Câteodată mă gândesc la faptul că noi, fanii,nu am fi fost părinți prea buni pentru sportivii noștri. Dacă pe ăștia de la noi din bătătură stăm mereu cu gura spurcată, de parcă am fi Dana Budeanu pe ținutele din colecția vară-toamnă, îngrijorător e cum îi gestionăm pe cei cu care ne întâlnim prin lumea sportului doar din când în când.
Mi s-au împiedicat corneele de un articol din care aflam că d-alde Kiki Mladenovici s-a plâns – în conferința de presă de după ce Gracheva i-a topit scaunul de sub fund – de tratamentul inuman din „bula” US Open. Iar la așa ceva e dovedit din punct de vedere istoric că am o sensibilitate crescută. Aplec urechea oricând cineva din vreun sport își varsă nemulțumirile, asta și pentru că îmi place să cred că oamenii ăștia chiar trebuie ascultați foarte des. O dată pentru că fără ei începem să coacem pâine compulsiv, dar mai ales pentru că sportul e un colț important din oglinda societății noastre.
Și în timp ce cu un ochi citeam iar cu celălalt căutam pachete de croissante pe care să i le trimit lui Kiki, descopăr mobilul supărării enunțate: cică organizatorii i-au încălcat libertatea de mișcare și au chinuit-o cu peste 30 de teste după ce ea s-a aflat printre apropiații pozitivului și nu prea Benoît Paire. „Singura mea dorință este să îmi recâștig libertatea”, ne-a transmis Kiki. Sunt sigur că ar fi zis chestii mai complexe de atât și ar fi dezvoltat și o teorie proprie cu privire la entitatea care ține neapărat să o priveze de libertate tocmai pe ea date fiind mizele internaționale aflate în joc și importanța geopolitică a izolării într-un hotel a numărului 44 WTA. Dar o fi trecut băiatul de la room service să întrebe dacă pentru prânz vrea caviarul în vin roșu sau alb.
Embed from Getty Images
Iar ăsta, oameni buni de pe internet, e unul dintre motivele pentru care e bine să mai luăm autobuzul. Când ne plângem că aerul condiționat ne usucă gâtul sau că laptele cu 3,5% grăsime nu mai pare că vine de la vaca noastră preferată, e util pentru minte, trup și simț al penibilului să mai scoatem capul prin lume și să întrebăm care-s de fapt problemele reale. Pentru că în timp ce foarte mulți sportivi își recunosc privilegiul și încearcă chiar să fie o voce pentru cei pe care lumea asta strâmbă îi ține ocupați cu ziua de mâine, alții miorlăie la colțuri după libertatea de a nu-și permite teste Covid-19 și de a nu avea un acoperiș cu lift și recepție sub care să se izoleze de colțurosul minuscul aflat în căutare de plămâni.
Și acum, că lecția de educație civică via tenis s-a încheiat, să ne apucăm de cronica zilei, în care liniștea de la Flushing Meadows a fost frate cu românul și karma a uitat de vremurile în care a îmbătat-o Ilie Năstase la Mamaia și s-a dat la ea.
Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:
Sorana Cîrstea – Johanna Konta: 2-6, 7-6, 6-4
Ca nație, suntem condamnați să avem emoții la Grand Slam-uri. Când inevitabil vom rămâne fără jucătoare în Top 100 după ce în anii ăștia poporul perfect s-a uitat și a strâmbat din nas la finalele pierdute ale Simonei, ceva tot o să fie. O să avem prin circuit copii de mingi care o să ne facă ficații franjuri cu fiecare trecere pe lângă fileu, o să avem poate arbitri români față de care să emitem pretenții nejustificate sau, dacă nici de asta nu o să fim în stare, o să ne crizăm pe alți fani din tribune care țin tricolorul invers.
Însă până când se va întâmpla asta, mai avem câțiva ani în care să ne ținem scai de gențile fetelor noastre. Iar la umbra Soranei o duci bine în ultima perioadă. Poate nu se întâmplă extrem de des ca Sori să împartă cu noi tenis aburind, proaspăt scos din cuptor. Dar când totuși ne dă, ne trebuie echivalentul în medicamente pentru digestie promovate de zece televiziuni de știri cu audiențe nejustificat de mari. După meciul din turul anterior, mi-am permis să spun că Sori are nevoie de o minune pentru a lega două meciuri de tip „Îmi vine să mă urc pe pereeeți!”.
