Ei, vedeți, fraților? De-aia-i frumos tenisul. Dacă despre ăia de la fotbal știm că-s 22 de jucători care lovesc o bășică, tenisul e ditai expoziția de filosofie.
Știam deja că tenisul ne dă mereu scurtcircuite tehnico-tactice, obligându-ne să învățăm un cocktail de psihologie, antropologie, bioetică, sfinți și analiză a motricității – iar în cazul Mihaelei Buzărnescu și lingvistică. Ei bine, astăzi am învățat cu toții ce-nseamnă să ne găsim aterizați între fenomene sociale studiate de băieți cu halate: disonanțe cognitive, Paradoxul lui Gibbs sau Paradoxul lui Hempel. Lucruri grele pentru înțelegerea cărora e în general nevoie de ani întregi de școală, dar pe care Simona și Mihaela ni le-au oferit ca experiențe directe în fața televizoarelor în doar câteva zeci de minute la Wimbledon.
Bravo, fetelor. Aveți stil.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Simona Halep – Mihaela Buzărnescu: 6-3, 4-6, 6-2
Nu știam la ce să mă aștept de la meciul ăsta din punct de vedere psihologic. Așa că nu m-am pregătit în niciun fel special. Am mâncat la prânz niște cârcalaci pe grătar, am înghițit un pumn de afine și am așteptat anesteziat să termine Wawrinka și Opelka meciul pentru a elibera spațiul locativ. În final l-a terminat Opelka pe Wawrinka, dar despre asta puțin mai încolo, că acum avem treabă.
Așadar, destinul și adversarele accesibile din turul 1 au vrut ca Miki și Simo să dea împreună la vâsle la Wimbledon într-un moment în care iarba briților încă rezistă. Așa că putem considera că meciul a avut loc pe iarbă, o premieră absolută în carierele celor două. De fapt, ele mai jucaseră oricum o singură dată împreună, dar asta se întâmpla pe vremea în care românii erau mai interesați de performanțele naționalei lui Pițurcă împotriva Macedoniei decât de două tipe care-și rup rachetele în gropi pe la ITF-uri în Italia. Nici nu mai contează cine a bătut atunci, că una avea 16 ani, cealaltă 19, iar principalele lor probleme pe vremea aia erau, în ordine, ce freză are Nick Carter și ce subiecte cad la teza de fizică, respectiv la Bac. Singura constantă din viețile fetelor este faptul că finala de la Wimbledon din 2008 a fost jucată de Federer și Nadal, doi tipi care dovedesc an de an că au tot timpul din lume să facă o carieră de succes în muzica populară europeană și mondială.
Embed from Getty Images
Dacă de obicei fetele încearcă să ducă barca rapid și fără să ia apă în aceeași direcție, de data asta s-a întâmplat să fie nevoite să vâslească în direcții opuse. Și nu știu cum ați văzut voi meciul ăsta, dar eu am stat chircit pe o canapea, încercând să înțeleg de ce încep să dezvolt un început de schizofrenie. La fiecare lovitură excepțională a vreuneia dintre cele două m-am bucurat și m-am întristat în același timp. De fiecare dată când una dintre ele lua avans la game-uri, începeam să sper și-mi pierdeam optimismul în același timp. De fiecare dată când uneia dintre ele îi intra o scurtă excelentă (în general Miki a apelat la manufacturi de genul ăsta), un colț de gură rânjea, din celălalt curgea o lacrimă. Și toate astea fără să am vreo pareză parțială.
E greu cu sentimentele astea amestecate. Atât de greu, că la un moment dat în timpul meciului abia așteptam să se termine naibii odată ca să mă apuc de scris textul ăsta. Ca să fiu foarte specific, asta se întâmpla prin game-ul al doilea.
Embed from Getty Images
A fost o zi complicată la muncă și pentru Dragoș Suciu, comentatorul Eurosport care a căzut pe tură la meciul celor două. Amestec de entuziasm eclectic pe care arunca brusc o pătură, probabil de teamă să nu înceapă să urle dragonii pe internet că ține cu una, nu cu cealaltă (sau cu cealaltă, nu cu una, în funcție de caz), deci nu e un bun român. Ceea ce vă asigur că e: lui Dragoș îi place ciocolata Rom clasică, merge des pe litoralul românesc, pe care-l preferă în fața celor cu sclipici de prin alte țări – asta și pentru că e născut acolo, e adevărat, dar cine mai stă să numere? – și își plătește taxele și impozitele la ANAF.
