Deja am învățat că meciurile de la New York încep pe la 18:00, ceea ce înseamnă în principiu că momentul în care rupeți voi ușile la birou și vă îndreptați spre un duș cinstit coincide cu cel în care noi tragem sub nas un energizant, pentru că după tradiționala zi de muncă începe practic noaptea de muncă. C-așa-i la US Open, lucrăm precum cârtițele. Tot e mai bine decât la Slam-urile europene, unde trebuie să stăm cu un ochi la birou, cu celălalt la meciuri, cu al treilea pe tastaturi, cu al patrulea pe rapoarte și cu ce-o mai rămâne la purtător pe ăla mic care de-abia ce-nvață să vorbească. Deci vă imaginați că nici Picasso în perioada cubistă n-a reușit încă să redea fețele pe care le-avem când producem aceste cronici. Dar am învățat ritmul ăsta, deci e ok.
Ce n-am învățat și nu vom putea învăța în ruptul capului e cum să alegem ce meciuri să vedem și despre ce să vă scriem aici. De exemplu, în a treia zi de la US Open, transmisiunile Eurosport ne-au încălzit cu Azarenka – Gavrilova pe o rână, respectiv cu Wawrinka – Humbert pe ailaltă. Când să ne hotărâm dacă ne uităm cum îi aranjează căldarea Vika Gavrilovei (6-1 6-2, nimic de văzut aici) sau cum Stan îi face ghidajul francezului Ugo Humbert, care în martie lua apă în turnee Futures, iar la prima săritură pe tabloul unui Slam a dat din coate, iată, de-un tur 2 la US Open, sfintele și mântuitoarele aplicații de scoruri live ne-au adus aminte că-n fundul grădinii încep să joace la dublu Tecău și Rojer cu Arends și Sancic. Asta fără să luăm în considerare că pe Pro X era un episod din MASH (care nu s-a uitat de cel puțin două ori la MASH cap-coadă să-nchidă rapid acest site, nu discutăm cu infidelii), că pe Paprika se întâmpla ceva bălicesc cu un pui Sichuan și că pe Discovery învățam cum se produce un trepied și un cârnat polonez.
Alegeri mai grele decât la Parlamentare, deci. Dar v-am promis că suntem aici să vă ținem la curent cu ce ce-i esențial la US Open. Apropo, există voci insistente care ne acuză pe nedrept că nu-l băgăm în seamă pe Djokovic. Asta în condițiile în care noi de fapt îi dedicăm cel puțin un rând per cronică și am scris practic singura cronică suprarealistă din lume după finala câștigată de sârb la Wimbledon.
Și pentru că v-am promis că nu vă lăsăm la greu, adică fix când meciurile se joacă în creierii nopții și voi aveți lucruri mai constructive de făcut decât să beliți cristalinul la superbul duel jucat la 40 de grade între Sock și Basilashvili, iată-ne aici alături de voi și de dorința voastră stringentă de a citi tâmpeniile pe care le scoatem din dește.
Spoiler alert: nu ne-au prea rămas decât tâmpeniile astea, că la tenis mai avem de doi lei și 28 de bani speranță la simplu după ziua de azi. Și ea stă în Sorana în meciul de mâine Sharapovei. Bine ați venit în 2012, fraților: de-abia ne mai aducem aminte cum era să ne uităm la tenisul altora pe vremea aia.
