Deschideți-vă larg Hawk Eye-ul minții, potriviți-vă tricouașele albe pe care altfel nu le purtați pentru că v-a zis o tipă mișto că sunt pentru cluburi în care nu v-ați permite nici o apă, mai dați de două ori cu ciocănelul în lama coasei și haideți să ne desfătăm în stil anglo-saxon de ziua a cincea zi de Wimbledon, cunoscută în calendarul mayaș ca „Prima zi în care Radu Hângănuț a primit liber pe pășune”.

Eu intru doar acum pe imaș, după primele patru zile acoperite cu cronici de Mircea și de Codruț. Și asta pentru că mi-a plăcut atât de mult ziua Fedalului de la Roland-Garros, încât am rămas în zgură ca măgaru’-n ceață și mi-am consumat acolo toate jocurile de cuvinte și comparațiile neortodoxe, ca să mi le scot din sistem și să vin pe iarba londoneză cu o cu totul altă față. Din păcate altă față nu am, atât s-a putut, dar poveștile din cronici se schimbă. De exemplu, nu pot să nu remarc faptul că Meșter și Codruț fac în continuare ravagii în rândul doamnelor și domnișoarelor din circuitul feminin după ce în turele lor de cronici favoritele au picat de pe tablou cum cade cotația leului atunci când politicienii noștri încep să discute pe teme pe care nu le stăpânesc. Adică orice temă.

Dar nu-i mare necaz, pentru că azi a fost vineri. Adică zi scurtă pentru muncă și lungă pentru pompițele de sânge din pieptul oricărui român pentru care Simona este în primul rând Halep și abia apoi Senzual.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Simona Halep – Victoria Azarenka: 6-3, 6-1

Mi-e greu să pricep generala lipsă de încredere pe care o avem în jucătorii români atunci când începe sezonul de iarbă. Nu suntem noi nația aia care de 30 de ani dă la gioalele pădurilor din munți și transformă în teren de tenis impecabil orice zonă cândva împădurită? Vă spun deci cu eroism faptul că am încredere deplină în capacitatea Simonei de a-și cosi toate colegele de tablou pe parcurs de Wimbledon și nu există moment mai bun pentru a-mi susține teoria decât primele ore de după târnosirea pe care i-a aplicat-o Vikăi Azarenka.

Embed from Getty Images

Cu Vika nu e viață ușoară nici pe zgură, nici pe iarbă, nici pe beton și probabil nici măcar atunci când dezbați dacă finalul din Game of Thrones a fost unul penibil sau sinistru de penibil. Fata știe carte și după două Grand Slam-uri câștigate în Australia, plus încă două finale la US Open, putem spune despre ea că e un caz clasic de capcană umană dată fiind poziția actuală din clasament care nu o recomandă pentru a fi cap de serie, dar o face în mod sigur un potențial cap al răutăților atunci când vine vorba despre speranțele fetelor cu pretenții.

Dar nici să nu cădem în tentația impresiei că Simo își lasă adversarele cu gust de fiere în gură doar când acestea se fac criță și vin la meci cu săndăluțele de plumb și rochițele de club. Să dăm Halepului ce este al Halepului și să remarcăm faptul că Simo, după ce a intrat în era „BravisSimo”, nu a mai poftit-o pe Vika la masa de Crăciun și a trimis-o să vadă finalul de Grand Slam la televizor atât la US Open-ul din 2015, cât și la Wimbledon-ul din 2017.

Embed from Getty Images

Doar că știm bine că tenisul din zilele cu meci la Halep nu e de fapt tenisul din restul zilelor noastre. Legile acestui sport sunt cu totul altele, iar logica și rațiunea nu sunt niciodată singure pe platoul zilei. Ni le amestecă bucătarul-suprem cu porții zdravene de griji și stres, ca să simțim că trăim nu doar atunci când ieșim afară la temperaturi de 40 de grade și ne vedem existența scurgându-se prin cea mai apropiată canalizare. Tocmai de aceea meciul a început practic de la 3-1 în primul set pentru Azarenka. Doar de ce să nu ajungem în poziția în care creierul să îi șoptească inimii sugrumate de spaimă un subtil „vezi, mă, ți-am zis că nu îi place pe iarbă”, numai pentru ca la final de meci să căutăm orice lichide care să ne înece sentimentul de rușine pentru că nu am avut încredere? Sunt interese mari și multe forțe oculte care vor să ne facă să trecem prin astfel de momente.

