Am scris mult despre tenis și o să scriu în continuare. Dacă duminica asta de pauză de la Wimbledon poate fi considerată o mare porcărie de unii, ei bine, lunea care-i succede este cea mai frumoasă zi de tenis a anului. Desigur, sunt subiectiv ca un politician care-și bagă fiul consilier la Bruxelles, dar asta e. Și mereu am discuția asta cu prietenii: care e cea mai bună zi de Slam în care să chiulești de la muncă? Dar cel mai frumos Grand Slam? Dar cel mai frumos turneu mic? Dar cea mai grea lovitură din tenis (nu e reverul ăla înalt, făcut de lângă fileu, nu vă mai luați după comentatori)? Și așa mai departe.
Pentru ăștia ca mine și ca tine, știți asta, fiecare preferință definitivă are bagaj emoțional. Atât de strânse ne sunt legăturile cu sportul ăsta. Pentru cronicari și cititori de sport, preferințele astea pot include, de exemplu, Beijing, acolo unde Simona s-a cocoțat pe locul 1. Sau turneul de la București (RIP), unde poate ați văzut de aproape cei mai mulți sportivi. Sau Wimbledon-ul, turneul pe care Benoit Paire era cât pe ce să-l câștige în 2019, dacă n-ar fi fost un anume spaniol plictisitor. Depinde cu cine ții, deci, pe unde ai fost, ce autografe ai, parfumul cărei jucătoare l-ai prins din zbor și așa mai departe.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
La jucători e mai simplu. Turneul preferat e fie ăla pe care l-ai câștigat, fie ăla care te tratează cel mai bine. Anual există și un top bazat pe voturile fetelor și băieților din circuite. Dubai-ul are ceva nemaipomenit, care le face plăcere tuturor. Hopman Cup era încă o destinație bestială pe care toți o iubeau (RIP). Sunt mai multe, depinde pe cine întrebi. Dacă-l întrebi pe Verdasco, o să-ți spună că-i plac toate, mai puțin alea unde copiii de mingi sunt lenți ca o mașină de poliție în Voluntari. Dacă-l întrebi pe Djokovic, o să-ți spună că nu turneele contează, ci energia, SPIRITUL contează. Iar dacă-l întrebi pe Rafa, o să-ți spună că e ok peste tot, atâta vreme cât Kyrgios nu e acolo. Dap, oameni și oameni.
Momentan, turneul meu preferat este orice turneu nou care va apărea în România. Hai, FRT! Hai, Țiri! Hai, oameni cu bani mulți și gura mare! Băgați nițică energie în tenis și ceva încredere în copii! Uitați-vă la Hagi, de care faceți mișto pe ascuns că nu știe să vorbească. Lol, că de asta are nevoie țara asta, de oratori șmecheri și chitiți pe scurtături. Sunt două sentimente care ar trebui să ne încerce privind spre ce-a făcut Gică în ultimii 10 ani: fie jenă, fie ambiție. Dacă nu ești fie jenat că nu ți-ai dat silința suficient, fie ambiționat să ți-o dai de-acum încolo, vă rog să mă lăsați în terenul meu, ignorant și imbecil.
La Wimbledon, avem parte de drame, povești și comentarii neavenite. Iarba asta londoneză mai face figuri, dar meciurile ies nebune și frumoase în general. Apropo, cum ar fi să se organizeze și ceva turnee pe o suprafață numită ”Iarbă veche”? Conceptul ar următorul: Iarba bună, adică aia din prima săptămână, o pui la dispoziție juniorilor. Iar apoi, ce rămâne (țărână, praf, crăpături) o dai spre uz profesioniștilor. Ar fi ceva între hard și… moale, iar pitchul ar fi ceva de genul ”suprafața cea mai challenging (sic) din tot calendarul. Dacă bați pe asta, chiar ești un all-round player”. Mai întâi, s-ar înghesui să joace Djokovic, Thiem și Buzărnescu. Nole pentru că are ceva de demonstrat, Domi pentru bani, iar Buzz fiindcă trebuie să joace toate turneele. În fine, ne mai gândim, dar are potențial ideea. În felul ăsta, poate organizează și FRT-ul ceva; sunt multe tăpșane în țara asta care ar putea trece de rigorile ITF-ului. Aberăm, aberăm dar mai și muncim. Hai să vă spun ce-a fost azi la Wimbledon, că voi sigur ați fost la muncă și n-ați apucat să vedeți tot.
