Porsche, blogul lui Meșter și Tenisul intră într-un bar din Centru și restul e istorie. Începutul ăsta de banc s-a transformat în multe bancuri mai mici – unele bune, alte proaste, iar altele neintenționate (că au și typo-urile farmecul lor). Și ca să nu mai lungesc povestea, iată-ne din nou la Wimbledon. Știu că v-a făcut Meșter introducerea ieri, cu Simo, Buzz, Marius și restul soldaților, dar îmi place și mie s-o fac pe a mea.
Și vreau să spun că e fun să scrii despre tenis fix așa cum vrei tu, dar uneori te trezești că lași umorul deoparte în favoarea unor întrebări. Cum de ne-am găsit noi, oameni buni, aici ca să facem haz de necazul tenismenilor? Cum s-au aliniat mingile pe cer și benzile fileului printre îngeri? Și la bine, și la rău, și pe ploaie și pe vânt, Grand Slam-urile își primesc rândurile cuvenite în locul ăsta. Deși brieful acestor cronici spune clar ”să fie amuzant, băieți, că altfel nu pupați reducerea aia de 97% la Cayenne-urile Coupe pe verde”, simți nevoia să o mai cotești și spre profunzimi și întrebări. Nu o să ne facem un obicei din asta, mai ales că-n primele zile de Wimbledon avem atât de multe meciuri de discutat, încât până și Alin Buzărin o să scoată browserul din incognito pentru câteva minute.
Zicala aia cu ”banii n-aduc fericirea” s-ar putea să fie adevărată. Dar știți ce aduce fericirea? Să vezi sportivi plini de bani jucând tenis. Pe iarbă. Cu cât conturile lor sunt mai pline, cu atât bucuria voastră să-i vedeți este mai mare; iar a noastră e să-i luăm în balon, în speranța că voi râdeți, iar ei învață românește și ne citesc cronicile, într-una din zilele astea. Mi-ar plăcea, de pildă, să-mi scrie Federer pe WhatsApp. Umblă vorba prin târg că Roger ar fi și el om, deci îmi imaginez că discuția s-ar purta cam așa:
Fed: ”Tu ai scris cronica de ieri sau Meșter?”
Codruț: ”Rogere, scrie clar acolo cine a scris. E și poză, ce naiba. M-am săturat să…”
Fed: ”Ok, ok, n-am văzut. De obicei nu citesc până la final dacă scrieți și de Djoko”
Codruț: ”În fine, care-i baiu’?”
Fed: ”Eh, nimic. Dar… să nu scrieți voi NICIUN cuvânt despre dublul lui Bencic și mingea aia de 4-3 a lui Benoit?! I mean…”
Codruț: ”Nu putem scrie chiar de toți și toate, Roger”
Fed: ”Jenant”
Codruț: ”Roger, uite ce e…”
Fed: ”RUȘINE!”
În numele lui Rog, al Nickului și-al Sfântului Rafa, să vedem ce-am avut azi la Wimbledon.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Monica Niculescu – Andrea Petkovic: 2-6, 6-2, 7-5
Oleee! Moni care sperie șoimii ne-a dat, la vremea respectivă, cea mai bună veste pre-Wimbledon pe care o puteam primi în calitatea noastră de chibiți egoiști care au impresia că oamenii ăștia joacă tenis de dragul cronicilor și al tweet-urilor. Dar așa a fost. Pentru mine, cel puțin. Moni a câștigat turneul de la Ilkley, așa că barosanii cu accent de Brexit și-au respectat istoria și i-au oferit fetei un wildcard. După dureri, lacrimi și suspine, Moni e din nou acolo unde trebuie să fie: în coasta adversarelor, enervându-le mai rău decât te-a enervat pe tine Buzărin la Euro U21. E bine.
Embed from Getty Images
S-o luăm așa: a picat Monica prost, fiindcă ne place de Petko? A picat. A pierdut Moni primul set după ce aproape că a vărsat lacrimi pe gazonul englezesc? A pierdut. Dar a revenit ea în al doilea pentru că e singura jucătoare din circuit care poate să piardă set la Tolontan, iar a doua zi să o bată pe Kvitova? Afirmativ, prieteni! De-aia o iubim pe Moni mai mult decât pe Pușcaș sau pe (blasfemie!) Ianis.
De fapt, să auzi cuvintele ”Moni joacă decisiv” e la fel de banal ca ”apa e
udă” sau ”TVR-ul e un munte al risipei”. Așa stau lucrurile și nu există fată
în circuitul ăsta care să nu cunoască istoricul, forța și nebunia fetei din
Slatina. Nici măcar Wozniacki, care își împarte timpul între antrenamente și a
fi nesuferită nu e străină de Il Fenomeno de Oltenia.
