Horia Unirii

Viața e o serie de ghinioane peste care treci cât poți de bine cu ajutorul experienței.

Uitați-vă la Naționala de fotbal României. E prima dată după vreo 20 de ani când câștigă un meci, iar noi, cronicarii preferați ai lui Alibec, suntem prea ocupați cu Vasek Pospisil pentru a vorbi preț de 320 de paragrafe despre golul lui Maxim cu Austria. Și știți cum e, dacă noi nu i-am văzut, nu i-or fi văzut nici agenții de jucători, deci tot cu Clinceniul urmează să joace jumătate dintre ei în weekend. Ghinion de manual.

Uitați-vă la Nole. Dă și omul pentru prima dată în carieră cu forehand-ul într-o minge care nu prinde tușa și fix atunci dă de un arbitru care știe regulamentul. Ba chiar are dublu ghinion pentru că, din toate direcțiile existente în univers, omul i-a nimerit fix gâtul femeii ăleia. Și triplu ghinion, pentru că din toate punctele de pe gât pe care le putea nimeri, i-a dat fix în centrul nervos care te ține pe picioare când arbitrezi la tușă. Nu mai zic despre cvadruplul ghinion adus de faptul că fix atunci se uita la meci Codruț, membru fondator și președinte onorific al fan clubului Nole din Băicoi.

Deci da, viața e suma momentelor în care înveți să treci peste momentele în care ai ghinion. Mie, de exemplu, mi-a căzut să vă scriu cronica primei zile din ultimii 16 ani în care nu avem picior de Dumnezeu în sferturile unui Grand Slam. Cum nu mă ajută nici faptul că Simona a decis inspirat să nu se prezinte în găleata de nebuni de la US Open-ul de anul ăsta, încerc – alături de Horia Tecău – să fac tot ce ține de mine să nu vă plictisesc cu cronicile de astăzi.

Iar ca mulțumire că sunteți cu mine, am vorbit la Porsche să primiți o ofertă bună dacă vreți un Macan. Trebuie să recunoașteți că nici măcar reclamele nu-s plictisitoare în cronicile astea. Ia:

Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:

Rojer/Tecău – Bopanna/Shapovalov: 7-5, 7-5

Teoriile din psihologie spun că, atunci când viața o ia la vale, poți să-ți resetezi creierul și să revii parțial la setările din vremurile bune agățându-te de o constantă pozitivă din viață. Treaba asta are și un nume în științele umane, dar acum îmi scapă și nici n-am dispoziția necesară să mă apuc să caut pe internet soluția cu ajutorul căreia Ostapenko ar putea să ia din nou vreun titlu de Slam.

Ei bine, în tenisul masculin românesc, constanta asta ar trebui să se numească Horică. Constanta Horică ține steagul sus indiferent de situație, continent, context, turneu sau stare pandemică.

Alături de constanta olandeză Rojer, care pare ceva mai stabilă decât mult-adulata constantă van Dijk, fratele Tecău ne demonstrează că se poate trăi bine din reclamele la șampon, da’ poți trăi excelent dacă adaugi acolo și niște bani cinstiți câștigați prin work & travel.

După ce alaltăieri i-au scos la arat pe favoriții 1 ai competiției, Rojerică și Horică au desfăcut cuplul netradițional Bopanna/Shapovalov, în care fratele Rohan are dublul vârstei colegului său mai tânăr și ceva mai talentat. Pe Horia l-a durut la bascheți astăzi de experiența lui Bopanna – îl știți de pe vremea în care Mergea cânta metale alături de indian – și de elanul lui Shapovalov, considerat unul dintre motoarele electrice ale generației care se pregătește să demonstreze că-i mai bună la tenis decât generația care s-a pregătit degeaba să demonstreze asta de vreo 10 ani încoace.

Așa că avem semifinalist la US Open, prieteni. Nu e lucru mic după pauza asta care a dereglat circuite și a îndepărtat magneți, mai ales dacă colegii de echipă și-au petrecut izolarea la distanță de-un continent și trei civilizații. Iar dacă ne-ajută Constanta Horică, putem chiar să sperăm că iar avem cursă pe circuit cu pulsul în weekend. Stați pe-aproape, se-ntâmplă lucruri.