Embed from Getty Images
Nu voi recunoaște că am aberat, ci voi alege să spun că am prevăzut minunea așa cum pot presimți acum că minunea poate continua. În cazul special al Soranei, nu a fost niciodată nevoie de minuni în care să răsară tenis de unde nu e, ci mai mult de minuni în care tenisul din mintea ei să stea între tușe și să producă atâtea puncte câte sunt necesare pentru o victorie. Că dacă ne place să o vedem pe Halep cum ară terenul și întoarce reverul la unghiuri prin care nu ai putea strecura nici punga cu semințe, jocul Soranei ne deschide porțile unei lumi echilibrate, cu serviciu care ar putea sparge gheață de pe Dunăre iarna și retururi cum doar Rapidul mai reușea prin Cupa UEFA pe vremuri.
Iar asta e cu atât mai sățios cu cât căsăpeala aplicată lui Konta nu a venit în timp ce britanica dormea pe verandă, ci pe fond de formă bună și chef de scandal sportiv. Nu mai vorbim de faptul că madam Konta e pentru turneele de Grand Slam cam ce e Simona Halep pentru tot circuitul WTA: tot timpul sus, cu un traseu lung în general garantat și cu prezențe constante în partea cu fel principal și sarmale de la orice nuntă importantă.
Embed from Getty Images
Sorana a bătut la scor, dar Konta a bătut la puncte. 109-111 a fost scorul la puncte după aproape 3 ore în care sângele ni s-a prefăcut în apă și inima în apendice. Trei ore în care tenisul Soranei a atins reglajele perfecte exact când ne ardea mai tare omușorul. Primul set a fost al cuielor împlântate în tălpi și al gloanțelor de tip bumerang pentru Sori. Dar a noastră a revenit aproape atipic pentru ea în setul doi și a câștigat într-un tie-break pe care îl lua oricine ar fi fost capabil să revină într-un meci de Grand Slam, să țină constant mingea pe linia de fund a terenului și să întoarcă uneori decisiv primul serviciu trimis de Jo Konta. Adică nu prea multă lume.
Eh dar în decisiv, păzea, lume, că s-au deschis noi raioane la Sori’s World of Tennis and Jale pe Vale. Undeva pe la momentul ăsta ne-am auzit fata urlând în liniștea de la US Open un rafinat „Lăsați-mă-n pace amândoi, că joc bine”. Semn că pot exista momente în care ambii îngerii de pe umeri să te deranjeze. Orișicât, Sorana a prins asfalt calitatea 1 sub anvelope, și la 3-3 în decisiv, a înfulecat un imens break după un game de 10 minute. Konta a răspuns în scris pe un formular de tip re-break pe care a avut 0-40, doar că Sori a băgat adânc mâna în sac și a scos din ghearele domonilor trecutului cinci puncte consecutive cu care a făcut 5-3. După două mingi de meci ratate pe serviciul Johannei, apoi cu 5-4 și cu serviciul în brațe, Sori a parcat victoria fără emoții și a tras oblonul peste speranțele adversarei cu un as, ca-n manualele de psihologie. Urmează Muchova pe traseu. Cum ar spune bunica, „Ad-o, Doamne, mândră și curată”.
Embed from Getty Images
Dominic Thiem – Sumit Nagal: 6-3, 6-3, 6-2
Cu excepția unui „La mulți ani” pentru Dominic, multe nu sunt de spus despre meci. Am zis să îi fac măcar urarea asta, pentru că alte cadouri nu se pot organiza în bula inumană (cc Kristina) de la US Open. Și Thiem simte cu siguranță numeroase neajunsuri în SUA. Ca de exemplu, lipsa doamnei Corneluța, coafeza lui care o dată la două săptămâni îi aduce Neckermann-ul din care Dom Dom își alege următorul model de șuvițe blonde.
