Elveția – Germania 1-1 – Cronici. Satire. Șarje.

– E înțelegere la Germania – Elveția, voi ce ziceți?, ne întreabă Meșter pe grupul de WhatsApp, de ca și cum pe acest canal s-ar spune adevărurile absolute. E nevoie de media alternativă, vorba lui Kramer din Seinfeld, or cronicarii au și alte griji decât să-și constituie sindicat și să-și negocieze statutul de a patra putere în stat. Nemții, așa cum îi știm de la izvoare. Nu doar că și-au titularizat întregul mobilier de calitate, dar n-au făcut rabat nici la suporteri: la Frankfurt au asistat cei mai de soi, obligatoriu cu analizele făcute în prealabil. Nu știi cum se trezește vreun comentator, fie el și de site cu scoruri prezentate minut cu minut, că aruncă nucleara cu “meci interzis cardiacilor”. Clișeele sunt mai periculoase decât tutunul, zahărul și în general decât sfătoșii care pretind că le știu pe toate.

Cât privește fotbalul din ultima etapă de grupe la Euro, așa se procedează, nene! Nu cu joc de-a latul terenului, cum deja se lamentează proorocii de studio în avanpremiera meciului de miercuri cu Slovacia. Tot gazdele turneului să ne arate cum poți să trăiești cu inima cuibărită în măseaua de minte, să-ți iei propriul Pușcaș la bombănit (al lor poartă nume de lux, Havertz, și îmi vine să-l reconsider pe Georgică al nostru), iar la final să-i cerșești tricoul. Și, firește, să te bucuri de un rezultat de egalitate pe care nu-l poate acuza nimeni că miroase a amprente de Tarantino. Vasăzică, și subsemnatul își intră în rolul de influencer. Ar fi și păcat în epoca în care doar eu și vreo doi cititori nu au încă podcast. Îmi pot da mâna cu rețeta echipei lui Nagelsmann, junele selecționer de 36 de ani de inspirația căruia depinde ditamai Deutschland-ul.

Ca să nu transpire contra Italiei în optimi, nemților le era necesară șefia grupei, de aceea se juca în tricourile bune, de oraș, fără nici cea mai banală improvizație. Au și dat gol repede amfitrionii, un mijlocaș defensiv care nu are încă 10 meciuri în națională trimițând un avion de hârtie sub bară. Bietul Andrich, pe numele său din pașaport, s-a trezit imediat că-i este anulată ridicarea cotei pe Transfermarkt: înaintea șutului, un coleg din atac cosise la nimereală un dușman și își făcea selfie-uri în lanul de lavandă. Sau rapiță, nu știu ce o fi la modă acum. Ideea este că acest Andrich, care nu a marcat niciodată pentru Germania, nici n-o va mai face, căci bate spre 30 de primăveri, are și rol de dus tomberonul la groapa de gunoi a metropolei. În plus, vin și alții din spate cu alt elan.

Mai norocos avea să fie Ndoye, un individ din cavaleria ușoară a Elveției. Și în dreptul său era zero la capitolul goluri pentru prima reprezentativă, însă la cum l-a executat pe marele Neuer, prinzându-l contre-pied, are culoar favorabil să-și schimbe locul de muncă după Euro 2024. O leafă mai bună, alte peisaje, categoric și colegi de vestiar mai puternici. În fotbal s-au păstrat vechile obiceiuri: lucrul bine făcut e remarcat iute de ceilalți, uneori rămâne mărturie pe Youtube. Implicit, nu mai e nevoie să te numeri printre veșnicii cotizanți la loterie pentru a-ți schimba mașina de spălat și autoturismul nevestei.

E drept, dacă ar fi rămas 1-0 pentru Țara Cantoanelor, viața ar fi fost și mai dulce pentru acest cetățean și camarazii săi. În turul următor, le-ar fi ieșit Danemarca, poate Serbia. Altceva, nu-i așa? Însă ratările gazdelor, majoritatea cauzate de Kai Havertz, cotat la 70 de milioane de euro, au ieșit din zodia blestemului o dată cu intrarea numitului Füllkrug. În minutele de prelungire, gogoașa de piele a fost catapultată în suprafața de speranțe, atacantul aruncat la disperare pe teren s-a înălțat și a desenat o traiectorie pe inima iubitorilor de balistică. Analiza VAR i-a prins vii pe spectatori. Nu fusese ofsaid. Grafica automată ne-a demonstrat cum un apărător advers își lăsase în față unul dintre tentacule. În maniera șoferilor de TIR care își bronzează brațul stâng pe geamul coborât al cabinei ca să li se observe ghiulul cu piatră roșie. Nou-nouț, din talcioc.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la EURO 2024 îți sunt oferite de 2Performant.