Simona Halep – Cori Gauff: 6-3, 6-3
New balls please, că p-astea
le-a tocit Simona pe cocoașa unei adolescente talentate. E bună de tot
puștoaica, mult în fața generației sale, dar TOTUȘI. Simona a părut că se luptă
un pic cu propria persoană, pentru că dacă joci cu o adversară cu 12 ani mai
mică, treaba devine ușor confuză pentru orice campion. Adică vrei să câștigi,
dar mai ales vrei să nu te faci naibii de râs. Cum ar fi să vină nepotă-tău de
15 ani la tine, să te-ntrebe care e capitala Slovaciei, iar tu să zici, mândru
nevoie mare, Ljubljana. Nu se face. Așa că, atunci când îi ai p-ăștia mici pe
cap, trebuie să fii cu mare băgare de seamă, că miza crește exponențial, ca
urechile lui Meleșcanu.
Embed from Getty Images
Au fost emoții însă, de ce să mințim? Mai ales când am văzut că serviciul Simonei funcționează la fel de bine ca un aparat de radio Gloria, după o lună sub apele Nișcovului. Praf! Trei duble greșeli într-un game nu fac nici eu, pe bune. Am făcut o dată 4, dar am dat vina pe o înghețată mâncată la prânz, deci nu s-a pus. Ideea e că orice jucătoare, oricât de bună sau în formă, este pe jumătate terminată dacă serviciul nu-i merge. Deci de-acolo emoțiile. Din fericire, a câștigat game-ul ăla, iar apoi fetele au ținut-o într-un rally de peste 20 de puncte, de se uita David Ferrer la ele și lăcrima de bucurie. Frumos în Bahamas, Ferru? Frumoooos.
Simo a reușit să se distanțeze exact când copila cu dreaduri de Dreddy începuse să simtă mingea mai bine. Apropo, Cori a tot parlamentat cu arbitrul în timpul setului 1, iar spectatorii au tăcut toți ca niște liceeni la ora de franceză. Nici musca-n frișcă n-o auzeai zbătându-se. Dacă făcea asta la Paris, ar fi huiduit-o pe biata fată de s-ar fi maturizat 10 ani în 10 secunde. Dar britanicii sunt vrăjiți (ca noi toți, de altfel) de poveștile frumoase și de copiii tupeiști. Bine, nu toți copiii tupeiști sunt simpatici, că e plin Youtube-ul de pramatii cu troace tunate, mă-nțelegeți voi.
Embed from Getty Images
Simo a rămas fără challenge-uri pe la 4-3, dar n-a mai contat, pentru că
și-a recăpătat atât serviciul, cât și forehandul în cross, care a pus cu botul
pe labe atâtea și-atâtea domnișoare, de-a lungul timpului.
Așadar, dupa 6-3 în primul set, treaba s-a mai domolit pentru Halep. Iar burtica a început să o doară pe Gauff, care a primit un praf magic și inutil de la medicii turneului. New Balance și Barilla deja și-au pus logo-urile pe echipamentul fetei, deci nu doar jocul, ci și business-ul merge binișor. Apropo, s-o antrena ea la academia lui Patrick Mouratoglou, dar dacă atmosfera acolo e la fel de mișto ca Patrick, mă aștept să se transfere la Bollettieri sau Nadal până-n toamnă.
Embed from Getty Images
Setul doi a semănat cu un episod din Tom și Jerry, doar că Jerry era cam
obosit. Grija noastră era ca nu cumva Halep să facă o halepească. Cunoașteți,
nu? Simo își ia avânt, Simo își ia primul set, Simo își ia lumea-n cap, Simo
începe să greșească până în punctul în care nici vocea lui Darren n-o mai poate
aduce înapoi. S-au mai rărit meciurile de genul ăsta, dar piticii nu dispar
ușor. Schwartzman e exemplul cel mai bun.