Dar, de la acel 1-3 enervant cu care încercam să negociem după vreo 10 minute de joc, Simo și-a luat costumul de „Wall Girl” și i-a aruncat cărămizi Azarenkăi. Meciul a devenit brusc un concurs de vocalize din partea arbitrilor de tușă care au urlă ăăău și bleaaah și heee și beeee până când li s-au terminat combinațiile de consoane, iar primul set s-a încheiat cu un 6-3 din care singura veste bună pentru Azarenka a fost că, atunci când a dat cu racheta după greierii din iarbă, racheta nu i-a răspuns cu aceeași monedă.

Embed from Getty Images

Prin setul al doilea l-am văzut și pe antrenorul Vikăi, fostul compatriot Wim Fissette, care la un moment dat, potrivit comentatorului, a renunțat la ochelarii de soare. Nu a fost totuși o acțiune determinată de propria lui voință ci, foarte probabil, rezultatul unei noi mingi ratate de Azarenka. De altfel, e destul de greu să spui dacă pentru meciul acesta statistica ar fi trebuit să mai consemneze de la un anumit punct „greșeli neforțate” în dreptul Vikăi. Fata clar forța cu bună știință ceva, iar acel ceva era probabil capacitatea Simonei de a alerga la orice minge cu determinarea cu care alergam eu singurul autobuz ce trecea dimineața pe Valea Bârgăului și mă putea duce către școala aflată la 20 de kilometri. Așa că, în acest context, e de bun simț să stabilim că eu am trăit în adolescență mai multe clipe de succes decât a trăit Vika astăzi.

Embed from Getty Images

Dar până să consemnăm acel 6-1 din setul doi, să nu uit să vă-ntreb: cum ni se par meciurile astea în care adversarul nostru (noi suntem în echipă cu Simo, jucăm cu ea pe teren, de-aia le și bate pe astea) e bun în CV, dar căzut în clasament și străveziu și cu nervii la pământ în meciul pe care îl privim? Adică fix cam cum a fost Vika azi.

Să prețuim, fraților, sentimentul ăsta. E semnul că, din păcate, nu suntem elvețieni ca să trăim fără spaimă orice meci de tenis care nu e finală pe zgură la Roland Garros. Dar e și semn că, din fericire, suntem vii și încă avem sete de-o sticlă de șampanie spartă pe iarba londoneză. Cine știe, poate chiar anul ăsta, dacă fata se ia la fel de-n serios în meciurile care urmează.

Embed from Getty Images

Tecău/Rojer – Martin/Nys: 6-1, 6-4, 6-4

Nici nu vă pot spune cât îmi plac zilele în care victoriile sigure sunt și victoriile de care ne bucurăm. Așa, subtil, ca să nu vadă ăștia cu mai puțini reprezentanți ai țării lor că suntem aroganți și că epatăm. Ăsta e oarecum și stilul lui Horică, altfel câștigător de Wimbledon și mână sigură acolo unde-l punem să ne facă mândri. Adică peste tot, că băiatul ăsta și tovarășul lui par că nu ratează niciodată a doua săptămână pe la Slam-uri. Ale noastre vin și pleacă, Horică e acolo, cu Rojerică, împărțind chiftele cu dubliștii.

Embed from Getty Images

Nu avem o mare și profundă analiză pentru meciul ăsta în condițiile în care Martin și Nys abia au cârâit preț de o oră și 20 de minute. Sunt, de altfel pregătirile pentru Săptămâna Mare la finalul căreia nu ar fi nici o mirare să îi vedem pe Tecău și Rojer dând din mână în mână vreo cupă sau măcar un platouaș dintr-ăla gravat frumos. Pentru moment, însă, s-au reglat șuruburile la smash-uri pe unul dintre terenurile alea superbe cu locuri în picioare, iar Jean al nostru pare că e împăcat cu ținuta deloc colorată cu care e obligat să joace. Practic, treaba se anunță pregătită să meargă strună. Vom reveni asupra stadionului din Londra.

Caroline Wozniacki – Shuai Zhang: 4-6, 2-6

Dacă România ar avea la bugetul de educație câte un procent pentru fiecare Grand Slam din ultimii doi ani de la care Wozniacki a plecat înainte de sferturi, azi am scrie cronicile în sanscrită, pentru că toți cititorii noștri ar fi doctori docenți și academicieni de elită.

Probabil că și Caro își bănuia soarta după acel Australian Open câștigat în 2018, ce să vezi, fix când bunul simț și rațiunea i-ar fi putut dicta să stea pe pătrățelul ei, ca să nu dea cu capul în blestemul „Cine-o bate pe Halep în finală de Slam, nu mai bate pe nimeni”. Dar așa e când nu ești la curent cu profețiile dacilor.