Embed from Getty Images
În meciul de azi, românca a știut ce are de făcut. Călin al ei i-a făcut temele, iar ea a executat bine de tot. Grăbiți-vă să remarcați, încă o dată, cum vine Monica la fileu, cum face smashurile și cum rămâne fidelă jocului său. Să fii ciudat este un lucru bun și o să vă rog să le repetați asta și prietenilor care își cumpără Babolaturi cu care apoi își rup mâinile încercând să lovească precum El Rey. Uitați-vă în oglindă, stați de vorbă cu oameni care vă cunosc, vă iubesc și se pricep. Nu e valabil doar la tenis. Dați-vă seama ce vi se potrivește și stoarceți din ceva-ul ăla tot ce-i bun. Modelele sunt bune în viață, dar dacă vrei să fii printre cei mai buni, mergi, copile, pe drumul tău! Ok, lecția motivațională se oprește aici, scuze.
Au trecut 3 ani de când Nicoolescu era ultima oară în turul 2 la Wimbledon. Prea mult! Iar acum, vreți să povestim un pic despre ce va fi mai încolo, în turneu, pentru Monica? Putem să o facem fără riscul de a cobi. Pentru că la Niculescu nu merge cu jinxăreală. Ea se jinxuiește oricum fără nicio problemă, deci factorii externi o lasă rece. Așa, hai să vedem. Pentru Moni urmează în turul următor favorita 21, Elise Mertens. Pe care o va bate și va câștiga turneul. Am zis să nu mai pierdem timpul.
Embed from Getty Images
Sorana Cîrstea – Amanda Anisimova: 3-6, 3-6
E bine când avem multe românce pe tablou, nu credeți? Mă rog, se putea și mai bine, ce-i drept. Scuzați-mă, dar e ca atunci când îți fată pisica. Nu toți puii supraviețuiesc, dar cu cât sunt mai mulți, cu atât cresc șansele să ajungă vreo doi până-n săptămâna a doua. Știu, o să ard în iad pentru metafora asta, dar sunt dispus să fac sacrificiul ăsta pentru voi. În cronica următoare, dacă sunteți cuminți, o să încerc o aliterație cu câinii carnivori care caută alinare în carnea de câine. Miam.
Hei, dar să revenim la meci, no? We try our best, no? Merităm să fim seed #2, no?
Embed from Getty Images
Amandina nu ne place, pentru că Amandina ne-a făcut-o recent; iar când zic ”ne-a”, vreau să spun că i-a făcut-o Simonei la Paris, când suflarea românească se aștepta să treacă în semifinală. Nu că sfertul ăla e puțin, dar e ca atunci când te aștepți să-ți comenteze meciul măcar Cipi Marica, dar te trezești în studio cu Luțu.
Și pentru că aveam sechele serioase de la Roland Garros, am decis să nu mă
uit la meciul ăsta. De ce să îmi fac sânge rău aiurea, când dincolo joacă
Giluțu Simon versus Salvatore Caruso? Deci, cu un ochi la Gil și unul în
Word-ul meu, vă scriu cronica unui meci pe care l-am sărit. L-am sărit cu
grația cu care alții sar în barca lui Gimelstob. Živeli, prieteni, iar pacea
spirituală să vă ghideze pașii prin univers. #ajde
Embed from Getty Images
Am văzut, în schimb, highlights-urile partidei și pot să spun cu o mână pe inimă și una la gură, că tocmai am mâncat mujdei: Sori n-a jucat deloc rău, în ciuda neforțatelor pe care le-a pus pe tava americancei. Explicația scorului este una simplă, de care cronicarii sportivi de pretutindeni ar trebui să facă uz mai des: ailaltă a fost mai bună. 17 ani, foame, o echipă deja ”așezată” și un forehand din alergare pe care n-ai cum să nu-l vezi. Simplu, frumos, fata asta o să ajungă departe.
Ana Bogdan – Johanna Konta: 5-7, 2-6
Ținem cu Ana de muuuult timp. Bogdanieni de mici, cum ar veni. Fata asta are o calitate rară, pe care nu o găsești nici la Osaka, nici la Barty: citește cronicile noastre. Iar dacă citește cronicile noastre (care, să recunoaștem, nu-s chiar o opțiune la Hemingway sau Oz), asta arată că ceeea ce producem noi aici este cel mai bun conținut de tenis de pe teritoriul României. OMG!