Noi am tot zis că meciul ăsta se va așeza docil la picioarele Simonei, dar
știți că nu puteți pune bază pe ce spunem. Noi suntem ca membrii oricărui
guvern din 90 încoace: pare că știm, pare că vrem, dar de fapt nu ne
interesează decât să dăm noi bine.
Embed from Getty Images
Bun, și urmează Zhang, în sferturi. Într-un fel, mă bucur că e ea. Pentru că am tot văzut-o zilele astea pe Yastremska lovind mingea de tenis și mă gândeam că bine au făcut ai ei că nu au dat-o la karate. Tenisul e pentru ea, fără discuție. Însă nici Zhang nu e vreo nevastă de fotbalist. Fata are o deplasare și o coordonare ochi-minge de te doare capul și te ține inima. Rămânem optimiști și așteptăm sfertul. Cu o victorie, Simo și-ar egala cea mai bună performanță la Wimbledon. Vă aduceți aminte de semifinala din 2014, desigur, pentru că sunteți halepiști de mici.
Embed from Getty Images
Tecău/Rojer – Zeballos/Gonzalez: 7-6, 3-6, 7-5, 4-3 (ret.)
Încetul cu încetul se fabrică contextul. Horia și colegul de salon au ajuns, pe nesimțite aproape, în sferturile de finală de la Wimbledon. ”Da, bă, da’ alde frații Bryan, frații McEnroe, frații Cămătaru, care au câștigat trofee, nene, nu joacă”. Dacă ai genul ăsta de discurs, dă tu un block la mirceameșter.ro (atât aici, cât și la pagina de Facebook). Chiar nu suntem pe aceeși lungime a lungului de linie, deci n-are rost. Mersi.
Embed from Getty Images
Să vă zic de ce mă enervează Zeballos ăsta. Mă enervează pentru că e băgat în toate echipele. La naiba, jumate din rankingul de Race to London e alcătuit din echipe în care joacă Zeballos. E mai rau ca Marius Manole – îl vezi peste tot. Horacio joacă cu Kubot în turneele mai micuțe, unde vrea să se încălzească pentru Masters-uri. Apoi îl sună pe Mektic când știe că vin slamurile. Iar de 4 ori pe an, vine cu flori și racordaje din alea scumpe la Gonzalez și-i spune că ăia dinaintea lui nu au însemnat nimic. Băi, și funcționează. Are 3 echipe și jonglează cu ele ca Isărescu cu nervii noștri. Jos pălăria, Horacio! Ești un freelancer priceput, chiar dacă te scoate Tecău prin optimi, de obicei.
De data asta, perechea argentinano-argentiniană a fost nevoită să spun ”stop” în setul 4, când sănătatea (adică vârsta, deh) le-a făcut semn s-o lase la punctul mort. Vești nașpa pentru ei, vești bune pentru noi. Horia și JJ merg mai departe, în sferturi.
Alison Riske – Ashleigh Barty: 3-6, 6-2, 6-3
Ca să folosim un joc de cuvinte ușurel, a meritat Riskeul. Alison a venit
la fileu, s-a luat la trântă cu cea mai în formă jucătoare a momentului, iar la
final a băgat un ”come on” din ăla profund bucuros, ca atunci când ai un Cayman
în teste.
Vasăzică, halal lider modial, așa-i? Să pierzi la locul 50 sau pe-acolo.
Eheee. Uite că șirul victoriilor lui Barty se oprește la 15. Ash nu mai
pierduse de la Roma, adică într-o altă viață. Ce-i drept, nici Riske nu venea
chiar de nicăieri – pe iarbă a rupt din rădăcini pe toată lumea sezonul ăsta.
Din 14 meciuri, câștigase vreo 13. Ghinionist numărul ăsta, așa că s-a grăbit
să facă din 13 un aproape-rotund 14.