Embed from Getty Images
Totuși, este de precizat că la capitolul ăsta Thiem a fost eclipsat de Nagal. Îmi imaginez că omul are multe probleme cu fanii dislexici ai lui Nadal, motiv pentru care încearcă să compenseze din punct de vedere fizic, dar să fie diferit și ca joc. Adică să nu îl bată pe Thiem, chit că la începutul meciului reușise să revină de la 3-0 la 3-3. Dar atât și absolut nimic mai mult. Thiem s-a dus mai departe să petreacă în hotel, Nagal merge mai departe cu memoria lui 2019, an în care i-a luat un set lui Federer la US Open. De altfel, în 2020 se poate lăuda că nu a pierdut niciun set cu Fed la US Open, deci iată unde stă ascuns progresul dacă ești optimist incurabil.
Donna Vekic – Patricia Țig: 6-2, 6-1
Aparent, e foarte greu să câștigi la tenis atunci când scorul pur și simplu nu te ajută. Nu că ar fi fost o zi nereușită pentru Patricia, dar a noastră nu a reușit în tot meciul nici măcar un winner, deși a început promițător cu un break în game-ul al treilea.
Ulterior, apa caldă a continuat să curgă, dar era rece. Ciorba s-a acrit și nimic nu a mai stat pe galantar conform planului inițial. Singurele schimbări în cursul jocului au apărut când jucătoarele au mai schimbat terenul, păcat însă că Patri nu a mai putut schimba și într-a doua, în special din cauza faptului că a noastră n-a prea avut serviciu. Eh, e criză, e greu să găsești ceva pe placul tău când vine vorba job.
Dar vestea foarte bună e că ne aflăm în ziua a patra a unui tablou principal de Grand Slam și vorbim despre Patricia Țig, ceea ce nu s-ar fi întâmplat fără victoria din ziua a doua. Și e bine să înțelegem cât mai des că înfrângerile din tenis pot fi totuși un semn de progres: până când să te trimită cineva acasă, trebuie să ajungi în poziția de a fi trimis acasă. Dreptul ăsta se câștigă greu în tenis, iar Patri știe cel mai bine cât e de muncă pentru plăcerea de a zbura joi din al doilea tur de Grand Slam.
Tecău/Rojer – Arévalo/O’Mara: 6-7(3), 6-2, 6-4
Nu am mai bătut noi așa la englezii de când speram că fotbalul românesc mai are vreo șansă de scăpare și că Florinel Coman chiar poate scăpa din lumea de basm dramatic de la FCSB. Am scris propoziția asta doar ca să apară site-ul lui Meșter în căutările de pe Google atunci când cineva mai pune botul la o știre despre eventualele cluburi din Premier League interesate de jucători români.
O’Mara și colegul lui din El Salvador aduc puțin cu doi corporatiști care joacă tenis în weekend. Și, dacă plouă, nu au nicio problemă cu metamorfoza meciului într-unul de FIFA pe consolă. Totuși, Arévalo e în primii 150 ATP și spune lumea că ar fi cel mai de succes jucător de tenis din istoria statului El Salvador, asta în cazul în care credeați că doar nouă ne place să îi luăm la mișto pe ai noștri.
Embed from Getty Images
Încet, ba chiar foarte încet, rotițele lui Horică și Jean s-au reglat și prin decisiv treaba mergea ca unsă cu ulei extra-virgin. Rojer a fost căpitan de navă la 3-3 și, după ce a început game-ul cu un retur într-un unghi în care nici păianjenul nu ajunge pentru că zona i se pare off road, a încheiat drumul către break cu un punct decisiv făcut din buza fileului. S-au mai zbătut ce s-au mai zbătut, dar Horică a închis meciul din vârful fileului și singurul moment al meciului în care chiar am avut emoții a fost la final, când Arévalo a tăbărât pe Rojer să-l pupe cu foc peste fileu. Nu se face, că ai noștri mai au treabă, cumetre!
Felix Auger-Aliassime – Andy Murray: 6-2, 6-3, 6-4
Când l-am descoperit pe Felix, mi-am zis că ăsta e jucătorul de care mă țin eu scai și despre care vreau să spun peste 10 ani că îl știu de când juca în turneele de juniori de la Grand Slam-uri. E și jucătorul al cărui nume îl recunoști imediat, pentru că de regulă ocupă două rânduri pe ecranul telefonului. Suferință cu care pot rezona la nivel personal.