Embed from Getty Images
Konta vine după o perioadă în care a arătat că poate să joace și pe zgură, iar la Paris le-a dat fetelor cu cărămiziul în cap. Până atunci, relația ei cu zgura era ceva de genul ”Not great, not terrible”, vorba oamenilor de știință de pe Netflix. După Paris 2019 însă, fata a prins curaj, a păpat tot și a avut revelația lui nea Piți după ce a trecut de la barbut la poker: ”Păi dacă acolo joc așa, să vezi ce ravagii fac aici”. Din pacate, la Wimbledon a început cu una de-a noastră. Însă Ana a jucat mai bine decât mă așteptam, a avut șansele ei și abia pe finalul setului 2 britanica a dominat-o, de fapt.
În orice caz, a noastră a venit din calificări, a tras tare, a urcat în clasament și acum e pe locul 132 în live rankings. Stați ușor, că mai vorbim noi până la finalul anului.
Embed from Getty Images
Gabriela Ruse – Julia Görges: 5-7, 1-6
Nu că celelalte fete au avut tragere la sorți ușoară (FCSB-ul – uite aia tragere ușoară!), dar Găbița a dat peste peste o jucătoare pusă pe treabă. Cu antrenor nou din mai, cu semifinală la Wimby anul trecut și cu finala la Birmingham făcută acum o juma’ de oră, ei bine, lucrurile nu erau 100% clare, dar se vedea binișor prin ele. Și totuși, Ruse s-a ținut de nemțoaică precum bolile de Trăistariu.
Embed from Getty Images
Gabriela este una dintre puținele fete care mai vin din urmă și deja au rezultate. Cine mă citește pe aici (sau dincolo) de suficient timp știe părerea mea despre Federația Română de Tenis și de marile sale realizări (gropi în curte și cravate roz pe la Rouen). La fel ca până acum, tot ce va apărea la nivel de juniori buni în următorii ani va fi rodul muncii unor părinți. Atât. Sigur, acum, că a venit domnul Țiriac, speranțele înfloresc iar precum regina nopții. Cu nea Ion, treaba e clară: dacă-i iese și lui ceva, o să-și dea silința. Dacă nu, vorba aia, nu.
Roger Federer – Lloyd Harris: 4-6, 6-1, 6-2, 6-2
Știu bine că unii dintre voi ați fi preferat să începem cu marele Roger
cronica asta. Vă cunosc, așa-i? Însă despre Fed și alaiul său vom avea timp să
tot vorbim. Prima săptămână este despre povești, a doua despre calești. De
exemplu, să ne uităm un pic la acest Lloyd Harris, care nu știu dacă seamănă mai
mult cu cu Screech sau cu Daniele Massaro. Ei bine, băiatul ăsta vine din țara
lui Federer – Africa de Sud. Fed o fi el elvețian, dar știm bine că o iubește mai
mult pe mama decât pe tata.
Embed from Getty Images
Harris este pe locul 86, deci nu chiar un neica nimeni; însă anul ăsta a reușit puțintele victorii în circuitul ATP. În rest, călduroase strângeri de mână. Deci nu se putea spune că pariorii și fanii lui Novak aveau la ce să spere. Dar știți voi vorba lui Ionuț Lupescu: socoteala de-acasă nu se potrivește mereu cu aia din piață. Dacă mai ai și Ducesa pe cap, poate să tremure racheta. Dacă l-ai mai visat și pe Stakhovsky cu o noapte înainte, nimic nu mai e sigur. Și uite așa, în primul set a părut că cineva i-a pus Sprite trezit în spaghette maestrului.
Noroc, totuși, că aici e vorba de Roger Federer, nu de Darko Grncarov, campionul
circuitului paralel de tenis profesionist.
Ați văzut vreodată figura unui înotător la 100 de metri spate, fix înainte să ia o gura de aer? E minunată și o puteți vedea aici. La fel e și Federer cu o fracțiune de secundă înainte ca mingea și racordajul să se pupe violent și desfrânat. Dacă în primul set Fed și-a trimis una din sosii pe teren (pe PseudoFed, poate?), ce a urmat a fost business as usual. Ăsta și când pierde set la victorie termină meciul mai repede decât termină Nadal dușul, nu?
Embed from Getty Images
Pletosul sud-african a avut și niscaiva probleme la gambă, dar s-a lăsat masat un pic și a continuat viteaz meciul. Ce s-o gândi un puștan din ăsta când îl vede pe ditai Federerul în față? O avea emoții? S-o strica la stomac? S-o gândi să nu-l supere pe Fed? Dracu’ știe. Ideea e că, la 38 de ani, Roger a ajuns la o scurtă la care Maurice Green nu ar fi ajuns nici înainte, nici după ce-și lua pastilele. Băi viață, tu te uiți ce faci? Tu nu te gândești cui ne lași după ce se lasă ăsta de tenis? Noroc cu Uniqlo, despre care sperăm că-l freacă la icre să joace la Tokio, anul viitor. Apoi, speranța mea este că Federer va semna cu Lacoste, ca să-l pună ăia (CONTRACTUAL!) să joace și la Olimpiada de la Paris din 2024. Se leagă ce zic? Are sens? Sunteți cu mine, tovarăși? Benoit, hai cu lobby-ul!
