Simfonie în De Minaur

---

Câteodată e nevoie de o colecție de bumbăceli la arhivă ca să ajungi unde ți-ai propus. Suporți, înveți, mergi înainte și speri să vină și momentul tău. Sau renunți, ceea ce facem cei mai mulți dintre noi când ne săturăm de atâtea păruieli aparent inutile, care pare că nu te duc nicăieri. Alex de Minaur are meritul că n-a abandonat niciodată, deși senzația era că soarele n-are drum pe străduța lui.

Australianul cu origini uruguayene și spaniole a stat ani la rândul la intrarea în clubul exclusivist al greilor din ATP. De Minaur i-a pulverizat cu regularitate pe plebii din ATP, dar a încasat corecții amare de la jucătorii de top. Așa că n-a primit invitație să intre în club. Omul nostru și-a șters lacrimile, s-a aplecat să-și culeagă bucățelele de pe jos, s-a lipit la loc și a luat-o de la capăt. Mereu cu credința că va sosi și vremea lui.

Primul set cu Medvedev, de pe Suzanne Lenglen, a lăsat impresia că Alex e din nou pe post de miel la tăiere. Cu moaca lui de copilaș care dă „Bună ziua!” respectuos bătrânelor din bloc, Medvedev s-a cățărat cu o treaptă mai sus și i-a dat brânci australianului de fiecare dată când acesta voia să urce. Alex s-a zbătut, s-a agitat, dar n-a fost cale să ajungă pe scara rusului. 6-4 pentru Daniil și de acolo lucrurile ar fi trebuit să fie simple. Mersul firesc ar fi fost un succes lin și limpede al favoritului. 

Doar că s-a întâmplat Alex de Minaur, într-un moment în care nici Alex de Minaur nu aștepta să se întâmple. Australianul a făcut un pas în față, nu doar la figurat, ci și la propriu. A devenit mai concret, mai agresiv, iar rusul nu doar că n-a mai avut putere să-i dea brânci, dar a și căzut de pe scara pe care se cățărase. Daniil, băiat care oricum pare ușor pierdut în spațiu și timp, parcă se întreba cine e, unde e și mai ales de ce. 

Greșelile lui Medvedev s-au înmulțit și l-au încărcat și mai abitir pe De Minaur. Pe măsură ce rusul se mai sfărâma câte un pic, australianul se făcea tot mai mare și tot mai inabordabil. În al treilea set, Alex a atins probabil nivelul la care a visat ani de zile să fie. Un tenis distrugător, care l-a făcut pe Medvedev să mai piardă niște păr și pesemne că i-a albit puținele fire care s-au încăpățânat totuși să-i rămână pe scăfârlie.

Târziu și până la urmă degeaba s-a înviorat oarecum moscovitul. O tactică de „totul sau nimic” în al patrulea set, dar care n-a funcționat. Rusul s-a căutat prin buzunare, a mai găsit câteva gloanțe, doar că niciunul nu l-a nimerit pe De Minaur. Mereu în mișcare și imposibil de țintit, australianul și-a menținut dominația și a închis cazul. Rusul a reușit, la un moment dat, să revină de la un break în minus, numai c-a fost un soi de ultimă tresărire a celui deja căzut.

6-3 și paza de la clubul exclusivist se dă acum la o parte. Ușa aia greu accesibilă, unde Alex tot dă târcoale de atâta vreme, parcă începe să se deschidă. Să intre Minotaurul!

---

Te anunțăm când publicăm o cronică nouă?

---

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de noul Porsche Taycan.

---

Aryna Sabalenka – Emma Navarro: 6-2, 6-3

Adevărul gol-goluț e că m-am deplasat până la bucătărie ca să-mi pun un sănătos pahar cu Coca Cola, „sabor original” cum scrie pe sticlele de la mine de aici, iar meciul dintre Sabalenka și Navarro era deja kaput când am revenit în fața micului ecran. Nu matematic, dar moral bielorusa deja câștigase întâlnirea. În cinci minute, adică 300 de secunde, vorba celui mai pervers luptător din MMA, Aryna avea deja 2-0 și strângea pumnul a victorie. Asta în timp ce a lui Navarro, din New York, strâmbase cocoașa sugestiv, în cinstea eșecului.