Canadianul povestea cum în 2011 a venit la US Open ca spectator și a văzut din tribune chiar un meci jucat de Murray. Șmecheria e că Felix avea 11 ani în 2011. Și iată cum v-am stricat tuturor restul vieții: da, într-adevăr, oamenii născuți după 2000 sunt reali și se califică în turul al treilea la US Open în timp ce voi dormiți în așteptarea pensiei.
Embed from Getty Images
Iar Felix chiar a făcut câteva ceva, deși putem discuta fără sens despre gradul de degradare al lui Murray. Andy a jucat aproape 5 ore în turul precedent, iar asta l-a afectat, pentru Andy nu prea mai are și alte viteze. Târâiala pe teren e modul lui normal de deplasare și, dacă mingea nu îi mai vine direct în brațe, maioneza jocului său capătă un amplu miros de oțet. Totuși, un meci între doi oameni care în buletine sunt despărțiți de echivalentul unei a treia cariere de sportiv e un meci pe care ar fi meritat să îl vedeți în cucurigul nopții. Asta presupunând că nu l-ați văzut și că aveți o viață. Nu ca alții.
Tsvetana Pironkova – Garbiñe Muguruza: 7-5, 6-3
Oricât de rar o recunoaștem, în meseria de cronicari avem căluți pe care pariem la fiecare turneu. Personal, cu Raonic m-am lămurit deja. Omu’ pur și simplu nu vrea să mă lase să cred că dețin capacitatea de a emite pronosticuri.
În cazul Muguruzei, însă, mi-e greu să înțeleg ce gânduri o mână în lupta asta pe care o duce cu mine. A venit Pironkova după trei ani de pauză și un copil născut și mi ți le înșiră pe fetele din Top 20 de parcă ar fi haine pline de molii scoase la aerisit.
Vecina noastră de peste drum de Dunăre a reușit cumva să câștige 27 din primele 29 de puncte jucate cu primul serviciu, în timp ce Muguruza a luat la rând tribunele goale și a sucombat cu religiozitatea pe care aș vrea să o văd măcar o dată la un politician român care abordează probleme comunității.
Embed from Getty Images
Marton Fucsovics – Grigor Dimitrov: 6-7, 7-6, 3-6, 6-4, 6-1
Apropo de vecini. Pe terenul 12, acolo unde Marton nu merita neapărat să fie exilat, dar pe care ajung marii amatori de sindrofii sârbești scăldate în ignoranță, Dimitrov a mai semnat o dată în lunga condică a dezamăgirilor carierei. Și da, chiar nu aș vrea să trăiesc zilnic dezamăgirea celui ce a fost întâiul om care a spus despre Dimitrov că ar fi Baby Federer.
Despărțiți de vreo 30 de locuri în clasamentul ATP, Fucsovics și Dimitrov au mai avut seturi de împărțit luna trecută, în primul lor meci oficial. Meci pe care tot maghiarul l-a câștigat, semn că pentru cariera scârțâitoare a lui Grigore apar în fiecare zi pericole, din tot felul de domenii și zone geografice.
Embed from Getty Images
Chiar dacă partida a fost foarte echilbrată și chiar dacă în setul trei Dimitrov a reușit să mai lege mingi direct câștigătoare, asta nu a prea ajutat într-un meci în care bulgarul a greșit pe propriul serviciu mai mult decât în toate relațiile lui dezbătute în ziarele tabloide. Fucsovics merge mai departe să testeze previziunile horoscopului într-un tur 3 cu localnicul Tiafoe, în timp ce Grig va putea fi văzut pe la vama Ruse în cazul în care trece pe la Nole ca să ia lumină și sfatul de a se recupera cu aer purificat trecut prin tunelurile extraterestre din Bucegi.
De servit la US Open în ziua a cincea (în noaptea de vineri spre sâmbătă)
N. Osaka – M. Kostyuk
C. Garcia – J. Brady
P. Kvitova – J. Pegula
A. Zverev – A. Mannarino
S. Tsitsipas – B. Coric
N. Djokovic – J. Struff
Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.