Aceste cronici îți sunt oferite de:
Tecău/Rojer – Arends/Sancic: 6-3, 6-4
Ne-am cam dezobișnuit să ne uităm la dublu masculin de vreo juma’ de an, de când Horia a oprit alimentarea din cauza unei nasoale la talpa dreaptă. Bine, pentru că știm că ne citesc medicii (dom’ doctor Vasi Rădulescu e fanul cronicilor și, între două bobârnace date ălora care vă-nvață prostii după ureche pe internet, și-a chemat colegii pe-aici să ne citească, trăi-le-ar stetoscoapele), o să ne prefacem că ne pricepem și vom spune că a suferit o ruptură fibrilară în urma unei inflamații netratate la fascia plantară dreaptă. Revin: Horia a fost obligat să ia o pauză înainte de Roland Garros și să continue pauza și la Wimbledon, ceea ce ne-a lăsat practic fără parte din obiectul muncii. La Roland Garros a trecut cumva, că zgâtia aia mică și aventurile ei prin Țara Minunilor ne-au ocupat timpul și spațiul, dar prin a doua săptămână de la Wimbledon, pe când ai noștri nu mai aveau iarbă de scos dintre degete, ne-au cam lipsit un Horia și-un Rojer care să ne țină de vorbă când ne simțeam singuri în fața excelenței sale Kevin Anderson, izvorâtorul de somn.
Embed from Getty Images
Paranteză: dacă la simplu e ceva mai ușor să te convingi singur că nu poți juca pentru că hei, uite, piciorul drept ți-e întins pe sârma de rufe și curg lucruri din el, nu vreau să știu ce-i în mintea coechipierilor de la dublu când știu că nu pot juca la potențial maxim pentru că celălalt e pe targă. Ok, Rojer n-a plecat la plajă-n Maldive ca să-și regăsească eul liric în perioada asta, ci a făcut echipă cu Peers, Haase, Dogic și Qureshi pe la Slam-uri și alte turnee intrate pe traiect. Dar n-a ieșit nimic spectaculos în afară de o finală la Barcelona, pe zgură, deci probabil că-n ultimele luni nea Jean l-a sunat pe Horia în fiecare oră să-l întrebe dacă mai simte dureri și dacă a terminat să se aranjeze, că-i așteaptă prietenii în oraș.
Embed from Getty Images
Cuplul sudat s-a reunit la început de august, iar în cele trei turnee jucate de atunci au prins deja o semifinală (la Cincinnati) și o finală câștigată (la Winston-Salem), deci e clar că s-a revenit la birou cu chef de produs șaibe. Ceea ce s-a văzut și-n meciul cu modestul duet olandezo-croat Arends/Sancic, care n-a luat decât 7 game-uri în cele două seturi terminate rapid, fără dureri și urme de arme contondente. Numai bine, că pe căldurile din Flushing Meadows e bine să te ferești de meciuri în care trebuie să schimbi mai mult de un tricou.
Ana Bogdan – Karolina Pliskova 2-6, 3-6
Pe Ana o avem în agendă în folderele “Ale noastre”, “Fani celebri ai cronicilor” și “Când s-o-mpărțit norocul”, așa că o urmărim îndeaproape ca să nu scriem tâmpenii pe-aici, că ne trage de urechi pe Facebook. Deci știam că, în ciuda unui început de an greuț, a dat semne de niscaiva formă în sezonul american, când a trecut de calificări la Montreal, Cincinnati și New Haven (cu victorii la Vekic, Niculescu, Kuzmova și Peterson) și a bătut-o pe Makarova la Washington. A fost friptă rapid de Kuznetsova, Sabalenka, Makarova și Giorgi, dar măcar s-au adunat niște grămezi de încredere înainte de US Open, când – iată – a noastră a reușit să treacă în turul al doilea.
Embed from Getty Images
De aici, vești bune și vești proaste. Vestea proastă fusese faptul că i-a căzut la examenul practic Karolina Pliskova, o tipă care rămâne piatră-n pantof indiferent de locul pe care-l ocupă-n clasament. Vestea bună era că Pliskova nu prea conduce nici ea în toamna asta pe cel mai bun asfalt. Anul trecut pe vremea asta era lider mondial (știți povestea cu liderul fără Grand Slam, am văzut și noi filmul ăsta o perioadă bună), acum e pe 8 WTA. În plus, sezonul american de vară a fost până acum mai degrabă ratat, cu turnee terminate încă de marți, când nici nu apucă să iasă mirosul de vopsea proaspătă din vestiare.