Urmează Clarke.
Embed from Getty Images
Rafael Nadal – Yuichi Sugita: 6-3, 6-1, 6-3
Este important să zicem vreo două vorbe și despre Rafa, chiar dacă meciul ăsta s-a scurs mai rapid ca Răzvan Lucescu prin fotbalul european. E important, pentru că vrem să ne păstrăm audiența intactă. V-am zis că vă știm bine, oameni buni. Voi aveți nevoie de Rafa, iar noi scriem cronicile astea de suficient timp cât să ne dăm seama de o chestie: după ce Nadal și Federer se vor lăsa de tenis, noi vom scrie în continuare și de ei pe aici. Ne înțelegeți, nu? Adică ok, se joacă Roland Garros în 2032, Coco Gauff câștigă turneul pentru a 6-a oară, iar în timpul ăsta Fedalul e la cules ghebe prin Ibiza. Bun, înseamnă că vom scrie despre cum culeg ei ghebe în Ibiza. Sună just? Ok.
Embed from Getty Images
Rafael este în formă și s-ar putea să meargă până la capat anul ăsta. Xisca ar vrea să-l vadă la fel de parolist și determinat și cu nunta aia, dar rămâne de văzut. Personal, dau vina pe presa de scandal și pe Toni pentru tergiversările astea, dar chiar nu e treaba noastră.
La momentul actual, e greuț să-l bați pe Rafa chiar și dacă te cheamă Federer și se joacă pe iarbă, darămite dacă ești un japonez venit direct de la Ilkley, unde te-a bătut un anume Majchrzak în două seturi. Domnul Doișpe Arondismente trece, așadar, mai departe fără să se întrebuințeze prea tare. Ar fi interesant să joace următoarele tururi un pic pilit și cu racheta în mâna dreaptă. Poate-și face traseul mai interesant.
Embed from Getty Images
Alte meciuri simpatice pe care poate le-ați ratat pe căldura asta:
Nick Kyrgios – Jordan Thompson: 7-6, 3-6, 7-6, 0-6, 6-1
Băiatul meu a câștigat, iar cronica meciului este aceasta:
Mai mult de atât chiar n-are rost să vă încarc.
Jo Tsonga – Bernie Tomic: 6-2, 6-1, 6-4
Bernie se chinuie tot anul să prindă tablourile principale la Slamuri, iar apoi, când ajunge acolo, se comportă de parcă n-ar avea nevoie de ele. Parcă-i Smiley când vin tabloidele peste el. În fine, e păcat. Talent cu caru’, indolență cu basculanta. Iese un mix numai bun. Încă nu ne dezicem de el, dar dacă tenisul nu-i mai place, poate să încerce padel. Super sport, mingi mai mici, geamuri peste tot, ca la spitalul de nebuni.
Gilles Simon – Salvatore Caruso: 7-6, 6-3, 6-2
Allez, Gillou!!! Băieții ăștia doi s-au văzut recent la Roland Garros, acolo unde se joacă pe o suprafață numită zgură, pe care francezul o adoră. Am urlat de pe margine atunci, l-am încurajat pe Chicken Legs la greu, dar, ca de obicei, n-a folosit la nimic. Eu când urlu nu rezolv nimic. Ei bine, Gil a descoperit, al naibii, că știe să joace și pe iarbă. Bine, omul are sfert de finală la Wimby, să nu-l plângem, dar după câteva săptămâni recente în care a jucat ca nebunul, îl dau favorit să-și egaleze sfertul ăla din 2015.
Culmea nu e că a câștigat, ci că a reușit să termine azi meciul. În 3 seturi! Mon Dieu, se shimbă toate, de la climă la tenis. În orice caz, repet, că e important pentru mine: allez, Gillou! Cu Tennys Sandgren, homofobul cu pașaport american, sper să meargă treaba la fel de lin.
Până atunci, pace și drilluri, prieteni!
De basculat miercuri la Wimbledon:
15:00 S. Halep – M. Buzărnescu
13:00 B. Paire – M. Kecmanovic
13:00 S. Wawrinka – R. Opelka
18:15 N. Djokovic – D. Kudla
13:00 V. Azarenka – A. Tomljanovic
15:00 Ka. Pliskova – M. Puig
18:15 C. Gauff – M. Rybarikova
18:15 M. Keys – P. Hercog
13:00 Bara/Linette – Melichar/Peschke
13:00 Cîrstea/Voskoboeva – Grey/Silva
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
