Modelată de cel mai faimos designer din lume, nisipul de pe Copacabana, glezna braziliană și-a creat de una singură un paradis propriu. Unul dezordonat și dement, diform ca picioarele lui Garrincha, necopt ca greaca veche a lui Jairzinho și inoportun ca freza lui Ronaldo cel Gras din 2002. Iubit cu patimă de unii și urât cu ochi dați peste cap de alții, edenul brazilian a avut mereu marele merit că nu a plictisit niciodată, ba chiar a încântat și când a pierdut, de la roșul luat de Felipe Melo în 2010, în sfertul de finală cu Olanda, la măcelul administrat de Germania în 2014 și, iată, la clovnul Neymar. Care astăzi a plecat acasă după ce-a jucat în tot Mondialul rolul de lăcustă în Greierele și Furnica, sărind cât a putut prin careuri în vederea propășirii spirituale a poporului brazilian. Dar iată că realitatea din teren ne-a arătat că parcă tot cu muncitorii de uzină Eden și Kevin faci treabă când vine vorba de fotbalul din ce în ce mai haotic al anului 2018.
Așa că paradisul brazilian a fost devastat de dracii roșii, care au intrat încălțați în patria fotbalului ofensiv, au pârjolit fotbaliștii, au dat mingea printre picioarele ogoarelor amazoniene și au lăsat în urmă dou lucruri: durerea unei națiuni frumoase și, răvășite undeva pe teren, niște freze scăpate de sub control. Dar despre cum merită mereu să mergi pe echipa în care vezi fotbaliști cu freze mai normale (Hazard, De Bruyne, ignorați-i pentru o secundă pe Witsel și pe Fellaini, ăia-s specie diferită) decât pe aia unde frizerii par să fie mai artiști decât clienții, într-un episod viitor.
Embed from Getty Images
Pe scurt, Brazilia pleacă acasă și transformă campionatul mondial în campion european. Fotbalul cu zâmbetul pe buze și romantic este din ce în ce mai băgat în spital de fotbalul din locuri în care oamenii nu-și bagă țara în faliment pentru a face stadioane ciu termen de valabilitate de o lună. Degeaba a stat Jesus peste programul de joacă pe plajă să bată mingea pe nisip și a învățat să-i fâlfâie cracii ăia mișto lui Verthogen dacă n-a învățat să mănânce, să respire, să se poziționeze, să trăiască și să înțeleagă fotbalul matematic. Cum a fost învățat, de exemplu, Lukaku de mic copil, într-o țară unde sportul se construiește după aceleași principii lipsite de fantezie ale civilizației.
Avem așadar Franța și Belgia în prima semifinală de la Mondial, iar mâine aflăm cum anume li se vor alătura Croația și Anglia, că dacă ajung Rusia sau Suedia prin vreo semifinală chiar că n-o să mai aibă nimeni poftă nici să scrie, nici să citească. Apropo de citit, am apăsat cam tare pe accelerație, așa că haideți să le luăm pe rând, cum le lua Mutu când juca fotbal.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Brazilia – Belgia 1-2
Și abia cântase imnul bătrânul Tito. Era minutul 8. Corner de pe stânga pentru Brazilia, la prima bară, un galben prelungește pe spate, iar Thiago Silva se trezește cu problema pe coapsă. Face tot posibilul să direcționeze mingea înspre poartă, dar dă cu moalele, așa că aceasta gâfâie amețită și parcurge într-un timp record de circa 3 secunde distanța de doi metri până la bară. Bară pe care o mângâie oleacă. În cele trei secunde cât mingea fusese în aer, că aia ziceam, Thiago s-a lăsat în genunchi, și-a împreunat mâinile de parcă era un băiețel din cor în fața atotputernicului episcop, și s-a rugat sincer, creștinește, dedicat, ca traiectoria mingii ”să dea greș”, ca-n Labiș, și să sărute plasa ca la nuntă. Dar în bară s-a oprit și oricărui dependent de catolicism din Brazilia îi era deja clar că nu-i de bine. Pentru prima oară în istorie, scârbit de comportamentul exagerat al fiului său, Maradona, Dumnezeu se hotărâse să nu mai fie sud-american, ci belgian.
Embed from Getty Images
5 minute mai târziu, absența lui Casemiro din teren se simte mai mult prin prezența nefastă a lui Fernandinho. Mijlocașul stahanovist al lui City vrea să respingă mingea din careu la un corner, dar dintr-o deviere îi lovește mingea. Ca să ne scutească de minutele de așteptare de când cu VAR-ul, Fernandinho își bagă mingea cu cotul în poartă, să știm o treabă. Henț și autogol în aceeași fază (VIDEO). Dacă eram la baschet, belgienii primeau și o aruncare suplimentară. Era 1-0 și Martinez, antrenorul belgienilor, își râdea în barbă ca-n Dastardly and Muttley: doar ce predase 14 cursuri despre contraatac la ultimele trei antrenamente, iar oamenii lui aveau acum ocazia unică de a vedea cu formulele iau forma unor grafice spectaculoase.