Embed from Getty Images
Despre meci nu-s prea multe de zis, dar și de aici avem vești bune și vești proaste. Vestea bună e că la începutul setului al doilea am văzut-o pe Ana Bogdan intrată în zonă și jucând un tenis de un nivel fabulos. Au fost 3 game-uri consecutive în care Karolina n-a înțeles exact unde-ncepe Ana și unde se termină Bogdan, mai ales că primul set fusese, după o perioadă de tatonare, mai degrabă o alergare-n parc pentru cehoaică.
În rest, doar vești proaste: Ana n-a putut să profite de avansul de 3 game-uri cu break și a lăsat-o pe Pliskova să domine clar finalul de meci. Am avut impresia că cehoaica și-ar fi putut lua câte break-uri avea nevoie, ca dintr-o alimentară părăsită la Apocalipsă. Iar meciul s-a terminat și el fulgerător de repede, închis la prima minge de meci a Karolinei.
Embed from Getty Images
Terminăm însă c-o veste bună: asta mică are doar 25 de ani, așa că un pic de zeamă de topor, niște grame de tupeu și o tonă de încredere pot face minuni în sezoanele care urmează. Că tenis are-n sânge, am văzut asta în alea trei game-uri în care a dat în ele ca ăștia-n justiție.
Irina Begu – Qiang Wang 3-6, 1-6
Ne-am lămurit deja din cronica primei zile că Irina nu e tocmai în cea mai bună formă a carierei, din moment ce n-a mai bătut pe nimeni din mai, când trecea în turul al treilea la Roland Garros. Ca să înțelegem cât de grea e crevasa în care a căzut forma Irinei, imaginați-vă că fata a pierdut în turul 1 implicit la București, într-un turneu pe care anul trecut îl câștiga după o semifinală epuizantă ca politica românească împotriva Carlei Suarez Navarro și o finală entuziasmantă împotriva Juliei Görges. Cu ö, cum se cade, ca să vedeți cât de mult ținem la cititorii noștri.
După ce în turul întâi a acroșat-o pe Brady ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic între Roland Garros și US Open, așteptam să vedem dacă turneul continuă cu old-fashion Irina, cea care ne-a obișnuit în ultimii ani să tragă de zgardă atunci când Simona n-o face, sau dacă Irina continuă pasa proastă din care sperăm să iasă cât mai repede (Hai, fată, că se poate! Dacă poate Ostapenko, poate oricine).
Embed from Getty Images
Irina nu a avut vreun meci-monstru, pentru că i-a picat la examen chinezoaica Qiang Wang, cunoscută publicului nostru din volumele de memorii “Simona jap-jap la Indian Wells anul ăsta 7-5 6-1”, respectiv “Miki Buzz își pune poporul chinez pe cap la Montreal 6-2 7-5”. Ok, a bătut-o pe Venus Williams la Roland Garros, dar nu-i ca și cum relația dintre Venus și zgura din Paris ar putea fi ecranizată vreodată cu d-alde Julia Roberts în rol principal.
Chiar și așa, a fost clar că Irina nu-i tocmai în apele ei încă din setul întâi, când, între o ceartă cu arbitra și 4 break-uri luate de chinezoaică, s-a făcut rapid 3-6. Pe la 0-3 în setul al doilea, Irina se clătina serios, motiv pentru care a avut nevoie de o sesiune de crioterapie locală care n-a făcut însă decât s-o pună pe picioare cât să ajungă să-i strângă mâna asiaticei la final. Așa că, până la urmă, confirmarea revenirii Irinei se amână pentru o dată care va fi anunțată ulterior. Eventual pe temperaturi mai umane.