Dominic Thiem – Felix Auger-Aliassime: 7-6, 6-1, 6-1

E aproape amuzant să vezi că Thiem face cu mânjii ăștia ce făcea adineauri Fedalkovic cu el. Deci degeaba ne plângeam noi că Next Gen-ul e inert când vine vorba de meciuri importante împotriva mamuților, că de învățat tot au învățat ceva și speranțele continue ale tenisului mondial: cum să-i căsăpească pe copii în halul în care săracii juniori contemplează retragerea la finalul partidei directe.

Embed from Getty Images

Degeaba îi prăjești la încălzire și-i iei la rând pe toți Mouteții, Monteirii și pe Murray în format SD dacă fix la examen, cu proful în față, uiți materia și scrii comentariul literar al poeziei Plumb la examenul de trigonometrie. Da, Felix e încă tânăr și pe alocuri e urcat pe soclu înainte să-i dea poamele, după modelul Cori Gauff în tenisul-soră. Dar l-a băgat fratele Thiem în corzi astăzi atât de crunt, încât în ultimele două seturi a părut pe alocuri că austriacul joacă împotriva unui copil de mingi îmbrăcat frumos de Nike.

Apropo de Nike și de îmbrăcatul frumos, ați observat probabil că americanii au construit la ediția asta a turneului o declarație de dragoste adresată modei începutului de ani ’90, ceea ce ne face, vrând-nevrând, să-l vedem pe Agassi în fiecare forehand pălmuit de copiii ăștia. E și păcat că nu vede niciun spectator replica colorată și de calitate a foițelor din vremea în care bananele erau bibelou pe șifonier, dar, dacă cineva de la Nike citește cronicile astea, vrem să-i spunem că gestul nu a trecut neobservat. Mai ales mirosul anilor ’90 combinat cu competițiile americane înseamnă destul de multe pentru noi, ăștia năpăstuiți și obligați să ne punem copiii să țină cu echipe din alte țări.

Embed from Getty Images

Paranteză închisă. A bătut Thiem. Rău, pe alocuri chiar dureros, că ne-am pus în pielea copilului și ne-a usturat wireless. Și probabil că Thiem va câștiga US Open-ul anul ăsta. Deși, la câtă inspirație am avut recent la pronosticuri, e la fel de probabil ca Thiem să ia bătălie la zero de la De Minaur în sferturi. Apropo de De Minaur:

Alex De Minaur – Vasek Pospisil: 7-6, 6-3, 6-2

Pospisil a avut norocul și în același timp ghinionul vieții lui la US Open. Dacă cea mai înaltă scară pe care a călcat până acum fusese un amărât de sfert de finală la Wimbledon în 2015, Vasekică a pus mâna pe greaua moșternire lăsată de Big Three în spate și a avut șansa de a fi rămas singurul jucător din generația greilor care să ducă mai departe legenda noii generații fără trofee la Slam-uri. Și nici măcar nu trebuia să facă mare lucru pentru asta: cu Nole scos de pe turnantă de propria umbră, pe Pospisil îl despărțea de un nesperat titlu de Slam doar o victorie cu De Minaur, apoi cu Thiem, apoi cu Medvedev, apoi cu cine-o mai fi căzut din pod în finală. Traseu de turneu ITF de acum câțiva ani, când jumătatea canadiană a clasicului dublu Pospisock îi scotea pe Fognini și Troicki la Wimbledon înainte de a fi măturat de pe tablou de Lordul Murray în variantă de serie, netunată.

Embed from Getty Images

Numai că, între timp, puii de mâță de acum 3-4 ani și-au schimbat dinții de lapte în ditai iataganele care îți taie oasele ca pe macaroanele prea fierte. De Minaur, un tip care după față pare olimpic la fizică, dar după joc îți ia vectorii la trântă, a reușit să se califice fără prea mult efort în fața lui Vasekel și bifează astfel primul său sfert de Slam din carieră.

Ca să câștige, australianul a apelat la un arsenal tehnic în care au strălucit în special retururile și cearșafurile. În sensul că a acoperit terenul indiferent de caznele la care l-a supus mai experimentatul său coleg. Minotaurul a părut că are soluție la orice problemă a lui Vasekuț, arătându-ne că fața aia de medaliat cu aur la Mondialul de Informatică nu-i pusă acolo întâmplător, totuși. Iar cea mai bună dovadă a acestei abordări a fost momentul în care fratele De Minaur a revenit de la 2-6 în tiebreak-ul setului întâi, tsukahară care l-a înmuiat pe Pospisil până când canadianul s-a făcut baltă la picioarele diavolului tasmanian.