Dar să revenim pe gazonul de la Wimbledon, acolo unde Miki și Simona au intrat pe teren relaxate și pline de optimism înaintea meciului. Nu știu cum sunteți voi, dar mă așteptam la glume interne înaintea meciului, când arbitra începuse să le explice fetelor regula offside-ului.
– Simo, i-auzi ce zice fata asta, cică dacă intri prin alunecare pe iarbă și lași urme, îți taie din puncte. Și știi că ăștia-serioși, că așa fac și la cantină: dacă iei prea mult sparanghel în farfurie și nu mănânci două fire, ți le taie din premiu: 90.000 de euro bucata.
– Chiar, Miki, te bagi la un experiment? Hai să le decopertăm gazonul: la un punct îl strici tu, la următorul eu. Sunt curioasă cine câștigă dacă ne descalifică asta pe amândouă.
– Hai, mă Simo, chiar crezi că nu mă prind? Păi dacă-l călcăm o idee mai serios îl facem zgură, și pe zgură le tremură gladiolele când știu că joacă împotriva ta. Dar îmi place modul în care pui problema, oricum.
– Apropo, știi că dacă vrem putem să batem recordul lui Isner și Mahut și să intrăm în istorie, da?
– Simo, iar îmi place cum pui problema, pentru că știi foarte bine ce voi răspunde: tu ești deja în istorie.
– Haha, nu-i mișto tenisul?
TIIIIIME.
Embed from Getty Images
Acestea fiind zise, Miki a început meciul cu dreptul. Doar că, fiind stângace, asta a însemnat că și-a pierdut serviciul încă din primul game. Simona l-a câștigat lejer pe-al ei și deja, la nici doi pași de la startul meciului, ne puneam deja probleme existențiale: când apare Miki la meci? Și, mai ales, dacă apare, în ce format apare ea? Pentru că știm că plaja de joc al Mihaelei poate varia masiv: tot sticlă e, dar o dată-i lunetă, altă dată-i microscop.
Doar că primul set urma să ne rezerve o vizită la Muzeul Român de Break-uri, care s-a mutat de la Arenele BNR la All England Club. O vizită altfel nu neapărat neașteptată, pentru că știam că cele două-și cunosc reciproc până și culoarea tălpicii din pantof, dar cumva nescontată. Așa că a fost un soi de echilibru dezechilibrat: punctele mai degrabă s-au pierdut decât s-au câștigat, iar scorul s-a menținut în echilibru până la 3-3, când Simona a găsit cheia de paișpe și și-a reglat serviciul, adunând astfel setul.
O știm pe Miki: o jucătoare fantastică atunci când are moralul pe șpiț, dar și o colecție de erori aparent inexplicabile atunci când îi pică speranțele-n baltă. Iar când am văzut că Simona se duce la 2-0 în setul al doilea, rupând încă un break din coloana Mihaelei, am început să-mi încălzesc falangele pentru întâlnirea fierbinte cu tastele. Meciul părea că se duce tobogan spre un final care la momentul ăla era evident.
Embed from Getty Images
Doar că ce nu-nțelegem noi, muritorii, este că mecanismul prin care Miki a ajuns să joace-n turul al doilea de la Wimbledon în anul de grație 2019, la vârsta de 30 de ani, după sezoane întregi în care a foloit racheta de tenis la întorsul clătitelor, este unul mult prea complex pentru a putea fi înțeles într-un singur “Gata, s-a terminat”. Nu, nene. Dacă Miki ar fi un cuvânt din dicționar, cuvântul ăla ar fi “însă”. Pentru că meciul era gata în capul nostru și probabil și-n capul Simonei, care-n tot timpul ăsta își vedea de ale ei dincolo de fileu, însă Miki n-a fost de acord cu asta și a băgat din marșerier direct într-a șasea.