Stan Wawrinka – Ugo Humbert 7-6, 4-6, 6-3, 7-5
Înainte de a-i da legătura lui Stan pentru repriza tradițională de nervi din setul al doilea oprită de data asta de câteva backhand-uri puse pe tușă care l-au calmat și i-au dat voie să reintre pe șine și să ia în final meciul, trebuie să ne ocupăm puțin de ăsta mic. Ugo este stângaci, are 20 de ani și face parte din generația nouă de jucători în care Franța are încredere, din moment ce cu Gilles Simon ne-am lămurit, Tsonga a avut ghina de a-și duce viața la umbra nucilor bătrâni și Monfils a ieșit stricat. Dacă facem abstracție de faptul că are vârsta la care trebuie să poarte încă lămâie pe lunetă, evoluția lui Ugo din ultimele luni seamănă cu cea a Mihaelei Buzărnescu: a început anul pe la locul 400 ATP, dar acum e pe 139 și cotele apelor tenisului anunță pericol de inundație prin circuit. Mai ales că Ugo s-a aflat la US Open pentru prima dată pe tabloul unui turneu care-ți asigură parizerul pe jumătate de an dacă n-ai de întreținut o casă la Monte Carlo și a ajuns aici prin calificări și după ce l-a cătrănit în turul 1 pe un alt coleg de generație.
Embed from Getty Images
În primul rând, felicitări părinților lui Ugo pentru că au decis că francezii ne păcălesc destul cu H-ul mut din Hugo și c-ar fi cazul să-l scoată de tot, dacă tot nu-l citește nimeni. În al doilea rând, felicitări lui Ugo pentru setul al doilea, unul în care l-a enervat pe Stan cu niște manete perfecte și cu ajutorul căldurii până când elvețianul a cedat psihic și a pierdut atât setul, cât și o rachetă căzută la datorie pe cimentul din New York.
În al treilea rând, așa cum ziceam de la început, felicitări lui Stan pentru că le-a dat la glezne demonilor care de obicei, odată infiltrați în creierul încercat al singurului elvețian nervos din univers, își duc treaba la capăt și-l aruncă de pe traiectorie cum sar bilele din titirez. De data asta, Wawrinka i-a călcat pe guler, le-a rupt grumazul și i-a trimis să bântuie pe alte terenuri, că el are treabă cu Raonic în turul al treilea. Așa-i când te verși dincolo de locul 100 ATP: în turul 1 dai de Dimitrov, în al doilea de viitorul Yannick Noah, în al treilea joci cu Raonic și apoi mai vezi tu: că-i Isner, că-i del Potro, că-i Nadal, că-i Sampras, că-i Agassi, te descurci cumva.
Embed from Getty Images
Daniil Medvedev – Stefanos Tsitsipas 6-4, 6-3, 4-6, 6-3
Toată suflarea tenisului a așteptat meciul ăsta ca pe pepeni. Asta pentru că ultimul meci dintre ăștia doi, la Miami, în primăvară, s-a terminat cu ceva dumnezei aruncați reciproc peste fileu după o victorie a lui Medvedev în care rusul a revenit de la 0-1 la seturi. De data asta n-a mai fost nevoie să revină de nicăieri, pentru că grecul Stefanos a luat trântă în ciuda faptului că acum două săptămâni, la Toronto, a călărit ceva monștri până să piardă cu Nadal în finală: Dominic Thiem, Novak Djokovic, Alexander Zverev și Kevin Anderson l-au luat de naș acolo. Și în ciuda faptului că într-un meci jucat la 35 de grade între un grec și un rus te cam aștepți ca ramura de măslin să bată lacul Baikal.
În fine, meciul a curs fără scurtcircuite nervoase și s-a terminat pacifist. Iar rusul Medvedev trece în turul al treilea și ne explică faptul că unul dintre efectele adverse ale hârjonelii de la Miami a fost că Tsitsipas l-a blocat pe Instagram. Dacă problema a escaladat până s-a ajuns la așa ceva, e clar: nu mai e loc de împăcare, prieteni.