Embed from Getty Images
Benoit Paire – RBA: 3-6, 5-7, 2-6
Și iată-ne ajunși și la meciul cel mai important al zilei. Nu mai chicotiți ca Exarhu după o nefiltrată, că n-aveți de ce. Dintre toți și toate, Ben este cel care a progresat cel mai mult în ultima vreme, deci pentru mine, ăsta era un meci de neratat. Forehandurile din alergare, serviciul, jocul de picioare, poziția erectă a gulerașului. Învățați, domnilor, tenis! Ghinionul lui este că a picat în optimea asta cu un băiat care-l bate pe unde-l prinde. Bautista-Agut n-o fi el vreun expert în jocul pe iarbă, însă primul titlu din carieră, acum vreo 5 ani, așa a venit. La Rosmalen, cu un decisiv câștigat contra lui Benjamin Becker. Mi-l amintesc de parcă a fi fost acum 5 ani.
Deci nu-și făcea nimeni griji pentru micuțul, dar bătăiosul sportiv din
țara Sangriei (a fost bună asta, domnu’ Hobana?).
Îmi place mult cum bate Ben mingea o singură dată înainte să servească (într-o desăvârșită și irepetabilă stare de lene!), pentru ca apoi să deie as. P-astea nu le înveți, pentru că nu are cine să ți le predea. Le faci pur și simplu, iar dacă reușești să te controlezi tot meciul, ești printre ăia cu șanse la titlurile măricele din circuit. Asta legat de tenis. Cu barba e altceva. Benny, dacă nu cumva vrei să arăți ca Jim Carrey la balamuc, fă ceva cu tufișul ăla, puștiule. Nu-ți cere nimeni să ai obrazul ca fundul de bebeluș (ca Raonic, de exemplu), dar dacă Wimbledon îi obligă să fie all-white, poate ar trebui să-i roage măcar să mai dea și cu lama pe fața.
Aaanyway, Benny s-a arătat destul de deranjat de soare pe alocuri (mustăceau britanicii din tribune pe temă), așa că a făcut ce trebuie făcut în situațiile astea: a rupt racheta. Doar că a rupt-o profesionist, pe picior, dintr-o singură lovitură fulgerătoare, fără să apeleze la solul pus la dispoziție de organizatori. Așa se face – protejezi terenul, te descarci, îți păstrezi și reputația.
Nu-i nimic, Ben. Urmează US Open, o nouă culoare la păr și Top20 din nou. Pas mal, nebunule!
Ș-alte meciuri
Rafa Nadal – Joao Sousa: 6-2, 6-2, 6-2
Portughezul face istorie pentru țara sa, însă pentru Rafa e doar o altă zi la fabrica de banane în lung de linie. Nu poți să-l oprești pe Nadal din victorii doar prin simplul fact că traversezi cea mai bună perioadă a carierei. Am zis să facem precizarea asta, deși era la mintea cocoșului galic.
Embed from Getty Images
Serena Williams – CS Navarro: 6-2, 6-2
Dacă Rafael și RBA au plecat favoriți și s-au întors favoriți, la Carla a fost un pic altfel. Pentru că, în ultima vreme, Serena este ca un portar din ăla de instituție publică – de obicei moțăie și greșește integrame, dar în momentele importante își ia jobul foarte în serios ca să impresioneze pe cine trebuie. Ei bine, Wimbledon-ul este un moment nu important, ci foarte important pentru Serena. L-a câștigat de 7 ori până acum, are ceva experiență cu el, deci e de așteptat să facă ceva ravagii. În plus, americanca e deja în săptămâna a doua acum, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu vechea Serena, care nu doar mârâie ca un pitbull scos cu botniță, ci mușcă mai ceva ca un crocodil pe teren propriu. Să vedem dacă nu cumva #ThisMoma merge până la capăt de data asta.
Embed from Getty Images
De basculat marți la Wimbledon:
S. Halep – S. Zhang
A. Riske – S. Williams
E. Svitolina – K. Muchova
Begu/Niculescu – Hsieh/Strycova
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.