Patru game-uri consecutive mai târziu și la distanță de trei break-uri adunate în cele mai reușite minute pe care le-a jucat Miki pe un teren de tenis anul ăsta, Buzz lua setul al doilea și-o făcea pe Simona să gesticuleze nervos spre tribună. Pe muțește, așa, că e greu să te descarci inventiv în românește când de partea cealaltă a fileului stă Mihaela Buzărnescu, această Monica Niculescu a lexicului de calitate.
Embed from Getty Images
Era 1-1 la seturi și rugile ne erau ascultate: se juca de o oră și-un sfert, iar niciuna dintre cele două fete ale noastre nu fusese încă eliminată de la Wimbledon. Dacă reușeam să-i mai ținem pe roșcații din tribune încă vreo săptămână și jumătate pe scaune, luau amândouă trofeul, îl împărțeau și aveam o vară liniștită. Noi, că ăia care de-abia așteaptă ca ale noastre să piardă în tururile inaugurale ca să-și cânte iar ariile dezacordate ar fi tremurat dezorientați.
Nici măcar nu ne-a trecut prin cap că s-ar putea să existe o problemă în faptul că un set decisiv ar obosi-o pe câștigătoare îndeajuns de serios încât în meciul următor, cu Vika Azarenka, să avem iar parte de celebrul joc de tenis-maraton care ne-a consacrat în sportul mondial. Noroc că la fotbal fluieră ăia după 90 de minute, că altfel sunt convins că echipele românești ar fi ocupat primele 20 de locuri în topul celor mai lungi meciuri din istoria sportului. Toate încheiate 0-0 și cu posesie 18%, bineînțeles.
O singură persoană s-a prins că e momentul să se vadă antrenamentul: Simona. Care a apăsat cu sete pe trăgaci, punând în aplicare celebra tehnică de ieșire din zona de confort denumită după Giani Basculă, un prahovean care a inventat expresia “Bă, ia stai așa!” Așa că la nici 8 minute de la startul setului decisiv, Simona s-a dus la 3-0, iar de-acolo n-a mai oprit-o nici măcar Miki, care are talentul și capacitatea de a ține orice tren pe șine atunci când folosește măcar 50% din talentul pe care-l are.
Embed from Getty Images
În finalul meciului, în ciuda unui moment de năpârlire în care Buzz s-a enervat pe arbitră pentru c-a decis în favoarea Simonei la un punct, fetele s-au luat frumos în brațe, s-au pupat, și-or fi urat probabil și multă sănătate, noroc și îndeplinirea tuturor dorințelor în anul care vine. Iar noi ne urăm nouă un tradițional fie ca aceste meciuri să fie cât mai rare, pentru că tenisul în care nu ții cu niciunul dintre jucători e trist ca un meci dintre Sam Querrey și John Isner. Cu excepția notabilă că în cazul fetelor măcar ai un minim motiv să te bucuri că la final a trecut una dintre ele mai departe.
Embed from Getty Images
V. Azarenka – A. Tomljanovic: 6-2, 6-0
Haideți, oameni buni, că n-a trecut decât o lună de când am dat cel mai bun titlu din istoria cronicilor: “Ajla maica să te joace” s-a scris despre un meci în care Simona i-a agățat mlădițele australiencei cu miros de parfum de Kyrgios. Deci, cu descrierile din cronica aia încă proaspete în memorie, puteți înțelege că nu-i lucru mărunt ce-a făcut astăzi Vika.
Pentru că a cam curs sânge, prieteni. Săraca Ajla a dat de o Azarenka care zici că-i rollercoaster fără frâne angajată pe o porțiune în urcare a parcului de distracții. După ce în primul tur a înnădit-o pe Alize Cornet, Vika a trăsnit astăzi din rachetă ca-n vremurile bune, când se lua de șuvițe cu Serena prin finalele de la Australian Open și când ajungea prin semifinale la Wimbledon. De două ori. Așa că știm că o Azarenka ce vine cu inerție din spate (e pe la locul 40 WTA și clădește cu grijă după pauzele din ultimii ani) e cea mai bună Azarenka din toate câte există în lumea asta.