Scoția – Ungaria 0-1

Trebuie să pierzi un rămășag, ca să te uiți la încercările transpirate ale purtătorilor de kilt cu vecinii noștri pe care îi detestăm până ajungem la Budapesta. Dacă ungurii aveau nevoie de victorie ca să spere că se vor califica de pe al treilea loc cu numai trei puncte, înseamnă că studiourile de televiziune de pe la noi ar trebui să-și stingă luminile. Măcar la nivel declarativ, ar salva planeta, dacă Terra are nevoie să fie salvată de cunoscătorii de soccer. Nu trebuie să fi jucat fotbal ca să anticipezi cât de precaut se vor întâlni ai noștri cu slovacii miercuri seară:

– Bossulică, te-am atins cumva? Am impresia că te-am șifonat. Iertare, e posibil să fi încercat o parcare laterală și mi-a ieșit centrare.

– Stai calm, frățiwear, oricum arunc țoalele la spălat după meci, că și noi mai stăm pe aici. Apropo, de când sunteți prin Germania, ați fost și voi pe la un mall sau v-a plimbat selecționerul doar pe la zoo și muzee?

Și alde Szoboszlai, dar și scoțienii practicaseră până în această seară fotbalul cel mai cu oase de la Euro 2024. Ne-au stat în gât și ne-a înmugurit sufletul să vedem că ai noștri parcă lustruiesc altă poveste. Cum scriau și celelalte staruri din echipa lui Meșter, atunci când coboară tricolorii în iarbă, ne transformăm într-o națiune de matematicieni. Mironică de la celălalt post de televiziune al Pro TV-ului a scos din start surpriza întemnițată în oul de ciocolată:

– Pentru noi e bine să nu bată Scoția, dar e și mai bine să se termine egal.
Nici nu mai știai pentru cine să faci galerie, cum și cu cine să interacționezi. De preferat, era să vezi și ceva fotbal, măcar și pentru faptul că purtătorul banderolei Ungariei e pe statul de plată al lui Liverpool. Mai nimic, greu de tot, chin.

În ultima jumătate de oră, am retrăit crâmpeie din drama lui Eriksen de acum trei ani, un fotbalist maghiar, Barnabas Varga, prăbușindu-se în buza buturilor britanice. Coechipierii s-au făcut zid în jurul său, suporterii erau înmărmuriți și am trimis încă o dată în pustiu expresia tâmpitoidă că într-o competiție sportivă se joacă pe viață și pe moarte. După cinci minute în care parcă nici targa nu voia să ajungă la fața locului, tot stadionul din Stuttgart a aplaudat în semn că un om redevenise conștient și era transportabil. În locul său avea să intre deja celebrul Martin Adam, un atacant maghiar care activează în Coreea de Sud și a cărui masă corporală depășește înălțimea. Văzând ce energie cinetică emană, ai sentimentul că din el se vor desprinde vreo trei ființe fâșnețe pentru a asedia cetatea adversă.

Într-un fel, acest Adam cu barbă de viking respins la încorporare din cauza platfusului a contribuit la victoria care le anină pe la nas izul unei calificări cu numai 3 puncte. Corpolentul a respins din propriul careu după un corner, tovarășii de arme care se pot deplasa și în alergare au zbughit-o spre careu și un alt jucător trimis în luptă după pauză, Csoboth, a plantat în ațe de la 12 metri. În minutul 10 de prelungiri, la ultima fază, iar scoțienii chiar sunt primii băieți de la acest turneu final care se întorc la domiciliu înainte vederilor trimise dintre landuri celor de acasă cu obșteasca urare “Noi suntem bine, ceea ce vă dorim și vouă”.

Dănuț Lungu

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.