Dar cât trăiești înveți. N-am învățat să nu mai beau Cola, din păcate, ci doar să respect la sânge orele de start ale meciurilor în care e implicată Sabalenka. Mai ales pentru că bielorusa e într-un duel de la distanță cu Iga Swiatek, poloneza care livrează covrigi mai ceva ca apostolii prin București. Sabalenka are, deci, lucruri de arătat, polițe de plătit; nu se mulțumește cu victorii banale și atât. Spre norocul nostru, că ne clătim ochii cu tenis de nivel înalt, dar și spre ghinionul adversarelor bielorusei.

De pildă, Emma Navarro n-a făcut prea multe chestiuni greșite pe Philippe-Chatrier. Un joc pozitiv, corect, clădit cu sudoare după multe ore petrecute pe terenurile de antrenament. Dar nu îndeajuns de solid încât s-o supere câtuși de puțin pe Aryna, probabil mai deranjată de muștele din camera de hotel de la Paris decât de replica oponentei din Statele Unite. Statisticile n-au consemnat nicio șansă de break pentru Emma Navarro, ceea ce se traduce, în termeni fotbalistici, prin a fi San Marino.

Singura consolare a americancei e că a strâns totuși cinci game-uri, cât să nu se transforme în memă, precum tovarășa Anastasia Potapova. Și, așa cum o să-i spună și antrenorii ei, că doar îi plătește pentru asta, Emma trebuie să se agațe de momentele bune din setul al doilea, când a rezistat unor schimburi de mingi lungi.

Sabalenka, pe de altă parte, și-a făcut nervii, și-a încordat mușchii ca să fie remarcată și acum se pregătește pentru sferturile de finală. Teoretic, mai are trei bătălii până la trofeu. Practic, Iga Swiatek e încă la Paris.

Jasmine Paolini – Elina Avanesyan: 4-6, 6-0, 6-1

La tenis e frumos și pentru că vezi, la prima mână, cum ne amestecăm între noi și aparent ne e bine așa. Elina, care concurează fără țară în caseta tehnică, e rusoaică, dar cu origini armene, în timp ce Jasmine reprezintă Italia, unde s-a născut din părinți cu rădăcini în Ghana și Polonia. Iar cele două donșoare s-au jucat cu rachetele taman la Paris, oraș în care de secole se adună toate șlehtele Pământului.

Și mai e frumos la tenis pentru că face un pas în față o domniță precum Paolini, care se strecoară pentru prima dată într-un sfert de Grand Slam. Jasmine din Toscana a cucerit zgura pariziană cu un tenis departe de a fi fără cusur, dar cu tenacitate, suflu tânăr și aplecare spre risc ceva mai ridicată decât media din WTA. Spre deosebire de multe alte jucătoare, care știu o rețetă și cu aia defilează, italianca e conștientă că nu-i de ajuns un singur refren ca să răzbești. Așa că se adaptează, caută, încearcă, până găsește.

Cu Avanesyan, micuța Jasmine a intrat la apă în primul set, încurcată de loviturile cu efect bizar care tot veneau de peste fileu. S-a dumirit ce trebuie să facă abia spre finalul primului act, dar de acolo a transformat meciul într-un monolog. Dominantă ca un pitbull, s-a ridicat pe vârfuri, a privit în treacăt clasamentul – oricum orientativ în WTA – și a mai cedat un singur game până la final.

Avanesyan a mai avut doar o tresărire, în startul setului decisiv, când a produs un break și a sperat că poate spera. Italianca a potolit-o repede, cu un stil agresiv și apăsat, echivalentul unei scatoalce de control, pe ideea „Stai, Elino, cuminte, la locul tău!”. În sferturi, Jasmine se vede cu Elena Rybakina, kazaha care a trimis-o acasă pe Svitolina ceva mai devreme. Alt calibru, altă ecuație, dar Jasmine se adaptează, caută, încearcă. Poate găsește.

---