Embed from Getty Images
Brazilia se aruncă în atac, dar dă în apărarea greoaie și gelificată a Belgiei ca ciocanul în slănină. Dar lucrurile se schimbau radical când brazilienii pierdeau cotca: De Bruyne, Hazard, și Lukaku, adică versiunea belgiană a DHL-ului, plecau atât de lansat înspre destinația apărată de Alisson, încât îți venea să te juri că-s descendenți de Ginghis Han, nu de belgieni pistruiați și de congolezi relocați. Iar trioul belgian e exact ca autobuzele din Bruxelles: ratează la contraatacul din minutul 21, dar marchează la ăla din minutul 31, când De Bruyne o pune la marsupiu cu un șut preluat ca tehnică direct din darts. Ia de-aici șnițel:
Embed from Getty Images
La 2-0 după juma’ de oră de naștere dificilă și față în față cu o echipă care contraataca chirurgical, brazilienilor li se derula în fața ochilor măcelihno-ul din meciul cu Germania de acum patru ani. Noroc că belgienii nu-s nemți decât pierdut, pe graniță, și au milă de copiii ăștia: uită-te la ei cât sunt de necăjiți, n-au bani nici să-și tundă părul pe tot capul.
Embed from Getty Images
Așa că dracii au cam băgat coarnele în beci din minutul 40 și l-au lăsat pe Courtois să-și crească singur valoarea de piață transformându-și mâinile în saci de mingi. Din ce înțelegem la prima vedere, Thibaut are familie numeroasă și nu prea are timp, așa că-i nevoit să-i îmbrățișeze pe toți deodată de Crăciun, de acolo brațele alea lungi cât șina de tren. Portarul lui Chelsea a scos tot în a doua repriză (VIDEO), mai puțin un cap al lui Renato Augusto, prin minutul 76, venit după o pasă de prim-violonist a lui Coutinho (VIDEO).
Embed from Getty Images
Brazilia a ratat în ultimul sfert de oră cât pentru încă două meciuri, adică fix și-ar mai fi dorit și ei să joace în Rusia, dar egalarea n-a venit, iar Belgia – Franța este, slavă domnului Pogba, una dintre cele mai sexy semifinale de Mondial pe care ne-o puteam imagina. Pe de altă parte, brazilienii ratează astfel calificarea în semifinale, însă Neymar a dat dovadă de viziune și potențial, având grijă din timp să intre în istorie la Mondialul ăsta. Nu prin fotbal, ci prin memeuri și clipuri. Apropo, vă dați seama cum ar face Neymar în metrou de fiecare dată când cineva-l atinge pe spate să-l întrebe dacă coboară la prima?
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Franța – Uruguay 2-0
Cu o jumătate de echipă rămasă practic pe bancă din cauza accidentării lui Cavani, Uruguay-ul a jucat și a pierdut, că Franța nu-i Portugalia, să-i dea toate mingile lui Mbappe ca să vedă el ce face cu ele. Și ca să fie totul clar, golul care a scăpat pepenele uruguayan pe asfalt a venit la o scăpare de marcaj a lui Stuani, înlocuitorul lui Cavani, care a privit cu atenție și îngrijorare cum Varane a dat cu capul fin și plasat (VIDEO), cum dădea pe vremuri Florea Dumitrache cu piciorul.
Embed from Getty Images
Mâhnit de absența jumătății mâinii sale drepte din atac, Suarez n-a mai avut poftă să muște din adversari nici la propriu, nici la figurat. Așa că, atunci când Griezmann a făcut 2-0 cu două mâini de ajutor venite din partea portarului Karius Muslera (VIDEO), francezul nici măcar n-a dat play celebrului săi ritual de bucurie care seamănă cu un amestec între dansul împerecherii la cimpanzei și mișcările pe care le faci când aștepți în fața toaletei.
Embed from Getty Images
Bine, normal că știm că Griezmann nu s-a bucurat din cauza nepotismelor intercontinentale: fiind fin de Godin, nu se cade să-i râzi în barbă nașului fix când ăsta rămâne fără ulei în casă. S-a terminat 2-0 și Uruguay-ul părăsește incinta în lacrimile tuturor fanilor fotbalului care nu uită niciodată că a bătut Rusia la ea acasă cu 3-0 în grupe. Doar pentru asta și uruguayenii ar face bine să-și bage un set de analize după ce ajung acasă. Rușii uită, dar nu iartă.
Embed from Getty Images
Așadar, Belgia și Franța vor juca marți pentru finală, iar sud-americanii se întorc acasă îngrijorați, gândindu-se dacă nu cumva ar fi cazul să mai lase departe muzica și artele plastice în favoarea studiului ceva mai apăsat al geometriei și fizicii. Că pe algebră și inginerie mecanică am văzut că nu te mai poți baza în viață, Scheiße.
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
N-ai voie să ratezi până la următoarea cronică:
Sâmbătă, 7 iulie
Sferturi de finală
Suedia – Anglia (17:00)
Rusia – Croația (21:00)
Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.