Embed from Getty Images
Și bineînțeles că avem o problemă cu asta. Pentru că Vika a intrat în bătaia radarului Simonei, cu care își va încrucișa reverul în turul următor. Ne e clar că niciuneia nu-i va fi ușor, totul e să reușim să găsim macazul corect și să redirecționăm trenul de pe șine.
Cori Gauff – Magda Rybarikova: 6-3, 6-3
Se-ngroașă gluma, #băbăieți. Vă reamintesc povestea, pe foarte scurt: Gauff are 15 ani, avea vreo două meciuri în WTA până la Wimbledon, dar tocmai s-a calificat în turul al treilea al Slam-ului după ce le-a eliminat pe bunica Venus și pe Rybarikova. Magdalena s-ar putea să nu vă trezească amintiri masive, pentru că nu s-a încrucișat cu niciuna dintre fetele noastre în momente-cheie ale vreunui turneu major. Dar slovaca are semifinală la Wimbledon în 2017 și, dacă nu dădea atunci de o Muguruza pe șenile, cine știe ce ostapeancă făcea sora Magdalena când nu se-aștepta nimeni de la ea?
În fine, să revenim la Cori Gauff. Care, la 15 ani, a câștigat deja în trei zile mai mulți bani decât a făcut-o Bucurenci în toată cariera sa de cosmonaut. Și care începe să devină favorita tuturor celor care-și doresc o figură prietenoasă care să rezolve ecuația tenisului feminin. Unul în care valorile sunt atât de amestecate, încât ai impresia că orice femeie care se apucă azi de tenis poate ajunge măcar într-o finală la Cincinnati peste o lună.
Embed from Getty Images
Cori a jucat iar impecabil azi. E greu de conștientizat asta de la înălțimea celor trei cincinale ale sale, dar o facem cu drag, pentru că încă nu a bătut-o pe Simona în vreo finală, deci are șanse să ne placă. Încă.
Dacă în meciul cu Venus am suspectat-o de exces de zel, pentru că a jucat cu o tipă pe care-o avea în postere în cameră când îi cădeau dinții de lapte (era să zic în adolescență), cu Rybarikova a jucat pur și simplu excelent. I-am notat din nou viteza fabuloasă, peste ce-a visat vreodată Serena Williams să aibă, și serviciul excelent. Și l-am mai notat pe Mouratoglou în tribună susținând-o zgomotos, unul dintre primele indicii că fata asta va câștiga multe turnee, iar noi îl vom detesta din ce în ce mai tare pe băiatul ăsta complet nesuferit. Viață, frate.
Embed from Getty Images
Novak Djokovic – Denis Kudla: 6-3, 6-2, 6-2
Mi-am luat inima-n dinți astăzi și-am decretat triumfător: gata, nene, azi scriu despre meciul lui Nole. Mi se pare că e nedrept pentru fanii lui să primească cronici ultrascurte, nanometrice, în care nu apucăm să începem fraza și hop, deja se ajunge în setul al treilea, servește ăla, break, servește Nole, game, set și meci.
Așa mi-am zis, fraților, să știți: indiferent ce se întâmplă, azi analizez jocul sârbului. E păcat să ajungă la Wimbledon, să-l bage-n seamă toți aroganții ăia pe-acolo și să nu-l băgăm noi, cel mai important site de tenis din universul cunoscut și de pe încă vreo 70 de exoplanete încă nedescoperite.
Embed from Getty Images
Și a început meciul. Cu Nole concentrat, servind, 1-0. 15 minute mai târziu era 5-0. Am mers să-mi iau o sticlă de apă din frigider, s-am făcut 4-1 în setul al doilea. Apoi a început să tune și să fulgere, că a dat o ploaie prin sud de s-au înecat broaștele. Cât am mers să închid ferestrele, hopa, s-a făcut 2-0 la seturi și 3-1 în setul al treilea. Iar apoi m-a chemat soția la masă, dar n-am apucat să ajung acolo, că mi-a bârâit telefonul. Meciul se terminase.
Deci 3-0 la seturi după o oră jumate de tenis. Dacă avea abonament la Herăstrău, l-ar fi rugat pe necăjitul de Kudla să mai bage un maxi tiebreak, dacă tot au plătit două ore. Oricum, per total să știți c-am observat că Djokovic e destul de bunicel la tenis, se descurcă.