Fernando Verdasco – Andy Murray 7-5, 2-6, 6-4, 6-4
Când se mai lovește din când în când d-alde Federer și ia o pauză de jumătate de an ca să-și mai plătească datoriile adunate la întreținere, să schimbe mobila prin living și să-și ia un televizor nou, te aștepți să revină și să ia brusc Australian Open și Wimbledon la treizeci și hăt de ani, că doar de-aia are glezna fină, încheietura de prințesă și rever unctuos. Dar când Andy Murray revine în sfârșit după o operație nasoală la șold, nu te aștepți la minuni, mai ales că jocul lui Sir Andy s-a bazat întotdeauna mai degrabă pe cum își mișcă fesierii de-a latul fundului terenului decât pe cum lovește mingea.
Embed from Getty Images
Așa se și întâmplă. Dacă ești unul dintre cei doi fani români ai lui Andy Murray și citești acest text, ți-e clar că, până când omul nu râcâie toată rugina și nu-și unge serios balamalele, nu va putea să ridice pretenții prin turnee cu hienele astea care abia așteaptă să dea de o versiune Lite a câte unuia de prin Big Four ca să-și regleze palmaresul all-time. De exemplu, Nando Verdasco nu-l mai bătuse pe Andy din 2009, iar până atunci l-a căpăcit o singură dată, la un challenger din 2003, pe când spaniolul avea 20 de ani, iar Murray 16 și probabil că nu făcuse cunoștință cu un aparat de ras. În rest, au fost 12 victorii ale scoțianului, implicit o demență de meci de cinci seturi la Wimbledon în 2013 în care Nando a avut 2-0 la seturi și-a fost întors precum clătita. Știți voi, ediția aia în care britanicii s-au bucurat în sfârșit că a câștigat unul de-al lor și că nu se chinuie degeaba cu iarba aia ca s-o calce doar turiștii.
Embed from Getty Images
Acum, cu victoria de azi noapte care deja s-a transformat în cifre statistice reci, Verdasco a reușit să oprească puhoiul de înfrângeri fix la 35 de ani și fix în cazanul de la Flushing Meadows, că și ăștia s-au îngălbenit de la căldură ca spicele în Bărăgan. Apropo de asta, am asistat și la un episod ciudățel, cu Murray urlând descreierat la arbitru că Verdasco vorbește la vestiare cu antrenorul în timpul nou-instalatei pauze de 10 minute pentru răcorire de după setul al treilea. Ceea ce e contrar regulamentului, bineînțeles. Că dacă n-ar fi, probabil că Simona ar fi fost ținută și azi în turneu de o vorbă bună a lui Darren care împunge fix unde și când trebuie. Verdasco s-a apărat povestind întâmplarea pe larg și spunând, în esență, că antrenorul lui a fost pe la vestiare, însă doar ca să scuture trandafirul. “Nu-l pot opri să meargă la toaletă, a trecut prin spatele meu când eu eram în bazinul cu apă”, a zis spaniolul.
Treaba e că nu știi niciodată dacă-i rost să-l crezi pe Murray, despre care știm că atunci când îi sare țandăra se dilește complet, sau pe Verdasco, cel care e spaniol, ginta latină, fratele nostru, deci gata oricând să mănânce mere din curtea vecinului și să jure că le-a luat din Mega. Deci o lăsăm așa, că dacă ne interesau soluțiile legale dădeam la Drept.
Embed from Getty Images
Karolina Muchova – Garbine Muguruza 3-6, 6-4, 6-4
Ok, gata, răsuflăm ușurați. N-a durat decât vreo 2 zile până să uite lumea de upset-ul Simonei, pentru că în turul al doilea tocmai a mai căzut un brad care părea foarte sănătos înainte de US Open, dar care se dovedește a avea ceva carii de reparat: Garbine Muguruza, alunecată între timp pe locul al 12-lea în clasamentul WTA după ce și-a cam pierdut punctele adunate în 2017. Știi cum e, cu o semifinală de Slam pe an nu se face primăvară. Mai ales că, iată, la celelalte trei Grand Slam-uri de anul ăsta a ieșit de fiecare dată în turul al doilea.
