Zheng Qinwen – Jaqueline Cristian: 6-2, 6-4

Energia pe care o emană Jaqueline Cristian e echivalentă cu o boxă din care răsună „Du Hast” și pe care ți-o vâră cineva la ureche fix când stai să ațipești. Tenisul lui Jaq e alert și neliniștit, în concordanță cu emoțiile pe care a noastră le are când se uită pe clasamentul WTA. Știe și ea că ar trebui să fie mai sus, mult mai sus, așa cum știe un absolvent de Medicină că-i supracalificat pentru jobul de infirmier.

Scorul de azi nu spune toată povestea, dar Jaq a sădit destule îndoieli în curtea campioanei olimpice. În primul set, românca a stat lipită de Zheng timp de doar patru game-uri, dar senzația din canapea a fost că a noastră face parte din filmul ăla. Că jocul ei e la nivelul la care chiar poate să se ia la trântă cinstită cu adversarele de top. Asta e vestea bună.

Vestea mai puțin bună e că Zheng a răspuns de parcă ar fi fost motivată de nea Edi Iordănescu. „Sunt răi? Noi suntem și mai răi! Sar la cap? Noi sărim mai mult!”. Așa obișnuia să-i monteze fostul selecționer pe tricolori. Și cam așa a jucat astăzi chinezoaica. Nu știu ce a transmis crainica arenei din Wuhan, că limba chineză îmi pare o combinație între cum vorbesc eu după 28 de beri și engleza Simonei Halep, dar cetățeana Zheng Qinwen a mâncat pământul. Când Jaqueline lovea puternic, Zheng returna și mai și. Când a noastră trimitea mingi lungi, Zheng țintea linia de fund.

A noastră n-a cedat și în setul al doilea a făcut break-ul și s-a dus la 3-1. Și apoi au urmat câțiva de „dacă”. Dacă ar fi reușit să confirme acel break, să-și țină serviciul și să se detașeze, ar fi trimis meciul într-un decisiv în care moralul lui Zheng ar fi fost zdruncinat. Dacă nu și-ar mai fi pierdut încă o dată serviciul, la 3-3, poate că ar fi prelungit setul și i-ar fi retezat zâmbetul plin de încredere adversarei.

Așa, cu acești „dacă” neîmpliniți, Zheng a terminat toată afacerea în două seturi, fără să apese butonul de panică. Când i-a fost un pic greu, chinezoaica s-a salvat cu câte un as, procedeu minune care te poate scoate dintr-o situație în care ești copleșit. Sigur, n-a fost cazul aici, pentru că Zheng a fost, una peste alta, mai bună.

Dar Jaq nu are de ce să dispere. Când mai dă nas în nas cu Zeul Tenis, nici nu trebuie să-i ceară prea multe. Poate doar puțină consistență în joc, că-n rest le are pe toate. „Ce să-ți mai dau, Jaq, că tu ești deja ce trebuie!”, ar zice Zeuțul, pe calapodul Dănuțului. Și de-o fi să nu vină niciodată consistența aia, nu-i bai. Noi oricum nu suntem fani de rezultat.

Vrei să primești notificare cu fiecare cronică în momentul publicării?

Cronicile de la Beijing, Shanghai și Wuhan îți sunt oferite de 2Performant.

Daniil Medvedev – Stefanos Tsitsipas: 7-6, 6-3

Există campioni uriași, precum Nole Djokovic sau Cristiano Ronaldo, supraoameni care se bagă conștient într-o paradigmă de tip „singur împotriva tuturor” și de acolo se alimentează cu energie cât să le dea putere să se lupte cu un stadion întreg. Și apoi există, doamnelor și domnilor, băieți precum acest ușor de citit Stefanos Tsitsipas, care se ceartă cu arbitrul și după aceea se prăbușește ca românul la Middlesbrough.