Embed from Getty Images
Reilly Opelka – Stan Wawrinka: 7-5, 3-6, 4-6, 6-4, 8-6
Trebuie să vă mărturisesc că am dezvoltat o sensibilitate aparte pentru Reilly Opelka. Da, omul are 8 metri și-i folosește proporțional mai ales pe faza de serviciu, unde crapă lemne cu sârg, așa cum fac și ceilalți americani care au dat baschetul pe tenis pentru că între ăia din NBA nu se cade să lovești mingea cu 250 de kilometri pe oră.
Embed from Getty Images
Doar că Opelka e fratele nostru, sânge din sângele nostru și apă din apa noastră. Într-un interviu pe care mi l-a acordat în primăvară, Marius Copil îmi spunea că Opelka bea acasă numai apă carbogazoasă Borsec, pe care-o cumpără din ceva supermarket-uri americane care importă sticlele peste Ocean. În speranța că Borsecul costă la ei cel puțin cât costă un iPhone la noi, îl ținem deci aproape de inimă pe Opelka și ne bucurăm când mai câștigă câte-un meci-două, chit că azi l-a bătut pe Stan într-un meci mai degrabă ciudat și ne-a lăsat fără spectacol în fazele superioare ale competiției. Monfils accidentat, Stan afară, Kyrgios ia mâine bătălie de la Nadal, Zverev out, Dustin Brown nu participă deloc. Vă spun, o să ajungem să ne uităm la tenis ca la ultimele sezoane din MASH, alea în care sarcasmul a fost înlocuit treptat de dramă.
Embed from Getty Images
Caroline Wozniacki – Veronika Kudermetova: 7-6, 6-3
Parcă ieri ne hăhăiam în barbă de Woz că ia bătaie în primul tur la Roland-Garros de la o rusoaică de 22 de ani. Ei bine, rusoaica aia s-a întors în bătaia puștii și la Wimbledon și a încercat fenta și a doua oară. Treaba a funcționat până pe la 5-5 în tiebreak-ul primului set, un set în care niciuna dintre cele două jucătoare nu și-a pierdut serviciul. O chestie atât de rară, încât ăla a fost momentul în care mi-am propus să scriu cronică pentru meciul ăsta altfel interesant ca 10 minute de purici pe televizor pe un canal de teleshopping.
Embed from Getty Images
Apropo de asta, știți care-a fost știrea zilei la Wimbledon? Că Andy Murray face echipă cu Serena Williams la dublu mixt. A plecat ca un zvon pe Twitter, dar până la urmă organizatorii au confirmat astăzi, când s-au tras la sorți meciurile pentru tenisul ăla în care nu contează dacă ești băiat sau fată, Isner aceeași servă are. Ne bucurăm că se întâmplă într-o competiție serioasă (mă rog, în condițiile în care dublul mixt ESTE o competiție serioasă), pentru că acum vreo juma’ de an era o veste care se califica perfect la categoria “A venit circul în oraș” respectiv “Turnee demonstrative”. Andy s-a întors după operațiunea “Verificare șold”, Serena plutește cumva peste tenis în continuare ca o amenințare pentru toate fetele care se sperie de aura femeii, deci lucrurile sunt bune și frumoase-n tenis.
Cu excepția faptului că de data asta a bătut Wozniacki.
De basculat joi la Wimbledon:
16:15 R. Federer – J. Clarke
18:15 N. Kyrgios – R. Nadal
13:00 A. Barty – A. van Uytvanck
15:00 M. Niculescu – E. Mertens
15:00 P. Kvitova – K. Mladenovic
16:15 A. Kerber – L. Davis
18:15 S. Williams – K. Juvan
13:00 Copil/Humbert – Herbert/Murray
13:00 Rojer/Tecău – Cecchinato/Seppi
13:00 Begu/Niculescu – Kasatkina/Kontaveit
13:00 Mitu/Parmentier – Collins/Mattek-Sands
13:00 Buzărnescu/Olaru – Peterson/Zidansek
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