Embed from Getty Images

Serena Williams – Maria Sakkari: 6-3, 6-7, 6-3

N-a bătut-o Măriuca pe Serena, dar a frăgezit-o bine și-a pus-o să alerge cât n-a făcut-o în toate meciurile de la US Open de până acum. A fost în special o partidă plină de bastârci care au fâșâit cu ecou prin aerul gol de la US Open și au pleznit tușele cu sete. De ambele părți.

Să știți că Serenei i-au tremurat floricelele când, în setul decisiv, Sakkari a făcut rapid 2-0 și părea că ia avans în cursa spre ceea ce pare încă cel mai râvnit trofeu de vânătoare din tenisul feminin: o victorie cu sora mai aurită a familiei care a dat șefele de scară ale WTA-ului în ultimele două decenii. A fost însă o alarmă falsă, pentru că americanca a scos mierea din iaurt și a turnat un kil de sare pe care mațele grecoaicei nu au învățat încă s-o digere corect. S-a bucurat Serena, să știți. La finalul meciului a scos un urlet tremurând de-au plâns icoanele în vestiarele din Voluntari. Nu știu ce statistici urmăriți voi, dar eu așa cataloghez dificultatea meciurilor Serenei: în funcție de decibelii de la final.

Embed from Getty Images

Tsvetana Pironkova – Alizé Cornet: 6-4, 6-7, 6-3

Știți drill-ul: nu există Slam fără o poveste de viață care poate fi la o adică ecranizată. Am trecut prin asta la fiecare turneu mare din ultimii ani și nu scăpăm de povești numai bune de spus la gura sobei nici măcar la un US Open care a început ca un turneu încropit între două doze de remdesivir și care continuă astăzi ca o serie de Lapte Gros jucată la spitalul de nebuni.

Pironkova e fata aia despre care toată lumea adunată în jurul focului la US Open nu uită să ne spună c-a născut recent, într-o pauză de tenis. S-a întâmplat în 2018, apropo, mai are puțin și-și trimite copilul la facultate. Povestea ei e însă mult mai adâncă decât atât. Fata a jucat ultimul turneu în 2017, la Wimbledon, iar apoi s-a hotărât să arunce racheta la coș. A venit și copilul, s-a apucat și de-un sereleu cinstit, practic fata și-a făcut exitul cu acte în regulă, mai ales că anul ăsta a împlinit 32 de ani și știm că, dacă nu ești Serena și trebuie s-o ajungi din spate pe Margaret Court, la vârsta asta te cam pregătești de restul vieții.

Embed from Getty Images

Recapitulare: o bulgăroaică cu un titlu WTA (Sydney 2014) și care a urcat cel mai mult pe locul 31 WTA revine să joace tenis la US Open după 3 ani de pauză. Beneficiind de “Regula Serena”. Care spune că, dacă decizi să produci urmași, poți să intri în două Slam-uri la clasamentul pe care-l aveai înainte să ieși în pauză.

Și vecina s-a înscris la US Open, că tot s-a apucat iar de bătut mingea la Plovdiv în pauza de pandemie, când vânzările de colanți i-au explodat pentru că toate bulgăroaicele s-au apucat de yoga în living. Și înscrisă așa, la oha, Tzveta le-a trimis la despănușat pe ditai Muguruza și ditai Vekic și pe așa și-așa ditai Cornet și se pregătește acum de un sfert de finală cu muza sa, ditai-ditai Serena Williams, adică cea care a insistat pe la WTA până când au inventat ăștia regula cu revenitul și clasamentul înghețat pentru mame. E frumoasă viața asta uneori și-nvârte cercul ca la Cirque du Soleil.

De fapt, am scris asta ca să vă demonstrez că, dacă poate Pironkova, și Sorana poate.

Embed from Getty Images

De servit la US Open în Sferturi (noaptea de luni spre marți)

Y. Putintseva – J. Brady
N. Osaka – S. Rogers

D. Shapovalov – P. Carreno-Busta
A. Zverev – B. Coric