Embed from Getty Images

Vorbim despre pățania lui Wozniacki nu neapărat pentru că ne-ar mai surprinde faptul că nu a mai prins a două săptămână de Grand Slam de pe vremea în care „2019” se pronunța „2018”, ci pentru că ea a fost cam primul moment de distracție al zilei.

Chiar dacă e încă e prea devreme în turneu pentru ca jucătorii să se plângă de iarba cu aspecte de drum roman, Caro a găsit de cine să se ia: de Hawk-Eye. Uneori este chiar înduioșător să observi modurile în care un sportiv alege să își verse nervii atunci când nu îi merge nimic: unii trosnesc racheta de pământ, dar pentru asta îți trebuie totuși o anumită finețe în execuție, așa că treaba asta nu e pentru toți. Alții, care în tinerețe au băgat probabil fotbal, mai zibesc o flegmă. Australienii cu nume de greci fac glume nesărate, iar alții se leagă de ce apucă. Lui Caro, de exemplu, i s-a cășunat pe Hawk-Eye. Că de ce dă ce dă, că ea a văzut altceva, că de ce greșește arbitrul, ea câștigă challenge-ul și punctul se repetă și, în general, chestii de-astea pe care le pricepe până și Cristian Tudor Popescu.

Embed from Getty Images

Evident că la mijloc nu exista nicio conspirație, în ciuda faptului că David Lee – abia aștept să vă spun cândva toate informațiile baschetbalistice inutile pe care le știu despre el – a dat din gură ca un apucat și a măsurat în aer auturi cu niște nervi pentru care ar merita chiar și-acum să fie sancționat cu un fault tehnic la bancă de ăia din NBA. Dar asta cu altă ocazie, pentru că riscăm să uităm că Shuai Zhang călărește la acest Wimbledon un mic val foarte promițător și, în doar o săptămână cu zi de vineri scurtă, le-a așezat în fotoliu pe Yanina Wickmayer, Caroline Garcia și, de acum, pe Sfânta Woz, înjurătoarea de Hawk-Eye. Bine, colega, dă cu ascuțitul în ele, că ne place curățenia de nume cunoscute.

Embed from Getty Images

Guido Pella – Kevin Anderson: 6-4, 6-3, 7-6(4)

Probabil că niciodată nu am fi discutat despre un meci al lui Kevin Anderson în prima săptămână a unui Grand Slam, dar de data asta a pus băiatul plic la organizatori ca să îl lase înainte partidei lui Halep, așa că am asistat involuntar la reprezentația lui de iluzionism cu ași. Nu e Anderson în cea mai bună formă fizică și cu siguranță nu e în forma de coadă de topor care l-a dus anul trecut în finala Wimbledon-ului, dar tot e frumos să vezi un David vs. Goliat în variantă modernă, cu David respectând la virgulă povestea.

Embed from Getty Images

Pella nu e băiat rău nici din fire, nici în tenis, însă îi cam place zgura. De altfel, sursele noastre, de care ne folosim neobosit pentru a vă aduce cele mai trăznite lucruri bănuite din circuit, spun că Pella ar fi avut succese răsunătoare și la edițiile precedente de Wimbledon, însă niciodată nu a reușit să își curețe de zgură echipamentul, așa că a rămas pe dinafara picnicurilor de vară. În 2019 însă i-a mers bine, a marcat finală la Cordoba, unde l-a bătut în sferturi pe Diego Schwartzman, a câștigat în Sao Paulo, a făcut sferturi la Barcelona și Monte Carlo, așa că omul și-a permis o mașină de spălat cu care să atace și sezonul de iarbă. Au fost trei seturi frumoase, cinstite și la finele cărora putem fi siguri că pleacă acasă măcar unul dintre cei ce ne-ar putea ține trei zile într-un decisiv cu +50 de ași. În plus, Pella e tipul care l-a scos pe Copil în primul tur, deci sperăm că va câștiga turneul doar pentru ca Marius să se poată lăuda acasă că i-a luat set pe iarbă învingătorului de la Wimbledon.