Embed from Getty Images
Bine, nu era ca și cum ne-am fi așteptat ca Mugu să ia finala, doar după Wimbledon a mai jucat un singur turneu, la Washington, și a plecat de acolo rapid, în turul întâi. Dar când ai norocul de a cădea în turul al doilea cu o debutantă la Slam-uri care are 22 de ani și vine din calificări și din întinderea aia necunoscută și opacă care se lărgește după locul 200 WTA, te aștepți ca fata să execute rapid lucrarea și s-o lase pe adversară să se bucure de banii primiți pentru un tur 2 la US Open care îi răscolește contul mai serios decât o fac cele 20 de ITF-uri jucate de obicei într-un an.
Embed from Getty Images
Dar cehoaica Muchova (iar cehoaică, prieteni, ți se strepezesc dinții când te gândești că noi avem meci în Fed Cup cu fetele astea) n-a dat trei pungi de-un leu pe ce părere are lumea, pe bookmakeri și în general pe statisticile care teoretic ar fi trebuit s-o îndoaie de la gât ca pe floarea soarelui. Ba mai mult, n-a dat doi bani pe faptul că Muguruza a făcut rapid 5-0 în primul set sau că l-a câștigat până la urmă 6-3 în doar 34 de minute. Fata a amestecat apărarea cu veniri la fileu și loviturile clasice cu scurtele până când Muguruza, de obicei ținută în elastice pe de linia de fund, s-a trezit adusă pe nesimțite pe la fileu, o zonă care-i este la fel de străină ca pasta de dinți prin Guvern.
Așa a luat setul al doilea (deși când Muguruza a revenit de la 0-3 la 4-4 țâțâiam deja a “Am înțeles, gata, RIP Muchova”) și așa a trecut peste un break al Muguruzei în debutul setului decisiv, pe care l-a răsturnat cu două rebreak-uri, ultimul la 5-4 pentru ea. 8 ași și 48 de winnere i-a trosnit Muchova Muguruzei, care are șanse minuscule spre inexistente să mai prindă Turneul Campioanelor de la Singapore de anul ăsta. Sic transit.
Embed from Getty Images
Serena și Venus, episodul 30
Nu voi insista masiv asupra meciurilor câștigate de șefele WTA-ului din ultimii 15 ani, pentru că nici meciul Venus-Giorgi, nici Serena-Witthoeft n-au fost tocmai opere de artă bune de dus la Luvru. Ce ne rămâne după calificarea surioarelor care împreună au 74 de ani este faptul că ele se vor întâlni în turul al treilea în cel de-al 30-lea meci direct jucat în circuit. Ca să-nțelegeți magnitudinea problemei, sunt hateri ai Simonei care au văzut în total mai puține meciuri decât au jucat astea două una cu alta. Că dacă intrăm în detalii și mai complexe, cum ar fi faptul că Venus joacă la al 80-lea ei Slam și că are 775 de victorii în carieră până acum, deja o dăm în diverse.
E adevărat că mult mai interesant decât meciul lor în turul al treilea ar fi să avem acces la discuțiile dintre ele pe Whatsapp, dar deocamdată tot ce-avem sunt declarațiile lor din conferințele de presă. Serena zice că “nu-i sfârșitul lumii”, în timp ce Venus a băgat-o pe-aia cu “Altă întrebare” când au luat-o jurnaliștii la povești despre meci. Om trăi și-om vedea.
Embed from Getty Images
Ce e de luat la bord de joi seara până vineri dimineață:
La fete:
S. Cîrstea – M. Sharapova
A. Kerber – J. Larsson
J. Ostapenko – T. Townsend
C. Wozniacki – L. Tsurenko
La dublu fete:
Olaru/Han – Maria/Watson
Begu/Niculescu – Dzalamidze/Ostapenko
La băieți:
N. Djokovic – T. Sandgren
N. Kyrgios – P. Herbert
R. Federer – B. Paire
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
