l-a câștigat la 20 de ani, în niște vremuri în care putea trece pe lângă tribunal și singura posibilă treabă acolo să îi fie legatul șireturilor pe trepte, Zverev a manifestat defensiva cu care de obicei pune pauză în șirul de idei al adversarilor și a săpat temeinic tunelul către victorie.

Sasha și-a perfecționat constant jocul de așteptare, iar Rune nu are multă răbdare cu propriile planuri. Omul își cară talentul cu carul, dar de ani buni deja nu reușește să pune în sticle laptele și mierea pe care le plimbă prin circuit. Iar să te trezești că îți e tăiat firul roșu dintre plan și execuție nu e ceva neașteptat la nivelul la care se plimbă grahoni din Top 5 ATP. Ba chiar e și normal sau previzibil.

Zverev a luat mai bine de jumătate dintre punctele jucate de Rune cu serviciul doi, iar asta a durut cel mai tare în setul doi, când Holger a făcut un break dătător de speranțe la 3-5, a dus partea a doua către tiebreak, după care s-a oprit de parcă și-ar fi prins buzunarul haine în clanță la ieșirea dintr-o situație ce brusc îi părea favorabilă. Nimic mai fals, pentru că meciul s-a terminat scurt, cu două seturi de tenis ce-l trimis pe Sasha într-o partidă de sferturi ce vine în doar câteva ore, pentru că în Canada nu mai e timp de pierdut pe final de săptămână. Sunt puncte de strâns și un trofeu pe care cineva – nu știm cine încă – abia așteaptă să îl declare la vamă, în aeroport.

Hubert Hurkacz – Arthur Rinderknech: 4-6, 6-4, 6-3;

De la sex și până la tunsul oilor, nimic nu poate fi întrerupt cu sferturi și jumătăți de ore de fenomene meteo și să mai poate oferi la a treia încercare experiența promisă inițial. Când ploaia ține neapărat să vină la meci și chiar în două reprize distincte, normal ar fi ca partida să intre direct în sfera de activitate a meteorologilor. Maximum ăștia și cei de la canalizări mai pot pricepe ceva.

Putem exprima părereri de rău nesfârșite pentru Hurkacz și Rinderknech, mai ales că în condițiile acestea, meciul lor a avut cu adevărat o singură parte bună: la un moment dat s-a și terminat.

Ca să aveți totuși pe ce să meditați la cafea: Rinderknech a ajuns în sferturile de la Rogers Cup câștigând meciuri consecutive pentru prima dată în carieră la un Turneu Masters 1000. Nu i se mai întâmplase să revadă copiii de mingi de pe tura cu zile impare, iar acum a băgat piciorul în șosetă de era să treacă prin papuc tocmai în Canada. Ca idee, prin luna februarie a acestui an, Rinderknech pierdea acasă, în Franța, cu Hazem Naw, jucător din Siria, aflat pe locul 341. Iar Siria are vreun soi de tradiție în tenis cum au românii capacitate de abstinență atunci când apare ocazie de a hrăni un urs ajuns pe marginea unui drum național intens circulat.

Teoretic, putem spune că a fost relativ surprinzător faptul că Rinderknech l-a întins pe Hurkacz până când fibra polonezului a stat să crape. Nu e clar pentru cine au jucat mai mult cele două întreruperi din meci, dar clar nu pe cronicar, prezent și el cu stoicism în toate cele trei reprize de meci.

Poate fi însă consemnat faptul că, în setul 3, jocul francezului era afectat de infiltrații și deja umflat ca un parchet pe care au dormit mulți metri cubi de apă: în doar câteva game-uri și-a multiplicat cu doi numărul de duble greșeli din tot meciul, iar al doilea break l-a cedat tocmai în buza meciului, când era 4-4, iar Hurkacz a mai trebuit doar să își pună semnătura pe foaie și să se externeze la cerere dintr-un meci pe care l-a început și l-a încheiat de suficient de multe ori încât să nu îi mai priceapă nimeni gustul.

Amanda Anisimova – Aryna Sabalenka: 6-4, 6-2;

În 2024, Anisimova își trăiește revenirea în circuit după un an sabatic pe care și l-a luat pentru a se îngriji de propria sănătate psihică. Iar asta îți cam spune câte ceva despre ce e astăzi tenisul profesionist, în care sportivul e singur pe teren, iar pe lângă se află toți cei ce au o părere, de la comentarii puse sub o cronică scrisă în România, la sponsori, familie și vecini care în copilărie nu se uitau la tine nici cât să îți returneze mingea ajunsă pe gazonul lor.

Iar Anisimova are 22 de ani și intra în meciul cu Sabalenka fără să mai fi ciupit o victorie la jucătoare din Top 10 de pe vremea când carcalacul internațional se punea la masă cu noi și ne decidea concedii, programe de muncă și, în general, planuri de viață și moarte.

Dar Amanda pare să găsească tot mai mult asfalt în stare solidă sub glezne și îndeasă în dăsagă încrederea de care ai nevoie ca să îți faci loc la coada la care se dau trofee și puncte.

Din meciul ăsta ce a fost mult mai complicat decât o arată poza finală cu scorul rămânem cu felul în care Anisimova a strunit partida în cele două momente în care a fost necesar să deschidă ușa cuptorului și să înfulece jăratecul de care era nevoie pentru a o scoate de pe șine pe Aryna.

Primul moment de pus la rece și savurat cu măsură în viitorul apropiat s-a consemnat în primul set, când americanca a salvat cinci mingi de break și a câștigat setul, după care în partea a doua a mai reușit să lege alte cinci game-uri și să pună partida în cutie, cu propria adresă de reședință pe linia punctată a destinatarului.

Radu Hângănuț

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.