Embed from Getty Images

Cori Gauff – Polona Hercog: 3-6, 7-6 (7), 7-5

Cât mi-o fi să îmi fie numele sub titluri de cronici, să fie consemnat clar, cu litere îngroșate, că puține lucruri mă impresionează în sport așa cum mă impresionează un adolescent care dintr-un extemporal la istorie sare direct pe o arenă cu mii de oameni și un adversar invariabil mai experimentat, devenind practic cronicarul propriei lui istorii. Chiar mă bucur că fericirea meciului din optimi dintre Simona Halep și Cori Gauff nu îmi cade mie-n brațe, pentru că ați fi putut avea oroarea de a mă găsi profund încântat de o eventuală și nedorită victorie a lui Gauff. Dar, parafrazându-l pe neonorabilul Liviu Pop și cerându-mi iertare în avans pentru momentul în care o să lovesc pe internet cu un text de exultare la vreo victorie a unui adolescent străin asupra vreunui românaș vrednic, țin să îmi rezerv un bilet pentru vagonul de fani care o va tot urma pe Coco în anii următori.

Embed from Getty Images

Cori Gauff e genul de copil care n-are niciun tipar. Trebuie să fi trecut printr-un episod în care cineva te-a scăpat din pătuț la o vârstă relativ apropiată de cea a lui Gauff ca să poți spune că există un tipar în ceea ce face Coco: are 15 ani, vede pentru prima dată tabloul principal al unui turneu de Grand Slam și a revenit de la 0-1 la seturi pe terenul central de la Wimbledon într-un meci în care i s-a arătat o jucătoare intrată la profesioniști în 2006. Adică pe vremea când Coco avea doi ani. Nu de tenis, ci de viață. Să rumegăm informația asta.

Embed from Getty Images

Primul instinct după ce am rumegat informația de mai sus ar fi să tăcem. Dar eu o să deschid o paranteză imaginară în care trebuie să îl băgăm pe comentatorul pe care Eurosport ni l-a livrat pentru meciul ăsta, în persona-ce-ar-trebui-să-fie-non-grata a lui Valentin Protopopescu. Cum v-am obișnuit pe aici, noi nu suntem genul care să dea verdicte. Adică nu putem să spunem că omul nu înțelege aproape nimic din ceea ce trebuie să fie un comentariu din moment ce nu a permis ca niciun serviciu jucat să nu fie dublat de nesfârșite apropouri la datele tehnice ale motoarelor jucătoarelor. Nu ne permitem să spunem nimic despre pasiunea obsedantă a omului despre greutatea celor de pe teren și în general despre tura dată printre cifre statistice inutile pe care oricum nimeni nu și le amintește la ora la care citește fraza asta. Eventual suntem chiar recunoscători pentru că toate acestea și multe altele ni s-au adus sub bot doar din al treilea set, de la momentul în care Valentin Protopoescu i-a luat locul Luminiței Paul la postul de comentator. Sau, dacă nu vă e clar care e al treilea set, luați-o așa: e ăla care se joacă imediat după „manșa mediană”.

Și revenim la meciul ăsta tineresc și vesel în care, atunci când se afla pe la mediana meciului și Hercog avea două mingi de meci, Coco și-o fi dat seama că e la tenis se poate și dacă adversarul are 5-0 în ultimul minut, plus un penalty pe care se pregătește să-l execute. Sau, mai bine, nu și-o fi dat seama de nimic. O fi jucat ca pe tarlaua din spatele casei, o fi băgat mânuța minții în borcănașul din care a molfăit tupeul cu care și-a învins idolul Venus la început de Wimbledon și aia a fost. A dat tot ce nu a mai avut Polona curaj să dea, a tăiat ce a venit tăiat, a răcnit din beciul plămânilor și a luat setul al doilea în tiebreak, deși a avut de salvat două mingi de meci.

Embed from Getty Images

Și ce-a făcut Coco? Just Coco things, așa cum probabil vom spune peste vreo cinci ani, când fata asta va împacheta jucătoare în timp ce învață pentru Bac și dă meditații de mindfulness babelor de 25 de ani din restul circuitului. A făcut 4-1 în decisiv, a aruncat cu game-uri albe și break-uri de tremurau tatuajele pe Polona și a săpat spre ceea ce englezii numesc „Round of 16”. Adică o chestie care într-o lume logică nu ar trebui să o cuprindă pe Coco nici măcar dacă s-ar referi la vârsta jucătoarelor. S-a egalat, s-a ajuns la 5-5, Polona a mai tras puțin aer pe propriul serviciu și, la prima adiere de prelungiri în decisiv, Coco a dat skip unei mingi de break, pornind ședințele în camera Simonei Halep și în camerele creierelor noastre: ce facem? Ne bucurăm? E cum zice Meșter și Coco rămâne corijentă la examenul Halep? Ne întoarcem aici ca să îl înjurăm pe autorul care a cobit și a zis că s-ar bucura de o eventuală victorie a lui Coco? Numai ziua de luni va lămuri această nouă dilemă prin care trecem cu toții într-un moment de cumpănă al vieții noastre de pasionați și suporteri. Ce a fost mai întâi: panoul sau găina bătrână?