Era 2-2 în al doilea set când grecul s-a rățoit la Fergus Murphy, arbitrul de scaun al meciului. Între noi fie vorba, motive serioase nu prea avea. Tsitsipas primise un banal avertisment pentru că depășise timpul alocat serviciului într-un game pe care l-a pierdut din cu totul alte cauze. „N-ai jucat tenis în viața ta!”, i-a strigat Stefanos bietului judecător, după care i-a explicat cu aroganță că sportul ăsta nu-i darts. S-a lăsat cu cuvinte grele, supărări de grădiniță și chemarea supervizorului. Pe scurt, circ, cam ce-ar face și legendarul Marius Șumudică dacă ar fi tenismen.

Ei bine, după acest moment șumudician, probabil că un voinic precum Nole ar fi măturat cu adversarul, iar la final ar fi certat publicul și s-ar fi legat fără regrete de strămoșii arbitrului. Stefanos, în schimb, a mai înhățat un singur game. E ca și cum ai face scandal la magazinul din colț că nu acceptă plata cu cardul, după care ar afla ăia că nici măcar n-ai bani pe card. Și cam așa l-a trimis zeul Tsitsi pe Medvedev în sferturi, mai ușor decât ar fi meritat rusul.

Până când s-a umflat tărâța în Tsitsipas, meciul fusese de un echilibru care ne-a făcut să ne pară și rău că cei doi se întâlnesc încă din optimi. Un prim set de ATP old-school, fără break-uri, câștigat de rus la „photo finish” și un început de act secund în aceeași notă, cu amendamentul că cei doi reușiseră să spargă monotonia game-urilor câștigate pe serviciu. Mă rog, apoi a venit scandalul și rusul se strecoară în sferturi, în timp ce grecul trebuie să se înscrie la cursul care te învață cum să îți alegi bătăliile.

Jakub Mensik – Grigor Dimitrov: 6-3, 3-6, 6-4

„Ah, ești din România? Hagi!”. Cam asta ți se întâmplă, ca român, când pui membrele inferioare pe alt continent, ba chiar și-n unele țări mai îndepărtate din Europa. În următorii ani, o vor păți și cehii, dar cu tenisul. „Cehia? Ah, ăia cu tenisul, păi zi așa, tăticka!”.

Și pe bună dreptate. Nici nu apuci bine să te familiarizezi cu un ceh ieșit la vânătoare prin circuit că apare altul, de după colț, și e la fel de gata să bată la porțile succesului. Legenda spune că nou-născuții din Cehia nu zic nici mama, nici tata când ies din burtici, ci încep aventura pe Pământ strigând forehand sau al doilea serviciu.

Zilele astea, ne-a răsărit în ochi Jakub Mensik, novice care abia ce-a împlinit 19 primăveri. Vine din Prostějov, dar numele orășelului natal nu-i face cinste, pentru că micuțul nostru debordează de inteligență. N-ai cum altfel să aduni patru victorii consecutive în fața jucătorilor din top 10 și acum să-i dai busola peste cap lui ditamai Grigor Dimitrov, vulpoi cu ștate vechi de plată în circuit.

Mensik e fabricat pe model clasic. Vlăjgan de-ți întinzi gâtul să te uiți la dânsul în ochi, servă buzdugan și psihic de soldat care încă n-a văzut frontul. Experții îl numesc drept un jucător agresiv, ceea ce în traducere populară înseamnă că Jakub dă tare-n ele, de le sparge, nu se încurcă și nu se împiedică.

Toate aceste însușiri ale cehului l-au doborât într-un târziu pe Dimitrov, deși bulgarul a lăsat impresia că poate întoarce meciul. „Sunt mai experimentat, mai tehnic, am văzut filmul ăsta de multe ori”, părea să-și zică bulgarul întru încurajare, în timp ce Jakub ataca, se foia și strângea puncte de break. La 5-3 în decisiv, cehul a servit pentru meci, dar n-a scos-o la capăt. A fost, de altfel, singurul moment în care a dat senzație de nesiguranță. Doar senzație a fost. Mensik a încheiat meciul pe serviciul lui Grigor și e unicul jucător care se califică în sferturile de la Shanghai fără să fie cap de serie. Îl așteaptă Nole acolo, dar asta e altă poveste.

Ionuț Axinescu

Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.