Benoît Paire – Jiří Veselý: 5-7, 7-5(5), 6-3, 7-6(2)

Nu mă declar un expert în filozofia lui Benny, dar din respect pentru Codruț am aruncat un ochi la meciul lui și, poate și mai important, am folosit diacriticele potrivite în cazul ambilor jucători. Dacă asta nu e dovadă de profesionalism care să mă descalifice definitiv pentru orice post de conducere în TVR, atunci nu știu ce mai e.

Benny pare însă un băiat talentat care chiar ar putea să facă o pâine din sportul ăsta și pare să fie plăcut de toată lumea, având în vedere faptul că nimeni nu îi spune că degeaba respecți codul vestimentar de echipament alb de la Wimbledon, dacă tu tot cu gulerul ridicat te plimbi printre pogoanele cu trifoi englezesc. Totuși, omului îi merge, deci ceva o fi acolo.

Embed from Getty Images

Mă rog, acolo e și foarte mult tenis, în condițiile în care Jiří n-o fi vreo lumină care să ne ghideze către viitorului circuitului ATP, dar e totuși feciorul care a venit din calificările Wimbledon-ului și i-a legat șireturile lui Zverev, cunoscut în popor și ca „Eternul favoritul 5” sau „Zverev ăla bun”.

S-a pus deci de un meci în care balanța aproape că a făcut crampe de la atâta echilibru, iar Jiří ne-a arătat că primul serviciu nu e neapărat ăla cu care trebuie să mori, dar e bine să te ții de el cât mai mult și să ți-l faci bine. Practic, cam tot ce-a câștigat în meciul cu Paire i-a venit din prima minge, însă Paire a răsturnat legenda pletelor lui Samson și a pus pe masă dovada faptului că nu părul frumos aranjat îi era înger protector, ci chiar rar-întâlnita capacitate de a sta cuminte în meci, atunci când meciul o cere. Frumos, Benny, și eram cât pe ce să fac o surpriză și să pun câteva cuvinte și de la partida de dublu mixt pentru care erai programat. Dar s-a anulat, așa că ăsta-i tot Benoît-ul pe azi, Codruțe.

Embed from Getty Images

Novak Djokovic – Hubert Hurkacz: 7-5, 6-7(5), 6-1, 6-4

Erau atât de multe scuze și pretexte cu care să motivez absența cronicii de la meciul lui Nole, încât era chiar păcat să nu scriu fix fraza asta. Să stăm cu posterioarele liniștite: nimic cu adevărat surprinzător nu s-a întâmplat la meciul pe care domnul șef de la ATP l-a bifat cu Hurkacz. Mi-am amintit însă de bancul ăla legendar cu cetățeanul care are boală pe calul lui pentru că nu face ce fac alți cai și îl duce la târg nu ca să îl vândă, ci ca să îl facă de rușine.

Ergo, l-am luat de căpăstru pe Nole și l-am adus în cronică cu scopul de a-l mustra pentru setul pierdut azi. „Da bine că ești tu deștept”, va spune Meșter, și va face trimitere la seturile pierdute de Nadal și Federer în acest sezon de iarbă sau poate chiar la faptul că Hurkacz a băgat lecții de dicție pe la Indian Wells în adversari precum Kei Nishikori sau Denis Shapovalov. Dar zică ce-o vrea. Noi, fanii de vreme rea a lui Nole, suntem fericiți: omul nici nu a părăsit turneul ca să ne lasă cu ironiile pe stoc, dar nici nu a bătut la halul ăla în care o tot face de ceva ani, ani în care avem nevoie de astfel de pretexte ca s-o mai punem de-o ironie cinstită.

Embed from Getty Images

De basculat sâmbătă la Wimbledon:

13:00 K. Nishikori – S. Johnson
16:15 J. Tsonga – R. Nadal
18:15 L. Pouille – R. Federer

13:00 M. Linette – P. Kvitova
13:00 E. Mertens – Q. Wang
13:00 A. Riske – B. Bencic
13:00 C. Suarez-Navarro – L. Davis
15:00 A. Barty – H. Dart
15:00 S. Williams – J. Görges
16:15 S. Stephens – J. Konta

13:00 Begu/Niculescu – Han/Kalashnikova
14:15 Cîrstea/Voskoboeva – Cornet/Martic